Legality of personal data processing by attorney in prior litigation despite client’s deregistration; inapplicability of civil procedure nullity to GDPR claim

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2025

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la 03.08.2023, modificată şi precizată ulterior, reclamanta A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 45.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând prejudiciul material cauzat reclamantei prin prelucrarea de către pârât, în mod ilegal, a datelor sale cu caracter personal în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, a solicitat să se constate nulitatea absolută a împuternicirii avocaţiale depuse în dosarul x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a cererii de recurs din 01.07.2022, a răspunsului la întâmpinare, a chitanţei privind achitarea taxei de timbru din 03.10.2022, toate acestea depuse în numele C. S.R.L..

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 79, art. 82 alin. (1) din Regulamentului UE nr. 679/2016, dispoziţiile art. 1411 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 129/2018.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 386/28.03.2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1161/A/12.11.2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulate de către apelanta reclamantă A.. A respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 368/28.03.2024, a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1161/A/12.11.2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Prin recursul declarat împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, recurenta a arătat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 29 alin. (5) teza iniţială din Legea nr. 47/1992, respectiv art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din acelaşi act normativ.

Recurenta învederează că excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei numai din art. 84 alin. (1) C. proc. civ., are legătură cu soluţionarea cauzei nr. x/2023. Îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în sensul art. 29 alin. (1),(2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 decurge din însuşi obiectul dosarului nr. x/2023, care vizează prelucrarea în mod ilegal a datelor personale ale recurentei în cadrul dosarului nr. x/2018

Recurenta apreciază că sintagma numai din art. 84 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost interpretată prin Decizia nr. 9/04.04.2016 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 400/26.05.2016, este neconstituţională în raport de art. 1 alin. (3) şi (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21, art. 41 alin. (1), art. 45, art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie.

De asemenea, aceeaşi sintagmă este neconstituţională prin raportare la art. 6, art. 13, art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Recurenta înţelege să invoce şi art. 3 C. civ., potrivit căruia "(1) Dispoziţiile prezentului cod se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil. (2) Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere. (3)Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ".

În categoria profesionişti, care exploatează o întreprindere prin aceea că exercită în mod sistematic prestarea de servicii se încadrează, pe lângă profesia de avocat şi profesia de consilier juridic şi cea de administrator judiciar.

De asemenea, potrivit art. 9 C. civ. "Cel care a adoptat norma civilă este competent să facă şi interpretarea ei oficială", iar alin. (3) al textului menţionat prevede că "Interpretarea legii de către instanţă se face numai în scopul aplicării ei în cazul dedus judecăţii", normă care se completează cu articolul 126 alin. (5) din Constituţia Romaniei, ce prevede că este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare şi că prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii.

Recurenta apreciază că a fost încălcat inclusiv art. 126 alin. (6) din Constituţie, având în vedere că interpretarea autentică a legii se face doar de către Curtea Constituţionala a României, în conformitate cu art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţia României.

Or, în ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate între excepţia de neconstitutionalitate invocată în apel în dosar nr. x/2023 şi obiectul dosarului, recurenta a arătat că intimatul-pârât Cabinet de Avocat B., folosindu-se de sintagma numai din art. 84 alin. (1) C. proc. civ., în interpretarea dată prin Decizia nr. 9/04.04.2016, a prestat servicii juridice în numele persoanei juridice C. S.R.L. în perioada 01.07.2021-08.06.2023 în timp ce, în toată această perioadă societatea C. S.R.L. fusese radiată de la ONRC în 09.07.2021 şi nu exista un alt contract de societate, care să aibă ca obiect de activitate Cod CAEN 6910, activităţi juridice similar cu certificatul de înregistrare fiscală seria x nr. x eliberat la 09.10.2024 pentru cabinet consilier juridic, cod CAEN 6910 activităţi juridice.

Recurenta arată că a invocat excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 84 alin. (1) C. proc. civ. in interpretarea sintagmei numai dată prin Decizia nr. 9/04.04.12016 în legătură cu obiectul dosarului nr. x/2023, în sensul că a operat o prelucrare ilegală a datelor personale ale recurentei în perioada 01.07.2022-08.06.2023, date personale care au fost asociate în mod nelegal unor acte cu caracte juridice transmise la dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, de intimatul-pârât B., titular al unui cabinet de avocat, acte expediate de la sediul cabinetului sau profesional de avocat, în numele operatorului C. S.R.L. fără nicio legătură cu fostele sedii sociale şi fostele puncte de lucru pe care le-a deţinut în perioada 20.04.2017-09.07.2021 societatea C. S.R.L., devenită D. S.R.L..

Potrivit răspunsului Curţii de Apel Bucureşti nr. 241/S/18.10.2024, pentru perioada 20.01.2022-01.07.2022, exercitarea unui drept în instanţă, prin declararea unui recurs efectiv în numele C. S.R.L., de către intimatul-pârât B., nu se încadreza în dispoziţiile art. 87 alin. (2) C. proc. civ.

Pe de altă parte, exercitarea unui drept în instanţă prin declararea unui recurs efectiv în numele C. S.R.L., de intimatul pârât B., nu se încadrează nici în dispoziţiile art. 9 alin. (2) lit. f) din RUE nr. 679/2016.

În soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 19 alin. (1) C. civ. (condiţiile de publicitate), art. 20 alin. (1) C. civ. (efectele publicităţii), art. 23 C. civ. (concursul dintre formele de publicitate).

Recurenta solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, inclusiv prin raportare la invocarea nulităţii recursului din 01.07.2022, promovat de intimatul pârât B. în numele C. S.R.L..

Prin recursul declarat împotriva soluţiei pronunţate în calea de atac a apelului, recurenta a solicitat admiterea excepţiilor nulităţilor absolute invocate prin cererea de apel, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată.

Recurenta a arătat că înţelege să se prevaleze în recurs de un înscris nou reprezentat de răspunsul Curţii de Apel Bucureşti nr. 241/S/18.10.2024, prin care se certifică faptul că în perioada 17.05.2021-01.07.2022 nu s-a solicitat acces la dosarul electronic cu număr unic de identificare on line x/2018. Recurenta arată că a solicitat acest răspuns administrativ pentru a demonstra că nu exista un termen de la care să se indice că ar fi fost comunicată motivarea hotărârii pronunţată de către instanţa de apel în dosarul nr. x/2018 către clientul C. S.R.L., astfel încât să poată curge termenul de recurs, conform art. 485 C. proc. civ., pentru exercitarea actului de procedură în dosarul nr. x/2018, asa cum a susţinut în mod greşit instanţa de apel la filele x, în condiţiile în care C. S.R.L. era radiată de la ONRC încă din 09.07.2021.

Înscrisul nou vizează combaterea celor reţinute de către instanţa de apel, fila x din motivare, în sensul că intimatul-pârât ar fi îndeplinit o obligaţie legală în perioada 01.07.2022-08.06.2023, respectiv că ar fi exercitat calea de atac în numele clientului în dosarul nr. x/2018 şi că acest act de procedură, recursul depus în dosarul nr. x/2018 la Curtea de Apel Bucureşti la 01.07.2022 în numele clientului C. S.R.L., nu ar constitui fapta ilicită de prelucrare în mod ilegal a datelor personale ale recurentei.

În susţinerea recursului, recurenta a arătat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit art. 1919 C. civ., art. 205 din Legea nr. 31/1990 republicată, art. 87 alin. (2) C. proc. civ., art. 187, art. 200, art. 201, art. 203, art. 204 C. civ.

În acest sens, recurenta arată că societatea C. S.R.L. şi-a schimbat denumirea în D. S.R.L. la 15.02.2019, anterior înregistrării dosarului nr. x/2018 la instanţa de apel, iar începând cu 08.09.2020, conducerea D. S.R.L. a fost exercitată de administrator judiciar E. SPRL, prin F..

În apel, recurenta a solicitat ataşarea dosarului nr. x/2018 şi a invocat excepţia nulităţii absolute cu privire la înscrisul doveditor depus de către pârât în dosarul de recurs nr. x/2018, cât şi sancţiunea nulităţii absolute a contractului de asistenţă juridică pentru perioada 01.07.2022-08.06.2023.

Instanţa de apel a interpretat greşit prevederile art. 187 C. civ. (elementele constitutive) prin raportare la actul de procedură al pârâtului efectuat în 01.07.2022 în dosarul nr. x/2018 în numele clientului C. S.R.L., radiata de la ONRC din 09.07.2021.

De asemenea, au fost aplicate greşit dispoziţiile legale privind înregistrarea persoanei juridice (art. 200 C. civ.), obligaţia de verificare a documentelor publicate (art. 201 C. civ.), răspunderea pentru neefectuarea formalităţilor de înregistrare (art. 203 C. civ.), recurenta precizând că în raport de perioada în care societatea C. S.R.L. şi-a schimbat denumirea (15.02.2019-09.07.2021) şi de data radierii firmei (09.07.2021), contractul de asistenţă juridică din 2018 indicat de către instanţa de apel la fila x din motivare în dosar nr. x/2023 este supus nulităţii absolute, excepţie care se invocă şi din oficiu de către instanţă, prin raportare la efectele nulităţii absolute ale contractului de societate din perioada 01.07.2022-08.06.2023 care a conţinut denumirea C. S.R.L. şi sediul în str. x, sector 1 Bucureşti, asa cum a indicat intimatul-pârât Cabinet de Avocat B. în actul de procedură din 01.07.2022 în dosar nr. x/2018.

În opinia recurentei sunt aplicate greşit şi dispoziţiile legale privind înregistrarea modificărilor actului de înfiinţare (art. 204 C. civ.), prin raportare la schimbarea denumirii din C. S.R.L. în D. S.R.L., schimbare operată în 15.02.2019, anterior înregistrării dosarului nr. x/2018 în faza de judecată a apelului şi prin raportare la schimbarea conducerii societăţii D. S.R.L. începând cu 08.09.2020 şi până la radierea societăţii în 09.07.2021.

Or, dosarul nr. x/2018 s-a aflat în faza de judecată a apelului în perioada 17.05.2021-20.01.2022, cu conducerea integrală asigurată încă din 08.09.2020 prin publicitate la ONRC, de către administrator judiciar persoana juridică E. SPRL, prin F., sens în care recurenta a invocat nulitatea absolută a contractului de asistenţă juridică din 2018, opus de către intimatul pârât Cabinet de Avocat B. atât în perioada 01.07.2022-08.06.2023 în dosarul nr. x/2018, cât şi în dosarul nr. x/2023 şi consemnat la fila x din motivarea deciziei recurate.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la 25.04.2025, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, intimatul a învederat că, în cauză, calitatea de pârât este în legătură cu activitatea profesională desfăşurată în calitate de avocat al unei persoane juridice, aceasta din urmă având calitatea de parte într-un litigiu. Interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justitie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 9/04.04.2016 se refera la o altă ipoteză, respectiv reprezentarea convenţională a persoanei juridice de către o altă persoană juridică sau de avocatul ori consilierul juridic al acesteia din urmă, ceea ce nu este cazul în situaţia dedusă judecăţii în prezentul dosar.

Prin urmare, instanţa de apel a procedat corect respingând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă, câtă vreme obiectul excepţiei nu avea legătură cu soluţionarea prezentei cauze.

În ce priveşte fondul recursului, intimatul învederează că redactarea de către un avocat a unei cereri de chemare în judecată şi a altor acte de procedură intră în atribuţiile legale şi statutare ale unui avocat în exercitarea dreptului la apărare al clientului său, acţiune care nu poate reprezenta niciodată o încălcare a vreunui drept al părţii adverse, în materia protecţiei datelor cu caracter personal.

La momentul promovării procesului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, în calitate de avocat legal angajat de către una dintre pârâtele din acel dosar, societatea C. S.R.L., intimatul avea un interes legitim să folosească datele personale ale reclamantei din prezentul dosar. Legalitatea prelucrării era dată de faptul că trebuia să susţină apărarea clientului redactând întâmpinare şi alte acte, iar temeiul legal este dat de art. 9 alin. (2) lit. (f) din Regulamentul RUE 679/2016, potrivit căruia prelucrarea este necesară pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanţă.

Intimatul a expus raporturile juridice pe care le-a avut cu societatea C. S.R.L. şi a arătat că mandatul primit a fost unul care acoperea toate cele trei potenţiale cicluri procesuale, iar în toată această perioadă de timp legătura dintre avocat şi societate s-a realizat exclusiv prin intermediul domnului G., care a ascuns intimatului faptul că la un anumit moment societatea a fost radiată.

Mai arată intimatul că recursul nu este suspensiv de executare, astfel încât decizia civilă nr. 46/A/20.01.2022 pronunţată de către Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a IV-a civilă putea fi pusă în executare independent de formularea sau nu a recursului (art. 632 coroborat cu art. 633 pct. 1 raportat la art. 484 C. proc. civ.).

În ceea ce priveşte reiterarea, de către recurentă, a nulităţii absolute a contractului de asistenţă juridică nr. x/27.03.2018 încheiat între Cabinetul de Avocatură B. şi societatea C. S.R.L., arată că data contractului de asistenţă juridică este 27.03-2018 şi nu 27.03.2019, conform copiei acestui contract, ataşată întâmpinării depuse la dosarul de fond al cauzei.

Referitor la reiterarea nulităţii absolute a împuternicirii avocaţiale depusă de către intimat în faza de recurs a dosarului nr. x/2018, arată că nu există nici o menţiune sau asociere a acestei împuterniciri cu date personale ale recurentei, pe de o parte nepermiţând formatul tipizat al acesteia, iar pe de altă parte, o împuternicire avocaţială are un scop foarte specific.

În ceea ce priveşte invocarea prin prezentul recurs a nulităţii absolute a ceea ce recurenta numeşte "scrisoarea de consultanţă juridică insolvenţă evaluări Adresa x", intimatul arată că nu are nici un fel de legătură cu emiterea şi/sau transmiterea acestui document.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că atât recursul îndreptat împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cât şi recursul îndreptat împotriva soluţiei pronunţate în calea de atac a apelului, sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., text legal potrivit căruia este nelegală hotărârea dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Referitor la recursul declarat împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că în calea de atac a apelului, recurenta a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei numai din art. 84 alin. (1) din C. proc. civ., faţă de interpretarea dată prin Decizia nr. 9/04.04.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 400/26.05.2016,pct. (26),(29),(34),(35) din decizie, arătând că interpretarea a devenit caducă chiar din 26.05.2016.

Prin decizia recurată, cererea de sesizare a fost respinsă, ca inadmisibilă, instanţa de apel reţinând că, faţă de obiectul acţiunii (acordarea de despăgubiri pentru modul de prelucrare, de către pârât, a datelor cu caracter personal ale reclamantei) şi motivele de apel formulate, întemeiate pe dispoziţiile legale din materia prelucrării datelor personale din dreptul intern-art. 77 C. civ., art. 2 alin. (2) din Legea nr. 190/2018, art. 1411 alin. (1),(3) şi (4) din Legea nr. 129/2018 şi din dreptul Uniunii Europene-art. 8 alin. (1) şi (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 16 din TFUE, Regulamentul nr. 679/2016), norma juridică invocată şi dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu sunt aplicabile, astfel încât nu este îndeplinită una din condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi anume, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

Pretinzând o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) teza iniţială din Legea nr. 47/1992, respectiv art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din acelaşi act normativ, dar şi aplicarea greşită a dispoziţiile art. 19 alin. (1) C. civ. (condiţiile de publicitate), art. 20 alin. (1) C. civ. (efectele publicităţii), art. 23 C. civ. (concursul dintre formele de publicitate), recurenta reiterează argumentele din cererea de sesizare privind îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate invocată.

Înalta Curte subliniază că, potrivit art. 84 alin. (1) din C. proc. civ. (textul legal despre care recurenta afirmă că trebuie supus controlului de neconstituţionalitate), "Persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii."

Prin Decizia nr. 9/04.04.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă."

Cadrul legal ce caracterizează cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este reglementat de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, text legal potrivit căruia:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

(5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Prin aceste dispoziţii legale se atribuie instanţei, în faţa căreia a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, o competenţă specială, limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, formularea excepţiei de neconstituţionalitate obligă instanţa în faţa căreia aceasta este ridicată să verifice strict îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege şi, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei.

Cum condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una din condiţii nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În acord cu statuările instanţei de apel, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei numai din art. 84 alin. (1) din C. proc. civ., faţă de interpretarea dată prin Decizia nr. 9/04.04.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, şi anume, nu are legătură cu litigiul în cadrul căruia a fost invocată.

În acest sens, Înalta Curte reţine că obiectul prezentei cauze este reprezentat de cererea recurentei-reclamante de acordare de despăgubiri pentru modalitatea în care pârâtul a prelucrat datele personale ale acesteia în dosarul nr. x/2018.

Întrucât pârâtul are calitatea de avocat, în raport de prevederile art. 84 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi faţă de interpretarea dată prin Decizia nr. 9/4.04.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte constată că acesta are dreptul de a fi reprezentant convenţional al părţilor din procesul civil, persoane fizice sau persoane juridice.

În cauză, calitatea de pârât este în legătură cu activitatea profesională desfăşurată în calitate de avocat al unei persoane juridice, aceasta din urmă având calitate de parte într-un litigiu.

În acest context, rezultă că interpretarea dată prin Decizia nr. 9/04.04.2016 se referă la o altă ipoteză, respectiv la posibilitatea reprezentării convenţionale a persoanei juridice de către o altă persoană juridică sau de avocatul ori consilierul juridic al acesteia din urmă, ceea ce nu este cazul în situaţia dedusă judecăţii.

Cu privire la condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, "legătura cu soluţionarea cauzei", în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului". (a se vedea Decizia nr. 438/08.07.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600/12.08.2014)

Referitor la această problematică, Curtea Constituţională a arătat că, în esenţă, "condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie realmente utilă părţilor care au invocat-o pentru soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată." (a se vedea decizia nr. 360/08.06.2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1017/19.10l.2022).

Practic, "decizia Curţii Constituţionale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfăşurării procesului, cerinţa relevanţei fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părţi". (a se vedea Decizia nr. 39/17.01.2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 345/06.05.2019)

Aşadar, condiţia privind existenţa unei legături între norma a cărei constituţionalitate se doreşte a fi verificată şi soluţionarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatare a neconstituţionalităţii să fie de natură a produce un efect concret în situaţia juridică a părţii, în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Totodată, având în vedere că în analiza cererii de sesizare a Curţii Constituţionale instanţa de judecată este obligată să constate îndeplinirea sau neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate, astfel cum sunt prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că o eventuală interpretare sau aplicare greşită a dispoziţiilor art. 9 alin. (3), art. 18, art. 19 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 23 C. civ., respectiv, art. 126 alin. (5) şi (6) din Constituţia României, este lipsită de relevanţă din perspectiva configuraţiei juridice şi a limitelor recursului exercitat împotriva soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Invocând interpretarea sau aplicarea greşită a textelor legale anterior menţionate, recurenta suprapune criticile formulate în cadrul recursului împotriva soluţiei pe fond din dosarul, având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru modul de prelucrare, de către pârât, a datelor cu caracter personal ale reclamantei, cu criticile formulate în cadrul recursului la soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ceea depăşeşte limitele în care se desfăşoară controlul de legalitate în cadrul acestui din urmă recurs, a cărui configuraţie juridică este una distinctă de recursul exercitat pe fondul cauzei.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că prin decizia recurată, în mod legal, s-a reţinut neîndeplinirea condiţiei de admisibilitate privind legătura excepţiei de neconstituţionalitate invocate cu litigiul pendinte, astfel încât recursul cu acest obiect nu poate fi primit.

Referitor la recursul declarat împotriva soluţiei pronunţate în calea de atac a apelului, Înalta Curte constată că recurenta pretinde că instanţa de apel ar fi interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1919 C. civ., art. 1884 alin. (2) C. civ., art. 187, 200, 201, 203, 204 C. civ., art. 205 din Legea nr. 31/1990 (modificările actului constitutiv al societăţii), art. 87 alin. (2) C. proc. civ.

Textele de lege pretins a fi interpretate sau aplicate greşit de către instanţa de apel au următorul conţinut:

Potrivit art. 1919 C. civ., "1) Societatea este reprezentată prin administratorii cu drept de reprezentare sau, în lipsa numirii, prin oricare dintre asociaţi, dacă nu s-a stipulat prin contract dreptul de reprezentare numai pentru unii dintre aceştia. (2) Societatea stă în justiţie sub denumirea prevăzută în contract sau cea înregistrată, în mod legal, după caz, dacă prin lege nu se prevede altfel. Terţii de bunăcredinţă se pot prevala de oricare dintre acestea."

Conform art. 1884 alin. (2) C. civ., "Sub sancţiunea nulităţii absolute, contractul prin care se înfiinţează o societate cu personalitate juridică trebuie încheiat în formă scrisă şi trebuie să prevadă asociaţii, aporturile, forma juridică, obiectul, denumirea şi sediul societăţii."

Potrivit art. 187 C. civ., "Orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit şi moral, în acord cu interesul general."

Art. 200 C. civ. reglementează înregistrarea persoanei juridice, reţinând că:

"(1) Persoanele juridice sunt supuse înregistrării, dacă legile care le sunt aplicabile prevăd această înregistrare.(2) Prin înregistrare se înţelege înscrierea, înmatricularea sau, după caz, orice altă formalitate de publicitate prevăzută de lege, făcută în scopul dobândirii personalităţii juridice sau al luării în evidenţă a persoanelor juridice legal înfiinţate, după caz.(3) Înregistrarea se face la cerere sau, în cazurile anume prevăzute de lege, din oficiu."

Art. 201 C. civ. reţine că "Persoana juridică este obligată să verifice identitatea dintre textul actului constitutiv sau al statutului şi textul depus la registrul public şi cel apărut într-o publicaţie oficială. În caz de neconcordanţă, terţii pot opune persoanei juridice oricare dintre aceste texte, în afară de cazul în care se face dovada că ei cunoşteau textul depus la registru."

Art. 203 C. civ. reţine că "Fondatorii, reprezentanţii persoanei juridice supuse înregistrării, precum şi primii membri ai organelor de conducere, de administrare şi de control ale acesteia răspund nelimitat şi solidar pentru prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea formalităţilor de înregistrare a persoanei juridice, dacă aceste formalităţi trebuiau să fie cerute de aceste persoane."

Art. 204 C. civ. prevede că "Dispoziţiile art. 200-203 sunt aplicabile şi în cazul înregistrării modificărilor aduse actului de înfiinţare a persoanei juridice, realizate cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege sau de actul de înfiinţare a acesteia, după caz."

Art. 205 din Legea nr. 31/1990 prevede că "Schimbarea formei societăţii, prelungirea duratei ei sau alte modificări ale actului constitutiv al societăţii nu atrag crearea unei persoane juridice noi."

Art. 87 alin. (2) C. proc. civ. prevede că " Avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp şi poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunţate. În aceste cazuri, toate actele de procedură se vor îndeplini numai faţă de parte. Susţinerea căii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri."

Pretinzând o interpretare/aplicare greşită a normelor de drept material antereferite (care în mare parte sunt străine de obiectul cauzei pendinte), recurenta este nemulţumită, în realitate, de faptul că instanţa de apel nu a dat curs solicitării sale de a constata că, prin recursul depus de către pârât în dosarul nr. x/2018 pentru societatea C. S.R.L., s-a săvârşit o faptă ilicită constând în prelucrarea ilegală a datelor personale ale recurentei în perioada 01.07.2022-08.06.2023, dat fiind faptul că la momentul declarării recursului societatea respectivă nu mai era în fiinţă, situaţie faţă de care toate actele procedurale efectuate de către pârât, inclusiv recursul declarat, sunt, în opinia recurentei, lovite de nulitate absolută.

Aşa cum în mod corect a constatat şi instanţa de apel, argumentaţia recurentei (susţinută şi în prezenta cale extraordinară de atac) este în sensul că pârâtul, în calitate de avocat al unei persoane juridice desfiinţate la momentul declarării recursului, a prelucrat datele personale ale recurentei în mod ilegal când a declarat recursul în acel dosar, act procedural ilicit, atât timp cât persoana juridică în numele căreia a acţionat nu mai exista la acea dată.

În acest context, în opinia recurentei, sunt lovite de nulitate absolută recursul, obiect al dosarului nr. x/2018, contractul de asistenţă juridică ce conţine o denumire greşită a societăţii respective, dar şi împuternicirea avocaţială emisă în temeiul acelui contract de asistenţă juridică.

Înalta Curte constată că fapta ilicită, astfel cum este descrisă de către recurentă în materialitatea ei, inclusiv normele de drept material pretins a fi greşit interpretate sau aplicate de către instanţa de apel, conturează o chestiune ce ţine, eventual, de legalitatea reprezentării în dosarul nr. x/2018, aspect fără relevanţă în litigiul pendinte, având ca obiect o presupusă prelucrare ilicită de date personale (în care reprezentantul societăţii pârâte din dosarul nr. x/2018 are, la rândul său, calitatea de pârât) şi care nici nu mai poate fi pusă în discuţie, câtă vreme prin decizia nr. 1045/08.06.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosar nr. x/2018, recursul declarat de pârâta C. S.R.L. a fost respins ca fiind formulat de o persoană juridică fără capacitate de folosinţă.

În prezenta cauză, instanţa nu este ţinută să verifice legalitatea sau nelegalitatea raporturilor de reprezentare dintre pârât şi societatea recurentă din cadrul dosarului nr. x/2018, ci să analizeze dacă prelucrarea datelor personale ale recurentei, de către pârât, în calitate de avocat al recurentei din dosarul nr. x/2018, s-a realizat cu respectarea normelor de drept material incidente (naţionale şi comunitare).

Astfel, întrucât demersul judiciar al recurentei este întemeiat, în principal, pe dispoziţiile Regulamentului UE nr. 679/2016, Înalta Curte reţine că art. 4 pct. 7 din actul normativ defineşte operatorul de date personale ca fiind "persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenţia sau alt organism care, singur sau împreună cu altele, stabileşte scopurile şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal; atunci când scopurile şi mijloacele prelucrării sunt stabilite prin dreptul Uniunii sau dreptul intern, operatorul sau criteriile specifice pentru desemnarea acestuia pot fi prevăzute în dreptul Uniunii sau în dreptul intern".

De asemenea, art. 4 pct. 6 din acelaşi regulament, stabileşte că: (1) Prelucrarea este legală numai dacă şi în măsura în care se aplică cel puţin una dintre următoarele condiţii: a) persoana vizată şi-a dat consimţământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice; b) prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte sau pentru a face demersuri la cererea persoanei vizate înainte de încheierea unui contract; c) prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale care îi revine operatorului; d) prelucrarea este necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane fizice; e) prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care serveşte unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorităţii publice cu care este învestit operatorul; f) prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terţă, cu excepţia cazului în care prevalează interesele sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protejarea datelor cu caracter personal, în special atunci când persoana vizată este un copil."

Din perspectiva acestor reglementări, în mod corect instanţa de apel a reţinut că în exercitarea atribuţiilor legale, avocatul se încadrează în categoria operatorilor de date cu caracter personal.

Este de observat însă că recurenta nu contrazice aceste considerente, ci face apărări cu privire la raporturile contractuale dintre avocat şi societatea pe care acesta a reprezentat-o, cu privire la legalitatea unor acte de procedură conţinute în dosarul nr. x/2018 şi invocă o pretinsă interpretare sau aplicare greşită a unor texte de lege străine de obiectul prezentei cauze, deducând astfel judecăţii în prezentul recurs aspecte ce au făcut, eventual, obiectul dosarului nr. x/2018

Înalta Curte relevă că în cadrul dosarului nr. x/2018, pârâtul din prezenta cauză a avut calitatea de avocat al uneia din părţi, respectiv al recurentei-pârâte C. S.R.L., care a figurat în această calitate şi cu această denumire până la pronunţarea hotărârii instanţei de recurs.

În acest sens, dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. stabilesc că "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: b) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, denumirea şi sediul intimatului".

În calitate de avocat, pârâtul din prezenta cauză avea obligaţia legală să menţioneze în cererea de recurs numele, prenumele, domiciliul sau reşedinţa intimatei din acel dosar (recurenta din prezenta cauză), astfel încât prelucrarea datelor cu caracter personal s-a realizat în îndeplinirea acestei obligaţii legale, deci în baza unui temei existent în dreptul intern.

Totodată, prelucrarea datelor cu caracter personal ale recurentei are temei legal şi în Regulamentul (UE) 2016/679 care, în art. 6 alin. (1) pct. c) prevede că prelucrarea datelor cu caracter personal este legală dacă este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale care îi revine operatorului, situaţie în care s-a regăsit pârâtul când, în calitate de avocat al unei părţi, a declarat recurs în cauza nr. x/2018.

Prin urmare, prelucrarea de către intimat a datelor cu caracter personal ale recurentei nu contravine dreptului Uniunii Europene şi nici dreptului intern.

Mai mult, în calitate de reprezentant convenţional al unei părţi, respectiv de avocat, acesta avea obligaţia, chiar în lipsa unei împuterniciri în acest sens, să declare recurs pentru a prezerva dreptul părţii pe care o reprezintă.

În acest context, faptul că la momentul formulării recursului în dosarul nr. x/2018, persoana juridică pentru care s-a declarat recurs nu mai era în fiinţă, nu este relevant pentru analiza de legalitate a hotărârii ce a soluţionat litigiul, având ca obiect utilizarea datelor cu caracter personal ale recurentei.

Totodată, este de observat că recurenta nu indică, în concret, în ce constă prelucrarea ilicită a datelor sale personale de către pârât în dosarul nr. x/2018, ci reiterează starea de fapt şi raporturile dintre părţi, indică, în forma citării, textele legale pretins interpretate/aplicate greşit de către instanţa de apel şi solicită admiterea excepţiilor invocate prin cererea de apel cu referire la actele procedurale întocmite de către pârât în calitate de avocat (nulitatea recursului declarat, a contractului de asistenţă juridică, a împuternicirii avocaţiale, etc.).

Or, simpla utilizare a datelor personale, nu atrage per se caracterul ilicit pe care îl pretinde recurenta, dacă acesta nu este invocat şi dovedit într-o modalitate corespunzătoare.

Nici înscrisul pe care recurenta îl depune în prezenta cale extraordinară de atac (răspunsul Curţii de Apel Bucureşti nr. 241/S/18.10.2014 care atestă faptul că în perioada 17.05.2021-01.07.2022 nu s-a solicitat acces la dosarul electronic nr. x/2018) şi nici plicul nedesfăcut din dosarul de apel, prin care se menţionează de factorul poştal că destinatarul C. S.R.L. nu a fost găsit în perioada 02.06.2022-03.06.2022 spre a i se comunica hotărârea din dosarul nr. x/2018, nu sunt apte să combată concluzia instanţei în sensul că pârâtul a prelucrat datele personale ale recurentei în exercitarea unei obligaţii legale, specifice raporturilor dintre avocat şi client.

În ce priveşte dispoziţiile legale din Regulamentul Uniunii Europene nr. 679/2016 şi din Directiva nr. 2011/83/UE, din finalul memoriului de recurs, Înalta Curte constată că acestea sunt redate în forma citării, reprezintă reglementări de ordin general ce vizează raporturile dintre persoana fizică ce acţionează în calitate de reprezentant al persoanei juridice şi reprezentat, respectiv noţiunea calităţii de comerciant şi nu se corelează cu considerentele instanţei de apel.

Astfel, în acord cu statuările instanţei de apel, Înalta Curte reţine că prelucrarea datelor personale ale recurentei de către pârât s-a realizat în condiţii de legalitate, situaţie faţă de care motivul de recurs invocat nu poate fi primit.

Cu privire la aplicarea şi interpretarea eronată a celorlalte norme juridice invocate în susţinerea recursului - dispoziţiile art. 1919 C. civ., art. 1884 alin. (2) C. civ., art. 187, 200, 201, 203, 204 C. civ., art. 205 din Legea nr. 31/1990 (modificările actului constitutiv al societăţii)- Înalta Curte evidenţiază că acestea nu au nicio legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulat de către reclamantă, că sunt supraabundente. Acestea reprezintă, în realitate, nemulţumiri ale recurentei referitoare la modalitatea de înfiinţare/încetare a persoanei juridice, care nu au propus nicio consecinţă asupra modalităţii de prelucrare a datelor personale ale acesteia.

Pentru aceste considerente, apreciind că nu sunt întemeiate criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1161/A din 12 noiembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1161/A din 12 noiembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 noiembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.