Cassation appeal null for failing to ground substantive critiques on the appellate decision's reasoning regarding compensation for unlawful preventive detention.

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la data de 20 ianuarie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a solicitat constatarea caracterului nelegal al măsurilor preventive privative de libertate dispuse faţă de reclamant în cadrul dosarului de urmărire penală nr. 2956/D/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi acordarea de daune morale în cuantum de 5.000 RON.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 541 alin. (3), art. 597-599 C. proc. pen. şi art. 206 alin. (5) C. proc. pen.

Prin sentinţa civilă nr. 690 din 19 mai 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia de necompetenţă material-funcţională a secţiei a III-a civile a Tribunalului Bucureşti, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea secţiei I penale a Curţii de Apel Bucureşti.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 30 mai 2023, sub nr. x/2023.

Prin încheierea din 27 septembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de pârât, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă ivit.

Prin încheierea nr. 567 din 17 octombrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul petent A. în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la data de 25 octombrie 2023.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 685 din 24 mai 2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 22A din 15 ianuarie 2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., reclamantul A..

- Printr-o primă susţinere, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul arată că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile din C. proc. civ. cu privire la obiectul unei cereri de chemare în judecată şi principiul disponibilităţii.

În concret, instanţa de apel a precizat, în mod greşit, că întemeierea cererii de chemare în judecată iniţiale ar fi fost făcută pe dispoziţiile art. 539-540 C. proc. pen., când, în realitate, în cerere, se face referire la art. 597-599 C. proc. pen.

- Printr-o primă susţinere, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul afirmă că instanţa de apel precizează următoarele:

"curtea constată ca prima instanţă a motivat soluţia dată, chiar dacă această motivare este succintă."

Apreciază că aceste considerente încalcă dispoziţiile C. proc. civ. respectiv ale C. proc. pen. în ceea ce priveşte redactarea şi motivarea unei hotărâri.

- Printr-o ultimă susţinere, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul menţionează că instanţa de apel a încălcat atât hotărârile general obligatorii ale Înaltei Curţi, cât şi dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportate la art. 954 C. proc. civ.

Astfel, în mod greşit, s-a referit instanţa de apel la art. 954 C. proc. civ., acest text de lege neavând legătură cu cauze pendinte.

Evocând împrejurări de fapt, arată că a depus cererea iniţială ştiind că se află în afara termenului de legal pentru invocarea procedurii speciale prevăzute de art. 539-540 C. proc. pen., fiind, totodată, condamnat, iar nu achitat.

5. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, invocată din oficiu, se constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Prin criticile formulate, întemeiate formal pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul a invocat, în esenţă, o pretinsă nerespectare a principiului disponibilităţii (prin aceea că instanţa de apel ar fi aplicat greşit prevederile art. 539-540 C. proc. pen., în condiţiile în care acţiunea acestuia ar constitui, în realitate, o contestaţie la executare fundamentată pe prevederile art. 597-599 C. proc. pen.), o eventuală lipsă de motivare, cât şi o aplicare eronată a normelor de drept material, în condiţiile în care s-ar fi făcut trimitere la o dispoziţie legală neinvocată de către acesta ca temei al cererii introductive de instanţă.

Verificând ansamblul susţinerilor părţii, se constată, însă, că acestea nu sunt unele de nelegalitate şi, drept urmare, nu pot face obiect concret de analiză pentru instanţa de recurs, întrucât, pe de o parte, recurentul a reluat susţinerile expuse în cadrul motivelor de apel, care au primit deja dezlegare jurisdicţională din partea instanţei de prim control judiciar, iar, pe de altă parte, a omis să dezvolte critici derivate din motivele de casare invocate.

- Astfel, se observă că, fără a se grefa în mod concret pe considerentele actului jurisdicţional atacat, care au înlăturat aceleaşi afirmaţii, constatând corecta determinare, de către prima instanţă, a limitelor învestirii, în raport cu susţinerile formulate prin cererea introductivă de instanţă, recurentul tinde, în realitate, doar la infirmarea, inadecvat procedural, a statuărilor obligatorii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală din cadrul încheierii nr. 567 din 17 octombrie 2023, pronunţată în mecanismul regulatorului de competenţă, prin care s-a stabilit că revine instanţei civile, potrivit art. 541 alin. (3) C. proc. pen., competenţa de soluţionare a cererii privind acordarea despăgubirilor (din perspectiva prevederilor art. 539-540 C. proc. pen.).

În acest sens, soluţionând conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în legătură cu soluţionarea prezentei pricini, instanţa supremă a constatat ca nefiind incidentă niciuna dintre situaţiile în care instanţa penală este competentă a stabili caracterul nelegal al măsurii preventive privative de libertate, pe calea contestaţiei la executare, din moment ce, "pe de o parte, măsura arestului preventiv a fost înlocuită cu măsura controlului judiciar, iar, pe de altă parte, s-a dispus condamnarea reclamantului".

Drept urmare, susţinerile prin care se afirmă, contrar celor tranşate cu caracter definitiv în cadrul aceluiaşi litigiu, că acţiunea formulată era una subsumabilă prevederilor art. 597-599 C. proc. pen. (cu consecinţa atragerii competenţei instanţelor penale de soluţionare a cauzei), sunt, astfel, mai degrabă formale.

Ca atare, reiterând, neprocedural, susţinerile îndreptate împotriva soluţiei tribunalului, recurentul lasă, deliberat, în afara analizei statuările instanţei de prim control judiciar asupra aceloraşi critici, care s-ar raportat la hotărârea pronunţată de instanţa supremă în soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit în prezenta cauză, aspect ce determină, la rândul său, imposibilitatea conturării limitelor de exercitare a controlului judiciar din prezenta fază procesuală.

Drept urmare, cum recurentul nu tinde, prin critici punctuale, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, simplele susţineri formulate prin cererea de apel şi reiterate, ca atare, prin memoriul de recurs, nu pot fi deduse spre examinare instanţei de recurs, ca fiind critici de nelegalitate.

Aceasta întrucât a motiva recursul presupune, în egală măsură, atât indicarea motivului de recurs, prin identificarea unuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât mai ales dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor susţineri privind legalitatea raţionamentului instanţei de apel.

Or, formulate fiind doar în termeni generali şi prin simple referiri la principiul disponibilităţii şi la conţinutul cererii introductive de instanţe, fără, însă, a se grefa pe considerentele actului jurisdicţional atacat, susţinerile nu pot fi considerate ca opunând aspecte propriu-zise de nelegalitate deciziei atacate.

- În mod similar, doar sub aparenţa unor critici de nelegalitate se înscriu şi susţinerile referitoare la greşita apreciere, de către instanţa de apel, a inexistenţei unui deficit de motivare a soluţiei primei instanţe.

Ca atare, deşi critică raţionamentul curţii de apel, care a reţinut că tribunalul a motivat corespunzător sentinţa pronunţată, stabilind că aceasta cuprinde toate argumentele avute în vedere, respectiv analizarea întrunirii condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 539 şi art. 540 C. proc. pen., recurentul omite a arăta care dintre susţinerile sale sau dispoziţiile legale invocate de către acesta nu au fost analizate în cauză, situaţie care să fi condus, astfel, la pronunţarea unei soluţii insuficient motivate, iar astfel la o eventuală încălcare a formelor de procedură din perspectiva evocată.

Astfel fiind, cum, în realitate, recurentul-reclamant nu procedează la o argumentare juridică susceptibilă de încadrare în acest motiv de casare, ci doar îşi exprimă dezacordul în raport cu soluţia pronunţată, nu este posibil controlul în casaţie asupra aspectelor anterior relevate.

- Nici susţinerile referitoare la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de drept material nu permit realizarea controlului în casaţie.

Aceasta întrucât ceea ce reclamă recurentul este, în realitate, simpla enumerare, de către curtea de apel, a unui alt text de lege alături de dispoziţiile arătate ca reprezentând temei de drept al acţiunii, cu prilejul referirii la acţiunea formulată.

Or, ignorând şi de această dată silogismul logico-juridic al instanţei de prim control judiciar (fundamentat, astfel cum s-a arătat anterior, pe considerentele hotărârii pronunţate în regulator de competenţă), care a stabilit neîndeplinirea, în cauză, a cerinţelor prescrise de art. 539-540 C. proc. pen., recurentul omite faptul că indicarea prevederilor art. 954 C. proc. civ. (din materia sechestrului asigurător), neurmată de o analiză propriu-zisă a acestora, nu era, în consecinţă, aptă a influenţa raţionamentul deductiv al instanţei anterioare.

Susţinerile recurentului nu relevă, deci, un aspect propriu-zis de nelegalitate a deciziei atacate, ci, mai degrabă, o simplă eroare de redactare a hotărârii (preluată, ca atare, de către curtea de apel, din considerentele sentinţei tribunalului care expun obiectul cererii), chestiune exclusă controlului de legalitate inclusiv din perspectiva art. 445 C. proc. civ.

Or, pentru învestirea corespunzătoare a instanţei de recurs, date fiind elementele raportului juridic de despăgubire generat de pretinsa faptă ilicită cauzatoare a prejudiciului afirmat, reclamantul era ţinut a combate, de o manieră efectivă, considerentele instanţei devolutive de control judiciar care au reţinut neîndeplinirea condiţiilor pentru acordarea de daune morale, prin aceea că măsura nu a fost contestată ca nelegală, conform art. 539 alin. (1) C. proc. pen., printr-o ordonanţă a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, sau prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanţei de judecată învestită cu judecarea cauzei, în condiţiile dispunerii, faţă de reclamant, a unei soluţii de condamnare la pedeapsa de 2 ani de închisoare, cu suspendarea executării acesteia.

Prin urmare, dată fiind lipsa unei argumentaţii juridice pertinente, grefate pe conţinutul concret al hotărârii atacate, nu se poate decela care anume sunt greşelile imputate instanţei devolutive de control judiciar din perspectiva motivelor de recurs invocate.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere că aspectele deduse judecăţii nu sunt subsumabile motivelor de casare expres prevăzute de lege şi nici nu se pot reţine motive de ordine publică, ce pot fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 22 A din data de 15 ianuarie 2025 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 22 A din data de 15 ianuarie 2025 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 noiembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.