Application of res judicata to successive civil claims for judicial error and compensation based on the same criminal conviction

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2025

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la 22.12.2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Tribunalul Iaşi, angajarea răspunderii pârâtului pentru eroarea judiciară în privinţa pronunţării soluţiei de condamnare a sa, deoarece la nivelul anului 1992 nu a avut parte de un proces echitabil.

La 01.02.2024 reclamantul a depus o cerere precizatoare, prin care a învederat că obiectul cererii se referă doar la constatarea erorii judiciare şi nu la repararea erorii judiciare, cu menţiunea că ulterior constatării erorii se va adresa instanţei de judecată cu o cerere în răspundere delictuală.

La 12.03.2024 Tribunalul Iaşi a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia netimbrării acţiunii, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 127 alin. (2)1, art. 541 alin. (2) C. proc. pen.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1123/20.09.2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat. A respins acţiunea reclamantului, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 220/A/06.03.2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinţei civile nr. 1123/20.09.2024 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 220/A/06.03.2025 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, cu consecinţa constatării că în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat prevăzută de art. 430-431 C. proc. civ.

Recurentul a învederat că, în dosarul nr. x/2021, cererea de chemare în judecată a fost formulată în temeiul art. 96 din Legea nr. 303/2004, că în acest litigiu figurau A., în calitate de reclamant, Statul Român şi Tribunalul Iaşi, în calitate de pârâţi, iar obiectul dedus judecăţii era reprezentat de reparare prejudicii erori judiciare, solicitându-se acordarea sumei de 2.500.000 euro.

În prezenta cauză, cererea reclamantului a fost formulată în temeiul art. alin. (5) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pentru faptul că, în urma unor erori judiciare acesta a fost privat în mod nelegal de libertate o perioadă de 1520 zile, fiind încălcate dispoziţiile art. 542 alin. (2) din C. proc. pen. şi art. 9 alin. (5) din Legea nr. 201/2023, solicitându-se constatarea erorii judiciare, iar nu acordarea unei reparaţii.

Prin urmare, între cele două cauze nu există tripla identitate care să justifice incidenţa autorităţii de lucru judecat.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la 23.06.2025, intimatul-pârât Tribunalul Iaşi a invocat excepţia de nulitate a recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., arătând că prin cererea de recurs reclamantul a reprodus starea de fapt şi nemulţumirea sa cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată, aspecte ce nu pot constitui critici de nelegalitate.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că prin cererea de recurs recurentul critică soluţia instanţei de fond apreciind greşit temeiul de drept invocat de instanţa de fond în respingerea acţiunii sale, respectiv, art. 430 alin. (1), (2) şi (4) coroborat cu art. 431 C. proc. civ., motivând că prezenta cauză şi dosarul nr. x/2021 au cauze diferite.

Contrar acestor susţineri, dispoziţiile art. 431 din C. proc. civ. se referă la cauza raporturilor juridice deduse judecăţii şi nu la temeiul de drept invocat de reclamant.

În cadrul dosarului nr. x/2021, reclamantul a solicitat constatarea erorii judiciare în cauza nr. 1256/1992, cu obligarea Statului Român şi a Tribunalului Iaşi la plata sumei de 2.500.000 euro cu titlu de pretenţii, faptele deduse judecăţii fiind aceleaşi în ambele dosare, respectiv eroarea judiciară pretins săvârşită în anul 1992.

Or, solicitarea de constatare şi nu de reparare de prejudicii sunt chestiuni pur formale, care nu schimbă cauza raporturilor juridice, astfel încât în mod corect a fost admisă şi menţinută soluţia instanţei de fond privind autoritatea de lucru judecat în raport cu decizia civilă nr. 2996/14.12.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Pretinde că obiectul prezentului dosar este diferit de obiectul dosarului nr. x/2021 în raport de care a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat, motivat de faptul că în dosarul pendinte nu există reclamant, nu există pârâţi şi nu au fost solicitate pretenţii.

Însă, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, "orice eroare judiciară dedusă judecăţii ca o acţiune în constatare sau ca o acţiune în realizare, trebuie să facă obiectul unei cereri contencioase care în mod obligatoriu se judecă cu un pârât, astfel cum rezultă din art. 192 alin. (3), art. 194 alin. (1) teza a II-a şi art. 30 alin. (1) C. proc. civ., chiar dacă reclamantul consideră inutil acest lucru. Cererea contencioasă fără pârât este o cerere nulă în condiţiile art. 196 C. proc. civ.."

Prin notele scrise înregistrate la 21.10.2025, recurentul a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat şi a învederat că, în cauză, nu este îndeplinită autoritatea de lucru judecat, întrucât în dosarul nr. x/2021 a formulat o acţiune în pretenţii, iar în prezenta cauză a formulat o acţiune în constatare.

La aceeaşi dată, recurentul a formulat cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pentru soluţionarea căreia s-a dispus formarea unui dosar asociat distinct, cu termen 19.11.2025, cerere care a fost respinsă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, întrucât prin întâmpinarea formulată s-a invocat excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar recurentul nu a încadrat în drept calea extraordinară de atac, Înalta Curte constată că, având în vedere criticile deduse judecăţii, care vizează modalitatea în care instanţa de apel a apreciat asupra autorităţii de lucru judecat, instituţie juridică reglementată prin norme de drept procesual (art. 430, art. 431 din C. proc. civ.), recursul este încadrabil în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., motiv de casare incident atunci când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Prin urmare, excepţia de nulitate pentru neîncadrarea invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât Tribunalul Iaşi nu poate fi primită şi va fi respinsă.

Recurentul este nemulţumit de faptul că instanţele anterioare au respins demersul său judiciar pentru autoritate de lucru judecat, excepţie despre care pretinde că nu este incidentă în cauza pendinte, întrucât cele două dosare în raport de care s-a reţinut autoritatea de lucru judecat sunt diferite. Astfel, consideră că dosarul din anul 2021 a avut ca obiect acordarea de despăgubiri pentru erori judiciare, iar obiectul prezentului dosar este reprezentat de o acţiune în constatarea erorilor judiciare.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 430 din C. proc. civ.:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.".

Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţei a chestiunii litigioase deja rezolvate, iar raţiunea reglementării anterior menţionate o constituie necesitatea de a preveni încălcarea autorităţii de lucru judecat şi de a împiedica instanţele să dea soluţii contrare în dosare diferite.

Dupa cum se poate observa efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătoreşti are două accepţiuni: stricto sensu semnifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect, cu aceeaşi cauză (exclusivitatea), iar lato sensu semnifica efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumţie irefragabilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea).

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că este necesar să se facă distincţie între efectul negativ al autorităţii de lucru judecat care are drept consecinţă respingerea acţiunii în temeiul acestei excepţii, întrucât sunt îndeplinite elementele prevăzute de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ. şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., care se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi.

În ceea ce priveşte condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, anume evitarea contradicţiilor dintre hotărârile judecătoreşti, Înalta Curte reţine că aceasta reprezintă o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, respectiv interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) din C. proc. civ. conform cărora "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Înalta Curte relevă că, în cauza pendinte, instanţele anterioare, în mod corect, au valorificat efectul negativ al autorităţii de lucru judecat raportat la circumstanţele concrete ale pricinii, situaţie faţă de care recursul nu poate fi primit.

Astfel, Înalta Curte notează că anterior promovării prezentului demers judiciar, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 28.10.2021 sub nr. x/2021, recurentul din prezenta cauză a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor şi Tribunalul Iaşi, obligarea pârâţilor la plata sumei de 2.500.000 RON, cu titlu de despăgubiri, pentru acoperirea prejudiciului cauzat, ca urmare a erorii judiciare a cărei victimă susţine că a fost.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 96 alin. (3) lit. b) din legea nr. 303/2004, art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 52 alin. (3) din Constituţie, art. 1381 C. civ., art. 540 C. proc. pen.

Eroarea judiciară pretinsă a vizat condamnarea nelegală dispusă prin sentinţa penală nr. 113/24.11.1992, pronunţată de Tribunalul Iaşi, la 50 luni de închisoare, respectiv 1520 de zile. În cadrul acestui dosar, prin sentinţa civilă nr. 656/03.05.2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, acţiunea reclamantului a fost respinsă ca inadmisibilă, soluţie menţinută şi în căile de atac apel şi recurs (prin decizia civilă nr. 433/A/15.03.2023 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul reclamantului ca nefondat, iar prin decizia civilă nr. 2669/14.12.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a anulat recursul reclamantului).

Prin prezenta acţiune, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 22.12.2023 sub nr. x/2023, reclamantul a solicitat constatarea erorii judiciare săvârşită de Tribunalul Iaşi prin sentinţa penală nr. 113/24.11.1992. Prin precizarea înregistrată la data de 01.02.2024, reclamantul a arătat că nu solicită repararea prejudiciului, ci constatarea erorii judiciare. În drept, au fost invocate prevederile art. 127 alin. (2)1, art. 541 alin. (2) din C. proc. pen.

Din analiza demersurilor judiciare ale recurentului, Înalta Curte decelează că, indiferent de dispoziţiile legale invocate ca temei juridic al celor două acţiuni, de modalitatea în care recurentul-reclamant a înţeles să îşi denumească demersul judiciar (acţiune în realizare sau acţiune în constatare), ori de faptul că a solicitat sau nu acordarea de despăgubiri, finalitatea avută în vedere la învestirea instanţei este identică în cele două litigii, şi anume stabilirea săvârşirii unei erori judiciare, cu consecinţele legale derivate.

În motivarea ambelor acţiuni, recurentul-reclamant a făcut referire la aceeaşi sentinţă penală nr. 113/24.11.1992 a Tribunalului Iaşi şi la aceeaşi condamnare de 50 luni (1520 zile) pretins nedreaptă, în raport de care solicită a se constata că a fost săvârşită o eroare judiciară. De asemenea, recurentul a susţinut în ambele sesizări că Tribunalul Iaşi este partea care a săvârşit pretinsa eroare judiciară.

Chiar dacă, în prezenta cauză, recurentul-reclamant a indicat alt temei de drept şi a apreciat că nu se judecă în contradictoriu cu vreo persoană fizică sau juridică, faptele deduse judecăţii conturează, în realitate, aceeaşi cauză juridică, care se referă la eroarea judiciară pretins săvârşită în dosarul din anul 1992, aspecte asupra cărora instanţele judecătoreşti s-au pronunţat în mod definitiv în cadrul dosarului nr. x/2021

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant în sensul că în litigiul pendinte nu se judecă cu nimeni, se evidenţiază că procedura declanşată este una contencioasă, şi nu necontencioasă.

În procedura contencioasă aplicabilă în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 192 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora " Cel care formulează cererea de chemare în judecată se numeşte reclamant, iar cel chemat în judecată se numeşte pârât." Având în vedere că, din conţinutul cererii de chemare în judecată, se deduce că Tribunalul Iaşi a săvârşit eroarea judiciară, este evident că acesta are calitatea de pârât în prezenta cauză.

În plus, se subliniază că indicarea unor alte temeiuri de drept în a doua cerere nu are relevanţă din perspectiva excepţiei autorităţii de lucru judecat, câtă vreme scopul urmărit de parte este identic, iar calificarea juridică dată de recurentul-reclamant este supusă cenzurii instanţei de judecată, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "Judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile".

Prin urmare, întrucât cadrul procesual şi pretenţiile deduse judecăţii, indiferent de calificarea proprie a recurentului-reclamant, sunt similare în cele două litigii, excepţia autorităţii de lucru judecat astfel cum a fost reţinută de către instanţa de fond şi menţinută de către instanţa de apel, este incidentă în cauza pendinte, iar soluţia instanţei de apel criticată prin prezentul recurs este legală şi temeinică, nefiind incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, apreciind că nu sunt întemeiate criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 220/A din 6 martie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 220/A din 06 martie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 noiembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.