Recognition of foreign judgment: sufficiency of notice via alternate addresses and public summons to satisfy procedural fair trial guarantees

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă în 26.08.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat recunoaşterea pe teritoriul României a hotărârii judecătoreşti privind cheltuielile pentru intervenţia medicală şi a cheltuielilor de judecată pentru asistenţă juridică în sumă de 8.000 RON şi cheltuieli de citare publică de 372 RON, în total suma de 8.372 RON/MDL, pronunţată în 11.04.2022, în dosarul nr. x/2022, de către Judecătoria Străşeni (sediul Central) din Republica Moldova.

De asemenea, petenta a solicitat şi încuviinţarea executării silite a respectivei hotărâri judecătoreşti, cu consecinţa încasării din beneficiul lui B., în beneficiul său, a cheltuielilor legate de examinarea prezentei cauze civile şi cheltuielile legate de încuviinţarea executării şi executarea propriu-zisă a hotărârii judecătoreşti privind cheltuielile pentru intervenţia medicală şi a cheltuielilor de judecată pronunţată la data de 11.04.2022 în dosar nr. x/2022 de către Judecătoria Străşeni (sediul Central) din Republica Moldova.

În drept, au fost invocate art. 50 şi art. 55 din Tratatul dintre România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală încheiat la 13.11.1997, ratificat prin Legea nr. 177/1997; art. 167, art. 174 şi art. 176 din Legea nr. 105/1992; art. 21 din Regulamentul CE nr. 2201/2003.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Suceava

Prin sentinţa nr. 1470/05.12.2024, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a admis cererea; a dispus recunoaşterea faţă de autorităţile Statului Român a Hotărârii judecătoreşti pronunţată de Judecătoria Străşeni, sediul Central, Republica Moldova, la data de 11.04.2022, în cauza civilă nr. 2-521/2022 (2-22001993-48-2-06012022), definitivă şi irevocabilă la data de 01.11.2023; a încuviinţat executarea silită a Hotărârii judecătoreşti pronunţată de Judecătoria Străşeni, sediul Central, Republica Moldova, la data de 11.04.2022, în cauza civilă nr. 2-521/2022 (2-22001993-48-2-06012022); l-a obligat pe pârât la plata către stat a sumei de 40 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată de care a beneficiat reclamanta.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Suceava

Prin decizia nr. 292/2025 din 03.04.2025, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtului împotriva sentinţei nr. 1470/05.12.2024 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 şi 8 C. proc. civ., pârâtul, menţionând ca nefiind îndeplinită în cauză condiţia ca acesta să fi avut cunoştinţă de dosarul de fond în care a fost pronunţată hotărârea care se solicită a fi recunoscută pe teritoriul României.

Astfel, precizează că, în pricina soluţionată de către instanţele din Republica Moldova, intimata a indicat cu rea-credinţă domiciliul recurentului ca fiind în mun. Gura Humorului, str. x, jud. Suceava.

Separat, arată că, deşi instanţa din Republica Moldova a dispus şi citarea sa prin publicitate, aceasta a fost ineficientă, întrucât recurentul nu mai locuieşte în Republica Moldova de mai mult de 30 de ani şi nu avea posibilitatea de a afla de respectivul proces.

Menţionează că locuieşte, cu forme legale, încă din 2009, la adresa din jud. Suceava.

Arată că, deşi ar fi avut cunoştinţă despre această situaţie, intimata nu a solicitat instanţei citarea recurentului la adresa la care locuieşte.

Precizează că intimata se afla în posesia unei copii a cărţii de identitate a recurentului în care se menţiona că pârâtul locuieşte la adresa din jud. Suceava, copie pe care a depus-o în dosarul Tribunalului Suceava.

Mai mult, din punct de vedere cronologic, afirmă că aceasta este ultima adresă pe care recurentul a declarat-o în cadrul dosarelor purtate în contradictoriu cu intimata.

Mai arată şi că este adevărat că în cadrul primului dosar dintre părţile litigante, recurentul indicase adresa din jud. Suceava, însă ulterior a arătat că locuieşte cu forme legale la actuala sa adresă.

Susţine că instanţa din Republica Moldova ar fi trebuit să ţină cont de domiciliul său din mun. Gura Humorului, str. x, jud. Suceava chiar şi în condiţiile în care încetase valabilitatea cărţii sale de identitate, cât timp aceasta era cea mai recentă adresă cunoscută a sa.

Afirmă, totodată, că instanţa din Republica Moldova ar fi trebuit să constate că intimata nu a făcut toate demersurile în vederea încunoştiinţării sale cu privire la existenţa respectivului proces.

Relevând împrejurări de fapt din acea pricină, recurentul arată că, deşi a arătat în faţa primei instanţe din Republica Moldova că acesta locuieşte statornic în România, unde realizează venituri stabile, intimata a solicitat citarea sa în satul Rădeni din Republica Moldova.

În urma constatării lipsei de procedură cu recurentul, instanţa de fond din Republica Moldova i-a pus în vedere intimatei să arate domiciliul acestuia din România, iar intimata, folosindu-se de faptul că recurentul indicase într-o altă cauză dintre aceleaşi părţi (dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Suceava) adresa din jud. Suceava, a indicat-o pe aceasta ca fiind ultima adresă cunoscută a recurentului.

Menţionează că în acelaşi dosar, în calea de atac, recurentul a arătat că domiciliul său este cel din mun. Gura Humorului, str. x, jud. Suceava, astfel cum reiese din decizia nr. 85/12.11.2013 a Curţii de Apel Suceava.

Mai mult, reclamanta a depus la dosar, ca o dovadă a bunei sale credinţe, o adresă din anul 2010 emisă de Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin care se arăta că recurentul avea domiciliul în jud. Suceava, dar şi că ocazional locuieşte şi pe str. x, la nr. 44.

Susţine că, în cazul în care nu ar fi avut cunoştinţă de adresa exactă a recurentului, intimata ar fi trebuit să indice instanţei toate adresele pe care le cunoştea, cea mai relevantă fiind cea mai recentă.

Arată că intimata a acţionat cu rea-credinţă din moment ce nu a procedat în acest sens, respectiv că hotărârea a cărei recunoaştere se solicită a fost pronunţată cu încălcarea dreptului la apărare al recurentului.

5. Apărări formulate în cauză

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, indicând că pricina din Republica Moldova a fost soluţionată de instanţe obiective şi imparţiale, care au respectat garanţiile procesuale corespunzătoare dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile formulate în cauză, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, în sensul considerentelor ce vor fi arătate în continuare:

În esenţă, prin susţinerile formulate, subsumabile strict motivului de casare prevăzut la pct. 5 al art. 488 alin. (1) Cod procedură civilă (iar nu şi motivelor descrise la pct. 3 şi 8 ale aceleiaşi norme), din moment ce acestea vizează doar interpretarea şi aplicarea unor norme imperative de procedură de către instanţa de apel, recurentul invocă neîndeplinirea, în cauză, a condiţiilor prevăzute de art. 1.097 alin. (1) lit. f) raportat la art. 1.096 alin. (2) C. proc. civ., indicând citarea sa la o adresă de domiciliu, din România, anterioară celei actuale, de care partea reclamantă ar fi avut cunoştinţă la momentul sesizării jurisdicţiei străine, respectiv a ineficienţei celorlalte forme de citare a sa pe teritoriul Republicii Moldova.

Contrar susţinerilor recurentului, în speţă nu a avut loc încălcarea normelor legale de care se prevalează şi nici o vătămare procesuală, faţă de contextul în care s-a desfăşurat judecata şi de poziţia pe care a exprimat-o în raport cu dreptul afirmat în litigiul pendinte.

Astfel, se constată ca fiind corectă interpretarea pe care instanţele de fond au dat-o dispoziţiilor art. 1.096 alin. (2) Cod procedură civilă referitoare la cerinţa cumulativă de recunoaştere a hotărârii străine care impune ca, atunci când a fost pronunţată în lipsa părţii care a pierdut procesul, să se verifice dacă părţii în cauză i-a fost înmânat în timp util atât citaţia pentru termenul de dezbateri în fond, cât şi actul de sesizare a instanţei şi că i s-a dat posibilitatea de a se apăra şi de a exercita calea de atac împotriva hotărârii.

Aşadar, ipoteza din art. 1.096 alin. (2) C. proc. civ. nu presupune exercitarea propriu-zisă a dreptului la apărare, dacă partea nu s-a manifestat în acest sens, ci doar asigurarea posibilităţii ca partea împotriva căreia se cere recunoaşterea hotărârii să îşi exercite acest drept în cadrul procesului.

Din acest unghi al analizei, se constată ca fiind legală concluzia pe care instanţele de fond au dedus-o în cazul concret supus judecăţii, anume că toate aceste garanţii procesuale, care dau conţinut dreptului la apărare, au fost asigurate în cazul recurentului cu ocazia judecăţii în litigiul purtat în faţa autorităţilor judiciare din Republica Moldova în legătură cu solicitarea intimatei, de încasare a pensiei de întreţinere şi a cheltuielilor suplimentare necesare copilului major, inapt de muncă, al părţilor litigante.

Contrar criticilor recurentului, aceste garanţii procesuale i-au fost pe deplin asigurate părţii de către Judecătoria Străşeni, prin modalităţile de citare la care a recurs aceasta.

Astfel, sub un prim aspect, se constată, cum consemnează chiar autoritatea judiciară emitentă a hotărârii supuse recunoaşterii, că "instanţa a expediat o citaţie la adresa din judeţul Suceava, localitatea Gura Humorului, str. x, indicată ca fiind domiciliul pârâtului B. de Tribunalul Suceava în sentinţa nr. 1238 din 27.06.2013 şi care aparent a fost recepţionată de pârât ".

Invocând, lipsit de fundament, prevalenţa unei alte adrese de domiciliu, despre care susţine că intimata ar fi avut cunoştinţă la data iniţierii demersului judiciar din străinătate (05.01.2022), prin depunerea, în litigiul pendinte, a copiei cărţii sale de identitate (la dosarului Tribunalului Suceava) care atesta noua adresă de domiciliu, recurentul omite că valabilitatea actului de identitate încetase încă din 29.10.2021, nefiind, deci, aptă a valida susţinerile sale.

De altfel, afirmarea unei pretinse ineficienţe a citării sale la adresa din mun. Gura Humorului, str. x, jud. Suceava apare, în egală măsură, ca fiind formală.

Aceasta întrucât, în reţinerea acesteia, instanţa străină a avut în vedere indicarea respectivei adrese chiar de către recurent, în faţa Tribunalului Suceava, în dosarul nr. x/2013 (purtat, de asemenea, în contradictoriu cu intimata), aspect ce a permis, în mod rezonabil, extragerea prezumţiei că respectiva adresă este una asociată recurentului, iar nu străină de acesta, cum tinde a afirma partea.

Mai mult, existenţa unei legături a recurentului cu respectiva adresă a fost confirmată şi de către instanţa de apel, care a reţinut că aceasta a fost avută în vedere pentru realizarea procedurii de citare de către instanţele române şi în dosarele nr. x/2009 şi nr. y/2010, precum şi împrejurarea că aceasta a fost indicată drept domiciliu al recurentului în cadrul adresei nr. x din 16.11.2010 a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

De asemenea, nu vor putea fi primite nici acele susţineri care opun, în esenţă, eventuale neregularităţi ale procedurii de citare în respectiva pricină (ca urmare a "relei-credinţe" a intimatei) şi care tind, în realitate, la cenzurarea legalităţii hotărârii străine, contrar limitelor examinării specifice procedurii recunoaşterii (şi încuviinţării executării) unui astfel de act jurisdicţional.

Or, expres limitată la observarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 1.096-1.097 C. proc. civ., instanţa română nu poate exercita un control judiciar al hotărârii judecătoreşti a cărei recunoaştere se solicită, întrucât acesta ar echivala cu o încălcare a competenţei instanţei care a pronunţat-o, ce s-ar repercuta, direct, inclusiv asupra suveranităţii statului străin.

Este, deci, motivul pentru care instanţele naţionale nu pot tranşa, în cadrul unei proceduri de exequator, aspecte litigioase (cum sunt şi cele relative la legalitatea procedurii de citare din pricina străină), din moment ce acestea presupun, prin ipoteză, aplicarea cadrului normativ incident statului care a pronunţat hotărârea, iar nu a legii române.

Limitată, astfel, la cercetarea înscrisurilor oficiale depuse la dosar, pentru a asigura conformitatea hotărârii străine cu ordinea publică a statului de recunoaştere şi respectarea drepturilor procesuale ale părţilor, instanţa română nu este, pe cale de consecinţă, învestită a efectua un control de fond al acesteia, astfel cum dispun în mod expres şi dispoziţiile art. 1.098 C. proc. civ.

Mai mult, caracterul nefondat al susţinerilor recurentului rezultă inclusiv din aspectul transmiterii, de către autoritatea judiciară emitentă a hotărârii supuse recunoaşterii, a cererii de chemare în judecată "la adresa înregistrată, de domiciliu, din Republica Moldova, din Raionul Călăraşi, sat Rădeni", a acestuia, consemnându-se, în mod expres, restituirea avizelor de recepţie cu menţiunea "semnării lor de către cumnat şi de către frate".

Astfel fiind, în condiţiile recurgerii la modalităţi succesive şi distincte de citare a recurentului, pentru a asigura eficienţa încunoştinţării sale despre existenţa litigiului, nu poate susţine, în mod valid, că acestuia nu i-ar fi fost respectate drepturile procesuale, respectiv că s-ar fi aflat într-o imposibilitate insurmontabilă de a afla de existenţa procesului desfăşurat în Republica Moldova.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, în respectiva pricină, tocmai pentru a exclude orice viciu de procedură, s-a dispus şi citarea sa publică, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 80-87 din 25.03.2022, pentru termenul de judecată din 11.04.2022, la care a avut loc dezbaterea în fond a cauzei.

Or, din moment ce recurentul nu a contestat, prin susţineri care să fi fost deduse judecăţii în calea de atac anterioară, o pretinsă neobservare a art. 1.097 alin. (1) lit. f) C. proc. civ., anterior menţionat, şi prin raportare la citarea sa prin publicitate, criticile în acest sens, formulate direct în recurs, nu vor putea fi examinate, fiind contrare regulii non omisso medio stabilite prin dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Drept urmare, fiind lipsite de corespondent în motivele de apel ale pârâtului, afirmaţiile ce tind la infirmarea raţionamentului primei instanţe asupra eficacităţii acestei forme de citare nu pot constitui obiect de analiză în prezenta fază procesuală.

În consecinţă, susţinerile recurentului referitoare la încălcarea dreptului propriu la apărare sunt unele lipsite de fundament, cât timp analiza jurisdicţională a cauzei, confirmată în recurs, a relevat împrejurarea contrară celei afirmate de parte, respectiv a posibilităţii acestuia de a participa în cadrul procedurii judiciare derulate în străinătate.

Înţelegând, în schimb, să nu îşi exprime, în niciun fel, poziţia asupra litigiului, pe care a înţeles să îl ignore, recurentul este ţinut să suporte consecinţele propriei opţiuni în privinţa nevalorificării drepturilor aflate la dispoziţia sa, fiind corectă concluzia instanţei de apel asupra întrunirii condiţiilor de recunoaştere a hotărârii străine la care se referă norma art. 1.096 alin. (2) C. proc. civ., dovedindu-se că recurentul a fost informat într-o manieră suficientă asupra litigiului iniţiat împotriva sa.

Aceasta şi în condiţiile în care pricina nu a avut un caracter izolat, ci a fost determinată de efectele juridice ale aceloraşi drepturi şi îndatoriri părinteşti cu cele care au determinat inclusiv pronunţarea hotărârii privind plata pensiei de întreţinere din 06.06.2008, de către Judecătoria oraşului Călăraşi din Republica Moldova (recunoscută faţă de autorităţile române prin sentinţa nr. 280 din 19.02.2009 a Tribunalului Suceava, secţia civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2009, definitivă prin neapelare), respectiv a hotărârii privind plata pensiei de întreţinere pronunţate în 01.03.2012, în dosarul nr. x/2012, de către aceeaşi instanţă judecătorească din Republica Moldova (recunoscută faţă de autorităţile române prin sentinţa nr. 1238 din 27.06.2012 a Tribunalului Suceava, secţia civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2013, definitivă prin decizia nr. 85 din 12.11.2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă).

În consecinţă, fată de considerentele expuse, reţinând-se caracterul neîntemeiat al tuturor criticilor care au putut constitui obiect de analiză, recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 292/2025 din data de 3 aprilie 2025 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 noiembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 Cod procedură civilă.