Admissibility of constitutional challenges to procedural norms: lack of relevance to the cause and rejection of nullity claims regarding appellate decision format

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2025

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la 11.04.2022 sub nr. x/2022, contestatorii A. şi B. au formulat, în contradictoriu cu intimaţii C. S.A., BEJ D., E., S.C. F. S.R.L. (fostă G. SRL), S.C. H. S.R.L. şi I. Sucursala Bucureşti, contestaţie împotriva proiectului de distribuire a sumelor obţinute din executarea silită întocmit la 15.03.2022, în dosarul de executare nr. 60/2021 al BEJ D., solicitând anularea proiectului de distribuire a sumelor obţinute din vânzarea imobilului situat în Bucureşti, str. x, suspendarea distribuirii sumelor obţinute din executarea silită a bunului indicat până la soluţionarea, în mod definitiv, a contestaţiilor la executare formulate în dosarul de executare nr. 60/2021, respectiv până la soluţionarea, în mod definitiv, a contestaţiilor la executare ce constituie obiectul dosarelor nr. x/2021 şi nr. y/2022

Prin sentinţa civilă nr. 9769/21.07.2022, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului BEJ D.; a respins contestaţia la executare formulată de contestatori în contradictoriu cu intimatul BEJ D., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a E., invocată din oficiu; a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes cu referire la cererea contestatoarei B., invocată de intimata F. S.R.L.; a admis, în parte, contestaţia la executare formulată în contradictoriu cu intimaţii C. S.A., E., S.C. F. S.R.L., S.C. H. S.R.L. şi I. Sucursala Bucureşti; a anulat, în parte, proiectul de distribuire a sumelor obţinute din executarea silită din data de 15.03.2022, emis în dosarul de executare nr. 60/2021 al BEJ D., în sensul înlăturării de la distribuire a sumei de 34.661,80 RON menţionată în proiect a fi distribuită către intimatul I., Sucursala Bucureşti; a menţinut, în rest, proiectul de distribuire din 15.03.2022; a obligat contestatorii la plata, către intimata S.C. H. S.R.L., a sumei de 833 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi la plata, către intimata C. S.A., a sumei de 2201,50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins, ca neîntemeiate, cererile intimaţilor F. S.R.L., BEJ D., I., Sucursala Bucureşti privind obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată; a admis, în parte, cererea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de contestatori şi a dispus restituirea, către aceştia, a taxei judiciare de timbru în cuantum de 85,9 RON achitată cu chitanţa nr. x din 06.07.2022, la data rămânerii definitivă a prezentei; în baza art. 717 alin. (2) C. proc. civ. a obligat contestatorii la plata, către BEJ D., a sumei de 1167,39 RON, cu titlu de cheltuieli fotocopiere dosar de executare nr. 60/2021.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel contestatorii A. şi B. şi intimata I., Sucursala Bucureşti.

Cu prilejul judecării apelului împotriva sentinţei, la 02.02.2024, contestatorii A. şi B. au formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu neconstituţionalitatea mai multor dispoziţii legale, astfel cum au fost indicate în respectiva cerere.

Prin încheierea din 09.04.2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de apelanţii contestatori A. şi B..

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs contestatorii A. şi B., solicitând admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, admiterea celor 16 excepţii de neconstituţionalitate invocate.

2. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

Cu prilejul judecării recursului împotriva încheierii din 09.04.2024 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, contestatorii au formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a următoarelor dispoziţii legale: art. 485 alin. (1) C. proc. civ., art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 489 alin. (3) C. proc. civ., art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, toate raportate la art. 1 alin. (5) din Constituţie cu raportare la Legea nr. 24/2000 şi la dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie;

Petenţii au învederat, pentru fiecare excepţie de neconstituţionalitate invocată, îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi au prezentat următoarele argumente:

I. Referitor la dispoziţiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., au arătat că acestea încalcă principiul supremaţiei legii şi principiul securităţii raporturilor juridice în componenta sa privind claritatea şi previzibilitatea legii, aşa cum sunt reglementate prin art. 1 alin. (5) din Constituţie, dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil astfel cum sunt consfinţie şi garantate prin dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, principiul nediscriminării astfel cum este consfinţit şi garantat prin art. 16 alin. (1) din Constituţie.

În acest sens, s-a învederat că nu poate exista noţiunea de a exercita o cale de atac împotriva unei hotărâri mai înainte de comunicarea acesteia, atât datorită faptului că până la momentul comunicării hotărârii aceasta este nulă absolut, întrucât nu produce niciun efect juridic, cât şi datorită faptului că exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri mai înainte de comunicarea sa încalcă drepturi procesuale fundamentale ale persoanei, astfel cum sunt consfintite şi garantate prin dispozitiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constitutie.

Sub un prim aspect, dispozitiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ. aduc atingere atât principiului supremaţiei legii, cât şi principiului securităţii raporturilor juridice, în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii, astfel cum aceasta îşi găseşte expresia în dispozitiile art. 1 alin. (5) din Constitutie, cu raportare la Legea nr. 24/2000.

Sub un al doilea aspect, dispozitiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ. aduc atingere dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil, drepturi fundamentale consfintite şi garantate prin dispozitiile art. 24 alin. (1) şi, respectiv, dispozitiile art. 21 alin. (3) din Constitutie, dar şi principiului nediscriminării, astfel cum este consfintit şi garantat prin dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie.

Petenţii au precizat faptul că încheierea recurată nu doar că nu le-a fost comunicată anterior exercitării căii de atac a recursului, dar nu le-a fost comunicată nici în prezent, astfel că aceştia au exercitat calea de atac a recursului fără să cunoască motivarea solutiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curtii Constitutionale, fiind în situatia de a sustine cererea de recurs fără să cunoască motivarea solutiei.

Având în vedere dispozitiile art. 486 alin. (1) lit. c) şi d) şi alin. (3) C. proc. civ., dar şi dispozitiile art. 489 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod, în sensul că la momentul formulării cererii de recurs recurentul trebuie să indice toate motivele de nelegalitate, pe care îşi întemeiază recursul, sub sanctiunea de a nu mai putea invoca ulterior împlinirii termenului de recurs absolut niciun alt motiv de nelegalitate, petenţii apreciază că sunt în situatia în care nu doar că nu mai pot invoca, în considerarea dispozitiilor art. 427 alin. (1) coroborate cu dispozitiile art. 176 pct. 6) C. proc. civ., nulitatea încheierii pronuntate la 09.04.2024, motivat de faptul că această încheiere nu le-a fost comunicată, dar, întrucât nu cunosc motivarea solutiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curtii Constitutionale cu cele 16 exceptii de neconstitutionalitate ridicate în faţa instantei de apel, sunt în situatia în care le este afectat, în mod grav, dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, drepturi fundamentale consfintite şi garantate prin dispozitiile art. 24 alin. (1) şi, respectiv, dispozitiile art. 21 alin. (3) din Constitutie.

Mai mult, întrucât dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie statuează că "cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări", prin instituirea unor dispozitii diferite, în mod implicit discriminatorii, cu privire la modalitatea exercitării unei căi de atac înainte sau după comunicarea hotărârii care se atacă, dispozitiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ. aduc atingere principiului nediscriminării, astfel cum este consfinţit şi garantat prin dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie.

II. Referitor la dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, petenţii au arătat că acestea încalcă aceleaşi drepturi procesuale fundamentale precum cele expuse anterior, dat fiind faptul că prevăd condiţii derogatorii de la art. 485 alin. (1) C. proc. civ., respectiv termenul de recurs nu este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii recurate, ci de 48 de ore de la pronunţare.

Astfel, conform dispozitiilor art. 427 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea se va comunica din oficiu părţilor, chiar dacă este definitivă. Comunicarea se va face de îndată ce hotărârea a fost redactată şi semnată în condiţiile legii", iar conform dispozitiilor art. 176, "Nulitatea nu este condiţionată de existenţa unei vătămări în cazul încălcării dispozitiilor legale referitoare la: pct. 6) alte cerinţe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel".

În considerarea dispozitiilor legale anterior menţionate, rezultă că lipsa comunicării hotărârii reprezintă o cauză de nulitate absolută a acesteia, iar exercitarea unei căi de atac împotriva a ceva ce este nul absolut, atrage nulitatea tuturor actelor de procedură subsecvente.

Întrucât încheierea recurată nu a fost comunicată petenţilor care, astfel, nu au fost în măsură a cunoaşte motivarea soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, dreptul la apărare şi la un proces echitabil a fost vătămat, iar principiul nediscriminării încălcat, potrivit argumentelor prezentate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate anterioare.

III. Referitor la dispoziţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., petenţii au învederat încălcarea aceloraşi drepturi procesuale fundamentale şi au arătat că la termenul de judecată din 16.10.2024, au invocat, în temeiul dispozitiilor art. 247 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispozitiile art. 176 pct. 6), precum şi cu dispozitiile art. 427 alin. (1) C. proc. civ., pe cale de excepţie absolută, de ordine publică, nulitatea încheierii pronunţate la 09.04.2024, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curtii Constitutionale cu cele 16 excepţii de neconstitutionalitate ridicate.

La termenul de judecată din 05.02.2025, instanta a apreciat această excepţie ca fiind un motiv de recurs, iar în temelul dispozitiilor art. 489 C. proc. civ. a pus în discutie tardivitatea invocării acestui motiv, cu precizarea că, în considerarea dispozitiilor art. 489 alin. (3), doar instanta ar putea invoca, ulterior împlinirii termenului de recurs, motivele de casare care sunt de ordine publică.

Astfel, în temeiul acestor dispozitii legale, instanta are facultatea, nu şi obligaţia, să ridice din oficiu motivele de casare care sunt de ordine publică, chiar şi după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Petenţii apreciază că textul legal aduce atingere imparţialităţii instantei de judecată şi dreptului la un proces echitabil, întrucât permit să subziste suspiciuni că imparţialitatea judecătorului este afectată, atât în situatia în care instanta ar invoca din oficiu motivele de casare care sunt de ordine publică, cât şi în situatia în care instanta nu ar invoca din oficiu astfel de motive.

În opinia petenţilor, lipsa invocării, de către instanta de recurs, a motivelor de casare care sunt de ordine publică, nu are şi nu poate avea altă consecinţă juridică decât aceea de a genera nulitatea absolută a hotărârii pe care instanta de recurs urmează a o pronunţa.

În consecintă, petenţii apreciază că pentru a fi respectat şi garantat dreptul la un proces echitabil, dar şi pentru a fi eliminată orice posibilă prezumţie de lipsă de imparţialitate a instanţei de recurs, aceasta trebuie să aibă obligatia de a invoca din oficiu orice posibile motive de casare de ordine publică, tocmai pentru a evita pronunţarea unei hotărâri lovite, în integralitatea ei, de nulitate absolută.

Întrucât dispozitiile art. 247 alin. (1) şi art. 489 alin. (3) C. proc. civ., precum şi dispozitiile art. 2.502 alin. (1) şi alin. (2) pct. 3) C. civ. prevăd că acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic este imprescriptibilă, iar în recurs intimatul, în temeiul dispozitiilor art. 247 alin. (1) C. proc. civ., poate invoca orice motive de nulitate absolută, de ordine publică, pe cale de exceptie, iar instanta de recurs, în temeiul dispozitiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., poate invoca, din oficiu, orice motiv de casare de ordine publică, chiar şi după împlinirea termenului de motivare a recursului, recurentul fiind singurul care nu mai poate invoca, ulterior împlinirii termenului de recurs, absolut niciun motiv de casare de ordine publică, petenţii apreciază că dispozitiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. încalcă dreptul la apărare şi principiul nediscriminării, astfel cum sunt consfinţite şi garantate de normele constituţionale.

IV. Referitor la dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, petenţii au arătat că una dintre cerintele legale ale admiterii unei cereri de sesizare a Curtii Constitutionale este ca exceptia de neconstitutionalitate ridicată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Cu toate acestea, analizând dispozitiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi functionarea Curţii Constituţionale, se observă că legiuitorul nu a făcut absolut nicio precizare clară, certă, precisă şi pe întelesul oricărei persoane cu privire la ce anume înseamnă "legătura cu solutionarea cauzei". Întrucât în cauză instanţa de apel a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curtii Constitutionale cu toate cele 16 excepţii de neconstitutionalitate ridicate, în considerarea unor interpretări străine date textului legal, faţă de sensul şi întelesul acestor dispozitii legale, precum şi atributiile constitutionale ale Parlamentului, de unică autoritate legiuitoare a ţării, astfel cum aceste atributii constituţionale sunt consfintite şi statuate prin dispozitiile art. 61 alin. (1) din Constitutie, petenţii apreciază că legiuitorul are obligaţia constituţională de a lămuri şi de a clarifica înţelesul sintagmei "legătura cu solutionarea cauzei".

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 163/19.03.2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins excepţia tardivităţii motivelor suplimentare de recurs. A admis în parte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. A dispus sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992. A respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ., art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 şi art. 489 alin. (3) C. proc. civ., ca inadmisibilă. A admis recursul contestatorilor împotriva încheierii din 09.04.2024, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosar nr. x/2022. A casat în parte încheierea recurată şi, rejudecând, a admis în parte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. A dispus sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 877 alin. (1) şi art. 181 C. proc. civ.. A menţinut celelalte dispoziţii ale încheierii recurate.

Prin decizia civilă nr. 362/18.06.2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca neîntemeiată, cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 163/19.03.2025 formulată de către contestatori. A admis în parte, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de contestatori cu prilejul soluţionării cererii de completare dispozitiv. A dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 444 alin. (1) C. proc. civ.

A respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 444 alin. (2) şi art. 446 C. proc. civ., ca inadmisibilă.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţată prin decizia civilă nr. 163/19.03.2025 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs pârâta contestatorii A. şi B., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate doar în legătură cu soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu cele trei excepţii de neconstituţionalitate privind neconstituţionalitatea art. 485 alin. (1), art. 489 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, cu consecinţa sesizării Curţii Constituţionale, în conformitate cu argumentele conţinute în cererea de sesizare.

Recurenţii au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5) şi art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., recurenţii au învederat că instanţa de judecată a pronunţat soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cu trei din cele patru excepţii de neconstituţionalitate invocate, prin hotărârea ce a soluţionat cererea de recurs, iar nu printr-o încheiere motivată, astfel cum obligă dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, hotărâre care este definitivă şi exclude calea de atac a recursului, indiferent de menţiunile existente în dispozitivul său cu privire la posibilitatea atacării cu recurs în 48 de ore de la pronunţare a soluţiei de respingere a sesizării Curţii Constituţionale.

În acest context, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 175, 176 pct. 6) din C. proc. civ., întrucât s-a produs recurenţilor o vătămare gravă şi iremediabilă constând în încălcarea dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil şi la o cale de atac eficientă, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea parţială a hotărârii atacate.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., recurenţii au învederat că înţeleg să reitereze cele trei excepţii de neconstituţionalitate referitor la care cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost respinsă, ca inadmisibilă, precizând că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv cererea de sesizare priveşte dispoziţii dintr-o lege în vigoare, acestea au legătură cu soluţionarea cauzei, au fost ridicate de către una din părţile dosarului şi nu sunt vizate prevederi care să fi fost constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Cele trei excepţii de neconstituţionalitate au ca obiect dispoziţiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., art. 29 alin. (5) din legea nr. 92/1947, art. 489 alin. (3) C. proc. civ., toate raportate la art. 1 alin. (5) din Constituţie cu raportare la Legea nr. 24/2000 şi la dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie.

Recurenţii arată că dezvoltarea argumentelor care, în opinia acestora, ar justifica sesizarea Curţii Constituţionale se regăseşte în cererea iniţială de sesizare a Curţii Constituţionale, pe care apreciază că nu se mai impune a o relua, întrucât o consideră parte din prezenta cerere de recurs.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la 24.09.2025, intimata S.C. H. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, acordarea cheltuielilor de judecată, amendarea recurenţilor în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1) lit. a) C. proc. civ. şi judecata în lipsă.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., intimata a susţinut că recurentul nu arată ce reguli de procedură au fost încălcate, nu prezintă dispoziţiile legale în baza cărora instanţa era obligată să se pronunţe asupra excepţiilor de neconstituţionalitate printr-o încheiere motivată şi că pronunţarea prin însăşi decizia, prin care s-a soluţionat contestaţia în anulare ar atrage sancţiunea nulităţii absolute.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., intimata a menţionat că recurentul nu explicitează care este greşeala instanţei în aplicarea normelor de drept material, ci reiterează argumentele în baza cărora a susţinut excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenţii au întemeiat calea extraordinară de atac pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., text legal potrivit căruia hotărârea recuată este nelegală atunci când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., text legal potrivit căruia este nelegală hotărârea dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., recurenţii au învederat ca fiind o regulă de procedură nerespectată de către Curtea de Apel Bucureşti, sancţionabilă cu nulitatea care să atragă incidenţa motivului de casare invocat, împrejurarea că soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a fost consemnată printr-o decizie definitivă, nesupusă recursului, iar nu printr-o încheiere motivată, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea Curţii Constituţionale.

Motivul de recurs vizează neregularităţi de ordin procedural, care sunt sancţionate cu nulitatea prevăzută de art. 174 din C. proc. civ., normă procesuală potrivit căreia "(1) Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă. (2) Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat."

Art. 175 din C. proc. civ. reglementează că "(1) Actul de procedură este lovit de nulitate, dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia. (2) În cazul nulităţilor expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară."

Dispoziţiile art. 176 din C. proc. civ. stabilesc că "Nulitatea nu este condiţionată de existenţa unei vătămări în cazul încălcării dispoziţiilor legale referitoare la: 1. capacitatea procesuală; 2. reprezentarea procesuală; 3. competenţa instanţei; 4. compunerea sau constituirea instanţei; 5. publicitatea şedinţei de judecată; 6. alte cerinţe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel."

Într-o teză principală, recurenţii invocă nulitatea reglementată de art. 174-175 din C. proc. civ., care este condiţionată de existenţa unei vătămări, iar într-o teză subsidiară, pe cea reglementată de art. 176 pct. 6) din C. proc. civ., care nu este condiţionată de o astfel de vătămare.

Având în vedere argumentele deduse judecăţii prin intermediul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cauză, nu există nici vătămare procesuală şi nici nu s-a încălcat vreo regulă de procedură, care să atragă sancţiunea nulităţii în ce priveşte hotărârea recurată.

Astfel, Înalta Curte notează că noţiunea şi categoriile de hotărâri judecătoreşti sunt reglementate de dispoziţiile art. 424 din C. proc. civ., astfel:

"(1) Hotărârea prin care cauza este soluţionată de prima instanţă sau prin care aceasta se dezînvesteşte fără a soluţiona cauza se numeşte sentinţă. (2) Hotărârea prin care judecătoria soluţionează căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege, se numeşte sentinţă. (3) Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului şi recursului în interesul legii, precum şi hotărârea pronunţată ca urmare a anulării în apel a hotărârii primei instanţe şi reţinerii cauzei spre judecare ori ca urmare a rejudecării cauzei în fond după casarea cu reţinere în recurs se numeşte decizie. (4) Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra contestaţiei în anulare sau asupra revizuirii se numeşte, după caz, sentinţă sau decizie. (5) Toate celelalte hotărâri date de instanţă se numesc încheieri, dacă legea nu prevede altfel."

Conţinutul hotărârii judecătoreşti este reglementat de art. 425 din C. proc. civ., în sensul că:

"(1) Hotărârea va cuprinde: a) partea introductivă, în care se vor face menţiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) şi (2). Când dezbaterile au fost consemnate într-o încheiere de şedinţă, partea introductivă a hotărârii va cuprinde numai denumirea instanţei, numărul dosarului, data, numele, prenumele şi calitatea membrilor completului de judecată, numele şi prenumele grefierului, numele şi prenumele procurorului, dacă a participat la judecată, precum şi menţiunea că celelalte date sunt arătate în încheiere; b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor; c) dispozitivul, în care se vor arăta numele, prenumele, codul numeric personal şi domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii şi cuantumul cheltuielilor de judecată acordate. (2) Dacă hotărârea s-a dat în folosul mai multor reclamanţi sau împotriva mai multor pârâţi, se va arăta ceea ce se cuvine fiecărui reclamant şi la ce este obligat fiecare pârât ori, când este cazul, dacă drepturile şi obligaţiile părţilor sunt solidare sau indivizibile. (3) În partea finală a dispozitivului se vor arăta dacă hotărârea este executorie, este supusă unei căi de atac ori este definitivă, data pronunţării ei, menţiunea că s-a pronunţat în şedinţă publică sau într-o altă modalitate prevăzută de lege, precum şi semnăturile membrilor completului de judecată. Când hotărârea este supusă apelului sau recursului se va arăta şi instanţa la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac."

Din analiza normelor legale antereferite, se decelează că noţiunea de hotărâri judecătoreşti cuprinde sentinţele, deciziile şi încheierile, iar menţiunile pe care trebuie să le cuprindă acestea sunt cele prevăzute de art. 425 din C. proc. civ.. Normele procesuale nu fac distincţie între cele trei categorii de hotărâri judecătoreşti, în funcţie de denumirea acestora consacrată de dispoziţiile art. 424 din C. proc. civ.

În acest context, împrejurarea că soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este conţinută într-o decizie de soluţionare a unui recurs, nu încalcă vreo regulă de procedură, care să fie sancţionată cu nulitatea, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., câtă vreme în dispozitivul acesteia s-a făcut distincţia cu privire la calea de atac împotriva respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, şi anume, cu recurs în 48 de ore de la pronunţare, faţă de caracterul definitiv al soluţiei date asupra recursului, iar hotărârea recurată conţine toate elementele prevăzute de art. 425 din C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurenţilor, caracterul definitiv al soluţiei date asupra recursului declarat împotriva încheierii de şedinţă din 09.04.2024 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, nu se răsfrânge asupra soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pentru care legea specială prevede o cale de atac distinctă, menţionată în mod expres în dispozitivul deciziei recurate şi pe care recurenţii au exercitat-o ca atare, concretizată în prezentul recurs.

Mai mult, chiar în ipoteza în care calea de atac împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, nu ar fi fost menţionată în dispozitivul deciziei, dispoziţiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. statuează că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Recurenţii pretind că precizarea căii de atac împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, din dispozitivul deciziei recurate este nulă. Această argumentaţie nu se susţine şi nu se întemeiază pe nicio prevedere legală.

Contrar acestor alegaţii, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 prevăd calea de atac a recursului în 48 de ore de la pronunţare împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, iar împrejurarea că instanţa de judecată a înţeles să soluţioneze prin acelaşi act procedural atât cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cât şi recursul împotriva încheierii de şedinţă din 09.04.2024 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, este fundamentată pe raţiuni de soluţionare a cauzei cu celeritate, având în vedere că prin încheierea recurată s-a soluţionat o altă solicitare a recurenţilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu trimitere la alte dispoziţii legale, iar asemenea cauze se judecă în regim de urgenţă.

Deşi recurenţii pretind că această manieră de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale le-ar fi încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, afirmaţia este una pur speculativă şi nedovedită, întrucât, aşa cum deja s-a arătat, calea de atac prevăzută de legea specială a fost menţionată în dispozitivul deciziei recurate, a fost exercitată de către aceştia şi a fost soluţionată de prezenta instanţă, potrivit legii.

Totodată, este lipsit de relevanţă, din perspectiva analizei de legalitate, dacă soluţionarea cererii de sesizare s-a realizat printr-o decizie sau printr-o încheiere, ambele acte procedurale reprezentând hotărâri judecătoreşti cu efecte juridice similare, în accepţiunea C. proc. civ.

În ce priveşte trimiterile, pe care recurenţii le fac la dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, art. 129 din Constituţia României, art. 486 alin. (1) pct. c) C. proc. civ., Înalta Curte constată, pe de o parte, că recurenţii redau aceste dispoziţii legale în forma citării, fără a aprecia că ar fi fost încălcate, iar pe de altă parte, textele legale menţionate conţin reglementări de ordin general privind caracterul şi efectele juridice ale hotărârii judecătoreşti, fără a evidenţia încălcarea vreunei reguli concrete de procedură care să fie sancţionată cu nulitatea.

Totodată, este de observat că dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 reprezintă o normă de drept material, iar nu una de drept procesual, a cărei legalitate să poată fi analizată în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ.

Recurenţii susţin că nu există nicio prevedere legală, care să prevadă posibilitatea atacării unei dispoziţii dintr-o hotărâre, fără ca hotărârea în sine să poată fi atacată, însă, în mod similar, Înalta Curte constată că nu există nici vreo reglementare în sens contrar, dovadă fiind chiar exercitarea prezentului recurs împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale conţinută în decizia civilă nr. 163/19.03.2025 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, astfel încât nu rezultă încălcarea vreunei reguli de procedură care să atragă nulitatea hotărârii atacate.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ. nu sunt incidente şi va respinge critica întemeiată pe acest motiv de recurs, ca nefondată.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., recurenţii au învederat că reiterează apărările formulate în cadrul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi s-au limitat la a indica, într-o modalitate generică, faptul că "instanţa a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material ce reglementează această materie".

Înalta Curte constată că, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de către recurenţi cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 485 alin. (1), art. 489 alin. (3) din C. proc. civ. şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, soluţia adoptată prin decizia recurată în sensul că acestea nu au legătură cu pricina dedusă judecăţii, este conformă legii.

Astfel, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. (4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Prin aceste dispoziţii legale se atribuie instanţei, în faţa căreia a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, o competenţă specială, limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, formularea excepţiei de neconstituţionalitate obligă instanţa în faţa căreia aceasta este ridicată să verifice strict îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege şi, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei.

Cum condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una din condiţii nu este îndeplinită, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu poate fi primită.

Cauza în care au fost ridicate excepţiile de neconstituţionalitate, obiect al sesizării Curţii Constituţionale a cărei respingere este criticată în prezentul recurs, este reprezentată de recursul împotriva unei încheieri de şedinţă, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurenţi cu privire la alte dispoziţii legale.

Textele legale a căror neconstituţionalitate a făcut obiectul cererii de sesizare respinsă prin decizia recurată sunt art. 485 alin. (1), art. 489 alin. (3) din C. proc. civ. şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Astfel, potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ. "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 468 alin. (2) - (4), precum şi cele ale art. 469 se aplică în mod corespunzător."

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., " Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în şedinţă publică."

Art. 29 alin. (5) din legea nr. 47/1992 statuează că "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Aşa cum în mod corect a reţinut Curtea de Apel Bucureşti, în recursul exercitat împotriva încheierii din 09.04.2024 a Tribunalului Bucureşti, a fost respectat termenul de exercitare a căii de atac (48 de ore de la pronunţare), nu s-a pus problema tardivităţii şi nu au existat motive de ordine publică, astfel încât textele legale nu au legătura cerută de lege cu pricina în care s-a invocat neconstituţionalitatea acestora.

Cu privire la condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, legătura cu soluţionarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului". (a se vedea Decizia nr. 438/08.07.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600/12.08.2014)

Referitor la această problematică, Curtea Constituţională a arătat că, în esenţă, "condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie realmente utilă părţilor care au invocat-o pentru soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată." (a se vedea Decizia nr. 360/08.06.2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1017/19.10.2022)

Practic, "decizia Curţii Constituţionale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfăşurării procesului, cerinţa relevanţei fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părţi". (a se vedea Decizia nr. 39/17.01.2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 345/06.05.2019)

Aşadar, condiţia privind existenţa unei legături între norma a cărei constituţionalitate se doreşte a fi verificată şi soluţionarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatare a neconstituţionalităţii să fie de natură a produce un efect concret în situaţia juridică a părţii, în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că în litigiul pendinte, aşa cum s-a reţinut şi prin decizia recurată, această condiţie de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu este îndeplinită, astfel încât soluţia adoptată prin hotărârea recurată este conformă legii.

Referitor la solicitarea formulată de intimata S.C. H. S.R.L. prin întâmpinare, de amendare a recurenţilor potrivit dispoziţiilor art. 187 alin. (1) pct. 1) lit. a) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că textul legal reglementează sancţionarea părţilor cu amendă între 100 şi 1000 RON pentru "introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice".

Or, amenda judiciară reprezintă o sancţiune procedurală autonomă, care se aplică pentru nesocotirea unor obligaţii privind desfăşurarea procesului şi nu poate fi concepută în lipsa unui element subiectiv, şi anume culpa părţii care şi-a încălcat obligaţiile privitoare la desfăşurarea procesului.

Dispoziţiile art. 187 alin. (1) pct. 1) lit. a) din C. proc. civ. stabilesc în mod expres că faptele vizate trebuie săvârşite "cu rea-credinţă".

Exercitarea recursului împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale reprezintă o cale de atac prevăzută de lege ce dă posibilitate părţii titulare a cererii de sesizare să se adreseze instanţei superioare, dacă apreciază că soluţia de respingere nu este una conformă legii.

În cauză, exercitarea recursului împotriva respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 485 alin. (1), art. 489 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 nu poate fi considerată a fi realizată cu rea-credinţă, câtă vreme potrivit acestui din urmă text legal, se reţine că "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Astfel, prin exercitarea căii extraordinare de atac a recursului, recurenţii au uzat de un drept prevăzut de lege, iar demersul judiciar al acestora nu poate fi calificat ca fiind unul abuziv, care să justifice amendarea solicitată de către intimată.

Pentru aceste considerente, apreciind că nu sunt întemeiate criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorii A. şi B. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţată prin decizia civilă nr. 163 din 19 martie 2025 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi va respinge cererea de amendare a recurenţilor formulată de intimata S.C. H. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorii B. şi A. împotriva deciziei nr. 163 din 19 martie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Respinge cererea de amendare a recurenţilor formulată de intimata S.C. H. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 noiembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.