Exclusive territorial jurisdiction for garnishment validation determined by the court that authorized forced execution, not the debtor's temporary residence.

Şedinţa publică din data de 5 februarie 2026

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 18 februarie 2025, sub nr. x/2025, petenta Societatea Profesională de Executori Judecătoreşti "A. şi Asociaţii" a solicitat, în contradictoriu cu terţul poprit B. S.R.L., validarea popririi, în vederea executării silite a debitorului C., declanşate în dosarul nr. x/2021, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/2017, la cererea creditoarei D. S.A..

2. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 6938 din 11 iunie 2025, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocate din oficiu, şi a declinat, în favoarea Judecătoriei Târgu Neamţ, competenţa teritorială privind soluţionarea cauzei.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut că, în cazul validării popririi, necompetenţa teritorială este de ordine publică, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., iar părţile nu o pot înlătura.

Raportându-se la dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., precum şi la informaţiile obţinute în urma verificării efectuate la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi a Bazelor de Date, instanţa a constatat că, la data sesizării organului de executare, debitorul avea reşedinţa în oraşul Târgu Neamţ.

Pentru aceste motive, dând eficienţă normelor legale anterior evocate, a apreciat că acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cererii de validare a popririi.

3. Hotărârea Judecătoriei Târgu Neamţ

Prin sentinţa civilă nr. 1283 din 10 noiembrie 2025, Judecătoria Târgu Neamţ a admis excepţia necompetenţei teritoriale absolute, invocată din oficiu, şi a declinat, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Târgu Neamţ a constatat că, potrivit verificărilor efectuate la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi a Bazelor de Date, la data sesizării organului de executare debitorul avea reşedinţa în oraşul Târgu Neamţ, iar domiciliul în Bucureşti, Calea x.

Interpretând coroborat dispoziţiile art. 790 alin. (1), ale art. 651 alin. (1) şi ale art. 666 C. proc. civ., a remarcat că prima instanţă sesizată, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, este competentă să soluţioneze cererea de validare a popririi, întrucât a încuviinţat executarea silită a debitorului C., la solicitarea petentei Societatea Profesională de Executori Judecătoreşti "A. şi Asociaţii", sesizate de creditoarea D. S.A..

Instanţa şi-a justificat raţionamentul raportându-se la dispoziţiile art. 790 alin. (1) şi ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., precum şi la statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din cuprinsul deciziei nr. 20/2021, pronunţate în recurs în interesul legii, considerând, totodată, că instanţa de executare este cea în a cărei rază teritorială se află domiciliul debitorului, competenţa teritorială fiind de ordine publică, aşadar, exclusivă.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte constată că Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică (...) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura."

Conform art. 651 alin. (1) din acelaşi act normativ, "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Dispoziţiile art. 112 şi ale art. 127 se aplică în mod corespunzător."

Textul legal evocat instituie criteriile de stabilire a competenţei teritoriale, în care prioritatea este acordată instanţei în circumscripţia căreia se află domiciliul/sediul debitorului.

Prin reglementarea inserată la alin. (3) al art. 651 alin. (1) C. proc. civ. s-a atribuit instanţei de executare competenţa de a soluţiona cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Referitor la poprire, aceasta reprezintă o formă a executării silite, în baza căreia se nasc obligaţii în sarcina unui terţ faţă de raportul juridic obligaţional care a stat la baza demersului execuţional, dispoziţiile art. 790 alin. (1) C. proc. civ. stipulând că, în situaţia în care "(...) terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi."

Aşadar, în ceea ce priveşte determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cererii de validare a popririi, sunt aplicabile dispoziţiile art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Sub aspect temporal, determinarea instanţei de executare se face prin raportare la momentul sesizării organului de executare, acesta fiind reperul instituit de legiuitor pe baza căruia se procedează la identificarea locului unde este situat domiciliul sau sediul debitorului.

Potrivit actelor şi lucrărilor dosarului, cererea de executare silită formulată de creditoarea D. S.A. a fost înregistrată pe rolul Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti "A. şi Asociaţii" la 28 iunie 2021, sub nr. x/2021, dată la care debitorul figura cu domiciliul în Bucureşti, prin raportare la dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., fiind lipsită de relevanţă, la stabilirea competenţei, împrejurarea că, în perioada 7 septembrie 2020 - 6 septembrie 2021, debitorul şi-a stabilit temporar reşedinţa în oraşul Târgu Neamţ, jud. Neamţ, de vreme ce articolul menţionat nu prevede un astfel de criteriu pentru determinarea instanţei de executare.

Relevant pentru stabilirea instanţei competente este şi faptul că executarea silită a debitorului, solicitată organului de executare de creditoare, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 13 decembrie 2017, a fost încuviinţată, în toate formele prevăzute de lege, de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin încheierea din camera de consiliu din 7 iulie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Ca atare, aspectele statuate prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, se impun cu obligativitatea prevăzută la art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că, în vederea aplicării unitare a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din acelaşi act normativ, instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze cererea de validare a popririi este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

De remarcat este faptul că, în motivarea deciziei menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a reţinut principiul unicităţii instanţei de executare, conform căruia una şi aceeaşi instanţă soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, aşadar, inclusiv cererile de validare a popririi.

Având în vedere că cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petenta Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti "A. şi Asociaţii" a fost admisă de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin încheierea din camera de consiliu din 7 iulie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, în considerarea acestor statuări obligatorii, Înalta Curte va constata că revine acestei instanţe competenţa de soluţionare a cererii de validare a popririi, potrivit principiului unicităţii instanţei de executare, evocat prin prisma deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţate în recurs în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 651 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 februarie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.