Constitutionality referral inadmissible; appeal for annulment dismissed as unfounded with costs awarded

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin contestaţia în anulare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, sub nr. x/2025, contestatoarea A. a solicitat anularea deciziei civile nr. 13/C/29.01.2025 pronunţate de această instanţă în dosar nr. x/2016, în temeiul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3) C. proc. civ.

Cu prilejul soluţionării contestaţiei în anulare, contestatoarea a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3) raportat la art. 488, 487 şi 425 alin. (1), art. 22 alin. (4) ultima teză C. proc. civ., art. 22 alin. (1),(2),(5),(6) din C. proc. civ.

În motivarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, petenta a arătat, în esenţă, că dispoziţia legală pretins neconstituţională, art. 503 alin. (2) pct. 3) din C. proc. civ., în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu îndeplineşte condiţiile de calitate a legii în sensul în care nu este definită sintagma omisiunea cercetării unui motiv de recurs.

În acest sens, petenta a arătat că din textul criticat rezultă că dreptul de a folosi contestaţia în anulare este dependent exclusiv de voinţa şi decizia celor care stabilesc care din apărările formulate prin cererea de recurs se încadrează în categoria motivelor de casare, stabilite nu în şedinţă publică, ci ulterior, prin redactarea deciziei din recurs contestate că nu a cercetat toate motivele de casare.

Reglementarea în discuţie nu se referă la situaţii particulare şi la interpretări privind aspectele ce intră în categoria "motivelor de casare" în mod detaliat şi precis, astfel că lipseşte certitudinea că părţile au la dispoziţie un remediu efectiv pentru valorificarea dreptului la contestaţie în anulare în cazul omisiunii cercetării tuturor motivelor de casare ale recurentei, încălcându-se art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Art. 503 alin. (2) din C. proc. civ. nu reglementează vreo încadrare în sintagma "motive de recurs" a mai multor apărări, cum nici art. 488 din C. proc. civ. nu prevede vreo limitare a motivelor de nelegalitate, care sunt distincte şi se referă la mai multe situaţii raportate la acţiunea principală, părţi, situaţie de fapt şi de drept, etc.

Lipsa unor precizări, limite şi condiţii privind omisiunea cercetării motivelor de recurs nu este dublată cu garanţii şi norme clare, care să nu permită interpretări şi adăugiri legate de situaţiile care se încadrează în această sintagmă, dar şi certitudinea că părţile au la dispoziţie un remediu efectiv pentru valorificarea dreptului la contestaţie în anulare în cazul omisiunii cercetării unor motive de casare.

Mai mult textul normativ vizat, având în vedere că stabileşte drepturi procesuale cu impact în admisibilitatea unei contestaţii în anulare, impunea necesitatea reglementării unor garanţii substanţiale împotriva acţiunilor arbitrare realizate în procedura de redactare a unei hotărâri de tip selectiv în recurs, prin formule gen "trasare cadru procesual pe motiv de nesistematizare a motivelor de casare", nepuse anterior în discuţia părţilor de completul de judecată.

Această situaţie permite şi creează posibilitatea ca instanţa ce judecă admisibilitatea contestaţiei în anulare să adauge la sensul obişnuit al sintagmelor în discuţie, făcându-se aprecieri legate de încadrarea în omisiuni de cercetare, fiind o formulare generală, care permite interpretări arbitrare subiective generate de jurisprudenţa motivării hotărârilor date în recurs şi a sintagmei "omisiune cercetare" prin care se încalcă principiul previzibilităţii, al disponibilităţii, raportat la art. 22 alin. (4) teza ultimă şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Motivele de casare sunt definite şi indicate prin art. 488 din C. proc. civ., iar raportarea din art. 503 alin. (2) pct. 3) se referă la motivele de casare ale recurentului şi nu la aprecierile, sistematizările şi trasările de cadru procesual făcute direct prin decizia de recurs de către instanţa ce a pronunţat hotărârea în discutie.

Petenta apreciază că, în realitate, se folosesc formule pentru uşurinţa motivării recursului, care încalcă atât art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., dar şi principiul disponibilităţii, cu efecte în planul admisibilităţii unei contestaţii în anulare, aspect ce face ca prin art. 503 alin. (2) pct. 3) din C. proc. civ. să existe o normă ce poate deveni uşor lipsită de eficienţă şi efectivitate.

Aceste interpretări ale sintagmei omisiune cercetare motive de casare ce determină înlocuirea motivelor de recurs cu consideraţiile instanţei de recurs referitor la aspectele cu care a fost învestită prin cererea de recurs, determină lipsa de efectivitate şi realitate a acestei norme, ceea ce contravine flagrant principiilor fundamentale ale legalităţii, disponibilităţii şi securităţii juridice.

Petenta a învederat că, analizând decizia instanţei de recurs contestată, se observă că un număr semnificativ de motive de casare nu au fost cercetate, instanţa reţinând că "va trasa limtele analizei prezentei căi de atac având în vedere modalitatea destructurată şi nesintetiztaă în care au fost expuse motivele de recurs".

Această intervenţie a completului de judecată în cererea de recurs, în condiţiile în care nu este reglementată strict, generează lipsa de predictibilitate, securitate şi siguranţă juridică şi lipseşte de conţinut calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare pentru omisiune cercetare motive de recurs.

Analizând această intervenţie a completului de recurs realizată ulterior încheierii dezbaterilor, dincolo de motivele de casare indicate de parte, prin care se susţine ca s-a efectuat o operaţiune de trasare a limitelor judecăţii în recurs, care nu este reglementată juridic şi face posibilă o cercetare selectivă a acestor motive de casare, cu efecte în planul pronunţării hotărârii în recurs şi a modificării cadrului procesual, se observă că încalcă art. 22 şi art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. şi generează insecuritate juridică, subiectivism, incertitudine şi lipsă de previzibilitate.

Petenta a concluzionat că excepţia întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, respectiv vizează o normă legală în vigoare, este invocată în cadrul unui proces aflat în curs de desfăşurare, are legătură cu cauza şi este relevantă raporta la tipicitatea deciziei contestate.

2. Hotărârea pronunţate de Curtea de Apel Constanţa

Prin încheierea civilă din 07.04.2025, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petenta A. cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3) raportat la art. 488, 487 şi 425 alin. (1), art. 22 alin. (4) ultima teză din C. proc. civ., art. 22 alin. (1),(2),(5),(6) din C. proc. civ.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva încheierii civile din 07.04.2025 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă a formulat recurs petenta A., arătând că este nelegală şi nefondată, reprezintă o antepronunţare şi împiedică accesul la Curtea Constituţională.

Recurenta învederează că încheierea recurată nu i-a fost comunicată, astfel încât este în imposibilitatea de a formula motive de recurs raportate la motivele de inadmisibilitate, ce au determinat respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Precizează că cererea de sesizare a Curtii Constituţionale are în vedere art. 503 alin. (2) pct. 3) din C. proc. civ. raportat la art. 488 şi art. 22 din C. proc. civ., despre care arată că încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, principiul disponibilităţii.

Analizând hotărârea supusă contestaţiei în anulare, rezultă că, deşi nu s-a invocat că vreunul din motivele de recurs ar fi inadmisibile, s-a procedat la o asemenea analiză, deşi aceste aspecte nu au fost invocate prin întâmpinare şi nu au fost puse în discuţia părţilor, astfel încât determină o încălcare a principiului disponibilităţii de natură să genereze efecte raportate la art. 503 alin. (2) pct. 3) din C. proc. civ., normă lipsită de previzibilitate şi efectivitate, atâta timp cât post dezbatere se pot opera tranşări procedurale din oficiu, prin care se încearcă o acoperire a neanalizării fiecărui motiv de recurs indicat prin cererea de recurs.

Recurenta apreciază că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv: a fost ridicată în faţa unei instanţe de una din părţile din dosar ce avea interes în cauză; între obiectul excepţiei de neconstitutionalitate şi obiectul dosarului nr. x/2025 există o legătură clară, directă, norma ca atare fiind chiar temeiul de drept, pe care se bazează contestaţia în anulare, dezlegarea ei fiind relevantă în soluţionarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, în raport de faptul că această normă procedurală are în conţinut sintagma motive de casare invocate de recurent în termen, sintagmă nedefinită raportat la această cale de atac, în contextul în care cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6) şi 8) din C. proc. civ. anterior contestatoarea nu a mai formulat o astfel de excepţie; cererea este motivată; dispoziţiile legale a căror neconstituţionlitate se invocă încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi principiul disponibilităţii; nu a fost soluţionată, prin vreo decizie a Curţii Constituţionale o astfel de excepţie; norma a cărei neconstituţionalitate se invocă este în vigoare şi produce efecte; excepţia este una dirimantă, absolută şi se poate invoca în orice etapă procesuală.

Recurenta arată că menţine motivele din cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, solicită ataşarea în copie a dosarului nr. x/2025, a dosarului nr. x/2016 şi a încheierii recurate şi precizează că după comunicarea acestei încheieri, va completa motivele de recurs dacă se va impune.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la 08.09.2025, intimaţii B. şi C. au solicitat respingerea recursului, acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 3500 RON reprezentând onorariu de avocat şi judecata în lipsă.

Arată intimaţii că recurenta invocă motive de recurs omisso medio, încălcând dispoziţiile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu îndeplineşte condiţiile legale de admisibilitate şi că instanţa învestită cu o astfel de solicitare a realizat o analiză amplă şi detaliată a aspectelor deduse judecăţii.

Se mai învederează că, deşi recurenta menţionează că îşi menţine motivele din cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, aceasta nu face decât să indice nemulţumiri cu privire la modul în care instanţa de recurs a analizat motivele de recurs, motive, pe care le reiterează în fiecare cale de atac, dar într-o altă ordine, cu rea-credinţă şi pentru a crea confuzie.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat şi îl va respinge pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, întrucât prin întâmpinarea formulată în cauză s-a învederat, de către intimaţi, invocarea unor motive de recurs omisso medio, cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, potrivit textului legal menţionat "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor."

Având în vedere că recursul împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale are o configuraţie juridică aparte faţă de recursul reglementat de C. proc. civ., respectiv motivele de recurs se raportează la considerentele instanţei, care a soluţionat o astfel de solicitare, indiferent de stadiul procesual în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, situaţie faţă de care nu se poate vorbi despre aspecte ce puteau fi deduse judecăţii sau nu într-o cale de atac anterioară (care nu există, în această materie), Înalta Curte nu poate reţine caracterul omisso medio al criticilor recurentei, astfel cum a fost invocat prin întâmpinare.

Cu privire la recursul contestatoarei, Înalta Curte reţine că a fost învestită cu analiza de legalitate a modalităţii în care instanţa, care a soluţionat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a apreciat asupra îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, normă de drept material a cărei interpretare sau aplicare greşită se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Referitor la susţinerile privind o pretinsă necomunicare, către recurentă, a încheierii atacate, cu consecinţa imposibilităţii motivării corespunzătoare a căii extraordinare de atac, dat fiind necunoaşterea considerentelor hotărârii atacate, Înalta Curte reţine că recursul a fost declarat în termenul legal de 48 de ore de la pronunţare şi motivat, urmând a fi analizat din perspectiva legalităţii aprecierii asupra neîndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, astfel încât critica nu poate fi primită.

Referitor la modalitatea în care instanţa învestită cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a apreciat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte reţine că potrivit textului legal, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. (4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5)Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Prin aceste dispoziţii legale se atribuie instanţei, în faţa căreia a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, o competenţă specială, limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, formularea excepţiei de neconstituţionalitate obligă instanţa în faţa căreia aceasta este ridicată să verifice strict îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege şi, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei.

Cum condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una din condiţii nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În cauză, prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, petenta a învederat, în esenţă, faptul că dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, întrucât nu îndeplinesc condiţiile privind precizia şi claritatea legii, neexistând nicio definiţie a sintagmei omisiunea cercetării, a condiţiilor şi limitelor omisiunii cercetării de către instanţa de recurs a motivelor de casare ceea ce ar încălca art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 3) din C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când, instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost formulată cu prilejul exercitării căii de atac a contestaţiei în anulare împotriva deciziei civile nr. 13/29.01.2025 a Curţii de Apel Constanţa, contestaţie în anulare prin intermediul căreia recurenta din prezenta cauză a invocat faptul că instanţa de recurs a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare.

Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva condiţiei de admisibilitate privind legătura excepţiei de neconstituţionalitate cu pricina în care a fost invocată, Curtea de Apel Constanţa a reţinut, în mod corect că examenul legăturii cu cauza trebuie realizat prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în cauză.

În acest sens, în mod legal, instanţa a reţinut că "stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale, în soluţionarea excepţiei, să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal" şi că "scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica o judecată şi pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională."

Verificând conţinutul contestaţiei în anulare şi pe cel al cererii de sesizare, în mod corect Curtea de Apel Constanţa a constatat că "nu se poate reţine existenţa unei legături de cauzalitate între susţinerile contestatoarei din cuprinsul cererii de contestaţie, şi textele legale invocate ca fiind neconstituţionale, nici a unui efect real pe care declararea neconstituţionalităţii acestora l-ar putea avea asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în cauză, deoarece eventuala admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3) C. proc. civ. nu îi foloseşte contestatoarei din prezenta cauză."

Aşa cum a reţinut şi instanţa învestită cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că argumentele aduse de contestatoare în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate, ci nemulţumiri în legătură cu modul în care instanţa de recurs a analizat motivele de casare invocată de către aceasta.

De asemenea, se notează faptul că instanţa a analizat, cu ocazia soluţionării contestaţiei în anulare, acele critici, consemnate în declaraţia de recurs, care au fost omise, conform susţinerile recurentei şi a expus un raţionament clar şi judicios cu privire la netemeinicia acestora.

Prin urmare, în cadrul contestaţiei în anulare, instanţa de judecată a cercetat pe fond temeinicia căii de atac exercitate, prin prisma motivului invocat, apreciind asupra acelor critici, cu privire la care recurenta a pretins că au fost omise de către instanţa de recurs.

Cu toate acestea, recurenta a reiterat, practic, apărări formulate în cadrul căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ceea ce nu poate fi primit.

Cu privire la condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, legătura cu soluţionarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului". (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014)

Referitor la această problematică, Curtea Constituţională a arătat că, în esenţă, "condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie realmente utilă părţilor care au invocat-o pentru soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată." (a se vedea Decizia nr. 360 din 08 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1017 din 19 octombrie 2022)

Practic, "decizia Curţii Constituţionale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfăşurării procesului, cerinţa relevanţei fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părţi". (a se vedea Decizia nr. 39 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 345 din 06 mai 2019).

Aşadar, condiţia privind existenţa unei legături între norma a cărei constituţionalitate se doreşte a fi verificată şi soluţionarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatare a neconstituţionalităţii să fie de natură a produce un efect concret în situaţia juridică a părţii, în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Prin urmare, din perspectiva condiţiei de admisibilitate care impune ca excepţia de neconstituţionalitate să aibă legătură cu pricina în care a fost invocată, aşa cum în mod corect instanţa învestită cu această solicitare a reţinut, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită, situaţie faţă de care recursul urmează a fi respins.

Faţă de soluţia ce se va pronunţa şi având în vedere că intimaţii au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte va face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, fundamentul plăţii cheltuielilor de judecată fiind dat de culpa procesuală în care se află partea care a pierdut procesul. Întrucât intimaţii au dovedit cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat în cuantum de 3500 RON cu chitanţa seria x nr. x/22.08.2025, aflată la dosar, Înalta Curte va obliga pe recurenta-contestatoare la plata acestora, în cuantumul menţionat, în favoarea intimaţilor B., C..

Pentru considerentele menţionate, constatând legalitatea încheierii recurate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva încheierii civile din 07 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă şi va obliga pe recurenta-contestatoare să plătească intimaţilor B. şi C. cheltuieli de judecată în cuantum de 3500 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva încheierii din 07 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-contestatoare să plătească intimaţilor B. şi C. cheltuieli de judecată în cuantum de 3500 RON.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 noiembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.