Conflicting interpretations of "residence" for exclusive jurisdiction under Art. 114 Civil Procedure Code in parental authority disputes
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by definitively assigning the case to the Sinaia Court, overriding the Calarasi Court’s contrary determination, thereby upholding the appellate court’s prior designation of Sinaia as the competent forum. The dispute involved a request to modify parental authority arrangements, specifically granting exclusive custody to the mother, establishing the children's residence with her, and ordering child support, which was initially filed at the Calarasi Court despite a prior judgment fixing the children's residence with the father in the Sinaia jurisdiction; the appeal court had previously reversed the Calarasi Court’s refusal to decline jurisdiction, and the Sinaia Court, once assigned, erroneously attempted to decline jurisdiction back to Calarasi based on the current de facto residence of the minors. The decisive legal basis was the final and binding nature of the appellate decision resolving the initial competence exception under Article 114 of the Code of Civil Procedure, which constitutes a *res judicata* regulator of competence that prevents the designated court from re-examining jurisdiction absent new, unassessed grounds, rather than the conflicting interpretations of "residence" as either fixed by prior judgment or determined by effective de facto domicile.
Legislator headnote
AI generatedart. 36 alin. (7) din Legea nr. 272/2004, art. 114 C. proc. civ, art. 106 C. civ, art. 114 alin. (1) C. proc. civ, art. 107 C. proc. civ, art. 92 alin. (2) C. civ; Conflicting interpretations of "residence" for exclusive jurisdiction under Art. 114 Civil Procedure Code in parental authority disputes: The dispute involved a request to modify parental authority arrangements, specifically granting exclusive custody to the mother, establishing the children's residence with her, and ordering child support, which was initially filed at the Calarasi Court despite a prior judgment fixing the children's residence with the father in the Sinaia jurisdiction; the appeal court had previously reversed the Calarasi Court’s refusal to decline jurisdiction, and the Sinaia Court, once assigned, erroneously attempted to decline jurisdiction back to Calarasi based on the current de facto residence of the minors. The decisive legal basis was the final and binding nature of the appellate decision resolving the initial competence exception under Article 114 of the Code of Civil Procedure, which constitutes a *res judicata* regulator of competence that prevents the designated court from re-examining jurisdiction absent new, unassessed grounds, rather than the conflicting interpretations of "residence" as either fixed by prior judgment or determined by effective de facto domicile.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis cited in the dispositive for the High Court to definitively resolve the negative conflict of jurisdiction and assign competence to the Sinaia Court.
Procedural provision cited to define the method of serving the final decision on the parties through the court registry.
Full text
Şedinţa publică din data de 5 februarie 2026
După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călăraşi la 4 ianuarie 2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., modificarea măsurii exercitării autorităţii părinteşti cu privire la minorii C. şi D., dispuse prin sentinţa civilă nr. 282 din 7 februarie 2019, pronunţată de această instanţă în dosarul nr. x/2019, în sensul exercitării exclusive a autorităţii părinteşti, a stabilirii locuinţei minorilor la domiciliul său, precum şi a obligării pârâtului la plata lunară a contribuţiei pentru creşterea, îngrijirea şi educarea minorilor.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 398, 496, 529 şi următ. C. civ., precum şi pe cele ale art. 36 alin. (7) din Legea nr. 272/2004.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Călăraşi, precum şi excepţia autorităţii de lucru judecat, în raport de faptul că locuinţa minorilor a fost stabilită prin sentinţa civilă nr. 282 din 7 februarie 2019 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. x/2019 (hotărâre definitivă). Pe cale reconvenţională, a solicitat să se dispună, în favoarea sa, exercitarea autorităţii părinteşti exclusive în privinţa minorilor C. şi D..
2. Hotărârile Judecătoriei Călăraşi
Prin încheierea de şedinţă din 24 aprilie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Călăraşi a respins excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârât.
Prin sentinţa civilă nr. 1390 din 6 septembrie 2024, Judecătoria Călăraşi a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârât. A admis cererea principală formulată de reclamanta A. şi a dispus modificarea exercitării autorităţii părinteşti cu privire la minorii C. şi D., exercitarea exclusivă a autorităţii părinteşti de către reclamanta A., stabilirea locuinţei minorilor la domiciliul reclamantei, precum şi obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor, reprezentând 1/6 din venitul net pentru fiecare dintre ei. A respins cererea reconvenţională.
3. Apelul
Împotriva încheierii de şedinţă din 24 aprilie 2024, precum şi a sentinţei civile nr. 1390 din 6 septembrie 2024, pronunţate de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. x/2024, a declarat apel pârâtul B..
4. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia nr. 347 din 19 martie 2025, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă a admis apelul pârâtului B., declarat împotriva încheierii de şedinţă din 24 aprilie 2024, precum şi a sentinţei civile nr. 1390 din 6 septembrie 2024, pronunţate de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. x/2024. A anulat hotărârile apelate şi a trimis cauza, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sinaia.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe la 31 martie 2025, sub acelaşi număr de dosar.
La 20 mai 2025, reclamanta a depus cerere completatoare a cererii de chemare în judecată, solicitând modificarea măsurii exercitării autorităţii părinteşti cu privire la minorii C. şi D., în sensul exercitării exclusive a autorităţii părinteşti de către reclamantă, stabilirii locuinţei minorilor la domiciliul său şi obligării pârâtului la plata lunară a contribuţiei pentru creşterea, îngrijirea şi educarea minorilor.
5. Hotărârea Judecătoriei Sinaia
Prin sentinţa civilă nr. 336 din 18 iunie 2025, Judecătoria Sinaia a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călăraşi.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sinaia a reţinut că dispoziţiile art. 114 C. proc. civ. instituie o competenţă teritorială exclusivă, în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.
Instanţa a reţinut că acţiunile având ca obiect modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti (drepturile şi îndatoririle părinţilor cu privire la persoana şi bunurile copilului), stabilirea domiciliului unui minor, precum şi a unui program de păstrare a legăturilor personale cu minorul, se circumscriu sferei noţiunii de ocrotire a minorilor şi, implicit, celei de ocrotire a persoanelor fizice, reglementate în Titlul III din Cartea I "Despre persoane", din C. civ. (art. 104-186).
În privinţa noţiunii de domiciliu sau de reşedinţă a persoanei ocrotite, astfel cum aceasta este reglementată la art. 114 C. proc. civ., a arătat că aceasta se interpretează prin prisma raţiunii legiuitorului, în sensul stabilirii unor norme de competenţă teritorială derogatorii de la dreptul comun, în acord cu principiul ocrotirii interesului superior al minorului.
Judecătoria Sinaia a apreciat că, pentru o administrare eficientă şi facilă a probelor, în cererile privind ocrotirea persoanei fizice/minorului, noţiunea de domiciliu/reşedinţă din cuprinsul art. 114 C. proc. civ. trebuie interpretată în sensul de locuinţă efectivă a minorului, respectiv de domiciliu în fapt al acestuia, la data sesizării instanţei.
Totodată, a remarcat că, prin sentinţa civilă nr. 282 din 7 februarie 2019 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. x/2019, printre altele, a fost stabilită locuinţa minorilor C. şi D., la domiciliul pârâtului B., respectiv în Buşteni, str. x, jud. Prahova.
Instanţa a constatat că, atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin întâmpinare şi cererea reconvenţională, s-a menţionat, de către ambele părţi, că, din luna decembrie a anului 2023, copiii minori locuiesc cu reclamanta în Călăraşi, în această localitate frecventând cursurile de învăţământ.
Faţă de aceste împrejurări de fapt, a reţinut că, la data sesizării Judecătoriei Călăraşi (04.01.2024), domiciliul minorilor (în sens larg, de locuinţă în fapt), era la reclamantă, în municipiul Călăraşi.
Judecătoria Sinaia a evocat jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, observând că s-a statuat, în mod repetat, că noţiunea de "reşedinţă obişnuită" a copilului reprezintă o noţiune autonomă a dreptului Uniunii Europene, care se referă la locul în care acesta are centrul vieţii (cauzele C-523/07 - ECLI:EU:C:2009:225 paragr. 37, 38, 39; C-497/10 PPU Barbara Mercredi împotriva lui E.).
În aceste condiţii, a înaintat dosarul Judecătoriei Călăraşi, apreciind că aceasta este instanţa competentă să soluţioneze litigiul.
6. Hotărârea Judecătoriei Călăraşi
Prin sentinţa civilă nr. 3017 din 24 noiembrie 2025, Judecătoria Călăraşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârât, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Călăraşi a reţinut că situaţia juridică a acţiunii derivă din raportul de filiaţie dintre minor şi părinţii acestuia, fiindu-i aplicabile regulile ce guvernează materia autorităţii părinteşti, dispoziţiile art. 106 C. civ., care enumeră măsurile de ocrotire a minorului şi exercitarea drepturilor părinteşti, constituind o formă de ocrotire ce atrage aplicarea art. 114 alin. (1) C. proc. civ.
În viziunea sa, aceste dispoziţii legale instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, având caracter de normă specială în raport cu dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Judecătoria Călăraşi a remarcat că prin sentinţa civilă nr. 282 din 7 februarie 2019, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2019, s-a dispus, printre altele, stabilirea locuinţei minorilor D. şi C. la domiciliul pârâtului, care se află în Buşteni, jud. Prahova. În acest context, a apreciat că reşedinţa minorilor poate fi reţinută la reclamantă numai în perioada în care minorii se află la aceasta, în derularea programului stabilit prin hotărârea menţionată privind legăturile personale cu minorii.
Faptul că ulterior acestei perioade minorii nu au revenit la locuinţa tatălui a fost apreciat că nu poate echivala cu o schimbare a locuinţei acestora, şi, implicit, cu o competenţă diferită a instanţelor judecătoreşti, întrucât ar semnifica o încălcare a dispoziţiilor art. 92 alin. (2) C. civ.
Judecătoria Călăraşi a apreciat că locuinţa minorului este dată de domiciliul/reşedinţa părinţilor, dacă aceştia locuiesc împreună (conform art. 496 alin. (1) C. civ.), respectiv de cea a părintelui la care i s-a stabilit locuinţa, prin acordul părinţilor sau de către instanţa de tutelă şi de familie (potrivit art. 496 alin. (2) şi (3) C. civ.), rezultând astfel, că este relevantă locuinţa minorului fixată prin hotărârea instanţei de tutelă şi de familie, în caz contrar fiind de prisos dezlegarea acestei probleme de către o instanţă de judecată.
Reţinând că art. 114 C. proc. civ. prevede competenţa teritorială exclusivă a instanţei în a cărei circumscripţie se află domiciliul în fapt al minorului, astfel cum s-a stabilit prin sentinţa civilă nr. 282/07.02.2019, pronunţată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. x/2019, respectiv în Buşteni, jud. Prahova, a apreciat că este competentă să soluţioneze cauza Judecătoria Sinaia.
7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte constată că Judecătoriei Sinaia îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Obiectul litigiului asupra căruia poartă conflictul negativ de competenţă constă în cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B., cu privire la modificarea măsurii exercitării autorităţii părinteşti asupra minorilor C. şi D., dispuse prin sentinţa civilă nr. 282 din 7 februarie 2019, pronunţată de această instanţă în dosarul nr. x/2019, în sensul exercitării exclusive a autorităţii părinteşti de către reclamantă, a stabilirii locuinţei minorilor la domiciliul reclamantei şi a obligării pârâtului la plata lunară a contribuţiei pentru creşterea, îngrijirea şi educarea minorilor.
Cauza a fost soluţionată în primă instanţă de către Judecătoria Călăraşi, sesizată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.
Prin încheierea de şedinţă din 24 aprilie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Călăraşi a respins excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârât.
Prin sentinţa civilă nr. 1390 din 6 septembrie 2024 Judecătoria Călăraşi a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârât, prin raportare la sentinţa civilă nr. 282 din 7 februarie 2019, pronunţată de această instanţă în dosarul nr. x/2019, a admis cererea principală formulată de reclamanta A. şi a dispus modificarea exercitării autorităţii părinteşti cu privire la minorii C. şi D., în sensul exercitării exclusive a autorităţii părinteşti de către reclamantă, stabilirii locuinţei minorilor la domiciliul reclamantei şi obligării pârâtului la plata unei pensii de întreţinere, în favoarea minorilor, reprezentând 1/6 din venitul net pentru fiecare dintre ei. Prin aceeaşi sentinţă, a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtul B..
Pârâtul a atacat cu apel încheierea de şedinţă din 24 aprilie 2024, precum şi sentinţa civilă nr. 1390 din 6 septembrie 2024 ale Judecătoriei Călăraşi, contestând, pe de o parte, soluţia de respingere a excepţiei de necompetenţă teritorială, iar pe de altă parte, modalitatea în care fondul cauzei a fost dezlegat.
Sesizat fiind de către pârât cu judecata apelului, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă a admis apelul declarat de pârâtul B. împotriva încheierii din 24 aprilie 2024 şi a sentinţei civile nr. 1390 din 6 septembrie 2024 pronunţate de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. x/2024, în contradictoriu cu intimata A.. A anulat încheierea şi sentinţa civilă apelată şi a trimis cauza, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sinaia, reţinând că, prin sentinţa civilă nr. 282 din 7 februarie 2019, pronunţată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. x/2019, s-a dispus, printre altele, stabilirea locuinţei minorilor la domiciliul apelantului-pârât, respectiv în oraşul Buşteni, jud. Prahova, localitate aflată în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Sinaia. Învestită fiind, în această manieră, de către Tribunalul Călăraşi cu soluţionarea litigiului, Judecătoria Sinaia, prin sentinţa civilă nr. 336 din 18 iunie 2025, a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călăraşi.
La rândul său, prin sentinţa civilă nr. 3017 din 24 noiembrie 2025, Judecătoria Călăraşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârât, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecat şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Potrivit dispoziţiilor art. 480 alin. (4) C. proc. civ., "Dacă instanţa stabileşte că prima instanţă a fost necompetentă, iar necompetenţa a fost invocată în condiţiile legii, va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre judecare instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent (...)".
Asupra conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că decizia Tribunalului Călăraşi, secţia civilă are caracter obligatoriu în ceea ce priveşte stabilirea instanţei competente să judece cererea de chemare în judecată, precum şi dezlegările care au stat la baza pronunţării acesteia, determinarea instanţei competente intervenind în soluţionarea căii de atac promovate de pârât împotriva încheierii de şedinţă prin care prima instanţă învestită, Judecătoria Călăraşi, a respins excepţia necompetenţei teritoriale invocate de această parte, prin raportare la dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că domiciliul persoanelor vizate de măsurile de ocrotire se află în circumscripţia sa teritorială.
Efectul deciziei pronunţate în apel, de a dobândi autoritate de lucru judecat, reiese din dispoziţiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată", caracterul definitiv al acesteia izvorând din dispoziţiile art. 94 pct. 1 coroborate cu cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din acelaşi act normativ.
Înalta Curte constată că decizia Tribunalului Călăraşi reprezintă un regulator de competenţă prin funcţia de stabilire a instanţei competente să judece cauza în primă instanţă, astfel că reiterarea excepţiei de necompetenţă de către instanţele aflate în conflict şi declinarea reciprocă de competenţă s-a făcut cu încălcarea caracterului definitiv şi obligatoriu al acesteia.
Singura ipoteză în care instanţa desemnată prin regulator îşi putea declina competenţa de soluţionare a cauzei, era doar în situaţia apariţiei unor temeiuri noi, neverificate de instanţa care a desemnat instanţa competentă, însă o astfel de ipoteză nu se regăseşte în cauză.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa în favoarea Judecătoriei Sinaia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 5 februarie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.