Inadmissible cassation appeal for lack of valid grounds in revision of enforcement opposition based on res judicata

Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/3/23024 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 18 martie 2024, contestatorii A. şi B. au formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 4043 din 19 decembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 3472 din 14 noiembrie 2024, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2024 (disjuns din dosarul nr. x/2024) a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

2. Decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin decizia nr. 265 din 13 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de contestatorii A. şi B. împotriva deciziei nr. 4043 din 19 decembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, revizuenţii A. şi B. au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Învederează că instanţa de apel a respins contestaţia la executare în dosarul nr. x/2019, ca tardivă, dar a motivat soluţia în raport cu autoritatea de lucru judecat. Mai susţin că aceeaşi instanţă a apreciat tardivitatea contestaţiei la executare în raport cu data pronunţării deciziei nr. 19/2018 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă, potrivit dispoziţiilor art. 714 C. proc. civ., termenele curg de la data comunicării actelor de executare.

Curtea de apel a respins cererea de revizuire fără a motiva şi a analiza temeinic tardivitatea contestaţiei la executare reţinută în dosarul nr. x/2019 şi obiectul celor două contestaţii la executare, înregistrate în dosarele nr. x/2016 şi nr. y/2019

Mai susţin că nu au fost avute în vedere de instanţă aspectele de fapt învederate de revizuenţi, respectiv semnarea cererii de executare silită cu încălcarea dispoziţiilor art. 666 C. proc. civ. de către societatea de colectare creanţe, împrejurarea că pe parcursul judecăţii au intervenit aspecte noi legate de inopozabilitatea cesiunii de creanţă şi lipsa încuviinţării executării silite, încălcarea drepturilor de consumatori ale recurenţilor, potrivit O.U.G. nr. 50/2010, prin practicarea procurilor şi a semnării cererilor de executare de către societatea de recuperare a creanţei, precum şi neînfăţişarea actelor de către notar şi intimaţi - contractul de cesiune de creanţă urmând a fi interpretat ca început de dovadă scrisă împotriva acestora.

Recurenţii invocă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 96 din Legea nr. 303/2004 şi învederează că instanţa a reţinut că în discuţie este o eroare de judecată, însă nu a analizat în ce constă această eroare. Recurenţii interpretează dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004 în sensul în care instanţele de judecată, din oficiu, trebuie să sesizeze instituţiile abilitate în caz de eroare judiciară.

4. Apărările formulate

Prin întâmpinare, intimata C. S.A. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

5. Procedura de filtru

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reţinut că decizia nr. 265A din 13 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, este supusă recursului, în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 483 alin. (1) C. proc. civ., însă criticile formulate nu pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu vizează soluţia pronunţată prin decizia atacată.

În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor pentru a formula, în scris, un punct de vedere.

Părţile nu au depus punct de vedere la raport.

Prin rezoluţia din 14 octombrie 2025, a fost fixat termen de judecată la 20 noiembrie 2025, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul în raport cu excepţia de nulitate, Înalta Curte constată următoarele:

Dispoziţiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor, iar dispoziţiile art. 488 alin. (1), punctele 1-8 din acelaşi act normativ reglementează, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri.

Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalităţii hotărârii atacate se face numai în raport cu motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.."

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

Recurenţii pretind nelegalitatea deciziei recurate şi învederează că instanţa de revizuire a respins cererea de revizuire fără a motiva şi a analiza temeinic tardivitatea contestaţiei la executare reţinută în dosarul nr. x/2019 şi obiectul celor două contestaţii la executare, înregistrate în dosarele nr. x/2016 şi nr. y/2019

Totodată, recurenţii susţin că nu au fost avute în vedere de instanţă aspectele de fapt învederate de aceştia, respectiv semnarea cererii de executare silită cu încălcarea dispoziţiilor art. 666 C. proc. civ. de către societatea de colectare creanţe, împrejurarea că pe parcursul judecăţii au intervenit aspecte noi legate de inopozabilitatea cesiunii de creanţă şi lipsa încuviinţării executării silite, încălcarea drepturilor de consumatori ale recurenţilor, potrivit O.U.G. nr. 50/2010, prin practicarea procurilor şi a semnării cererilor de executare de către societatea de recuperare a creanţei, precum şi neînfăţişarea actelor de către notar şi intimaţi - contractul de cesiune de creanţă urmând a fi interpretat ca început de dovadă scrisă împotriva acestora.

Înalta Curte reţine că nu au fost formulate critici de nelegalitate care să vizeze soluţia pronunţată asupra cererii formulate de revizuenţi, susţinerile acestora nefiind în măsură să declanşeze controlul judiciar de legalitate specific instanţei de recurs, deoarece nu îşi regăsesc corespondent în soluţia şi motivarea instanţei care a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

Astfel, învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., curtea de apel a avut a analiza dacă cea de-a doua hotărâre invocată de revizuenţi (decizia nr. 4043 din 19 decembrie 2023) a nesocotit autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri (decizia nr. 4308 din 7 noiembrie 2016), din perspectiva respectării termenului de formulare a contestaţiei la executare.

Analizând din acestă perspectivă susţinerile revizuenţilor, instanţa a reţinut că nu există contrarietate între cele două hotărâri având în vedere specificul cererii de chemare în judecată din ambele dosare, respectiv contestaţie la executare, precum şi faptul că nu există identitate de obiect şi cauză în cele două procese.

Cu privire la legalitatea şi temeinicia hotărârilor contradictorii, instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Prin urmare, susţinerea revizuenţilor vizând nemotivarea şi neanalizarea temeinică a tardivităţii contestaţiei la executare reţinute în dosarul nr. x/2019 [cea de-a doua hotărâre în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..] nu are aptitudinea de a învesti legal instanţa de recurs cu analiza acesteia, întrucât nu respectă cerinţa esenţială de a se raporta la dezlegările şi raţionamentele utilizate de curtea de apel.

Pentru aceleaşi considerente, nici aspectele redate în continuare în cuprinsul memoriului de recurs nu constituie veritabile critici de nelegalitate, apte a fi deduse spre examinare în prezenta cale extraordinară de atac, din moment ce recurenţii se rezumă la a invoca faptul că nu au fost avute în vedere de instanţă aspectele de fapt învederate de aceştia (semnarea cererii de executare silită cu încălcarea dispoziţiilor art. 666 C. proc. civ. de către societatea de colectare creanţe, împrejurarea că pe parcursul judecăţii au intervenit aspecte noi legate de inopozabilitatea cesiunii de creanţă şi lipsa încuviinţării executării silite, încălcarea drepturilor de consumatori ale recurenţilor, potrivit O.U.G. nr. 50/2010, prin practicarea întocmirii procurilor şi a semnării cererilor de executare de către societatea de recuperare a creanţei, precum şi neînfăţişarea actelor de către notar şi intimaţi - contractul de cesiune de creanţă urmând a fi interpretat ca început de dovadă scrisă împotriva acestora) ceea ce presupune analiza legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nepermisă şi, ca atare, nerealizată, în cauză, de instanţa de revizuire.

Analizând în continuare susţinerile din cadrul recursului, Înalta Curte reţine că, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenţii invocă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 96 din Legea nr. 303/2004, având în vedere că instanţa de revizuire a apreciat critica revizuenţilor vizând neaplicarea autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 586 din 22 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, ca fiind o critică ce priveşte pretinse greşeli de judecată, de interpretare şi aplicarea a legii, care nu pot fi valorificate prin intermediul revizuirii.

În condiţiile în care obiectul recursului îl reprezintă decizia instanţei de revizuire, legala învestire a instanţei de recurs presupune formularea, în cuprinsul motivării cererii de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii deciziei atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţa de prim control judiciar, care să conducă la reformarea hotărârii.

Cum recurenţii-revizuenţi nu tind la infirmarea considerentelor regăsite în decizia atacată, ci, prin interpretarea greşită a acestora, fac confuzie între o greşeală de judecată şi existenţa unei erori judiciare, ipoteză reglementată de dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004, instanţa de recurs nu poate examina în mod efectiv respectiva susţinere, nefiind în măsură a cerceta conformitatea hotărârii cu regulile de drept aplicabile, cât timp aceasta nu constituie o critică propriu-zisă de nelegalitate cu corespondent în considerentele deciziei atacate.

Astfel, în condiţiile în care alegaţiile recurenţilor nu se grefează pe dezlegările instanţei de revizuire, Înalta Curte nu poate identifica în memoriul de recurs aspecte de nelegalitate ale hotărârii pronunţate de curtea de apel.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în condiţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează să anuleze recursul declarat de revizuenţii B. şi A. împotriva deciziei nr. 265A din 13 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de revizuenţii B. şi A. împotriva deciziei nr. 265A din 13 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2025.