Inadmissibility of cassation appeal for non-compliance with statutory grounds: failure to concretely identify procedural nullity and link it to the challenged decision's reasoning
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal for cassation, upholding the final decision of the Court of Appeal that had dismissed the plaintiff's original claim. The case involved a civil action for moral and material damages allegedly arising from torture in penitentiaries, where the plaintiff challenged the appellate court's decision on procedural grounds, claiming the decision was unsigned, unreasoned, and failed to adhere to specific formatting and content requirements. Relying on Articles 488(1)(5) and 489(2) of the Code of Civil Procedure, the Court held that the appeal was null and void because the plaintiff's complaints were generic and failed to substantiate a specific violation of procedural rules resulting in nullity, nor did they address the appellate court's substantive reasoning on the lack of proof regarding the illicit act and damage.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 176 din C. proc. civ, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal for non-compliance with statutory grounds: failure to concretely identify procedural nullity and link it to the challenged decision's reasoning: , a invocat prevederile art. 4-5 din Legea nr. 254/2013, art. 22 din Constituţia României, art. 1 şi 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 4 CDFUE, art. 5 DUDO, art. 203, 252, 258 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2025
Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă la 20.02.2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi Camera Deputaţilor, obligarea fiecărui pârât la plata sumei de 500.000 RON reprezentând daune morale şi la plata sumei de 500.000 RON reprezentând daune materiale, respectiv foloase nerealizate, pentru tortura suferită în Penitenciarul Arad şi în Penitenciarul Craiova.
În drept, a invocat prevederile art. 4-5 din Legea nr. 254/2013, art. 22 din Constituţia României, art. 1 şi 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 4 CDFUE, art. 5 DUDO, art. 203, 252, 258 C. proc. civ.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bihor
Prin sentinţa civilă nr. 227/C/13.12.2023, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 100/C/09.05.2024, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a admis cererea de completare dispozitiv, formulată de avocat C.. A dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 227/C/13.12.2023 a Tribunalului Bihor, pronunţată în dosarul nr. x/2023, în sensul că a stabilit onorariu definitiv al avocatului din oficiu numit în cauză la suma de 1700 RON, care va fi avansat şi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea
Prin decizia civilă nr. 1104/A/15.10.2024, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 227/C/13.12.2023 a Tribunalului Bihor, secţia I civilă.
4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 1104/A/15.10.2024 a Curţii de Apel Oradea_secţia I civilă a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., reclamantul A., solicitând admiterea recursului şi rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs.
Recurentul a arătat că decizia recurată nu redă conţinutul cererii de chemare în judecată, al întâmpinării şi al cererii de apel, nu expune probele administrate şi nici cuantumul cheltuielilor de judecat solicitate de către apelantul-reclamant.
Mai arată recurentul că decizia recurată este nulă, întrucât este nesemnată şi nemotivată, nu conţine un limbaj juridic adecvat, nu este redactată cu caractere Times New Roman 12, nu conţine însemnele instanţei încalcă regulile de procedură, ordinea publică şi dreptul la un proces echitabil al recurentului.
5. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la 07.03.2025, intimatul-pârât Parlamentul României-Camera Deputaţilor a invocat excepţia de nulitate a recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Prin întâmpinarea înregistrată la 27.03.2025, intimatul-pârât D. a invocat excepţia de nulitate a recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând recursul, în raport cu excepţia de nulitate pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., invocată de intimaţi, prin întâmpinări, a cărei analiză este prioritară, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Recurentul a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., text legal potrivit căruia se poate cere casarea unei hotărâri atunci când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Acest motiv de casare evocă prevederile art. 175 şi art. 176 din C. proc. civ. cu privire la nulitatea condiţionată sau necondiţionată a actelor de procedură, precum şi pe cele ale art. 178 referitoare la regimul juridic al nulităţii şi ale art. 179 care vizează efectele acesteia, ambele din acelaşi act normativ. Nulitatea, ca sancţiune procedurală, se impune a fi analizată în strânsă corelaţie cu actele de procedură pe care instanţa, părţile sau alţi participanţi le-au îndeplinit pe parcursul activităţii judiciare.
Înalta Curte constată însă că această încadrare este una pur formală, în cuprinsul memoriului de recurs nefiind identificate aspecte de nelegalitate din care să rezulte încălcarea, de către instanţa de apel, a vreunei reguli de procedură a cărei nerespectare să atragă nulitatea, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ.
În acest sens, cu titlu general, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele evidenţiate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ., cererea de recurs formulată cu nerespectarea formelor legale va fi lovită de nulitate.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa, care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.
Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei, care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă la una din situaţiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ.
Prin decizia recurată, s-a reţinut că "reclamantul nu a făcut dovada faptei ilicite comise cu vinovăţie de pârâţi şi nici a prejudiciului moral pe care l-a suferit. Fiind vorba de daune morale se impunea a fi învederat care drept personal nepatrimonial a fost lezat din sfera dreptului la viaţă privată, demnitate, onoare, sănătate, sau un alt drept personal nepatrimonial."
S-a mai reţinut că "nemulţumirea reclamantului cu privire la modul în care i s-a răspuns la o anumită petiţie, de către o persoană fizică şi o instituţie în cadrul căreia funcţionează o comisie abilitată cu cercetarea abuzurilor, nu poate îmbrăca prin sine forma unei fapte ilicite, care să îi provoace o suferinţă morală. Pentru a ne situa în sfera prejudiciului moral cuantificabil în echitate de instanţă se impunea a se dovedi că suferinţa morală creată a depăşit limitele unei simple nemulţumiri sau supărări create de lipsa unui răspuns adecvat, dovadă pe care reclamantul nu a făcut-o."
Totodată, instanţa de apel a constatat că, deşi s-a invocat încălcarea art. 14 alin. (6), art. 22 şi art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi ale art. 123 alin. (2) şi art. 128 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, nu s-a indicat, în concret, vătămarea produsă, respectiv, care sunt aspectele pe care instanţa de fond nu le-a pus în discuţia contradictorie a părţilor şi în ce mod a fost încălcat rolul judecătorului în aflarea adevărului.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut motivarea corespunzătoare a hotărârii de fond, reţinerea corectă a incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 1357 C. civ. şi respectarea, de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 123 alin. (2) şi art. 128 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
Criticile reclamantului privind încălcarea ordinii publice de drept procesual, a ordinii publice de drept material, a regulilor de procedură civilă şi a regulilor de drept material, precum şi a unor legi speciale, dar şi a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, au fost apreciate ca fiind invocate generic, fără indicarea unor motive concrete verificabile de instanţa de apel, iar cu referire la dispoziţiile art. 476-478 din C. proc. civ., s-a reţinut că simpla înşiruire a unor dispoziţii legale şi regulamentare fără o minimă critică concretă, în care să se indice în ce mod au fost încălcate normele de drept invocate şi care este vătămarea efectiv produsă, nu poate conduce la admiterea unei căi de atac.
În ce priveşte majoritatea încălcărilor invocate (neredactarea hotărârii cu caractere Times New Roman de 12, lipsa ştampilei pe fiecare pagină, neredarea conţinutului întâmpinării sau a probelor administrate), instanţa de apel a reţinut că reprezintă eventuale omisiuni sau erori materiale ce pot fi îndreptate într-o altă procedură, iar în ce priveşte lipsa semnăturii judecătorului, instanţa de apel a constatat că se regăseşte pe exemplarul original de la dosarul de fond, potrivit art. 128 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
Fără a se raporta la aceste considerente, care au fundamentat soluţia pronunţată de către instanţa de apel, recurentul-reclamant a învederat că în hotărârea recurată nu s-ar regăsi conţinutul cererii de chemare în judecată, al întâmpinării şi al cererii de apel, probele administrate şi nici cuantumul cheltuielilor de judecat solicitate de către apelantul-reclamant, afirmaţii care, pe lângă că nu au corespondent în realitatea cauzei, nici nu pot fi subsumate în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Susţinerile recurentului-reclamant în sensul că decizia recurată este nulă, întrucât este nesemnată şi nemotivată, nu conţine un limbaj juridic adecvat, nu este redactată cu caractere Times New Roman 12, ori nu ar conţine însemnele instanţei, încalcă regulile de procedură, ordinea publică şi dreptul la un proces echitabil, pe de o parte, reiau aspecte asupra cărora instanţa de apel le-a dat deja o dezlegare jurisdicţională şi pe care recurentul nu le combate în niciun fel, iar pe de altă parte, au un caracter de generalitate care face imposibilă încadrarea acestora în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de lege pentru exercitarea recursului.
Astfel, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu combate raţionamentul logico-juridic expus de către instanţa de apel, atunci când a analizat fiecare critică dedusă judecăţii şi nu arată, în mod concret, care sunt normele de procedură pretins încălcate cu prilejul soluţionării apelului.
Indicarea, de către recurent, a cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., nu este suficientă pentru a fi incident motivul de recurs invocat, dacă alegaţiile nu sunt susţinute de argumente, care să se raporteze, punctual, la considerentele hotărârii a cărei nelegalitate se invocă în calea extraordinară de atac.
Prin urmare, faţă de modalitatea în care recurentul a înţeles să formuleze calea extraordinară de atac, Înalta Curte constată că în cauză nu există argumente, care să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., întrucât prin aspectele expuse acesta nu evidenţiază o eventuală nelegalitate în ce priveşte soluţia de respingere a apelului, ci expune afirmaţii de ordin general, care nu pot primi o încadrare aptă să atragă controlul de legalitate specific instanţei de recurs.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1104/A din 15 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1104/A din 15 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 19 noiembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.