Liability for wild animal damage: appellate court's modification of interest accrual date in violation of devolutive limits and res judicata

Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, secţia civilă, la data de 21 aprilie 2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a solicitat obligarea pârâtului la despăgubirea sa cu suma de 2.000 RON, daune materiale, şi 50.000 euro, plătibili în RON la cursul B.N.R. din data plăţii, reprezentând daune morale, ca urmare a suferinţelor reclamantului produse în urma atacului unui animal sălbatic specia urs, eveniment survenit la data de 30.08.2021; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aplicate la cuantumul despăgubirilor, calculată în principal de la data evenimentului, 30.08.2021, şi până la data plăţii efective, iar, în subsidiar, de la data cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii efective.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia civilă

Prin sentinţa nr. 178 din 21 februarie 2023, Tribunalul Harghita, secţia civilă, a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor; a obligat pe pârât să achite reclamantului suma de 90.000 RON, cu titlu de daune morale, precum şi dobânda legală, calculată începând cu data de 30.08.2021; au fost respinse celelalte pretenţii şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 163 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă

Prin decizia nr. 726/A din 29 noiembrie 2023, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei civile nr. 178 din 21 februarie 2023, pronunţată de Tribunalul Harghita; a schimbat, în parte, hotărârea atacată, în sensul că a obligat pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata către reclamantul A. a sumei de 4.590 RON, cu titlul de daune morale, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data evenimentului - 30 august 2021, până la data plăţii efective; au fost menţinute, în rest, dispoziţiile sentinţei atacate; a fost respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi sentinţe precum şi apelul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva încheierii de şedinţă din data de 13 septembrie 2022.

4. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Prin decizia nr. 1661 din 17 iunie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admis recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 726/A din 29 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă; a fost casată decizia recurată şi trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, în rejudecare

Prin decizia nr. 42 din 21 ianuarie 2025, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei nr. 178 din 21 februarie 2023, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/2022; a schimbat sentinţa atacată, în sensul că: a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamantul A.; a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 9.200 RON, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale; a obligat pe pârât să plătească reclamantului o dobândă legală penalizatoare, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii; a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 16 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale la fond; a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi sentinţe; a respins apelul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva încheierii de şedinţă din 13.09.2022, pronunţată de Tribunalul Harghita în acelaşi dosar; a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată din apel.

6. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 42 din 21 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ., reclamantul A..

Recurentul susţine încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 501 alin. (3) şi ale art. 502 C. proc. civ., şi arată că instanţa de apel, în rejudecare, nu numai că a modificat soluţia asupra unor aspecte care excedează obiectului recursului şi limitelor rejudecării, dar a pronunţat o hotărâre defavorabilă reclamantului sub aspectul a două capete de cerere, în rejudecarea propriei căi de atac, fără ca pârâtul să fi declarat recurs şi fără ca instanţa de control judiciar să fi invocat motive de ordine publică.

Afirmă că instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 9 alin. (2), ale art. 22 alin. (6) C. proc. civ. care consacră principiul disponibilităţii, precum şi pe cele ale art. 477 din acelaşi act normativ, referitoare la limitele efectului devolutiv în apel, prin raportare la art. 501 alin. (3) C. proc. civ.

În acest sens, arată că prin cererea de apel pârâtul a criticat sentinţa primei instanţe sub aspectul aplicării dreptului comun în detrimentul dreptului special care plafonează nivelul compensaţiilor băneşti, al acordării sumei de 90.000 RON, cu titlu de daune morale, pe care o apreciază ca fiind excesivă, şi cu privire la soluţia dată cererii de introducere în proces a gestionarului fondului cinegetic. Referitor la celelalte statuări ale instanţei de fond, pârâtul a achiesat, prin neapelarea sentinţei.

Recurentul susţine şi încălcarea dispoziţiilor art. 430 C. proc. civ. cu privire la autoritatea de lucru judecat a statuărilor primei instanţe referitoare la dispoziţiile legale care stabilesc obligaţia de plată a daunelor interese moratorii şi data de la care ele se acordă, chestiuni cu privire la care pârâtul nu a formulat critici în apel.

Cu privire la cheltuielile de judecată, arată că acordarea acestora se face proporţional cu admiterea pretenţiilor, conform art. 453 alin. (2) C. proc. civ., iar încălcarea acestor dispoziţii se circumscrie unei aplicări greşite a normelor de procedură. Astfel, în măsura în care pârâtul ar fi fost nemulţumit de soluţia instanţei de apel sub acest aspect avea posibilitatea de a formula un recurs incident, cale procedurală de care nu a uzat însă.

Apreciază că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1523 alin. (2) lit. e) şi ale art. 1381 alin. (1) C. civ. prin acordarea dobânzilor aferente sumelor stabilite cu titlu de daune morale de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi susţine că în cazul răspunderii civile delictuale dobânda curge de drept de la data cauzării prejudiciului.

7. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În acest sens, invocă dispoziţiile art. 476 C. proc. civ. şi susţine că instanţa de apel, în mod corect, a procedat la analiza tuturor problemelor de drept supuse dezbaterii în prima instanţă.

8. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată la data de 20 noiembrie 2025, în vederea soluţionării recursului.

La termenul stabilit, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare asupra recursului declarat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prin criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), recurentul-reclamant a criticat decizia de apel, susţinând că instanţa a încălcat limitele devoluţiunii în apel şi limitele rejudecării după casare, principiul disponibilităţii şi principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac.

În acest sens, susţine că instanţa de apel, în rejudecare, nu numai că a modificat soluţia asupra unor aspecte care excedează obiectului recursului şi limitelor rejudecării, dar a pronunţat o hotărâre defavorabilă reclamantului sub aspectul a două capete de cerere, în rejudecarea propriei căi de atac, fără ca pârâtul să fi declarat recurs şi fără ca instanţa de control judiciar să fi invocat motive de apel de ordine publică.

Totodată, prin critica încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., ("când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat"), recurentul invocă încălcarea dispoziţiilor art. 430 C. proc. civ. cu privire la autoritatea de lucru judecat a statuărilor primei instanţe referitoare la dispoziţiile legale care stabilesc obligaţia de plată a daunelor interese moratorii şi la data de la care acestea se acordă, chestiuni cu privire la care pârâtul nu a formulat critici în apel.

Înalta Curte constată că sunt fondate criticile formulate, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

Astfel, deşi apelul este o cale devolutivă de atac, în sensul că provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel analizând cauza atât în fapt, cât şi în drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (1) C. proc. civ., judecata în apel este limitată, pe de o parte, de ceea ce s-a apelat (tantum devolutum quantum appellatum) şi, pe de altă parte, de ceea ce s-a dedus judecăţii la prima instanţă (tantum devolutum quantum iudicatum).

Aşadar, efectul devolutiv al apelului nu vizează toate problemele de fapt şi de drept deduse judecăţii, ci numai pe cele care sunt criticate expres sau implicit de către apelant, cu respectarea principiului disponibilităţii. În acest sens, al limitării efectului devolutiv al apelului de către apelant, se statuează prin art. 477 alin. (1) C. proc. civ.: "Instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată".

Totodată, conform art. 478 C. proc. civ., "(1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe. (2) Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. (…) (3) În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi. (4) Părţile pot însă să expliciteze pretenţiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanţe (…)".

Prin urmare, apelul, chiar dacă provoacă o nouă judecată în fond, rămâne o cale de atac de reformare, prin care se verifică legalitatea şi temeinicia hotărârii, fiind firesc ca un atare control să se refere la ceea ce s-a judecat în primă instanţă.

Prin urmare, în toate cazurile, limitele efectului devolutiv impun instanţei de apel să se raporteze la criticile de apel invocate şi să nu rejudece cauza dincolo de acestea, respectând principiul disponibilităţii, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora "judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazul în care legea ar dispune altfel".

Totodată, principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi de ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţei a chestiunii litigioase deja rezolvate. În acest sens, conform art. 430 C. proc. civ.: "(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

În acord cu cele susţinute de către recurentul-reclamant, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a nesocotit aceste dispoziţii legale, situaţie ce atrage incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ., conform considerentelor ce succed.

Prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor materiale şi a daunelor morale, ca urmare a suferinţelor provocate acestuia de atacul unui animal sălbatic din specia urs, precum şi obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aplicate la cuantumul despăgubirilor, calculată, în principal, de la data evenimentului, 30.08.2021, şi până la data plăţii efective, iar, în subsidiar, de la data cererii de chemare în judecată până la data plăţii efective.

Prima instanţă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, obligând pe pârât să achite reclamantului suma de 90.000 RON, cu titlu de daune morale, precum şi dobânda legală, calculată începând cu data de 30.08.2021; a respins, în rest, pretenţiile reclamantului.

Învestită cu soluţionarea apelurilor declarate atât de reclamant, cât şi de pârât, instanţa de prim control judiciar, în primul ciclu procesual, a admis apelul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor; a schimbat, în parte, hotărârea atacată, în sensul că a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 4590 RON, cu titlu de daune morale, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data evenimentului - 30.08.2021, până la data plăţii efective; a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi sentinţe, precum şi apelul formulat de pârât împotriva încheierii de şedinţă din data de 13 septembrie 2022.

Recursul declarat de reclamant împotriva deciziei curţii de apel a fost admis prin decizia nr. 1661/17.06.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, cauza fiind trimisă spre rejudecare în vederea stabilirii perioadei reale de inactivitate, având în vedere impedimentele de natură fizică, psihică şi emoţională care l-au pus pe reclamant în imposibilitate de a desfăşura o activitate ca urmare a atacului animalului sălbatic al cărui victimă a fost.

În rejudecarea apelurilor, curtea de apel a admis apelul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a schimbat, în parte, hotărârea atacată, în sensul că a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 9.200 RON, cu titlu de daune morale, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii; a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 16 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale la fond; a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi sentinţe, precum şi apelul formulat de pârât împotriva încheierii de şedinţă din data de 13 septembrie 2022.

Relativ la soluţia de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii, instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei atacate că din interpretarea dispoziţiilor art. 1391 alin. (3) C. civ. se poate deduce că în această situaţie particulară a compensaţiilor pentru prejudicii nepatrimoniale, chiar dacă dreptul la reparaţia prejudiciului nepatrimonial se naşte la data producerii prejudiciului, definitivarea dreptului la despăgubire, prin complinirea cerinţei lichidităţii creanţei, se realizează abia la momentul stabilirii cuantumului despăgubirii prin tranzacţie sau prin hotărâre judecătorească definitivă.

A mai reţinut instanţa de apel că abia la acest moment creanţa are caracter lichid, fiind determinat unul dintre termenii indispensabili calculului dobânzii legale penalizatoare constând în baza de calcul la care se va aplica rata dobânzii, rolul judecătorului în determinarea cuantumului acestei creanţe fiind covârşitor.

În finalul analizei efectuate, curtea de apel a conchis că este firească soluţia ca dobânda legală să nu curgă anterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de obligare a debitorului la plata compensaţiilor băneşti pentru prejudiciul nepatrimonial produs, care are caracter constitutiv de drepturi.

Or, Înalta Curte observă că apelul formulat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor cuprinde critici ale hotărârii primei instanţe sub aspectul aplicării dreptului comun în detrimentul dreptului special care plafonează nivelul compensaţiilor băneşti, al acordării sumei de 90.000 RON, cu titlu de daune morale, pe care o apreciază ca fiind excesivă şi cu privire la soluţia dată cererii de introducere în proces a gestionarului fondului cinegetic.

În acest context, reţinând că data de la care curge dobânda legală penalizatoare este data rămânerii definitive a hotărârii, instanţa de apel a nesocotit limitele devoluţiunii, astfel cum sunt reglementate la art. 477 alin. (1) din C. proc. civ., regula tantum devolutum quantum apellatum fiind o aplicaţie specifică, în apel, a principiului disponibilităţii consacrat de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., care prevede că "limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor", precum şi autoritatea de lucru judecat a statuărilor primei instanţe vizând această chestiune. Aceasta întrucât, odată dezlegat aspectul litigios al datei de la care curge dobânda legală penalizatoare, în lipsa unor critici în acest sens, nu mai poate face obiectul unei analize proprii a instanţei de apel, impunându-se ca atare judecăţii în calea de atac, fără posibilitatea pentru instanţa de judecată de a realiza o altă evaluare şi respectiv, dezlegare, a respectivei chestiuni litigioase.

Relativ la critica recurentului ce vizează reducerea cheltuielilor de judecată acordate la fond, instanţa de recurs reţine caracterul său nefondat.

Astfel, stabilirea acestor cheltuieli acordate în faza procesuală de fond s-a dispus prin hotărârea instanţei de apel în cel de-al doilea ciclu procesual, corespunzător pretenţiilor admise în rejudecarea pricinii, şi, prin urmare, este neavenită susţinerea recurentului privind neatacarea cu recurs a hotărârii din apel din primul ciclu procesual, cât timp stabilirea cuantumului daunelor morale, conform îndrumărilor din decizia de casare, şi reducerea proporţională a cheltuielilor de judecată s-a realizat prin decizia atacată prin recursul pendinte.

În privinţa criticii de nelegalitate aduse deciziei atacate, vizând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1523 alin. (2) lit. e) şi ale art. 1381 alin. (1) C. civ., prin acordarea dobânzilor aferente sumelor stabilite cu titlu de daune morale de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi nu de la data cauzării prejudiciului, Înalta Curte constată că aspectele puse în discuţie prin intermediul acesteia [şi care ar putea fi examinate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..] nu se mai impun a fi cenzurate în recurs, faţă de motivul de casare vizând existenţa unui impediment de ordin procedural, motiv ce a fost găsit întemeiat.

În consecinţă, faţă de încălcările regulilor de drept procesual examinate în cele ce preced, care atrag nelegalitatea deciziei recurate prin prisma incidenţei motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza prevederilor art. 497 din acelaşi act normativ, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 79/2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (M.Of. nr. 61 din 25 ianuarie 2023), va admite recursul, va casa decizia civilă recurată şi, rejudecând, va obliga pe pârât la plata către reclamant a dobânzii legale calculate de la data evenimentului - 30 august 2021, până la data plăţii efective.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 42 din 21 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă.

Casează, în parte, decizia recurată şi rejudecând:

Obligă pe pârât la plata către reclamant a dobânzii legale calculate de la data evenimentului - 30 august 2021, până la data plăţii efective.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Definitivă.

Pronunţată, astăzi, 20 noiembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.