Constitutional challenge to judicial stamp duties rejected for lack of relevance to legal aid proceedings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeal filed by the applicant, thereby upholding the lower court's decision to reject, as inadmissible, the request to refer constitutional issues to the Constitutional Court. The dispute arose in a civil proceeding where the applicant, who had failed to provide evidence of their financial status required for legal aid, challenged the constitutionality of Article 1(2) and Article 26(1)-(2) of Emergency Ordinance No. 80/2013 regarding judicial stamp duties, arguing that the obligation to pay these fees violated the right of access to justice and applicable EU law. The court ruled that the constitutional exception lacked the requisite procedural nexus, as the challenged norms concerning the payment of stamp duties for extraordinary appeals (set-aside and cassation) were inapplicable to the specific stage of the litigation, which involved a rejected request for legal aid due to insufficient proof of indigency. Relying on Article 29 of Law No. 47/1992, the court emphasized that a constitutional challenge must pertain to a legal provision directly linked to the solution of the pending case, a condition that was not met here, rendering the initial rejection of the referral lawful and the final judgment definitive.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 14 din O.U.G. nr. 51/2008, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Constitutional challenge to judicial stamp duties rejected for lack of relevance to legal aid proceedings: The dispute arose in a civil proceeding where the applicant, who had failed to provide evidence of their financial status required for legal aid, challenged the constitutionality of Article 1(2) and Article 26(1)-(2) of Emergency Ordinance No. 80/2013 regarding judicial stamp duties, arguing that the obligation to pay these fees violated the right of access to justice and applicable EU law. The court ruled that the constitutional exception lacked the requisite procedural nexus, as the challenged norms concerning the payment of stamp duties for extraordinary appeals (set-aside and cassation) were inapplicable to the specific stage of the litigation, which involved a rejected request for legal aid due to insufficient proof of indigency. Relying on Article 29 of Law No. 47/1992, the court emphasized that a constitutional challenge must pertain to a legal provision directly linked to the solution of the pending case, a condition that was not met here, rendering the initial rejection of the referral lawful and the final judgment definitive.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2025
Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la 6 noiembrie 2025, în dosarul nr. x/2024 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, petenta A. a solicitat acordarea ajutorului public judiciar sub forma asistenţei prin avocat.
În cadrul aceleiaşi cereri, petenta a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate privind art. 1 alin. (2) şi art. 26 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, susţinând că prevederile art. 1 alin. (2) din ordonanţă nu fac nicio distincţie între persoanele care datorează anticipat taxa judiciară de timbru, obligaţia incumbând independent de situaţia materială a acestora şi de obiectul pricinii. Or, în contextul în care prevederile legale impun aceeaşi obligaţie de plată a taxei judiciare de timbru, atât persoanelor care deţin venituri cât şi celor care nu deţin resurse financiare - fără venituri -, se nesocotesc dispoziţiile constituţionale şi unionale.
A mai susţinut că dispoziţiile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 nesocotesc dreptul fundamental de acces, nediscriminatoriu, la serviciul public oferit de instanţele judecătoreşti, dar şi dispoziţiile din dreptul Uniunii Europene (art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene), art. 1, art. 21 alin. (1) şi alin. (3), art. 56 alin. (2) din Constituţie dar şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privitoare la obligaţia statelor de a respecta capacitatea persoanelor de plată a taxelor judiciare de timbru - cauza Wiessman şi alţii împotriva României.
În privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, petenta a arătat că neconstituţionalitatea acestor prevederi legale este justificată de aceleaşi motive expuse anterior, precizând, ca un argument suplimentar, faptul că obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru pentru exercitarea căilor extraordinare de atac - revizuire şi contestaţie în anulare- este neconstituţională în contextul în care prin aceste căi de atac se urmăreşte remedierea unor omisiunile sau greşelile săvârşite de către instanţele de judecată.
2. Încheierea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă
Prin încheierea din 5 februarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2024.1, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi art. 26 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, formulată de petenta A. în dosarul nr. x/2024 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii din 5 februarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2024.1, petenta A. a declarat recurs, menţionând că va depune motivele de recurs după ce îi va fi comunicată încheierea atacată.
4. Apărările formulate
În cauză, intimaţii nu au depus întâmpinare.
5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă
Prin rezoluţie a fost stabilit termen de judecată la data de 20 noiembrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.
La termenul stabilit, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţarea supra recursului declarat de petenta A..
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de control constituţional "decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia."
Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol dispune că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este limitată de textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 la constatarea condiţiilor de admisibilitate, respectiv excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, de către părţi, instanţă din oficiu sau de procuror, în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă; excepţia să privească neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; prevederile a căror neconstituţionalitate se invocă să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi legea sau ordonanţa ori dispoziţia din lege sau din ordonanţă să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dar analiza lor este graduală, astfel încât, dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul prevăzut de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune "atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului" (Decizia nr. 818 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 311 din 10 aprilie 2018, paragraful 19).
Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma obiectului cauzei, a stadiului procesual şi a dispoziţiilor legale în temeiul cărora judecata va fi realizată.
Verificând, din perspectiva celor expuse, legalitatea încheierii recurate, Înalta Curte reţine că, deşi valorificarea excepţiei de neconstituţionalitate a fost solicitată în cadrul unui litigiu pendinte şi că normele pretins neconstituţionale privesc dispoziţii cuprinse într-un act normativ aflat în vigoare (respectiv, O.U.G. nr. 80/2013), acestea nu au legătură cu cauza în care au fost invocate.
Normele vizate de excepţia de neconstituţionalitate - art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, prevăd următoarele:
"(2) Taxele judiciare de timbru sunt datorate, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, de către toate persoanele fizice şi juridice şi reprezintă plata serviciilor prestate de către instanţele judecătoreşti, precum şi de către Ministerul Justiţiei şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", iar prevederile art. 26 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ stipulează că:
"Pentru formularea contestaţiei în anulare se datorează taxa de 100 RON. Cererea de revizuire se taxează cu 100 RON pentru fiecare motiv de revizuire invocat".
În speţa pendinte, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi art. 26 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost formulată de către recurentă într-un dosar având ca obiect cerere de ajutor public judiciar, sub forma asistenţei prin avocat, cererea fiind respinsă în raport cu împrejurarea că petenta nu a depus la dosar înscrisuri cu privire la situaţia sa materială, astfel cum impun dispoziţiile art. 14 din O.U.G. nr. 51/2008.
În raport de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că, în mod judicios, s-a reţinut netemeinicia cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate fiind invocată cu referire la o normă care nu are legătură cu litigiul (corespunzător soluţiei pronunţate asupra cererii de ajutor public judiciar).
Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate cu privire la soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii din 5 februarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2024.1.
Definitivă.
Pronunţată, astăzi, 20 noiembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.