Peremption of civil appeal: whether post-deadline filings interrupt dormancy during statutory suspension pending heir identification

Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, la data de 25 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C., D. şi E., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună reconstituirea şi validarea testamentului pierdut ca urmare a faptei unor terţi, din culpă, prin neglijenţa pârâţilor, testament ce a fost redactat, datat şi semnat de F., în luna februarie a anului 2002 şi lăsat de aceasta cu privire la calitatea şi drepturile sale succesorale din România, care la momentul întocmirii testamentului formau, şi formează şi în prezent, obiectul Legii nr. 10/2001, referitor la imobilul din Timişoara, Piaţa Ţepeş Vodă, fostă str. x, înscris în C.F. nr. x Timişoara şi C.F. individual nr. 971 Timişoara, drepturi succesorale în legătură cu care, anterior întocmirii testamentului, s-au emis, pentru F., de către G., certificatele de calitate de moştenitor nr. 81 şi nr. 82 din 16 noiembrie 2001, prin care s-a stabilit calitatea F. de moştenitoare, prin retransmitere, după H., fostă proprietară tabulară a cotei de 2/4 din imobil, I., a cotei de 1/4 din imobil, J. a cotei de 1/4 din imobil, persoane de la care imobilul a fost preluat abuziv de către Statul Român, conform proceselor-verbale din 20 aprilie 1956, în baza Decretului nr. 92/1950.

Prin modificarea cererii de chemare în judecată din data de 21 septembrie 2016, reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâţi, a Primarului Municipiului Timişoara, Primăriei Municipiului Timişoara, Unităţii Administrativ-Teritoriale Timişoara, Statului Român, prin Consiliul Local Timişoara, şi Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Prin sentinţa civilă nr. 10519 din 21 septembrie 2016, Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Prin sentinţa civilă nr. 3595 din 22 decembrie 2016, Tribunalul Timiş a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în vederea soluţionării lui, suspendând judecarea cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 1 din 4 ianuarie 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Prin sentinţa civilă nr. 752 din 31 mai 2017, Tribunalul Timiş a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, dosarul a fost înregistrat la data de 12 iulie 2017, sub nr. x/2017.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1791 din 4 decembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiate, excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Primarul Municipiului Timişoara, Primăria Municipiului Timişoara, Unitatea Administrativ-Teritorială Timişoara, Statul Român, prin Consiliul Local Timişoara, şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice; a respins acţiunea introdusă împotriva acestor pârâţi, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepţia lipsei de interes; a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi E., ca fiind lipsită de interes.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 21 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a suspendat judecarea apelului, în baza dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 4 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a suspendat judecarea apelului, în baza dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a decesului intimatului B..

La data de 24 iulie 2023, K., în calitate de moştenitor al defunctului A., decedat la data de 12 iulie 2022, a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.

Prin încheierea de şedinţă din data de 8 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fixat termen la data de 6 martie 2024, pentru discutarea excepţiei perimării apelului.

Prin decizia civilă nr. 239A din 6 martie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis excepţia perimării; a constatat perimat apelul formulat de apelanţii - reclamanţi A. şi K., ambii în calitate de moştenitori ai defunctului A., împotriva sentinţei civile nr. 1791 din 4 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi L., M., N., C., D., E., toţi în calitate de moştenitori ai defunctului B., Primarul Municipiului Timişoara, Primăria Municipiului Timişoara, Unitatea Administrativ-Teritorială Timişoara, Statul Român, prin Consiliul Local Timişoara, şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Prin încheierea din data de 17 aprilie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia civilă nr. 239A din 6 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017, în sensul că se va menţiona că termenul de recurs de 5 zile curge de la pronunţare şi nu de la perimare.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva încheierii din data de 8 noiembrie 2023 şi a deciziei civile nr. 239A din 6 martie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs reclamantul K., în calitate de moştenitor al defunctului A..

Prin cererea de recurs, reclamantul K. critică încheierea din data de 8 noiembrie 2023 şi decizia civilă nr. 239A din 6 martie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a şi pentru cauze cu minori şi de familie, invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.. Acesta menţionează, expres, că cererea sa va fi completată după comunicarea hotărârii.

Recurentul solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, pentru continuarea soluţionării apelului.

Preliminar, înţelege să precizeze că recursul este formulat în termen legal şi vizează cele două hotărâri, care sunt în strânsă legătură. În acest context, invocă principiul preeminenţei dreptului, faţă de care apreciază că încheierea menţionată nu poate fi înlăturată.

În ceea ce priveşte nelegalitatea încheierii din data de 8 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, recurentul arată că cererea sa din data de 21 iulie 2023, iar nu 24 iulie 2023, reprezintă un act procedural îndeplinit în cauză, fiind reţinut, ca atare, de către instanţă.

Prin cererea respectivă, a indicat şi cel de-al treilea moştenitor al defunctului B., întregind numărul moştenitorilor legali. Printr-o altă cerere, din data de 25 iulie 2023, a învederat instanţei că a început şi procedura notarială pentru obţinerea unui certificat de calitate de moştenitor. Prin urmare, cererea din 21 iulie 2023 este un act îndeplinit în termen legal, cu mai puţin de 6 luni de la data ultimului act procedural îndeplinit de către instanţă, în cauză, care a fost la data de 1 februarie 2023. Astfel, este incidentă situaţia privind întreruperea cursului perimării.

Arată că suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., intervine de drept. Prin urmare, instanţa de judecată trebuia să dispună repunerea pe rol a cauzei şi să continue judecata, constatând că au fost indicaţi toţi moştenitorii, sau să menţină suspendarea judecării cauzei. Neprocedând în acest mod, instanţa s-a aflat în afara situaţiilor jurisprudenţial şi doctrinar acceptate şi a încălcat dispoziţiile din C. proc. civ.

Susţine că încheierea din data de 8 noiembrie 2023 este nelegală şi faţă de faptul că încalcă cerinţele prevăzute de art. 6 şi art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin modul în care a fost redactată, motivată şi comunicată. Astfel, instanţa nu a arătat, în cuprinsul încheierii, care este învinuirea adusă, culpa reclamantului, motivul pentru care nu s-a luat în considerare actul de procedură pe care l-a îndeplinit. Prin urmare, i-a încălcat dreptul la apărare şi l-a privat de dreptul la un proces echitabil. De asemenea, i-a restricţionat dreptul la apel ca urmare a admiterii excepţiei perimării, ceea ce a avut un impact emoţional negativ şi-l afectează profund.

În ceea ce priveşte decizia pronunţată la data de 6 martie 2024 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, recurentul arată aceasta este nelegală prin raportare, în principal, la prevederile art. 412 alin. (1) C. proc. civ. şi, în subsidiar, la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 din acelaşi act normativ.

Recurentul solicită a se avea în vedere şi a se aplica şi Convenţia pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului şi art. 1 din Protocolul 1 al acesteia.

După o prezentare a situaţiei de fapt şi de drept apreciată ca fiind relevantă, acesta arată că nu este îndeplinită condiţia negativă de a lăsa cauza în nelucrare, din motive imputabile, timp de 6 luni de la data ultimului act de procedură. În cauză, deşi au apărut impedimente de ordin obiectiv, care au determinat suspendarea de drept a cauzei, atât recurentul, cât şi autorul său au efectuat acte de procedură.

Afirmă că încheierile pronunţate de instanţe sunt acte procedurale. Prin urmare, ultimul act procedural efectuat în dosar, la care instanţa de apel trebuia să se raporteze, era încheierea de şedinţă din 1 februarie 2023. Actul de procedură îndeplinit de recurent, care a întrerupt cursul perimării, este cel din data de 21 iulie 2023. Ulterior, a mai formulat o cerere, la data de 25 iulie 2023. Acestea se situează, temporal, în termenul de 6 luni de perimare, prevăzut de C. proc. civ.

Afirmă că nu au existat motive imputabile recurentului pentru lăsarea cauzei în nelucrare. Pentru a opera perimarea trebuie să existe o dublă condiţie, respectiv lăsarea cauzei în nelucrare, iar aceasta să fie din motive imputabile părţii. Or, dosarul a fost suspendat în baza dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la introducerea în cauză a moştenitorilor pârâtului B., fiind o suspendare de drept. Moştenitorii defunctului sunt legali şi testamentari. După cum a arătat şi instanţei de apel, moştenitorul testamentar este A., bunicul recurentului, iar moştenitorii legali sunt cei doi copii şi soţia moştenitoare. Aceştia din urmă locuiesc în Brazilia şi nu au interesul să continue judecarea dosarului, de aceea nu au depus actele de stare civilă. Susţine că nici instanţa de apel nu le-a pus în vedere o astfel de obligaţie. Cu toate acestea, recurentul a reuşit să ofere Curţii de Apel Bucureşti informaţiile necesare, astfel că a dat dovadă de diligenţă.

Apreciază că este îndeplinită condiţia pozitivă prevăzută la art. 417 C. proc. civ., privind întreruperea perimării, întrucât a îndeplinit un act de procedură, iar acesta a fost făcut în vederea judecării procesului, de către partea care are un interes. Motivaţia şi mobilul care au stat la baza elaborării cererilor din 21 iulie 2023 şi 25 iulie 2023 au avut în vedere judecarea procesului. De asemenea, actele de procedură au avut un conţinut clar, fără echivoc, fiind efectuate pentru repunerea cauzei pe rol şi continuarea judecăţii. Astfel, cererile au cuprins şi informaţiile solicitate de către instanţă. Arată că, până la data formulării recursului, nu a fost emis un certificat de calitate de moştenitor de pe urma defunctului, însă moştenitorii sunt cei pe care i-a indicat.

Ca urmare a îndeplinirii celor două acte, instanţa a stabilit termen la data de 8 noiembrie 2023, iar pârâţii au avut o conduită reactivă.

Recurentul a reluat aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, concluzionând că nu sunt îndeplinite cerinţele perimării. De asemenea, a dezvoltat faptul că a iniţiat procedura notarială în vederea obţinerii unui certificat de calitate de moştenitor, fiind deschis dosarul succesoral nr. x/2023 al O., însă procedura se derulează greu, prin prisma particularităţii date de cetăţenia părţilor. În considerarea acestei împrejurări, instanţa de apel trebuia să menţină suspendarea judecăţii până la finalizarea procedurii notariale. Trebuia tranşată, mai întâi, problema moştenitorilor în cauză, ceea ce se putea face doar prin emiterea unui certificat de calitate de moştenitor, de către notar, în cadrul procedurii notariale deja deschise.

De asemenea, recurentul arată că, în prezent, este unicul moştenitor în cauză, nefiind opusă reducţiunea liberalităţii defunctului, aceasta nefiind solicitată în termen de 3 ani de la data deschiderii, prin moarte, a succesiunii.

În finalul cererii de recurs, recurentul a detaliat elementele jurisprudenţiale pe care le-a apreciat ca fiind relevante cauzei.

În concluzie, acesta a solicitat să fie admis recursul, să se constate nelegalitatea celor două hotărâri, cu consecinţa casării lor şi trimiterii cauzei la instanţa de apel pentru continuarea judecăţii.

La data de 11 martie 2024, recurentul K. a depus Memoriul 1, în completarea motivelor de recurs, în care a reluat, detaliat, condiţiile şi elementele care atrag sancţiunea perimării, arătând că acestea nu sunt îndeplinite în cauză. Suplimentar, învederează că instanţa era obligată să efectueze acte din oficiu dacă se considera nelămurită în legătură cu situaţia suspendării dosarului şi a moştenitorilor care urmează a fi stabiliţi şi în raport de care trebuie reluată cauza.

Apreciază că dosarul putea fi repus pe rol abia după finalizarea procedurii notariale. Arată că, de la data emiterii certificatului de calitate de moştenitor începe cursul termenului de perimare şi devine scadentă obligaţia părţii de a depune cerere de repunere pe rol, iar între momentul suspendării dosarului, în temeiul dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. şi momentul emiterii, de către notar, a certificatului de moştenitor, subzistă suspendarea de drept a cauzei.

De asemenea, prin acest memoriu, recurentul solicită a se analiza opinia jurisprudenţială şi doctrinară corectă cu privire la sancţiunea perimării, prezentând citate ample în acest sens.

La data de 23 aprilie 2024, recurentul K. a depus Memoriul 2, în completarea motivelor de recurs, ca urmare a comunicării deciziei civile nr. 239A din 6 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 15 aprilie 2024.

În cuprinsul acestuia, arată că motivarea deciziei recurate confirmă faptul că nu i-au fost respectate drepturile prevăzute şi garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Susţine că prin încheierea din data de 8 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, nu i s-a asigurat o informare cu privire la elementele concrete pe care le are în vedere instanţa de judecată cu privire la o pretinsă perimare. Învederează că hotărârile recurate sunt nelegale prin raportare la dispoziţiile art. 420 alin. (1) din C. proc. civ., nefiind întocmit un referat asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea. Prin urmare, a fost privat de posibilitatea de a se apăra.

De altfel, arată că şi obligaţia de a formula recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare, îl împiedică să se apere corespunzător. În acest sens, recurentul înţelege să invoce excepţia de neconvenţionalitate a prevederilor legale interne ale art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., în raport de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În motivarea acesteia, arată că un recurs împotriva unei încheieri referitoare la perimare, în care nu se indică elementele acesteia, sau împotriva unei încheieri prin care se reţine perimarea, este o încălcare a dreptului la apărare şi a prevederilor europene menţionate.

Recurentul consideră că scopul real al invocării perimării este acela de a se evita antamarea fondului întrucât speţa este complexă, multidisciplinară. De aceea, fondul a fost paralizat prin utilizarea normelor de drept procesual.

Motivele avute în vedere de către instanţă, când a constatat perimarea, sunt expuse abia în motivarea deciziei recurate, fără să fi fost puse în discuţia părţilor şi fără a se solicita concluzii cu privire la acestea.

Mai mult, motivarea se bazează pe elemente eronate, instanţa de apel fiind în eroare cu privire la anumite aspecte, ceea ce conduce la o greşeală de judecată. Curtea de Apel Bucureşti a menţionat corect data la care a intervenit suspendarea dosarului, motivul, cauza, temeiul de drept al acesteia şi data de la care a început să curgă cursul perimării, însă a reţinut eronat data împlinirii cursului perimării, neîntreruperea termenului, efectele cererii din 24 octombrie 2022, ale încheierii din data de 1 februarie 2023 şi ale cererii din 21 iulie 2023.

Recurentul apreciază că nelegalitatea deciziei recurate este rezultatul lipsei de corectitudine logică a unor argumente cu care a operat instanţa. Aceasta are o motivare bazată pe motive de fapt şi de drept contrare situaţiei de fapt, fără a avea în vedere că încheierea de şedinţă din 1 februarie 2023 a întrerupt cursul perimării, fiind un act de procedură, în sensul dispoziţiilor art. 417 din C. proc. civ.. Acest aspect este confirmat chiar de către instanţa de apel întrucât, dacă ar fi apreciat că are o altă valoare, ar fi constatat perimarea. În consecinţă, există o contradicţie între situaţia juridică în cauză, până la termenul din data de 1 februarie 2023, şi cea susţinută prin decizia recurată.

Prin respingerea cererii de repunere pe rol din data de 24 octombrie 2022, conform încheierii din data de 1 februarie 2023, aceasta a avut efect întreruptiv al cursului perimării, care nu s-a împlinit la data de 4 noiembrie 2022. Astfel, cererea de repunere pe rol, din data de 24 octombrie 2022, are valoare juridică şi produce efecte întreruptive. Prin urmare, există contradicţii între decizia civilă nr. 239 din 6 martie 2024 şi încheierea de şedinţă din 1 februarie 2023.

Recurentul apreciază că sunt încălcate principiul securităţii raporturilor juridice, principiul in dubio pro reo şi principiul continuităţii. De asemenea, reia, detaliat, argumentul potrivit căruia încheierea de şedinţă din data de 1 februarie 2023 este act întreruptiv de perimare şi expune câteva clarificări cu privire la modul de interpretare a dispoziţiilor art. 416 alin. (2) din C. proc. civ.. În opinia sa, interpretând textul de lege într-o altă manieră, instanţa a încălcat principiul de drept Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus şi a adăugat la lege. De asemenea, nu a avut în vedere dispoziţiile art. 416 alin. (3) din acelaşi act normativ.

În aprecierea sa, cererea de repunere pe rol din 21 iulie 2023 este un act de procedură întocmit în termenul legal de 6 luni, în vederea continuării judecăţii, astfel că are efect întreruptiv al cursului perimării.

În ceea ce priveşte cererea de dezbatere a succesiunii după defunctul B., aceasta nu reprezintă un act de procedură în cauză, ci un act extraprocesual, fiind formulată de recurent la un birou notarial, la data de 7 aprilie 2023, când a reuşit să obţină o serie de acte de stare civilă. Arată că au fost demersuri anevoioase întrucât defunctul, cetăţean brazilian cu ultimul domiciliu în Brazilia, avea calitatea de pârât, iar recurentul este succesorul reclamantului. Mai mult, moştenitorii defunctului locuiesc în Brazilia. Or, instanţa a ignorat dificultatea acestor demersuri. Mai mult, această solicitare a fost formulată în mai puţin de 6 luni de la cererea de repunere pe rol din data de 24 octombrie 2022 şi de la încheierea din data de 1 februarie 2023.

Recurentul apreciază că instanţa de apel a omis că, în speţă, a intervenit o suspendare de drept, care are reguli speciale, derogatorii, şi care dăinuie până la introducerea în cauză a moştenitorilor. Aceasta nu a avut în vedere jurisprudenţa şi doctrina în materie, pe care recurentul a expus-o în cuprinsul memoriului. De asemenea, a omis jurisprudenţa europeană referitoare la principiul securităţii raporturilor juridice.

La data de 22 aprilie 2024, recurentul a depus Memoriul 3, în completarea motivelor de recurs, în care reia argumentele expuse în actele anterioare, concluzionând că: suspendarea dispusă de instanţa de apel era una de drept, cu anumite particularităţi, dăinuind până la introducerea în cauză a moştenitorilor/depunerii unui certificat de calitate de moştenitor; situaţia pârâtului a condus la anumite dificultăţi cu privire la obţinerea unor informaţii şi acte, dar acestea au fost obţinute şi valorificate în procedura notarială; au existat acte de procedură care au întrerupt curgerea termenului perimării; în perioada suspendării instanţa trebuie să dea dovadă de rol activ. De asemenea, a reiterat solicitarea de admitere a recursului.

La data de 11 decembrie 2024, recurentul a depus note, la care a ataşat Certificatul de calitate de moştenitor nr. 36 din 4 iunie 2024 emis de către O..

La data de 19 decembrie 2024, recurentul a depus alte note, prin care a reluat argumentele din actele procedurale anterioare.

5. Apărări formulate

La data de 19 iunie 2024, intimatul A. a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a adus critici cu privire la cele două hotărâri recurate şi a solicitat admiterea recursului declarat de recurentul K..

La data de 10 iulie 2024, recurentul K. a depus răspuns la întâmpinare în care a arătat că întâmpinarea este pertinentă şi surprinde, în mod corect, situaţia de fapt şi de drept.

Intimaţii M., D., L., C., N., E. au formulat concluzii scrise prin care au solicitat scoaterea lor din cauză susţinând că nu mai au calitate procesuală pasivă, întrucât au recunoscut testamentele lăsate de autorii lor, în favoarea autorului recurentului.

Intimatul A. a depus concluzii scrise, prin care a susţinut că nu are calitate procesuală în cauză întrucât a predat legatele către recurent.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 25 septembrie 2025 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamantul K. împotriva încheierii din 8 noiembrie 2023 şi a deciziei nr. 239A din 6 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul prin prisma criticilor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu caracter prealabil, faţă de solicitarea intimaţilor-pârâţi M., D., L., C., N., E. şi a intimatului-reclamant K. de scoatere a acestora din cauză, motivat de faptul că nu mai au calitate procesuală pasivă, întrucât au recunoscut testamentele lăsate de autorii lor, în favoarea autorului recurentului, instanţa de recurs va avea în vedere cadrul procesual în care a avut loc judecata în apel, în raport de faptul că în cadrul prezentului recurs urmează a fi analizată legalitatea deciziei atacate strict din perspectiva îndeplinirii condiţiilor pentru a opera, de drept, sancţiunea perimării.

Prin criticile formulate împotriva încheierii din 8 noiembrie 2023, recurentul susţine că instanţa de judecată nu a avut în vedere că cererea sa din data de 21 iulie 2023 reprezintă un act procedural care a întrerupt cursul perimării, învederând, totodată, că respectiva încheiere încalcă cerinţele prevăzute de art. 6 şi art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin modul în care a fost redactată şi motivată. Sub acest ultim aspect, afirmă că instanţa de apel nu a arătat, în cuprinsul încheierii, care este învinuirea adusă, culpa sa, motivul pentru care nu s-a luat în considerare actul de procedură pe care l-a îndeplinit, fiind încălcat dreptul la apărare al reclamantului şi dreptul său la un proces echitabil.

Relativ la criticile formulate împotriva deciziei nr. 239A din 6 martie 2024, recurentul susţine, în esenţă, că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 416 C. proc. civ. întrucât termenul de perimare a fost întrerupt prin cererile de repunere pe rol a cauzei din 24 octombrie 2022, 21 iulie 2023 şi 25 iulie 2025, prin aceste ultime două cereri fiind indicate informaţiile solicitate de instanţa de judecată, iar lăsarea dosarului în nelucrare nu este cauzată de culpa sa, întrucât a întreprins toate demersurile legale pentru a fi eliberat certificatul de moştenitor al defunctului B., însă procedura succesorală se derulează greu, prin prisma particularităţii date de cetăţenia părţilor. Învederează că instanţa era obligată să efectueze acte din oficiu dacă se considera nelămurită în legătură cu situaţia suspendării dosarului şi a moştenitorilor care urmează a fi stabiliţi şi în raport de care trebuie reluată cauza.

Afirmă că dosarul putea fi repus pe rol abia după finalizarea procedurii notariale, iar între momentul suspendării dosarului, în temeiul dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., şi momentul emiterii, de către notar, a certificatului de moştenitor, subzistă suspendarea de drept a cauzei.

Sub un ultim aspect, recurentul învederează că, în raport cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, îi este încălcat dreptul la apărare prin obligaţia de a formula recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare, împotriva deciziei prin care se constată perimarea.

În aceste coordonate, Înalta Curte observă că, prin criticile aduse hotărârilor recurate, recurentul reproşează instanţei de apel încălcarea unor reguli de procedură, astfel încât analiza instanţei de recurs se va efectua din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), criticile urmând a fi respinse, ca nefondate, pentru argumentele ce succed.

Obiectul recursului pendinte este reprezentat de încheierea din 8 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-a repus cauza pe rol, fiind acordat un nou termen de judecată, în vederea discutării excepţiei de perimare, şi de decizia nr. 239A din 6 martie 2024, pronunţată de aceeaşi instanţă, prin care s-a constatat perimat apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A. şi K. împotriva sentinţei civile nr. 1791 din 4 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 416 din C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă".

Aşadar, perimarea operează de drept, cu condiţia ca, timp de şase luni să nu se fi săvârşit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligenţă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.

Conform art. 417 din C. proc. civ., "Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes."

În cauză, Înalta Curte constată că, la termenul din data de 21 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a suspendat judecarea apelului, în baza dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Urmare a cererii de repunere pe rol a cauzei, formulată de apelantul A., a fost acordat termen de judecată la data de 4 mai 2022, când instanţa a suspendat judecata apelului, în temeiul dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., având în vedere decesul intimatului-pârât B..

Cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de K. la 24 octombrie 2022, în calitate de moştenitor al reclamantului A., a fost respinsă prin încheierea din 1 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, fiind menţinută măsura suspendării dispuse prin încheierea din 4 mai 2022.

Prin cererile formulate la data de 21 iulie 2023, respectiv la data de 25 iulie 2023, apelantul-reclamant K. a solicitat repunerea pe rol a cauzei, fiind indicaţi moştenitorii defunctului B.. La termenul de judecată acordat, 8 noiembrie 2023, instanţa de apel a apreciat că se impune repunerea pe rol a cauzei pentru a fi discutată excepţia perimării apelului, excepţie ce urma a fi soluţionată cu prioritate faţă de cererea de repunere pe rol a cauzei.

Sub un prim aspect, instanţa de recurs reţine că, în cauza pendinte, nu sunt incidente prevederile art. 418 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "în cazurile prevăzute la art. 412 din acelaşi act normativ, cursul perimarii este suspendat timp de o lună de la data când s-au petrecut faptele care au determinat suspendarea judecăţii, dacă aceste din urmă fapte s-au petrecut în cele din urmă 3 luni ale termenului de perimare."

Situaţia premisă a acestei norme presupune existenţa unei măsuri de suspendare a judecăţii dispuse deja de instanţă, pe durata acestei suspendări intervenind o împrejurare enumerată de art. 412 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În speţă, decesul apelantului A. a intervenit, însă, la data de 12 iulie 2022, cu mai mult de trei luni înainte de împlinirea termenului de perimare care a început să curgă la data de 4 mai 2022, data opririi cursului judecăţii, în condiţiile art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., şi s-a împlinit la data de 4 noiembrie 2022, astfel încât nu s-a produs efectul de suspendare pentru o lună a termenului de perimare.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., "judecarea cauzelor se suspendă de drept prin decesul uneia dintre părţi, până la introducerea în cauză a moştenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora."

Acest caz de suspendare de drept a judecăţii presupune o întrerupere temporară a cursului judecăţii, instanţa fiind obligată să dispună această măsură atunci când constată incidenţa decesului uneia dintre părţi pe parcursul procesului (după sesizarea sa). Această temporizare a judecăţii nu operează, însă, în cazul în care partea interesată cere termen pentru introducerea în cauză a moştenitorilor, aspect prevăzut expres de textul de lege anterior redat.

În cazul particular al speţei, nu s-a solicitat de către partea interesată acordarea unui termen pentru introducerea în cauză a moştenitorilor intimatului-pârât B., astfel încât, instanţa, constatând că acesta a decedat pe parcursul procesului, a procedat la suspendarea de drept a cauzei.

În privinţa condiţiei necesare pentru a opera perimarea - pricina să fi rămas în nelucrare din vina părţii, supusă dezbaterii în recursul pendinte -, se constată că apelantul, recurent în speţă, nu s-a preocupat înlăuntrul termenului de perimare să indice moştenitorii defunctului B..

Astfel, curtea de apel a reţinut la termenul din 1 februarie 2023 că, deşi K., în calitate de succesor în drepturi al apelantului-reclamant A., a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei la data de 24 octombrie 2022, prin încheierea din 4 mai 2022 s-a dispus suspendarea judecării cauzei pentru decesul intimatului B., nu a apelantului-reclamant A., decedat ulterior suspendării dispuse prin încheierea menţionată anterior, iar la dosar nu au fost depuse certificatele de moştenitor ale defunctului al cărui deces a determinat suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. Prin urmare, cererea de redeschidere a judecăţii a fost respinsă, fiind menţinută măsura suspendării.

Or, pentru a avea valenţa unui act de procedură de întrerupere a cursului perimării, în sensul prevăzut de art. 417 C. proc. civ., actul de procedură îndeplinit de parte trebuie să fie făcut cu intenţia clară de a continua judecata, situaţie faţă de care o cerere de repunere pe rol respinsă nu are, prin ea însăşi (doar prin simpla formulare), această funcţie.

Contrar susţinerilor recurentului, fără relevanţă în curgerea termenului de perimare este şi încheierea pronunţată la 1 februarie 2023, câtă vreme prin aceasta nu s-a luat vreo măsură în ce priveşte reluarea judecăţii, ci, dimpotrivă, a fost respinsă cererea apelantului de repunere a cauzei pe rol pentru considerentele arătate anterior.

Referitor la împrejurarea că la data de 21 iulie 2023 şi la data de 25 iulie 2023 recurentul a formulat două cereri de repunere pe rol a cauzei, prin care a indicat toţi moştenitorii defunctului B., instanţa de recurs reţine că acestea nu prezintă relevanţă sub aspectul întreruperii cursului perimării, atât timp cât la momentul depunerii cererilor respective termenul de perimare era deja împlinit.

Cererea de repunere pe rol a cauzei se depune la instanţa care a dispus măsura suspendării, însă înainte de împlinirea termenului de perimare prevăzut de dispoziţiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Cum perimarea operează de drept, astfel cum s-a reţinut anterior, odată împlinit termenul de perimare, constatând îndeplinite şi celelalte condiţii legale, instanţa era obligată să ia act de intervenirea perimării.

Nu poate fi primită susţinerea recurentului în sensul în care instanţa era obligată să efectueze acte din oficiu dacă se considera nelămurită în legătură cu situaţia suspendării dosarului şi a moştenitorilor care urmează a fi stabiliţi şi în raport de care trebuie reluată cauza.

După cum reiese din conţinutul art. 415 pct. 1 C. proc. civ., atunci când judecata a fost suspendată în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 din acelaşi act normativ, aceasta va fi reluată prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moştenitorilor, fiind evident că la cererea părţii interesate, instanţa urmând să verifice doar dacă obligaţiile au fost îndeplinite întocmai cum au fost stabilite prin încheierea de suspendare.

De altfel, reluarea din oficiu a judecăţii se poate dispune doar în ipotezele în care suspendarea nu s-a dispus pentru motive imputabile părţii, în cazurile prevăzute de art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., după pronunţarea hotărârii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, sau în cazurile prevăzute de art. 520 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., după pronunţarea hotărârii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Relativ la susţinerea recurentului potrivit căreia dosarul putea fi repus pe rol abia după finalizarea procedurii notariale, întrucât, între momentul suspendării cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. şi momentul emiterii, de către notar, a certificatului de moştenitor, subzistă suspendarea de drept a cauzei, instanţa de recurs apreciază că a accepta teza recurentului ar echivala cu inaplicabilitatea pe o perioadă nedeterminată a dispoziţiilor imperative ale art. 416 alin. (1) C. proc. civ., ignorându-se astfel o instituţie de ordin procedural, fără nicio justificare în drept. Or, perimarea sancţionează, astfel cum s-a arătat anterior, tocmai lipsa prelungită (adică pe o durată de cel puţin 6 luni) de stăruinţă a părţii în derularea procesului.

Nici ipoteza suspendării cursului perimării, prevăzută de art. 418 alin. (3) teza I C. proc. civ. ("Perimarea se suspendă, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege") nu poate fi reţinută în cauză, astfel cum a apreciat în mod legal şi instanţa de apel, în raport cu împrejurarea că apelantul K. s-a adresat unui birou notarial, în vederea dezbaterii succesiunii defunctului intimat, abia la data de 7 aprilie 2023, ulterior împlinirii termenului de perimare (4 noiembrie 2022).

Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte constată că, în mod legal, instanţa de apel a apreciat că a operat o prezumţie de desistare a părţilor în privinţa continuării procesului, câtă vreme nici una dintre acestea nu a întreprins demersuri din care să rezulte cu evidenţă voinţa reluării şi continuării judecăţii, şi a constatat prin decizia recurată că pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, în cauză nefiind incidentă o cauză de suspendare a cursului perimării.

Critica recurentului privind încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil din perspectiva dispoziţiilor art. 6 şi art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, motivat de faptul că instanţa nu a arătat, în cuprinsul încheierii din data de 8 noiembrie 2023, care este culpa reclamantului şi motivul pentru care nu s-a luat în considerare actul de procedură îndeplinit de acesta în vederea continuării judecăţii, este, de asemenea, nefondată.

Analizând încheierea atacată din perspectiva criticii formulate, instanţa de recurs constată că aceasta cuprinde, în conformitate cu prevederile art. 233 alin. (1) lit. j) C. proc. civ., soluţia dată şi măsurile luate de instanţă, cu arătarea motivelor, în fapt şi în drept, şi prezintă modul de desfăşurare a şedinţei.

Toate aceste menţiuni sunt de natură să asigure transparenţa actului de justiţie cu privire la desfăşurarea procesului, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (nu şi de art. 8 din Convenţie, invocat de recurent, care vizează dreptul la respectarea vieţii private şi de familie), fiind apte de a crea părţilor convingerea că au beneficiat de un proces echitabil, în faţa unei instanţe competente, şi asigurând posibilitatea verificării legalităţii şi temeiniciei hotărârii în căile de atac.

Ceea ce pretinde, de fapt, recurentul a fi menţionat în respectiva încheiere (culpa reclamantului şi motivul pentru care nu s-a luat în considerare actul de procedură îndeplinit de acesta în vederea continuării judecăţii) vizează însăşi analiza îndeplinirii condiţiilor perimării, analiză ce a fost realizată în cauză prin decizia pronunţată de curtea de apel.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, recurentul mai susţine că obligaţia de a formula recurs împotriva deciziei prin care se constată perimarea, în termen de 5 zile de la pronunţare, este o încălcare a dreptului la apărare.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, deşi accesul la justiţie este un drept fundamental, consacrat prin art. 21 din Constituţia României şi prin art. 6 paragr. 1 din Convenţie, acesta nu este un drept absolut, orice restricţie fiind permisă atât timp cât nu se aduce atingere dreptului de acces în substanţa sa, statul dispunând, în acest sens, de o marjă de apreciere.

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 236 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 20 noiembrie 2001) că accesul liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări. Este de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora "Competenţa (...) şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", şi ale art. 129, potrivit cărora, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, accesul liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi în modalităţile instituite de lege, nicio lege neputând exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale astfel instituite vreo categorie sau vreun grup social.

Totodată, prin Decizia nr. 256/2024 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ. (publicată în M.Of. Partea I nr. 1075 din 28 octombrie 2024), Curtea a reţinut că dispoziţia legală criticată reglementează doar existenţa unei căi de atac împotriva hotărârii care constată perimarea (recursul), precum şi modul de exercitare a acesteia (în termen de 5 zile de la pronunţarea hotărârii care constată perimarea), ceea ce nu poate fi considerat contrar pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, niciun text al acestora neprevăzând că termenul de exercitare a unei căi de atac curge de la comunicarea hotărârii judecătoreşti. Dimpotrivă, este recunoscut dreptul statelor semnatare ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale de a-şi stabili propriile căi de atac. Aşadar, Curtea a reţinut că "prevederea legală potrivit căreia termenul de recurs curge de la pronunţarea hotărârii care constată perimarea nu încalcă accesul liber la justiţie sau dreptul la apărare, întrucât părţile sunt încunoştinţate din timp despre judecată şi, prin urmare, au posibilitatea de a-şi exercita dreptul la apărare, ceea ce constituie tocmai o reglementare a exercitării dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime."

În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul K. împotriva încheierii din 8 noiembrie 2023 şi a deciziei nr. 239A din 6 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul K. împotriva încheierii din 8 noiembrie 2023 şi a deciziei nr. 239A din 6 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2025.