Nullity of forced execution certificate and subsequent sale due to retroactive annulment of executive title

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2025

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila, secţia civilă la 28 decembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A., prin reprezentant legal B., şi C., prin reprezentant legal D., în nume personal şi în numele societăţii E. S.R.L., au chemat în judecată pe pârâţii F. şi G. S.R.L., pentru ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea certificatului de cumpărare (titlu de proprietate) emis de BEJ H. în dosarul de executare nr. 21/2022, prin care s-a vândut, în cadrul procedurii executării silite, pârâtei F., imobilul situat în mun. Brăila, str. x, lot x, compus din teren 751 mp şi construcţiile C2, având nr. cadastral x, C3, având nr. cadastral x, C4, având nr. cadastral x, înscrise în CF nr. x, şi anularea actului subsecvent, reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11.06.2022 de Notar Public I., prin care pârâta F. a vândut imobilul către pârâta G. S.R.L..

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 1254 din C. civ.

Pârâta F. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a semnatarilor cererii, susţinând că aceştia nu pot reprezenta societatea în condiţii de legalitate, această calitate revenindu-i numitei J..

Pârâta G. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor, atât în nume propriu, cât şi ca reprezentanţi ai societăţii E. S.R.L., excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar în subsidiar a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondate.

Prin sentinţa nr. 579 din 5 februarie 2024, Judecătoria Brăila, secţia civilă a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Brăila în soluţionarea acţiunii şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Brăila.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secţia I civilă în 23 februarie 2024.

Prin încheierea de şedinţă din data 3 aprilie 2024, Tribunalul Brăila, secţia I civilă a admis cererea reclamanţilor (minori), de acordare a ajutorului public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 10.065 RON.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20 iunie 2024, Tribunalul Brăila, secţia I civilă a respins excepţiile netimbrării şi lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, invocată de pârâte. De asemenea, a calificat excepţia inadmisibilităţii ca reprezentând o apărare de fond.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Brăila

Prin sentinţa nr. 496/2024 din 4 iulie 2024, Tribunalul Brăila, secţia I civilă a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată; în baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, a dispus ca ajutorul public acordat reclamanţilor minori, prin încheierea din 3 aprilie 2024, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 10.065 RON, să rămână în sarcina statului.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Galaţi

Prin decizia nr. 271/A din data de 23 decembrie 2024, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul reclamanţilor împotriva sentinţei; a dispus ca suma de 5.031,5 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă apelului, cu privire la care apelanţii-reclamanţi au beneficiat de ajutor public judiciar, să rămână în sarcina statului; a luat act de faptul că intimata-pârâtă G. S.R.L. şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi A. şi C., prin reprezentant legal D..

- Printr-o primă susţinere, recurenţii invocă încălcarea, de către instanţa de apel, a prevederilor art. 1254 alin. (2) din C. civ. şi a principiului resoluto iure dantis.

Arată, în acest sens, că decizia atacată a ignorat aplicarea principiului conform căruia anularea actului juridic iniţial (sentinţa nr. 40 din 23.03.2022 2022 a Tribunalului Brăila, secţia I civilă) atrage automat anularea actelor subsecvente (certificatul de cumpărare din 10.06.2022 şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11.07.2022 de Notar Public I.).

Or, potrivit art. 1254 alin. (2), anularea contractului sau a titlului juridic iniţial atrage desfiinţarea actelor subsecvente încheiate în baza lui.

Menţionează, în acest sens, că certificatul de cumpărare contestat a fost emis în temeiul unei sentinţe anulate prin decizia nr. 100 din 29.07.2022 a Tribunalului Brăila, secţia I civilă. Prin urmare, actele ulterioare (inclusiv vânzarea către G. SRL) sunt nule ab initio.

Susţine, astfel, că instanţa de prim control judiciar a încălcat şi principiul nemo dat quod non habet, având în vedere că intimata-pârâtă F. nu putea transmite un drept pe care nu-l mai deţinea după anularea sentinţei.

- Printr-o altă critică, recurenţii invocă nedispunerea, de către curtea de apel, a nulităţii absolute a certificatului de cumpărare atacat.

Menţionează, în acest sens, că certificatul contestat este nul ca urmare a inexistenţei unui titlu executoriu valabil la data emiterii sale.

Precizează, astfel, că sentinţa nr. 40 din 23.03.2022 a fost anulată retroactiv, ceea ce face ca executarea silită să fie lipsită de temei legal, conform art. 723 alin. (1) din C. proc. civ., care dispune că, în cazul anulării titlului executoriu, se impune restabilirea situaţiei anterioare, inclusiv anularea actelor de executare.

Afirmă că instanţa de apel şi-a limitat în mod greşit analiza la lipsa unei contestaţii la executare, ignorând că niciun act juridic nu poate fi valabil în urma anulării titlului iniţial. Astfel, a analizat valabilitatea certificatului de cumpărare prin prisma procedurilor executării silite, organizării licitaţiilor si a procedurii de adjudecare, deturnând scopul şi motivele acţiunii şi a apelului reclamanţilor.

Apreciază, în acest sens, ca fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. coroborate cu alin. (2) al aceluiaşi articol.

- Printr-o altă susţinere, recurenţii au invocat greşita reţinere, de către instanţa de apel, a bunei-credinţe a intimatei-pârâte G. S.R.L..

Menţionează, astfel, că instanţa de apel a constatat eronat calitatea de "terţ de bună-credinţă" a acestei părţi, deşi la data achiziţiei (11.07.2022), sentinţa nr. 40 din 23.03.2022 era deja contestată (cererea în anulare fiind înregistrată încă din 29.03.2022). Arată că intimata-pârâtă G. S.R.L. avea obligaţia de a verifica starea litigioasă a imobilului prin consultarea portalului instanţelor judecătoreşti, deoarece hotărârea nu era definitivă, astfel că ignorarea acestei verificări exclude buna-credinţă.

De asemenea, menţionează şi că încheierea contractului de vânzare-cumpărare a avut loc în intervalul dintre anularea sentinţei şi comunicarea deciziei, ceea ce indică o grabă suspectă.

- Printr-o altă critică, recurenţii au invocat aplicarea eronată a art. 854 din C. proc. civ.

Precizează că instanţa de apel a limitat nelegal analiza cauzei la condiţiile formale ale executării silite, ignorând viciile de fond, respectiv că executarea silită s-a fundamentat pe un împrumut inexistent şi pe un titlu executoriu anulat.

Arată şi că instanţa anterioară a încălcat prevederile art. 1261 din C. civ., întrucât nu a ţinut cont de lipsa de validitate a actului primar.

- Printr-o ultimă susţinere, recurenţii au invocat nerespectarea, de către curtea de apel, a principiului restitutio in integrum.

Astfel, anularea sentinţei nr. 40 din 23.03.2022 impunea restabilirea drepturilor apelanţilor asupra imobilului, conform art. 1264 din C. civ., dat fiind că efectele nulităţii sunt retroactive, respectiv potrivit art. 1648, prin aceea că acţiunea în restituire poate fi exercitată împotriva terţilor, inclusiv a intimatei-pârâte G. S.R.L., care nu poate invoca buna-credinţă, în condiţiile existenţei unor vicii evidente.

5. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă G. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin apărările formulate, intimata-pârâtă a menţionat că instanţa de apel a analizat în concret motivele de nulitate invocate de către reclamanţi prin cererea de chemare în judecată, reiterate în apel, procedând inclusiv la examinarea incidenţei oricărui motiv de nulitate absolută a certificatului de cumpărare care ar putea fi invocat în cadrul unei acţiuni de drept comun.

Ulterior evocării considerentelor deciziei recurate, intimata-pârâtă a menţionat că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat, în principal, anularea unui act emis în cadrul unei proceduri de executare silită, iar instanţele de fond nu puteau analiza pretenţiile formulate fără a se raporta la dispoziţiile procedurale din materia executării silite.

De asemenea, simpla menţionare a existenţei acestor dispoziţii imperative, cu caracter derogatoriu, nu constituie o recalificare a acţiunii, cât timp ambele instanţe au procedat la analiza motivelor de nulitate, astfel cum au fost acestea invocate de reclamanţi.

Mai arată şi că, prin primele două critici formulate, se solicită, în realitate, constatarea anulării de drept a unei executări silite, precum şi a tuturor actelor de executare silită, pe calea dreptului comun, cu ignorarea dispoziţiilor C. proc. civ.

Cu privire la susţinerile referitoare la "aprecierea eronată a bunei-credinţe a societăţii G. SRL", intimata-pârâtă a menţionat că, prin decizia atacată, instanţa de apel nu a mai procedat la analiza condiţiilor de drept comun incidente capătului de cerere prin care se solicită anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 11.07.2022, în lipsa aprecierii intervenirii anulării actului autoarei acesteia.

Cu toate acestea, intimata-pârâtă a reiterat concluziile referitoare la buna sa credinţă la încheierea respectivului act juridic, sens în care a făcut referire la extrasul de carte funciară pentru autentificare eliberat cu ocazia perfectării vânzării, înscris din cuprinsul căreia rezultă că intimata-pârâtă F. era unica proprietară a imobilului care a făcut obiectul contractului, respectiv că, la data vânzării, nu erau înscrise litigii cu privire la imobil.

Precizează şi că a avut calitatea de terţ în raport cu procedura de executare silită prin care intimata-pârâtă F. a devenit proprietara imobilului în cauză, respectiv că actul de vânzare-cumpărare nr. x din 11.07.2022 este unul cu titlu oneros, iar preţul plătit (stabilit la nivelul pieţei) a fost sincer şi serios, fiind achitat integral la data perfectării contractului, astfel cum rezultă din cuprinsul acestuia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis în limitele şi pentru considerentele ce succed.

Recursul reclamanţilor este încadrabil în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Prin criticile concrete de nelegalitate, în esenţă, recurenţii-reclamanţi susţin, pe de o parte, că instanţa de apel a deturnat scopul acţiunii de drept comun în anularea actului de adjudecare şi a contractului de vânzare subsecvent şi a omis să cerceteze motivele de nulitate invocate, argumentând străin de natura cauzei şi limitând analiza doar la condiţiile formale ale executării silite şi la absenţa unei contestaţii la executare, deşi executarea silită s-a bazat pe un împrumut inexistent şi pe un titlu executoriu (ordonanţa de plată nr. x/23.03.2022) anulat ulterior adjudecării şi înstrăinării subsecvente.

Pe de altă parte, invocă încălcarea regulilor de drept în materia efectelor nulităţii reglementate de art. 1254 alin. (2) şi art. 1648 din C. civ., inclusiv reţinerea eronată a bunei-credinţe a subdobânditorului G. S.R.L., precum şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 723 alin. (1) şi art. 854 din C. proc. civ.

Preliminar, Înalta Curte are în vedere că demersul judiciar, configurat prin elementele cererii de chemare în judecată, are ca obiect acţiunea în nulitate, formulată pe calea dreptului comun, de către reclamanţii moştenitori ai fostului asociat şi administrator al societăţii debitoare (E. SRL) împotriva creditorului adjudecatar F. şi a terţului subdobânditor cu titlu oneros G. S.R.L., prin care s-a solicitat anularea actului de adjudecare (certificatul de cumpărare-titlu de proprietate emis de BEJ H. în dosarul execuţional nr. x/2022) şi a actului subsecvent (contractul de vânzare autentificat sub nr. x/11.06.2022), ambele având ca obiect imobilul construcţii şi teren, situat în mun. Brăila.

Cauza juridică afirmată este bazată pe desfiinţarea titlului executoriu (ordonanţă de plată) în calea de atac specifică respectivei proceduri speciale (cerere în anulare), ulterior adjudecării de către creditor a imobilului urmărit silit şi vânzării lui subsecvente, fiind invocate dispoziţiile art. 1254 alin. (2) şi art. 1648 din C. civ. şi principiile efectelor nulităţii resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis şi nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet.

Potrivit circumstanţelor factuale relevante reţinute de instanţele de fond şi necontestate în proces, prin sentinţa civilă nr. 40/FCIV/23.03.2022 a Tribunalului Brăila a fost emisă ordonanţa de plată pentru suma de 509.000 RON, la cererea creditoarei F. formulată împotriva societăţii debitoare E. S.R.L..

Fiind executorie potrivit art. 1025 din C. proc. civ., ordonanţa de plată a fost pusă în executare în cadrul dosarului execuţional nr. x/2022 al BEJ H., procedând-se la urmărirea silită a imobilului teren şi construcţii situat în mun. Brăila str. x lot. 1, care a fost valorificat prin vânzare directă şi adjudecat în contul creanţei (parţial) de către creditoarea F., fiind întocmit actul de adjudecare, respectiv certificatul de cumpărare-titlu de proprietate din 10.06.2022.

După circa o lună, F. a înstrăinat imobilul către G. S.R.L., în baza contractului de vânzare autentificat sub nr. x din 11.07.2022 de I..

Ulterior, ordonanţa de plată a fost desfiinţată prin decizia nr. 10/29.07.2022 a Tribunalului Brăila (fiind admisă cererea în anulare formulată de debitoare la data de 29.03.2022, anulată sentinţa nr. 40/FCIV/23.03.2022 şi respinsă ca neîntemeiată cererea de emitere a ordonanţei de plată).

Luând în examinare criticile de nelegalitate din memoriul de recurs, subsumabile motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine caracterul fondat al acestora întrucât, pe de o parte, instanţa de apel a ignorat cadrul procesual obiectiv, delimitat clar, şi nu a examinat concret şi efectiv obiectul şi cauza pretenţiei afirmate de reclamanţi (acţiunea în nulitate de drept comun a actului de adjudecare şi a contractului de vânzare subsecvent, cauzată de anularea titlului executoriu); pe de altă parte, maniera de motivare insuficientă, incoerentă juridic şi contradictorie face imposibilă înţelegerea mecanismului logico-juridic prin care s-a format convingerea instanţei de apel în pronunţarea hotărârii şi, pe cale de consecinţă, nu permite efectuarea controlului de legalitate cu care este învestită instanţa de recurs.

Este de observat, în sensul acestei concluzii, că prima instanţă a respins acţiunea ca neîntemeiată, argumentând că, în lipsa formulării unei contestaţii la executare prin care să se supună analizei viciile licitaţiei ce ar fi dus la anularea procesului-verbal nr. x/2022/07.06.2022 (care este astfel valabil şi produce efectele pe care legea i le recunoaşte), nu se poate proceda decât la o verificare a condiţiilor extrinseci, de natură formală, ale actului de adjudecare.

Instanţa de prim control judiciar a păstrat ca fiind legală şi temeinică soluţia de respingere a acţiunii şi, în devoluarea fondului, a suplimentat motivele de fapt şi de drept pentru care a apreciat că demersul reclamanţilor nu poate primi o rezolvare favorabilă.

Astfel, în răspuns la criticile apelanţilor reclamanţi prin care se impută primei instanţe încălcarea principiului disponibilităţii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, deşi acţiunea în nulitate de drept comun, cu care au fost învestite instanţele de fond, este admisibilă în raport cu dispoziţiile art. 777 alin. (2) din C. proc. civ., totuşi nu este incidentă sancţiunea nulităţii actului de adjudecare ca act subsecvent titlului executoriu desfiinţat, întrucât: i) ordonanţa de plată a fost anulată după finalizarea executării silite, aşa încât motivul de nulitate în discuţie nu exista, nejustificându-se formularea unei contestaţii la executare împotriva procesului-verbal de licitaţie; ii) actul de adjudecare nu constituie, în înţelesul art. 1254 alin. (2) şi art. 1648 din C. civ., un act subsecvent titlului executoriu anulat, susceptibil a fi desfiinţat prin aplicarea principiilor care guvernează efectele nulităţii actului juridic; iii) nefiind anulate actele de executare silită, debitoarea are deschisă o altă cale legală, şi anume întoarcerea executării în condiţiile art. 723 din C. proc. civ. iv) în absenţa nulităţii actului de adjudecare, nu se impune analiza pretinsei nulităţi a contractului de vânzare subsecvent.

O primă observaţie ce se impune a fi făcută este aceea că instanţa de apel a pornit în mod corect, în logica argumentativă, de la premisa (demonstrată şi, de altfel, necontestată de intimaţi printr-un eventual recurs incident împotriva considerentelor) admisibilităţii acţiunii principale în nulitatea actului de adjudecare potrivit dreptului comun - ipoteza adjudecatarului creditor -, în acord cu dispoziţiile art. 777 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora "Când adjudecatar a fost creditorul, vânzarea va putea fi desfiinţată dacă există temei de nulitate, potrivit dreptului comun", normă aplicabilă în mod corespunzător şi în materia modalităţilor de valorificare a imobilelor urmărite silit, conform art. 826 coroborat cu art. 754-756 din C. proc. civ.

Aceasta întrucât, sub aspectul mijlocului procedural la care se poate apela în scopul desfiinţării vânzării silite, legiuitorul a instituit în cuprinsul art. 777 regula inadmisibilităţii (alin. (1) şi, deopotrivă, excepţiile (alin. (1) şi (2) în cazul terţului adjudecatar pentru motive de fraudă din partea acestuia, respectiv al creditorului adjudecatar pentru motive de nulitate absolută, pe calea acţiunii principale de drept comun (în ambele ipoteze ce derogă de la regula generală); totodată, interpretarea sistematică a textului de lege înlătură posibilitatea folosirii în atare situaţii a unui alt mijloc procedural, cum este cazul contestaţiei la executare pentru desfiinţarea actului de adjudecare.

De asemenea, Înalta Curte are a observa că raţionamentul logico-juridic al instanţei de apel a continuat corect cu sublinierea admisibilităţii contestaţiei la executare doar împotriva procesului-verbal din 07.06.2022 care consemnează valorificarea imobilului prin modalitatea vânzării directe, nu şi împotriva actului de adjudecare din 10.06.2022 (certificat de cumpărare-titlu de proprietate), obiect al litigiului pendinte.

Într-adevăr, prin modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 138/2014 a fost înlăturată posibilitatea formulării contestaţiei la executare împotriva actului de adjudecare, aşa încât eventualele vicii ale procedurii de licitaţie publică (după caz, ale altei modalităţi de valorificare, precum vânzarea directă din speţă) pot fi invocate numai pe calea contestaţiei la executare împotriva procesului-verbal de licitaţie care consemnează adjudecarea, în condiţiile art. 849 din cod.

Însă, odată stabilită tipologia mijlocului procedural accesat de reclamanţi şi declarată admisibilitatea acţiunii în nulitate de drept comun, instanţele de fond erau ţinute a realiza cercetarea pe fond a motivului de nulitate absolută invocat, mai exact verificarea aplicabilităţii efectelor nulităţii titlului executoriu (ordonanţa de plată), ca act primar, în privinţa actelor subsecvente (actul de adjudecare şi contractul de vânzare).

Astfel fiind, analiza instanţelor de fond trebuia să aibă în vedere fundamentul juridic al acţiunii în nulitate afirmat de reclamanţi, şi anume dispoziţiile art. 1254 alin. (2) şi art. 1648 din C. civ. şi principiile resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis şi nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet. În egală măsură, se impunea a fi cercetată apărarea corelativă a pârâţilor, axată pe o pretinsă incidenţă a cazului subdobânditorului de bună-credinţă şi cu titlu oneros, ca excepţie şi limitare a principiului quod nullum est, nullum producit effectum.

Or, în cuprinsul analizei ce-i era impusă tocmai de cauza juridică, pe care de altfel a identificat-o în termeni clari în debutul silogismului judiciar, instanţa de apel nu a realizat o reală verificare a consecinţelor juridice care decurg din desfiinţarea, cu caracter retroactiv, a titlului executoriu (ordonanţa de plată nr. x/23.03.2022) în privinţa celor două acte juridice subsecvente (cel dintâi fiind încheiat într-o vânzare silită, iar cel de-al doilea într-o vânzare propriu-zisă).

Dimpotrivă, într-o manieră de argumentare inadecvată procedural, cu o motivare insuficientă, neclară şi neconvingătoare, instanţa de apel s-a rezumat la a justifica concluzia potrivit cu care "anularea titlului executoriu nu are drept efect anularea potrivit dreptului comun a certificatului de adjudecare/vânzare (...), ca act subsecvent" prin următoarele considerente:

"deşi sentinţa este anterioară emiterii certificatului de vânzare, nu se poate reţine că acest certificat este actul subsecvent sentinţei în sensul prevăzut de legiuitor. Astfel, actul în baza căruia a fost emis certificatul l-a reprezentat procesul-verbal de vânzare directă, act intermediar între actele invocate în cauză. Apelanţii au invocat şi prevederile art. 1684 C. civ., susţinând însă tot caracterul subsecvent imediat a certificatului de vânzare în raport cu titlul executoriu anulat".

Lipseşte, în mod evident, demonstraţia concluziei că, între titlul executoriu în baza căruia s-a efectuat urmărirea silită şi actul de adjudecare, nu ar exista o legătură de tipul act primar - act subsecvent, de vreme ce era esenţial a se stabili în cauză, între altele, dacă adjudecarea în contul creanţei ar fi fost posibilă în absenţa ordonanţei de plată emise pentru respectiva creanţă izvorâtă dintr-un pretins contract de împrumut, avându-se în vedere retroactivitatea efectelor nulităţii titlului executoriu.

Deopotrivă, decizia instanţei de apel nu integrează în construcţia argumentativă şi vreun răspuns la critica potrivit căreia ordonanţa de plată a fost pusă în executare silită după înregistrarea cererii de anulare a acesteia, iar adjudecarea în contul creanţei s-a produs în timpul soluţionării respectivei căi de atac, aşadar mai înainte de a rămâne definitivă hotărârea judecătorească.

Or, deşi executorie în condiţiile art. 1025 alin. (1) din C. proc. civ., totuşi punerea în executare a unei ordonanţe de plată atacată cu cerere în anulare, mai înainte ca aceasta să devină definitivă, se poate face numai pe riscul creditorului, conform art. 637.

Mai mult decât atât, nu puteau rămâne neobservate, în economia de ansamblu a verificării bunei-credinţe a pârâţilor, aspectele factuale invocate prin motivele de apel, referitoare la data înregistrării cererii în anularea ordonanţei de plată (29.03.2022) şi comunicării acestei căi de atac creditoarei (06.04.2022), momente plasate anterior vânzării silite directe către creditoare şi emiterii certificatului de cumpărare, implicit înaintea încheierii contractului de vânzare cu terţul subdobânditor.

Astfel fiind, în absenţa unei argumentaţii specifice şi explicite, instanţa de recurs nu poate realiza controlul de legalitate cu care a fost învestită, întrucât nu poate fi stabilit dacă instanţa de apel a ignorat pur şi simplu aceste aspecte sau, dimpotrivă, le-a apreciat ca fiind nerelevante şi, în această ultimă ipoteză, pe baza căror raţiuni.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că instanţa de apel a argumentat contradictoriu şi incoerent juridic soluţia de respingere a acţiunii şi din perspectiva mijlocului procedural la care au recurs reclamanţii.

Astfel, deşi le recunoaşte deschisă calea dreptului comun pentru valorificarea motivului de nulitate absolută invocat, totuşi instanţa de apel concluzionează într-o manieră incongruentă din punct de vedere logico-juridic, că altul este remediul aflat la îndemâna reclamanţilor, şi anume întoarcerea executării silite reglementată de art. 723 alin. (1) şi (2), ori că procesul-verbal de vânzare directă, ca "act intermediar" între titlul executoriu şi actul de adjudecare, nu a fost anulat, aşa încât nu poate fi aplicată nici regula nulităţii actului subsecvent.

Aşadar, şi din această ultimă perspectivă, analiza instanţei de apel s-a circumscris unor aspecte ale procedurii execuţionale, străine de cauza juridică a demersului judiciar cu care reclamanţii au învestit prima instanţă, ceea ce contravine exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât o motivare clară şi o analiză completă constituie atât cerinţe fundamentale ale hotărârii judecătoreşti şi elemente indispensabile ale dreptului la un proces echitabil, cât şi premisa exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar.

Pentru toate considerentele expuse, constatând întemeiate motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 din acelaşi cod, va admite recursul declarat de reclamanţi şi va casa hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, care se va pronunţa asupra fondului acţiunii în nulitate de drept comun, în baza unei situaţii de fapt stabilite în mod complet, urmând totodată a fi avute în vedere dezlegările în drept şi reperele de analiză fixate de instanţa de casare şi, deopotrivă, celelalte critici şi mijloace procesuale de apărare invocate de părţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi C., prin reprezentant legal D., împotriva deciziei nr. 271/A din data de 23 decembrie 2024 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 noiembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.