Territorial jurisdiction for execution of state guarantee debt: exclusive competence of execution court based on guarantor's domicile in absence of principal debtor

Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti la data de 4 martie 2025, sub nr. x/2025, contestatorii A., B., C., D., E., F., G. şi H. au solicitat, în contradictoriu cu intimaţii I. S.A., J. S.A. şi K. S.R.L., suspendarea executării silite desfăşurate împotriva acestora în dosarul execuţional nr. x/2024, instrumentat de executorul fiscal L. din cadrul I. S.A., până la soluţionarea contestaţiei la executare înregistrate sub dosar nr. x/2025.

2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti

Prin sentinţa nr. 3544 din 7 mai 2025, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Judecătoriei Alba-Iulia.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că, potrivit art. 3 alin. (4) din Legea nr. 96/2000, I. S.A. realizează activitatea de recuperare, prin executare silită, a sumelor achitate din fondurile alocate de la bugetul de stat, ca urmare a neexecutării sau încălcării de către operatorii economici, beneficiari ai oricărei forme de susţinere oferite de Statul Român prin Comitetul interministerial de finanţări, garanţii şi asigurări, a condiţiilor contractuale, prin corpul propriu de executori fiscali, care va desfăşura activităţile de executare silită potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 260 alin. (4) Codul de procedură fiscală, ale art. 719 alin. (1) şi ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., vizând competenţa instanţei de executare de soluţionare a cererii de suspendare a executării silite a creanţei fiscale.

A constatat că intimata K. S.R.L. este unicul debitor principal în raportul juridic de drept material, în timp ce contestatorii au calitatea de garanţi fidejusori, deci de persoane obligate accesoriu.

Astfel, chiar dacă executarea silită nu a fost demarată de creditor şi împotriva debitorului principal (împotriva acestuia fiind deschisă procedura insolvenţei), acest fapt nu conduce la modificarea competenţei instanţei de executare care se stabileşte în raport de domiciliul/sediul debitorului principal.

Instanţa a reţinut că principiul unicităţii instanţei de executare, consacrat prin Decizia nr. 20/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, presupune că numai în situaţia în care o instanţă competentă teritorial în raport de unul dintre codebitori, care încuviinţat executarea silită, operează o prorogare de competenţă şi în privinţa contestaţiilor promovate de alţi codebitori. Greşita stabilire a competenţei instanţei de executare în procedura încuviinţării executării silite (procedura necontencioasă care se soluţionează fără citarea părţilor), în situaţia în care niciuna dintre instanţele care au încuviinţat executarea silită împotriva persoanelor obligate accesoriu nu a fost competentă teritorial să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite (în raport de domiciliul/sediul debitorului principal), nu poate proroga competenţa de soluţionare şi în privinţa contestaţiilor la executare.

Având în vedere şi faptul că sediul debitorului principal se află în municipiul Alba-Iulia, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Alba-Iulia, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

3. Încheierea pronunţată de Judecătoria Alba-Iulia, secţia civilă

Învestită prin declinare, Judecătoria Alba-Iulia, secţia civilă, a pronunţat încheierea nr. 4764 din 16 octombrie 2025, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de contestatori, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că, în raport cu dispoziţiile art. 645 alin. (1) şi ale art. 648 alin. (1) C. proc. civ., în etapa executării silite, debitorul poate fi atât împrumutatul, cât şi garantul.

A mai reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 260 alin. (4) Codul de procedură fiscală, ale art. 719 alin. (1) şi ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ. cu privire la competenţa instanţei de executare de soluţionare a cererii de suspendare a executării silite în cazul unei creanţe fiscale.

Totodată, a constatat că intimata K. S.R.L. este debitorul principal în raportul juridic de drept material, în timp ce contestatorii au calitatea de garanţi fidejusori, iar executarea silită nu a fost demarată faţă de debitorul principal, ci doar faţă de fidejusori, context în care instanţa de executare poate fi stabilită doar prin raportare la domiciliul acestora.

A apreciat că, odată stabilită instanţa de executare, devine incident principiul unicităţii instanţei de executare, consacrat prin Decizia nr. 20/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, potrivit căruia operează o prorogare de competenţă şi în privinţa contestaţiilor promovate de alţi codebitori.

Având în vedere, pe de o parte, că şi fidejusorii au calitatea de debitori în materia executării silite, iar, pe de altă parte, că a fost sesizată iniţial instanţa de la domiciliul unuia dintre aceştia (E.), respectiv Judecătoria Sectorului 6, în raport de dispoziţiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., a constatat că aceasta din urmă este şi instanţa de executare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti la data de 4 martie 2025, contestatorii A., B., C., D., E., F., G. şi H. au solicitat, în contradictoriu cu intimaţii I. S.A., J. S.A. şi K. S.R.L., suspendarea executării silite desfăşurate împotriva acestora în dosarul execuţional nr. x/2024, instrumentat de executorul fiscal L. din cadrul I. S.A., până la soluţionarea contestaţiei la executare înregistrate sub dosar nr. x/2025.

Înalta Curte reţine că prin contractul de credit pentru finanţarea activităţii curente (non-revolving) nr. x din 24 august 2023, încheiat între K. S.R.L., în calitate de împrumutat, şi J. S.A., în calitate de bancă finanţatoare, K. S.R.L. a beneficiat de o finanţare destinată activităţii curente, iar pentru garantarea acestui împrumut, contestatorilor, în calitate de asociaţi ai societăţii K. S.R.L., li s-a impus să încheie contracte de fidejusiune cu J. S.A..

Contractul de credit a fost garantat prin Convenţia de garantare nr. UCR-42 din 24 august 2023, încheiată între I. S.A. (în numele şi în contul Statului Român), K. S.R.L. şi J. S.A..

În temeiul acestei convenţii, M. S.A. a acordat o garanţie irevocabilă şi necondiţionată pentru 90% din valoarea creditului acordat de J. S.A. către K. S.R.L..

La data de 11 aprilie 2024, Tribunalul Alba a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei a societăţii K. S.R.L., context în care J. S.A. a solicitat plata garanţiei de către I. S.A., care a achitat suma de 12.117.317,11 RON în numele şi în contul Statului Român, conform convenţiei de garantare. Ulterior, intimata M. S.A. a iniţiat executarea silită împotriva contestatorilor, în calitate de fideiusori, în dosarul execuţional nr. x/2024.

Conform art. 3 alin. (4) din Legea nr. 96/2000, I. S.A. realizează activitatea de recuperare, prin executare silită, a sumelor achitate din fondurile alocate de la bugetul de stat, ca urmare a neexecutării sau încălcării de către operatorii economici, beneficiari ai oricărei forme de susţinere oferite de Statul Român prin Comitetul interministerial de finanţări, garanţii şi asigurări, a condiţiilor contractuale, prin corpul propriu de executori fiscali, care va desfăşura activităţile de executare silită, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 260 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 (în vigoare la data începerii executării silite în dosarul nr. x/2024), contestaţia la executare împotriva titlului executoriu care nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional se introduce la instanţa judecătorească competentă, care este instanţa de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile în lipsa indicării în cadrul legislaţiei fiscale a instanţei de executare, dispun că "instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că "instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

Potrivit dispoziţiilor art. 719 alin. (1) C. proc. civ., "până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, instanţa competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestaţia la executare sau prin cerere separată."

Din analiza textelor de lege anterior menţionate, rezultă că suspendarea executării silite, chiar dacă este solicitată prin cerere separată, se judecă de către instanţa de executare, instanţă competentă conform legii să soluţioneze şi contestaţia la executare, având în vedere caracterul accesoriu al acestei cereri faţă de acţiunea principală reprezentată de contestaţia la executare.

Totodată, în conformitate cu dispoziţiile legale precitate, în cazul contestaţiei la executare competenţa teritorială este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în a cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Observând că intimata M. S.A. a iniţiat executarea silită împotriva contestatorilor, în calitate de fideiusori, în temeiul Convenţiei de garantare nr. UCR-42 din 24 august 2023 şi a contractelor de fidejusiune încheiate de debitori cu J. S.A., şi nu împotriva debitorului principal, se reţine că instanţa de executare poate fi stabilită doar în raport cu domiciliul debitorilor fidejusori.

Totodată, în absenţa unui text de lege special care să reglementeze modalitatea de determinare a instanţei de executare în caz de pluralitate de debitori cu domicilii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispoziţiile art. 112 şi art. 116 C. proc. civ., creditorul, cu ocazia sesizării organului de executare, având alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Prin urmare, odată făcută alegerea de către reclamant, instanţa nu se poate dezînvesti prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului.

În litigiul pendinte, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a fost sesizată de contestatori ca instanţă de la sediul debitorului fidejusor E., aceasta fiind instanţa de executare, în raport cu dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu cele ale art. 112 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competenţă, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată, astăzi, 20 noiembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.