Territorial Jurisdiction Conflict: Alternative Venue for Transport Contracts and Waiver of Private-Order Incompetence by Omitted Defendant Exception
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by ordering the Craiova Court (Civil Section) to retain and adjudicate the case, thereby prevelling over the Buftea Court’s refusal to hear the matter. The dispute arose from a small claims procedure (low-value request) seeking compensation for damages related to an air transport contract, where the initial court (Craiova) had declined jurisdiction *ex officio* to the defendant’s branch location (Buftea), but the latter court returned the case, asserting that the plaintiff’s status as an assignee of the claim did not alter the available jurisdictional choices and that the defendant had failed to timely invoke the private-order incompetence exception. The Court held that under Articles 107, 113(1)(6), 116, 129, and 130(3) of the Romanian Code of Civil Procedure, the plaintiff is entitled to alternative jurisdiction (place of arrival or defendant’s domicile) for transport contracts; since territorial incompetence of this nature is of private order and can only be raised by the defendant via a formal response within the statutory deadline, the defendant’s failure to do so at the first hearing meant the initially seized court (Craiova) became definitively competent to hear the case.
Legislator headnote
AI generatedart. 107 alin. (1) C. proc. civ, art. 1028 alin. (2) C. proc. civ, art. 1568 alin. (1) lit. a) C. civ, art. 130 alin. (3) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 107 C. proc. civ; Territorial Jurisdiction Conflict: Alternative Venue for Transport Contracts and Waiver of Private-Order Incompetence by Omitted Defendant Exception: The dispute arose from a small claims procedure (low-value request) seeking compensation for damages related to an air transport contract, where the initial court (Craiova) had declined jurisdiction *ex officio* to the defendant’s branch location (Buftea), but the latter court returned the case, asserting that the plaintiff’s status as an assignee of the claim did not alter the available jurisdictional choices and that the defendant had failed to timely invoke the private-order incompetence exception. The Court held that under Articles 107, 113(1)(6), 116, 129, and 130(3) of the Romanian Code of Civil Procedure, the plaintiff is entitled to alternative jurisdiction (place of arrival or defendant’s domicile) for transport contracts; since territorial incompetence of this nature is of private order and can only be raised by the defendant via a formal response within the statutory deadline, the defendant’s failure to do so at the first hearing meant the initially seized court (Craiova) became definitively competent to hear the case.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the court's power to resolve the negative conflict of jurisdiction and assign the case to the competent court.
Full text
Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2025
După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 7 noiembrie 2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. Sucursala Otopeni şi C., a solicitat instanţei, pe calea procedurii speciale privind cererile de valoare redusă, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 53,56 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii), plata dobânzii legale aferente acestei sume şi la plata cheltuielilor de judecată.
2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Craiova, secţia I civilă
Prin sentinţa civilă nr. 2198 din 25 februarie 2025, Judecătoria Craiova, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Buftea.
În motivare, instanţa a reţinut că reclamanta nu poate invoca contractul de transport aerian, încheiat de D. cu pârâta, întrucât prin contractul de cesiune de creanţă s-a transmis doar dreptul reclamantei de a fi despăgubită în cadrul unui raport juridic de drept civil în răspundere civilă delictuală, nu şi celelalte drepturi izvorâte din contractul de transport, pentru a deveni incidente dispoziţiile care reglementează competenţa alternativă a instanţei de la locul de îmbarcare sau aterizare a avionului.
A apreciat instanţa că sunt incidente dispoziţiile art. 107-109 C. proc. civ. şi, având în vedere sediul sucursalei pârâtei din oraşul Otopeni, judeţul Ilfov, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Buftea, această ultimă instanţă este competentă să soluţioneze cauza.
3. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Buftea, secţia civilă
Învestită prin declinare, Judecătoria Buftea, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 6647 din 27 mai 2025, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în cauză, competenţa teritorială este alternativă, aşadar, una relativă, de ordine privată, fiind aplicabile, după caz, prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. ori cele ale art. 113 alin. (1) pct. 6 din acelaşi act normativ, raportat la art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia "competenţa teritorială de soluţionare a cererii de valoare redusă se stabileşte conform dreptului comun."
Instanţa a constatat că nu are relevanţă din perspectiva competenţei instanţei faptul că reclamanta acţionează în baza unui contract de cesiune de creanţă, prin care a dobândit creanţa de la persoana prejudiciată, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 1568 alin. (1) lit. a) C. civ., cesiunea de creanţă transferă cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanţa cedată. Astfel, a reţinut că este transferat cesionarului şi dreptul la acţiune, care este însoţit de dreptul de a beneficia de regulile de competenţă teritorială alternativă, prevăzute de normele de procedură pentru litigii izvorâte din contracte, drept de care s-ar fi bucurat şi cedentul.
În raport cu dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare", a reţinut că Judecătoria Craiova nu putea invoca, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul acţiunii îl constituie cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, prin care reclamanta a solicitat, pe calea procedurii speciale privind cererile de valoare redusă, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 53,56€ (echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii), plata dobânzii legale aferente acestei sume şi la plata cheltuielilor de judecată.
Înalta Curte reţine că dezînvestirea reciprocă a celor două instanţe aflate în conflict a fost generată de aplicarea unor norme de competenţă teritorială diferite, prin prisma obiectului litigiului, respectiv norma de competenţă de drept comun din art. 107 C. proc. civ. şi cea prevăzută de art. 113 alin. (1) pct. 6 din acelaşi act normativ, referitoare la competenţa teritorială alternativă.
Totodată, Judecătoria Buftea a reţinut şi invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale de ordine privată de către prima instanţă cu nerespectarea dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că Judecătoria Craiova a fost învestită cu soluţionarea unei cereri de valoare redusă, iar, potrivit dispoziţiilor art. 1028 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., competenţa de a soluţiona cererea în primă instanţă aparţine judecătoriei.
În materia competenţei teritoriale, regula generală este înscrisă în dispoziţiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cu care cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.
Înalta Curte constată că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv pretenţii derivând dintr-un contract de transport, acesteia îi sunt incidente dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., precum şi cele ale art. 113 alin. (1) pct. 6 din acelaşi act normativ.
Astfel, prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competenţă teritorială alternativă, alin. (1) pct. 6 dispunând că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa locului de plecare sau de sosire pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport. Din această perspectivă se reţine că Judecătoria Craiova, învestită de reclamant, este instanţa de la locul de sosire întrucât despăgubirile solicitate vizează un zbor aerian operat de pârâta B. Sucursala Otopeni pe ruta Londra-Craiova.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Ca atare, odată făcută alegerea de către reclamant, instanţa nu se poate dezînvesti prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului.
Totodată, dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că:
"Necompetenţa este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată. Din analiza normelor legale menţionate rezultă că este absolută competenţa generală, materială şi teritorială exclusivă, iar competenţa teritorială în pricinile privitoare la bunuri, cu excepţia celor prevăzute de art. 117-121 C. proc. civ., este relativă.
C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.
Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:
"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:
"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."
Din interpretarea textului de lege sus-menţionat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.
În atare condiţii, fiind vorba despre o normă de competenţă teritorială relativă, de ordine privată, aşa cum rezultă din interpretarea art. 129 C. proc. civ., eventuala nesocotire a acesteia putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârât în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv doar prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
Înalta Curte reţine că, în cauză, pârâtul, la termenul de judecată din 28 ianuarie 2025 stabilit de Judecătoria Craiova, când a fost legal citat, nu s-a prezentat şi nici nu a depus formularul de răspuns prevăzut de art. 1030 alin. (4) C. proc. civ. (care are natura juridică a întâmpinării cu toate consecinţele ce decurg în acest sens) prin care să invoce excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Craiova, această excepţie fiind invocată de către instanţa de judecată.
Prin urmare, cum în prezentul litigiu pârâtul nu a invocat în termenul legal excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Craiova, această instanţă nu putea să îşi decline competenţa de soluţionare a cauzei, neinvocarea excepţiei în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. de către pârâtul interesat, stabilind definitiv competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea instanţei iniţial învestite.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii de valoare redusă în favoarea Judecătoriei Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată, astăzi, 20 noiembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.