Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2049/2025 AI generated

Peremption of civil recourse due to six-month inactivity after hearing suspension in tort claim for real estate valuation difference

Case Number Decizia nr. 2049/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appellants' appeal lapsed and dismissed, leaving the Court of Appeal's decision of December 12, 2023—which had dismissed the original claim for material and moral damages of €51,000 based on tort liability regarding a real estate auction—firmly in force. The dispute involved a claim by two appellants against two respondents, alleging that the latter were civilly liable for the difference between the property's perceived true value and the lower public auction price; however, the Supreme Court did not examine the merits or the procedural irregularities alleged by the appellants (including violations of the right to defense and misapplication of tax domicile rules). The decisive legal basis was Article 416(1) of the Code of Civil Procedure, which mandates the automatic lapse of legal proceedings if they remain inactive for six months due to the fault of the parties; the Court found that no procedural acts were performed between the hearing suspension on November 6, 2024, and the lapse deadline of May 6, 2025, satisfying the conditions for peremption as a peremptory exception that extinguishes the process at the current stage.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 22 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 30 din O.U.G. nr. 97/2005, art. 248 din C. proc. civ; Peremption of civil recourse due to six-month inactivity after hearing suspension in tort claim for real estate valuation difference: Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. şi dreptul la apărare al reclamanţilor, întrucât a judecat apelul cu superficialitate şi nu a ţinut cont de faptul că pârâta D. nu a fost parte în dosarul în care s-a pronunţat decizia civilă nr. 54/C/23.02.2022, că B. este parte în dosar, dar nu a fost debitor în dosarele de executare, însă a efectuat investiţii la imobilul în litigiu şi că în ziua judecăţii (12.12.2023) a fost protestul grefierilor, au fost suspendate şedinţele de judecată, iar în mod haotic, unele dintre aceste şedinţe s-au ţinut, iar altele nu.

Keywords

AI generated
lapse due to peremption article of civil procedure civil liability damages valuation proceedings real property hearing of the parties

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2025

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la 06.06.2022 sub nr. x/2022, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., obligarea acestora la plata sumei de 51.000 euro, cu titlu de despăgubiri materiale şi morale (diferenţa dintre preţul imobilului pe care îl apreciază reclamanţii ca fiind real şi preţul la care a fost vândut imobilul la licitaţie publică), în temeiul răspunderii civile delictuale.

Prin sentinţa civilă nr. 14595/14.12.2022, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale, a respins excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I civilă.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Constanţa

Prin sentinţa civilă nr. 1171/10.04.2023, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a respins,ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, invocată de pârâta D. prin întâmpinare. A respins, ca neîntemeiată, acţiunea. A obligat reclamanţii, în solidar, să plătească pârâtului C. suma de 3000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa

Prin decizia civilă nr. 277/C/12.12.2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor împotriva sentinţei civile nr. 1171/10.04.2023 a Tribunalului Constanţa, secţia I civilă.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 277/C/12.12.2023 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă au declarat recurs reclamanţii A., B., solicitând admiterea recursului.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. şi dreptul la apărare al reclamanţilor, întrucât a judecat apelul cu superficialitate şi nu a ţinut cont de faptul că pârâta D. nu a fost parte în dosarul în care s-a pronunţat decizia civilă nr. 54/C/23.02.2022, că B. este parte în dosar, dar nu a fost debitor în dosarele de executare, însă a efectuat investiţii la imobilul în litigiu şi că în ziua judecăţii (12.12.2023) a fost protestul grefierilor, au fost suspendate şedinţele de judecată, iar în mod haotic, unele dintre aceste şedinţe s-au ţinut, iar altele nu.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii au învederat că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii în sensul că instanţa de apel s-a pronunţat asupra autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 54/C/23.02.2022 a Curţii de Apel Constanţa, deşi nu s-a invocat această excepţie; instanţa de apel a apreciat că nu au fost indicate în concret ce standarde de evaluare au fost încălcate, fără a solicita precizări în acest sens.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au arătat că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 31 Codul de procedură fiscală cu privire la domiciliul fiscal, ignorând art. 30 din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată.

5. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând excepţia de perimare a căii de atac în raport cu exigenţele procesuale ale art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul formulat de reclamanţii A., B. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 26.02.2024, fiind acordat termen pentru soluţionarea cauzei la data de 06.11.2024, cu citarea părţilor.

Prin încheierea de şedinţă din 06.11.2024, judecata cauzei a fost suspendată, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2) C. proc. civ., dată de la care niciuna din părţi nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării conform art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. la data de 11.06.2025, părţile fiind legal citate în acest sens.

Potrivit art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., incident în cauză, "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni".

Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei părţilor vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecată, excepţia de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.

Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

În cauză, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare de la data când a intervenit suspendarea, respectiv la data de 06.11.2024 şi până la data împlinirii termenului de perimare de 6 luni, respectiv 06.05.2025, se datorează culpei părţii şi că niciuna din părţi nu a întrerupt cursul suspendării, în baza art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. a intervenit perimarea recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata perimat recursul declarat de reclamanţii A., B. împotriva deciziei civile nr. 277/C din 12 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 277/C din 12 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată astăzi, 19 noiembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.