Romanian civil recourse annulled for failure to frame factual criticism as specific grounds of illegality under cassation rules

Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, la 11 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., obligarea acesteia la plata sumei de 114.000 euro, reprezentând arvuna plătită la 6 noiembrie 2013, în baza promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare a unui bun viitor, autentificată sub nr. x/6.11.2013 de Biroul Individual Notarial C..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 470 din 13 martie 2018, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B.; a obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 25.000 euro, echivalentă în RON la data plăţii, primită cu titlu de arvună; a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 338 din 28 februarie 2019, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a admis cererea de completare a sentinţei nr. 470 din 13 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B.; a dispus completarea sentinţei nr. 470 din 13 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, în sensul că a respins cererea formulată de reclamantă privind obligarea pârâtei B. la plata dobânzii legale.

Împotriva acestor sentinţe a declarat apel reclamanta A. S.R.L..

3. Hotărârea instanţei de apel

În apel, la data de 13 mai 2024, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a dispus introducerea în cauză a numitului D., moştenitor al intimatei-pârâte B., decedată la 26 august 2020.

Prin decizia nr. 251 din 19 iunie 2024, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 470 din 13 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, pe care a schimbat-o în tot; a obligat pe pârâtul D., moştenitor al pârâtei B., să îi plătească reclamantei suma de 114.000 euro, cu titlu de arvună, şi suma de 8.837,6 RON, reprezentând cheltuieli de judecată; a admis apelul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 338 din 28 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, pe care a schimbat-o în parte; a obligat pe pârâtul D., moştenitor al pârâtei B., să îi plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumei de 114.000 euro, începând cu data de 12 iulie 2017 până la data plăţii efective; a păstrat dispoziţiile sentinţei vizând admiterea cererii de completare; a obligat pe intimatul-pârât D., moştenitor al pârâtei B., să îi plătească apelantei-reclamante suma de 4.404 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 251 din 19 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a declarat recurs pârâtul D., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul susţine că a fost introdus în cauză, întrucât are calitatea de legatar cu titlu universal al pârâtei B., decedată la 26.08.2020, acceptarea succesiunii făcându-se sub beneficiu de inventar.

În acest sens, arată că prevederile art. 412 C. proc. civ. dispun că "Judecarea cauzelor se suspendă de drept prin decesul uneia dintre părţi, până la introducerea în cauză a moştenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora."

Aşadar, în cazul în care una dintre părţi decedează, instanţa fie suspendă de drept soluţionarea cauzei până la introducerea moştenitorilor, fie partea interesată solicită instanţei acordarea unui termen pentru introducerea în cauză a acestora. În acest caz, a arătat că este recomandat ca termenul acordat să fie mai lung, pentru a avea timpul necesar pentru rezolvarea chestiunilor privind deschiderea şi acceptarea succesiunii.

Scopul instituirii acestei reguli obligatorii constă în garantarea dreptului la apărare al părţilor şi asigurarea principiului contradictorialităţii, acesta fiind singurul instrument prin care se furnizează celor interesaţi posibilitatea continuării judecăţii prin înlăturarea cauzei care impune instanţei întreruperea cursului procesului dar, totodată, şi singurul mijloc prin care se asigură regularitatea desfăşurării judecăţii.

Arată că doctrina este unanimă în a considera că, pentru a opera transmiterea procesuală a calităţii procesuale, este necesară acceptarea moştenirii (legale sau testamentare, cum este în cazul de faţă) a părţii decedate, căci numai prin acceptarea transmisiunii patrimoniului - privit ca universalitate juridică - se poate considera că erezii sau legatarii universali şi cu titlu universal dobândesc nu numai drepturile şi obligaţiile lui de cujus, ci şi toate accesoriile acestora (acţiuni şi alte mijloace care aparţineau sau puteau să aparţină celui decedat, dacă ar fi fost în viaţă).

Menţionează că apelul a fost suspendat deoarece reclamanta A. S.R.L. a formulat plângere penală împotriva defunctei B. şi a recurentului D., soluţionată prin încetarea procesului penal, raportat la doamna B., şi prin achitare în ceea ce îl priveşte pe recurent.

Faţă de pretenţiile deduse judecăţii, a arătat că suma de 114.000 euro a fost plătită cu titlu de arvună în baza promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/06.11.2013 de Biroul Individual Notarial C., având ca obiect teren agricol în suprafaţă de 50 ha, situat în comuna Erbiceni, jud. Iaşi, care a făcut obiectul hotărârii nr. 142/19.01.2010, modificate prin hotărârea nr. 2495/13.12.2011 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Iaşi.

Preţul tranzacţiei a fost stabilit la suma de 142.500 euro, achitaţi astfel: 25.000 euro plătiţi în contul defunctei B. şi 89.000 euro plătiţi în contul mandatarului acesteia, E., urmând ca diferenţa să fie achitată mandatarului la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare, acesta urmând a se ocupa de toate formalităţile necesare în acest sens.

Potrivit procurii autentificate sub nr. x/16.10.2013 de Biroul Individual Notarial F., astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, numitul E. a fost mandatat să o reprezinte pe numita B. în vederea obţinerii dispoziţiei de restituire, a procesului-verbal de punere în posesie şi a titlului de proprietate pentru terenul respectiv, ulterior acestor etape.

În opinia sa, suma primită de numitul E. a fost în considerarea faptului că acesta urma să se ocupe de documentaţia necesară pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare a terenului agricol menţionat.

Susţine că, în mod corect, instanţa de fond a considerat că mandatarul a fost împuternicit pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, iar nu a antecontractului, iar reclamanta cunoştea această situaţie, sens în care defuncta B. a fost obligată doar la restituirea părţii primite cu titlu de arvună.

De altfel, din cuprinsul procurii autentice mai sus menţionate reiese că mandatarul E. s-a obligat ca, în situaţia revocării mandatului/neautentificării contractului de vânzare-cumpărare, să returneze integral suma de 89.000 euro.

Recurentul invocă prevederile art. 1635 alin. (1) C. civ. şi menţionează că reclamanta a avut cunoştinţă despre lipsa documentaţiei necesare vânzării.

Totodată, arată că din cuprinsul procurii autentificate de Biroul Individual Notarial F. sub nr. x/16.10.2013 reiese că în discuţie era încheierea contractului de vânzare-cumpărare (care ar fi fost posibilă după îndeplinirea condiţiei privind eliberarea documentaţiei necesare), iar nu a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare.

Solicită să se observe că la data de 6 noiembrie 2013 era în vigoare Legea nr. 165/2013, prin care a fost suspendată activitatea comisiilor de fond funciar locale şi judeţene, pentru efectuarea unor inventare a terenurilor agricole la nivel local şi naţional, cu termen de finalizare, la momentul respectiv, 2017, fiind evident că perfectarea contractului de vânzare-cumpărare nu s-ar fi putut realiza (termenul fiind 30.09.2014). În acest context, apreciază că promitentul-cumpărător şi-a asumat posibilitatea neperfectării contractului de vânzare-cumpărare.

5. Apărările formulate

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, aplicarea unei amenzi judiciare recurentului pentru abuzul de drept în exercitarea căii de atac, precum şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

6. Procedura de filtru

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reţinut că decizia nr. 251 din 19 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, este supusă recursului, în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor pentru a formula, în scris, un punct de vedere.

Recurentul D. a formulat punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului prin care a reluat susţinerile din cadrul recursului.

Prin rezoluţia din 10 iulie 2025, a fost fixat termen de judecată la 20 noiembrie 2025, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul în raport de excepţia de nulitate, Înalta Curte constată următoarele:

Dispoziţiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor, iar dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctele 1-8 din acelaşi act normativ prevăd, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri.

Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalităţii hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

În măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menţionate în art. 488 C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate.

Înalta Curte reţine că, deşi se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs nu au fost formulate critici concrete asupra raţionamentului curţii de apel care a determinat soluţia de admitere a apelurilor formulate de reclamantă împotriva sentinţei nr. 470 din 13 martie 2018 şi a sentinţei nr. 338 din 28 februarie 2019, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, şi care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată.

Instanţa de recurs constată că recurentul a invocat formal încălcarea prevederilor art. 1635 alin. (1) C. civ., cât timp nu a circumstanţiat în niciun mod criticile sub aspectul încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material invocate, critici ce ar fi presupus, pe lângă identificarea explicită a normelor de drept material aplicabile cauzei, şi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de către instanţa de apel încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme, aspect ce nu se regăseşte, însă, în cuprinsul cererii de recurs în analiză.

Astfel, recurentul arată că din cuprinsul procurii autentificate de Biroul Individual Notarial F. sub nr. x/16.10.2013 reiese că în discuţie era încheierea contractului de vânzare-cumpărare (care ar fi fost posibilă după îndeplinirea condiţiei privind eliberarea documentaţiei necesare), iar nu a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, aspect reţinut şi de instanţa de fond, care a considerat corect că mandatarul a fost împuternicit pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, iar nu a antecontractului, iar reclamanta cunoştea această situaţie, sens în care defuncta B. a fost obligată doar la restituirea părţii primite cu titlu de arvună.

Înalta Curte constată că alegaţiile recurentului exprimă nemulţumiri legate de modul în care instanţa de apel a interpretat şi a apreciat mijloacele de probă din perspectiva obligaţiilor asumate de autoarea recurentului faţă de intimata-reclamantă prin promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată prin mandatar, care nu pot fi valorificate în această etapă procesuală întrucât prin criticile expuse se tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanţa de apel asupra situaţiei de fapt stabilite efectiv pe baza administrării probatoriilor şi care constituie premisa pentru judecata recursului.

Faptele, astfel cum au fost determinate de către instanţa de apel, sunt câştigate cauzei, iar instanţei de recurs îi revine rolul de a verifica doar dacă normele de drept au fost corect aplicate la aceste fapte, ţinând cont că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare ce poate fi exercitată pentru temeiuri de nelegalitate limitativ determinate de legiuitor, nu şi de netemeinicie a hotărârii atacate.

Şi cu privire la susţinerile din finalul memoriului de recurs vizând asumarea de către promitentul-cumpărător a posibilităţii neperfectării contractului de vânzare-cumpărare având în vedere că la data de 6 noiembrie 2013 era în vigoare Legea nr. 165/2013, prin care a fost suspendată activitatea comisiilor de fond funciar locale şi judeţene, pentru efectuarea unor inventare a terenurilor agricole la nivel local şi naţional, cu termen de finalizare, la momentul respectiv, 2017, fiind evident că perfectarea contractului de vânzare-cumpărare nu s-ar fi putut realiza (termenul fiind 30.09.2014), se impune aceeaşi concluzie şi anume că atributul stabilirii situaţiei de fapt şi al aprecierii probelor utile aparţine în mod exclusiv instanţelor de fond, nefiind permisă o substituire în prerogativele determinate de lege câtă vreme obiectul şi scopului recursului sunt reglementate, în mod imperativ, prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Nici susţinerile recurentului referitoare la faptul că doar prin acceptarea transmisiunii patrimoniului - privit ca universalitate juridică - se poate considera că erezii sau legatarii universali şi cu titlu universal dobândesc drepturile şi obligaţiile lui de cujus şi toate accesoriile acestora (acţiuni şi alte mijloace care aparţineau sau puteau să aparţină celui decedat, dacă ar fi fost în viaţă), nu sunt apte să declanşeze controlul de legalitate al instanţei de recurs.

Aceasta întrucât, pentru a putea conduce la casarea hotărârii, recursul pendinte nu se poate limita la invocarea unor aspecte de ordin teoretic privind transmisiunea moştenirii, întrucât cerinţa legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor imputate instanţei.

Prin urmare, având în vedere că susţinerile formulate de recurent nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pentru considerentele expuse, reţinând că în cauza pendinte nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de recurs, în condiţiile dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, în condiţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul D. împotriva deciziei nr. 251 din 19 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2025.