Annulment of Sale Contract Dispute; Legality of Appellate Remand for Retrial Under Full Devolutive Jurisdiction

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2025

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 14.06.2022 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C., obligarea pârâtului la plata sumei de 56.000 euro, echivalentă în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând preţul imobilului, apartament cu patru camere şi dependinţe, în suprafaţă de 77 mp, cu cote părţi comune 8.09 şi cote teren 21, situat în localitatea Târgu Jiu, judeţul Gorj, înscris în CF nr. x Târgu Jiu, înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.05.2020 de Notarul Public D.; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare care curge de la data de 15.05.2020 şi până la plata efectivă, la data introducerii acţiunii dobânda fiind în cuantum de 1704,5 RON, calculată conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1719, art. 1721 C. civ., dispoziţiile O.G. nr. 13/2011.

Prin precizarea la acţiune formulată la 09.11.2022, reclamanţii au solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.05.2020, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocaţial.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj

Prin sentinţa civilă nr. 594/18.10.2024, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis acţiunea civilă precizată formulată de reclamanţii A. şi B. (decedat la 29.08.2023, continuată de E., în calitate de fiică, moştenitoare a defunctului). A dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.05.2020 emis de D.. A dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară. A obligat pârâtul C. la plata, în favoarea reclamantei A., a sumei de 12.997,5 RON cu cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu avocaţial şi taxă judiciară de timbru.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj

Prin decizia civilă nr. 109/A/27.03.2025, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâtul C. împotriva sentinţei civile nr. 594/18.10.2024 a Tribunalului Cluj, pe care a anulat-o în întregime şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 109/A/27.03.2025 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă au declarat recurs reclamantele A. şi E., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Recurentele au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ. şi au învederat următoarele aspecte:

Printr-o primă critică, recurentele au arătat că instanţa de apel a dat o interpretare greşită probatoriului şi declaraţiei martorei, fără a respecta regulile legale privind aprecierea acestora, nefiind aplicate corect dispoziţiile art. 1179 şi urm. C. civ. privind consimţământul şi nulitatea relativă, nici dispoziţiile art. 329 din C. proc. civ. privind prezumţiile judiciare.

Astfel, prin aplicarea eronată a standardului probaţiunii, instanţa de apel a impus un standard probatoriu excesiv de ridicat, iar respingerea prezumţiilor simple fără o analiză profundă a întregului probatoriu administrat, respectiv, înscrisuri, interogatorii şi declaraţia martorei, încalcă principiile de interpretare a probelor. Art. 329din C. proc. civ. permite utilizarea prezumţiilor simple atunci când există un temei rezonabil. Instanţa de apel a ignorat principiul conform căruia prezumţiile trebuie evaluate în mod unitar, nu izolat. Totodată, existenţa mai multor ipoteze nu anulează valabilitatea uneia dintre ele, cu atât mai mult cu cât ipoteza înlăturării fiicei de la moştenire este speculativă şi lipsită de probe.

Rezumându-se la interpretarea declaraţiei martorei pentru fundamentarea hotărârii, instanţa de apel a ignorat contextul tranzacţional real. Transferurile bancare şi succesiunea lor temporală demonstrează o înţelegere prealabilă, iar faptul că reclamanţii s-au mutat imediat şi au locuit permanent în apartamentul din Floreşti confirmă scopul tranzacţiei, coroborat cu răspunsul la interogatorii şi declaraţia martorei F..

Instanţa de apel a interpretat restrictiv declaraţia martorei F., care a confirmat existenţa unei înţelegeri prealabile între reclamanţi şi fiu privind achiziţionarea unui nou apartament. Deşi martora a declarat că nu cunoaşte exact detaliile privind numele pe care urma să fie cumpărat apartamentul, ea confirmă intenţia generală.

În ceea ce priveşte stabilirea situaţiei de fapt reală, respectiv voinţa reclamanţilor ca preţul tranzacţiei să fie folosit pentru achiziţionarea unui apartament cu 2 camere pe numele lor, este dovedită de declaraţia martorei care la întrebarea dacă reclamanta a sunat în anul 2021 să-i spună că apartamentul nu a fost cumpărare pe numele acesteia, ci al pârâtului, a răspuns că "Da, dar cred că trebuia să fie mai devreme, putând afla acest lucru când s-au dus să îşi facă flotantul".

Conform jurisprudenţei Înaltei Curţi, cauza contractului trebuie interpretată prin prisma întregului context tranzacţional, iar conceptul de cauză trebuie interpretat într-un sens larg şi flexibil. Transferurile bancare şi locuirea în apartament constituie probe indirecte concludente coroborate cu răspunsul la interogatorii şi declaraţia martorei, decizia instanţei de apel fiind criticabilă tocmai pentru că nu pune accent pe interpretarea unitară a probatoriului, soluţia pronunţată fiind rezultatul unei interpretări restrictive şi formale. Instanţa de apel a ignorat voinţa reală a părţilor, constatată de prima instanţă în mod temeinic pe baza probatoriului administrat, declaraţia martorului coroborată cu contextul factual şi a exclus incorect utilizarea prezumţiilor judiciare în stabilirea clauzei nedeclarate, respectiv condiţia achiziţiei unui apartament pe numele vânzătorilor.

Despre folosirea prezumţiilor, instanţa poate reţine un fapt necunoscut pe baza altor fapte cunoscute, dacă legătura logică este suficient de solidă. În cauză, instanţa de fond a reţinut declaraţia martorului, contextul tranzacţiei şi succesiunea în timp, a făcut trimitere la interogatorii şi stabilirea faptului că reclamanţii au locuit permanent în apartamentul din Floreşti.

Printr-o a doua critică, recurentele au arătat că instanţa de apel a soluţionat greşit cauza prin anularea sentinţei cu trimitere, în loc să se pronunţe pe fond, deşi toate probele erau administrate, fiind încălcate dispoziţiile art. 480 din C. proc. civ.

În acest sens, recurenta arată că instanţa de apel nu ţine cont de relaţia dintre părţi şi contextul în care a avut loc tranzacţia. Având în vedere relaţia părinţi-copil, întreaga situaţie de fapt este una greu de dovedit, întrucât această relaţie şi, implicit, tranzacţia, a avut la bază încrederea totală, firească în asemenea context. În atare situaţie, o suplimentare a probatoriului este imposibilă, în cauză fiind administrate toate probele de care părţile puteau dispune, probe pe care le recurentele le apreciază lămuritoare şi suficiente pentru pronunţarea unei hotărâri de admitere a acţiunii. Având în vedere că instanţa de rejudecare este ţinută de decizia instanţei de apel, în lipsa imposibilităţii administrării altor probe, soluţia pe fond nu poate fi decât una de respingere a cererii introductive în lipsa administrării de probe noi, situaţie care încalcă dreptul la un proces echitabil al reclamanţilor.

În ceea ce priveşte anularea în întregime a sentinţei instanţei de fond, soluţia este nelegală în raport de dispoziţiile art. 480 alin. (2) şi urm. C. proc. civ.

De asemenea, instanţa de apel a încălcat regula rejudecării, respectiv a evocării fondului de către instanţa de apel, după anularea hotărârii atacate, soluţia de trimitere spre rejudecare primei instanţe fiind nelegală prin încălcarea dispoziţiilor art. 480 din C. proc. civ., fapt ce prejudiciază grav reclamanţii, prin reluarea procesului înregistrat pe rolul instanţei de judecată în anul 2022, soluţionarea definitivă a acestuia prin parcurgerea celor 3 grade de jurisdicţie urmând să aibă loc într-un termen excesiv de îndelungat.

Soluţia de trimitere spre rejudecare instanţei de fond este nelegală întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de lege. Instanţa de apel a argumentat soluţia de trimitere spre rejudecare în raport de solicitarea apelantului, însă, simpla solicitare a apelantului nu poate constitui temei al soluţiei de trimitere spre rejudecare în lipsa încadrării în cazurile expres stabilite de legiuitor, în care se poate dispune o astfel de soluţie, respectiv, atunci când constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la 15.07.2025, intimatul-pârât C. a invocat excepţia de nulitate a recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., dat fiind faptul că prin memoriul de recurs se critică interpretarea şi aprecierea probelor din perspectiva art. 264 din C. proc. civ.

Intimatul-pârât a invocat şi excepţia de inadmisibilitate a recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., în sensul că argumentele subsumate motivului de recurs vizează, pe de o parte, interpretarea probatoriului (declaraţii de martori, interogatoriu), iar pe de altă parte, aspecte ce ţin de norme procedurale, ce nu intră sub incidenţa motivului de recurs invocat, respectiv prezumţia judiciară (art. 327-329 C. proc. civ.), art. 480 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ.

În ce priveşte o pretinsă interpretare/aplicare greşită a normelor de drept material, intimatul învederează că recurenţii menţionează încălcarea dispoziţiilor art. 1179 C. civ. fără a aduce niciun argument în acest sens şi fără a preciza, în concret, în ce ar consta o astfel de încălcare. O astfel de expunere generică, fără argumente concrete, este inadmisibilă.

Recurentele au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepţiilor şi apărărilor din actul procedural, admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi motivat.

Prin notele scrise înregistrate la 18.11.2025, recurentele au solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, întrucât recurentele-reclamante au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., text legal ce sancţionează cu nelegalitatea hotărârea dată cu interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, însă subsumat acestui motiv de recurs au dedus judecăţii aspecte privind probele şi prezumţiile, Înalta Curte constată că incident în cauză nu este motivul de casare invocat de către recurente, ci motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., ce sancţionează cu nelegalitate situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Întrucât recurentele-reclamante au învederat încălcarea, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 329 din C. proc. civ. privind prezumţiile judiciare, respectiv a dispoziţiilor art. 480 alin. (2)-(6) din C. proc. civ. privind soluţiile instanţei de apel (critică de nelegalitate pe care Înalta Curte o apreciază ca fiind fondată şi prioritară oricăror alte aspecte deduse judecăţii prin memoriul de recurs), perspectiva din care urmează a fi realizată analiza de legalitate este cea subsumată dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., motiv de casare pe care instanţa de recurs îl apreciază ca fiind incident în cauza pendinte.

În ce priveşte încadrarea recursului pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din Codul de rocedură civilă, Înalta Curte constată că aceasta este una pur formală, recurentele deducând judecăţii chestiuni de netemeinicie ce nu pot fi analizate în configuraţia juridică a căii extraordinare de atac a recursului, respectiv o greşită interpretare a probelor administrate în cauză, cu trimitere la declaraţia martorei F..

Prin urmare, prioritară în analiza de legalitate specifică instanţei de recurs este problema de drept vizând modalitatea în care instanţa de apel a respectat sau nu dispoziţiile art. 480 din C. proc. civ., atunci când a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, aspect ce se circumscrie, aşa cum deja s-a arătat, motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ.

Astfel, prin recursul formulat se învederează că soluţia instanţei de apel de trimitere spre rejudecare este nelegală, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de lege, respectiv de dispoziţiile art. 480 din C. proc. civ., soluţia de trimitere spre rejudecare fiind argumentată exclusiv raportat la solicitarea în acest sens a apelantului-pârât. O astfel de solicitare, apreciază însă recurentele, nu poate constitui temei al soluţiei de trimitere spre rejudecare, în lipsa încadrării în cazurile expres stabilite de către legiuitor, şi anume atunci când se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, ori judecata s-a făcut cu lipsa părţii care nu a fost legal citată.

Înalta Curte notează că, prin demersul judiciar astfel cum a fost precizat, reclamanţii A. şi B. (în prezent decedat, continuată acţiunea de fiica sa, E.) au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C., fiul acestora, anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.05.2020, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară, învederând, în esenţă, că nu au primit preţul vânzării.

Prin sentinţa civilă nr. 594/18.10.2024, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis acţiunea civilă precizată, a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.05.2020 emis de D. şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, reţinând că lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului, cu excepţia cazului în care contractul a fost greşit calificat şi poate produce alte efecte juridice.

În fundamentarea acestei soluţii, prima instanţă a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului şi audierea unui martor.

Prin decizia civilă nr. 109/A/27.03.2025, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâtul C. împotriva sentinţei civile nr. 594/18.10.2024 a Tribunalului Cluj, pe care a anulat-o în întregime şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că motivul de apel al pârâtului în sensul că prima instanţă a omis analiza caracterului premergător al cauzei şi a legat existenţa acestei cauze de presupusele evenimente nedovedite ulterioare concertizării acordului de voinţă este unul fondat şi a concluzionat că "instanţa de fond nu a arătat niciun moment, care a fost raţionamentul care a condus la concluzia admiterii acţiunii, trecând direct la concluzie, fără să arate chiar faptul cunoscut care permite această concluzie, pentru că stabilirea stării de fapt este o operaţiune distinctă de stabilirea faptului cunoscut de la care se ajunge la faptul necunoscut."

În apel, nu s-au administrat alte probe, instanţa apreciind că probatoriile solicitate de părţi (interogatorii, adrese şi înscrisuri) nu sunt utile soluţionării apelului, aşa cum rezultă din încheierea de amânare a pronunţării din 06.03.2025.

Înalta Curte evidenţiază că, potrivit art. 480 din C. proc. civ., "(1) Instanţa de apel poate păstra hotărârea atacată, situaţie în care, după caz, va respinge, va anula apelul ori va constata perimarea lui. (2) În caz de admitere a apelului, instanţa poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea apelată. (3) În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. (4) Dacă instanţa de apel stabileşte că prima instanţă a fost necompetentă, iar necompetenţa a fost invocată în condiţiile legii, va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre judecare instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent ori, după caz, va respinge cererea ca inadmisibilă. (5) În cazul în care instanţa de apel constată că ea are competenţa să judece în primă instanţă, va anula hotărârea atacată şi va judeca în fond, pronunţând o hotărâre susceptibilă, după caz, de apel sau recurs. (6) Când se constată că există un alt motiv de nulitate decât cel prevăzut la alin. (5), iar prima instanţă a judecat în fond, instanţa de apel anulând în tot sau în parte procedura urmată în faţa primei instanţe şi hotărârea atacată, va reţine procesul spre judecare, pronunţând o hotărâre susceptibilă de recurs, dacă este cazul."

După cum rezultă din examinarea dispoziţiilor art. 480 din C. proc. civ., care constituie sediul materiei pentru soluţiile care pot fi pronunţate în apel, apelul fiind devolutiv (art. 476, art. 479 C. proc. civ.), regula este că instanţa de apel se pronunţă ea însăşi asupra fondului raportului juridic litigios, pronunţând, după caz, soluţia de respingere a apelului, ca nefondat, ori de admitere a căii de atac şi de schimbare, în tot sau în parte, a hotărârii apelate, aşa cum statuează dispoziţiile art. 480 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Atunci când prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul, regulă consacarată prin dispoziţiile art. 480 alin. (3) teza I din C. proc. civ.. Aşadar, chiar în ipoteza acestor vicieri grave ale judecăţii în primă instanţă, care a lipsit efectiv (fie ca urmare a nepronunţării asupra fondului, fie ca urmare a lipsei totale de apărare a apelantului care invocă nelegala sa citare), legiuitorul Noului C. proc. civ. a întărit caracterul devolutiv al apelului, regula fiind, în această situaţie, evocarea fondului chiar de către instanţa de apel.

Cu toate acestea, doar cu titlu de excepţie de la regula evocării fondului, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare, trimiterea spre rejudecare putând fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, potrivit art. 480 alin. (3) teza a II-a din C. proc. civ.

Înalta Curte evidenţiază că condiţiile pentru aplicarea dispoziţiilor de excepţie ale art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. nu erau îndeplinite, respectiv prima instanţă să fi soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata să se fi făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată. Motivele de apel formulate de către pârâtul C., prin care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând că instanţa de fond nu a analizat dacă preţul a fost plătit sau nu, că nu există nicio probă care să releve existenţa unui scop anterior contractului de vânzare-cumpărare din 15.05.2020, care să fi privit achiziţionarea altui imobil şi că instanţa de fond nu arată raţionamentul care a dus la admiterea acţiunii, trecând direct la concluzie nu se circumscriu ipotezei legale antereferite.

Sintagma a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului trebuie interpretată în mod riguros şi restrictiv, ca referindu-se la ipoteza în care prima instanţă de fond a admis, în mod greşit, o excepţie procesuală cu caracter peremptoriu ori situaţie în care abordarea fondului raportului juridic a fost omisă cu totul. De asemenea, pot fi asimilate sintagmei juridice sus-menţionate ipotezele unei nemotivări totale, respectiv a pronunţării asupra a cu totul altceva decât s-a cerut.

În schimb, în măsura în care prima instanţă a analizat fondului raportului juridic, precum în prezenta cauză, a admis acţiunea şi a motivat soluţia pronunţată, ipoteza nejudecării fondului nu este întrunită.

În plus, ţinând cont de caracterul devolutiv al apelului, ipoteze precum nemotivarea sentinţei, motivarea incompletă, lacunară, incorectă, administrarea unui probatoriu insuficient ori încălcarea unor reguli procedurale nu pot fi echivalate cu o nejudecare a fondului, dar pot, în condiţiile legii, atrage anularea sentinţei în condiţiile art. 480 alin. (6) din C. proc. civ.. În toate aceste cazuri însă, instanţa de apel va judeca ea însăşi procesul.

Art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat în ansamblul său, rezultând că, numai dacă este întrunită una din situaţiile limitativ prevăzute de lege, va fi dispusă soluţia anulării sentinţei apelate şi, după caz, evocarea fondului ori, o singură dată în cursul procesului, trimiterea spre rejudecare, după distincţiile textului de lege. Atât în caz de evocare, cât şi în caz de trimitere, dispoziţiile instanţei de apel asupra necesităţii completării probatoriului sunt obligatorii, având în vedere că instanţa de apel, fiind o instanţă de fond, poate constata inclusiv împrejurarea că situaţia de fapt nu a fost stabilită în mod corect şi complet, fiind necesară administrarea unui probatoriu suplimentar.

Înalta Curte decelează, astfel, că eventualele deficienţe reţinute în motivarea instanţei de fond nu puteau determina pronunţarea soluţiei trimiterii spre rejudecare, în condiţiile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ.. Instanţa de apel ar fi trebuit ca, suplimentând probatoriul în condiţiile art. 479 alin. (2) din C. proc. civ., dacă aprecia necesar, să pronunţe ea însăşi o soluţie în cauză, în condiţiile art. 480 alin. (2) din C. proc. civ.. Nu era însă posibil ca instanţa de apel să trimită cauza spre rejudecare pentru completarea probatoriului, întrucât ea însăşi era obligată să judece fondul, să administreze probele suplimentare necesare, complinind eventualele lacune în ceea ce priveşte procedura de judecată şi motivarea, întrucât apelul este devolutiv.

De altfel, regula în această materie este cea enunţată de art. 479 alin. (2) din C. proc. civ. care normează că "Instanţa de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 478 alin. (2)."

Aşadar, completarea ori readministrarea probatoriului are loc chiar în cursul judecării apelului, de către ultima instanţă devolutivă, căreia nu îi este permis să trimită cauza spre rejudecare pentru acest motiv.

Înalta Curte subliniază că această chestiune nu este lăsată la aprecierea instanţei de apel, fiind opţiunea deliberată a legiuitorului de a conferi apelului un caracter devolutiv plenar, pentru a preveni o prelungire excesivă a duratei procesului, în acord cu dispoziţiile art. 6 din C. proc. civ., potrivit căruia "(1) Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege. În acest scop, instanţa este datoare să dispună toate măsurile permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a judecăţii. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în faza executării silite."

Prin urmare, o abordare deficitară a fondului cauzei (printr-o motivare cu caracter insuficient ori care nu se referă la toate chestiunile litigioase) sau administrarea unui probatoriu insuficient nu poate fi asimilată ipotezei normative a nejudecării fondului, în sensul art. 480 alin. (3) din C. proc. civ.

Instanţa de apel este o instanţă de fond, respectiv o instanţă care judecă întreaga pricină sub toate aspectele de fapt şi de drept, astfel încât eventualele carenţe ale primei judecăţi vor fi remediate în al doilea grad de jurisdicţie în fond, respectiv în apel. În acest sens, sunt şi dispoziţiile art. 480 alin. (6) din C. proc. civ., conform căruia "Când se constată că există un alt motiv de nulitate decât cel prevăzut la alin. (5), iar prima instanţă a judecat în fond, instanţa de apel anulând în tot sau în parte procedura urmată în faţa primei instanţe şi hotărârea atacată, va reţine procesul spre judecare, pronunţând o hotărâre susceptibilă de recurs, dacă este cazul."

Motivând soluţia de trimitere a cauzei spre rejudecare prin aceea că instanţa de fond nu a arătat niciun moment care a fost raţionamentul care a condus la concluzia admiterii acţiunii, trecând direct la concluzie, în condiţiile în care prima instanţă a intrat în cercetarea fondului, a administrat probe şi a expus o motivare, fie şi deficitară, a soluţiei adoptate, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., care dispun în sens contrar.

În situaţia în care nu sunt întrunite condiţiile cumulativ prevăzute de art. 480 alin. (3) teza a II-a din C. proc. civ., instanţa de apel nu poate trimite spre rejudecare, ci trebuie, după caz, să evoce fondul ori să judece apelul, după distincţiile prevăzute de art. 480 alin. (2), (3) teza I şi (6) din C. proc. civ., şi aceasta chiar dacă părţile ar solicita deopotrivă contrariul, întrucât reglementarea soluţiilor instanţei de apel este de ordine publică, în scopul realizării dreptului fundamental la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.

Admiterea acestui motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., determină casarea cu trimitere la aceeaşi instanţă de apel, care va proceda la judecarea pe fond a apelului, în coordonatele deja arătate, fără a mai putea trimite cauza spre rejudecare, în conformitate cu dispoziţiile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia "În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul."

În rejudecare, în virtutea rolului devolutiv astfel cum este reglementat de lege, instanţa de apel va clarifica aspectele cu care a fost învestită prin motivele de apel privind preţul fictiv şi lipsa cauzei, urmând a administra toate probatoriile, pe care le va aprecia necesare pentru lămurirea raporturilor juridice dintre părţi şi a motivelor ce au condus la solicitarea anulării contractului de vânzare-cumpărare nr. x/15.05.2020 încheiat de acestea.

Pentru aceste considerente, apreciind ca fiind întemeiate criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantele A. şi E. împotriva deciziei nr. 109/A din 27 martie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantele A. şi E. împotriva deciziei nr. 109/A din 27 martie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 noiembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.