Specific performance of real estate sale contract and cassation admissibility of factual and evidentiary critiques under strict legal review

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2025

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 05.05.2022, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C., pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul apartament nr. x situat în Bucureşti, str. x, Bl. Corp A, mansardă, înscris în CF nr. x, compus din 4 camere de locuit şi dependinţe, având o suprafaţă utilă de 132,36 mp, împreună cu o cotă indiviză de 23,72% aferentă din părţile comune şi dreptul de folosinţă asupra terenului indiviz, în suprafaţă de 54,56 mp, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1279 alin. (3) C. civ.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată, iar prin cerere reconvenţională a solicitat obligarea reclamanţilor-pârâţi la plata sumei de 24.000 RON reprezentând daune-interese, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea adiţională depusă la 21.11.2022, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 euro reprezentând dublul avansului achitat, în acord cu dispoziţiile art. 7.1.7 din antecontract, în situaţia în care se va respinge cererea având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1225/22.11.2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamanţilor B. şi A.. A admis în parte cererea reconvenţională. A obligat reclamanţii pârâţi să plătească pârâtei reclamante suma de 1600 de euro, echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii, cu titlu de lipsă de folosinţă. A respins în rest cererea reconvenţională, ca neîntemeiată. A obligat reclamanţii pârâţi să plătească pârâtei reclamante suma de 7566,22 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1110/A/07.11.2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţii B. şi A. şi de pârâta C. împotriva sentinţei civile nr. 1225/22.11.2023 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă. A obligat apelanta-pârâtă la plata sumei de 2.000 RON către apelanţii-reclamanţi, reprezentând cheltuieli de judecată. A obligat apelanţii-reclamanţi la plata sumei de 3.552,8 RON către apelanta-pârâtă, reprezentând cheltuieli de judecată. A compensat cheltuielile de judecată, astfel cum au fost stabilite, până la concurenţa sumei de 2.000 RON. A obligat apelanţii-reclamanţi la plata către apelanta-pârâtă a sumei 1552,8 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1110/A/07.11.2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., reclamanţii D. şi B., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

După ce au expus situaţia de fapt şi motivele de apel deduse judecăţii în etapa procesuală anterioară, recurenţii au învederat că hotărârea recurată conţine motive străine de natura cauzei, întrucât instanţa de apel a reţinut greşit situaţia de fapt.

În acest sens, recurenţii au arătat că, în ce priveşte primul motiv de apel, instanţa în mod greşit a reţinut că recurenţii au invocat doar art. 425 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ., în realitate, fiind invocat alin. (1) în integralitate.

Totodată, instanţele anterioare nu au menţionat cererea precizatoare a reclamanţilor, atunci când au reţinut obiectul cererii şi susţinerile părţilor.

O altă motivare străină de natura cauzei este interpretarea dată de instanţele anterioare extraselor de carte funciară, în sensul că în hotărârea atacată se menţionează o suprafaţă de 56 mp, reprezentând cota indiviză a terenului de sub clădire, iar, în realitate, este vorba de o cotă indiviză de 12,79 mp, cotă indiviză separată şi făcând parte dintr-o curte aferentă blocului. Pentru această cotă indiviză a solicitat banca dovada proprietăţii şi nu pentru cea de sub construcţie în suprafaţă de 56 mp.

Mai învederează recurenţii că reţinerile instanţei de apel în sensul că nu comportamentul pârâtei ar fi provocat întârzierea aprobării creditului de către E., nu pot fi considerate motivare la obiect, întrucât întârzierea acesteia de a produce actele solicitate a dus la tergiversarea aprobării creditului de către bancă. Doar diligenţele recurenţilor şi ale notarului de a găsi o soluţie juridică de a putea încheia contractul de vânzare au dus la aprobarea creditului, dar cu o întârziere de câteva zile. Pârâta nu a făcut decât să profite de această situaţie, îmbogăţindu-se fără justă cauză cu avansul achitat de către reclamanţi.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la 28.04.2025, intimata-pârâtă C. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata a învederat că instanţa de apel a arătat, în cadrul considerentelor hotărârii, obiectul cererii şi susţinerile părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat soluţia, arătând atât motivele, pentru care au fost admise, cât şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, astfel încât hotărârea pronunţată este conformă exigenţelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurenţilor, instanţa de fond, în considerentele sale, a reţinut prevederile contractuale referitoare la arvună, însă a respins cererea cu privire la acestea.

Situaţia de fapt şi extrasele de carte funciară au fost apreciate, în mod corect, de către instanţa de apel, în contextul în care intimata a dobândit un drept de proprietate asupra terenului situat sub construcţie, iar nu un drept de folosinţă, cum eronat pretind recurenţii.

Motivul real al neîncheierii contractului de vânzare-cumpărare nu este reprezentat de faptul că dreptul de proprietate asupra terenului nu era intabulat, ci de faptul că recurenţii nu au executat obligaţia de plată a restului de preţ, astfel cum a fost stabilită prin Antecontractul nr. x

Recurenţii nu au dovedit culpa intimatei în lipsa aducerii la îndeplinire a cerinţelor băncii creditoare într-un termen rezonabil, care să fi permis obţinerea finanţării, dimpotrivă, la o zi după ce notarul public a fost informat că E. solicită un extras de carte funciară şi pentru teren, intimata a procedat în acest sens.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recurenţii au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., text legal ce reglementează trei ipoteze, care conduc la casarea unei hotărâri şi anume: a) hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că acestea lipsesc cu desăvârşire sau există o motivare, dar ea este insuficientă, nu răspunde tuturor cererilor sau, după caz, criticilor aduse hotărârii de primă instanţă; b) motivele hotărârii recurate sunt contradictorii. Contradicţia poate fi constatată în cuprinsul considerentelor sau prin analiza acestora în raport cu dispozitivul, fiind posibilă ipoteza în care ele nu susţin dispozitivul, ci, din contră, îl contrazic; c) hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare.

Dacă pentru invocarea nemotivării hotărârii supuse căii de atac, în principiu, este suficientă trimiterea la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., pentru celelalte două variante normative - motivarea contradictorie ori motivarea pe baza unor motive străine de natura pricinii - recurenţii trebuie să indice instanţei de recurs şi să dezvolte această ipoteză de casare prin critici concrete, din care să reiasă cu claritate caracterul contradictoriu al unor considerente în drept (având în vedere că instanţa de recurs exercită exclusiv un control judiciar de legalitate) sau să indice acele considerente străine de natura pricinii.

Subsumat motivului de recurs invocat, se învederează că "...instanţa de apel a reţinut greşit situaţia de fapt, ceea ce a dus la motivarea deciziei sale în mod străin faţă de natura cauzei".

Printr-o primă critică întemeiată pe acest motiv de casare, recurenţii arată că instanţa de apel a reţinut greşit, referitor la primul motiv de apel, că apelanţii-reclamanţi au invocat doar dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ., aceştia invocând textul legal în integralitatea sa. În concret, recurenţii afirmă că instanţele anterioare nu au menţionat cererea precizatoare a acestora, atunci când au arătat obiectul cererii şi susţinerile pe scurt.

Contrar acestor apărări, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut, în considerente, că "prima critică a apelanţilor-reclamanţi vizează faptul că prima instanţă nu a menţionat (în practicaua hotărârii) cererea precizatoare şi conţinutul acesteia, depusă de reclamanţi, prin care au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 euro, reprezentând dublul avansului, încălcând astfel, dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.."

Prin urmare, susţinerea recurenţilor în sensul că instanţa de apel nu ar fi luat act de invocarea în integralitate a dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ. nu se confirmă, textul legal menţionat are un singur alineat, iar invocarea sa este menţionată de către instanţa de apel, conform solicitării apelanţilor-reclamanţi.

Împrejurarea că instanţa de apel face trimitere la diverse părţi din conţinutul acestui articol privind fie menţiunile pe care trebuie să le cuprindă partea introductivă a unei hotărâri judecătoreşti, fie elementele care trebuie să se regăsească în considerentele hotărârii, nu presupune că aceasta nu a luat în considerare textul legal în întregul său, ci reprezintă argumente ce combat motivul de apel invocat de către reclamanţi.

În acest sens, verificând conţinutul sentinţei civile apelate, instanţa de apel a reţinut că "prima instanţă a arătat obiectul cererii adiţionale formulate de reclamanţi şi depusă la dosar, în data de 21.11.2022, prin care au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 euro, reprezentând dublul avansului achitat, în situaţia în care se va respinge cererea având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare - cumpărare (pg. x din hotărâre), astfel că acest motiv de apel este găsit ca fiind neîntemeiat."

În acord cu statuările instanţei de apel, Înalta Curte constată că susţinerile recurenţilor nu se verifică, critica a fost analizată de către instanţa de apel astfel cum a fost formulată şi i s-a dat o dezlegare jurisdicţională ce nu poate fi subsumată cazului de casare invocat în recurs, astfel încât nu poate fi primită şi va fi respinsă ca atare.

Printr-o a doua critică întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ. - din perspectiva unei motivări străine de natura cauzei- recurenţii învederează că instanţa de apel a interpretat greşit conţinutul extraselor de carte funciară depuse la dosarul cauzei, în sensul că în hotărârea atacată se menţionează o suprafaţă de 56 mp reprezentând cota indiviză a terenului de sub clădire, însă, în realitate, se referă la o cotă indiviză de 12,79 mp care face parte dintr-o curte aferentă blocului.

Înalta Curte reţine că o astfel de critică vizează modalitatea de administrare şi interpretare a probatoriilor (întrucât extrasele de carte funciară reprezintă înscrisuri depuse în probaţiune la dosar), reprezentând astfel o chestiune de netemeinicie, ce nu poate fi analizată în configuraţia juridică a căii extraordinare de atac a recursului, în care analiza cauzei poartă exclusiv asupra aspectelor de nelegalitate, de neconformare a hotărârii atacate cu normele de drept incidente.

Prin urmare, întrucât această critică excedează limitelor în care se desfăşoară controlul de legalitate în recurs, ea nu poate fi primită, urmând a fi înlăturată, pentru argumentele arătate.

Printr-o a treia critică ce fundamentează motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., recurenţii învederează că alegaţiile instanţei de apel referitoare la faptul că comportamentul pârâtei ar fi provocat întârzierea aprobării creditului de către E., nu pot fi considerate ca reprezentând o motivare corespunzătoare.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte constată că dezlegările date de către instanţa de apel cu privire la existenţa sau inexistenţa culpei pârâtei în întârzierea aprobării creditului bancar se raportează la motivele de apel ale reclamanţilor, care au fost analizate în mod judicios de către instanţa de apel, fiind expus un raţionament juridic clar.

Prin urmare, pe de o parte, în cauză nu se poate aprecia că motivarea instanţei de apel cu privire la pretinsa culpă a pârâtei în întârzierea aprobării creditului bancar nu ar fi corespunzătoare, cum eronat susţin recurenţii, întrucât argumentele instanţei de apel a cercetat criticile formulate de către recurenţi, aplecându-se cu seriozitate asupra argumentelor expuse.

Pe de altă parte, împrejurarea că recurenţii sunt nemulţumiţi de soluţia pronunţată în cauza pendinte şi de considerentele care o fundamentează, nu atrage, în mod automat, incidenţa cazului de casare invocat, câtă vreme nu sunt identificate aspecte concrete de nelegalitate.

Înalta Curte constată că, având în vedere situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită pe baza probelor administrate în cauză de către instanţele devolutive, ce nu mai pot fi dezbătute în calea extraordinară a recursului, în mod corect şi cu o motivare corespunzătoare, instanţa de apel a reţinut că nu există o culpă în ce priveşte întârzierea obţinerii creditului necesar achiziţionării de locuinţe, nici în sarcina reclamanţilor, nici în sarcina pârâtei.

Învestită cu această critică, instanţa de apel a subliniat că, în considerentele hotărârii de primă instanţă, se regăsesc argumentele pentru care s-a apreciat că nu este dovedită culpa promitentei-vânzătoare, constând în lipsa aducerii la îndeplinire a cerinţelor băncii.

În ce priveşte împrejurarea dacă lipsa datelor solicitate de E. a determinat sau nu aprobarea creditului cu întârziere, instanţa de apel a reţinut că s-au făcut demersuri de către pârâte C. şi de către notarul public pentru obţinerea unui extras de carte funciară şi pentru terenul aferent blocului (cel din care se transmite dreptul de proprietate asupra cotei de 54,56 mp) în cursul lunii martie 2022, iar cererea de credit a fost aprobată în data de 23.03.2022 şi că nu a fost făcută niciun fel de dovadă că înscrisul solicitat de bancă i-ar fi fost transmis şi care ar fost relevanţa sa în analiza cererii de creditare, în condiţiile în care cererea a fost aprobată şi în lipsa acestuia."

În acest context factual, instanţa de apel a explicitat că, în mod corect, prima instanţă a reţinut inexistenţa culpei niciuneia dintre părţile litigante, în ceea ce priveşte obţinerea cu întârziere a creditului bancar.

Faţă de probatoriul administrat în cauză şi care nu mai poate fi pus în discuţie în cadrul analizei de legalitate, instanţa de apel a concluzionat că "...în mod judicios, a reţinut prima instanţă că nu s-a făcut dovada că lipsa datelor solicitate de către E. a determinat aprobarea creditului în favoarea beneficiarilor, cu întârziere, întârziere care nu poate fi imputată, oricum, apelantei-pârâte, atât timp cât cererea a fost aprobată şi în lipsa comunicării către E. a acestor date."

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie notează că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. (b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Potrivit art. 13 din C. proc. civ., dreptul la apărare este garantat iar potrivit art. 6 "orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege. În acest scop, instanţa este datoare să dispună toate măsurile permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a judecăţii".

Art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului stabileşte că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa.

Se reţine că procesul civil este guvernat de mai multe principii, în cauza de faţă relevante fiind principiul dreptului la un proces echitabil, principiul dreptului la apărare şi principiul contradictorialităţii.

Astfel, procesul civil este creaţia părţii, care îl declanşează şi a părţii chemate în proces. Principiul contradictorialităţii constă în posibilitatea părţilor de a discuta în contradictoriu toate elementele cauzei, care pot servi la soluţionarea pricinii deduse judecăţii, iar o altă formă de existenţă a acestui principiu se manifestă prin obligaţia instanţei de a supune discuţiei părţilor toate elementele cauzei deduse judecăţii, din această perspectivă, putându-se discuta de o întrepătrundere între principiul contradictorialităţii şi principiul dreptului la apărare.

Mai mult, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă sau cel puţin de a le aprecia (CEDO cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României). Singura garanţie că instanţă a analizat susţinerile părţilor, argumentele şi probele administrate o reprezintă motivarea hotărârii judecătoreşti.

Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa că motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară şi precisă, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate aspectele incidente în cauză, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv. Hotărârea instanţei trebuie să cuprindă, ca o garanţie a caracterului echitabil al procedurii judiciare şi al respectării dreptului la apărare al părţilor, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile/apărările părţilor. Considerentele hotărârii, reprezentând explicitarea soluţiei din dispozitiv, sprijinul necesar al acestuia, fac corp comun cu dispozitivul şi intră deopotrivă în autoritate de lucru judecat, raportat la părţile din dosar şi obiectul cauzei. (par. 171).

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel cum se reţine în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 28 aprilie 2005, pronunţată în Cauza Albina împotriva României, paragraful 30, dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, "include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.

Curtea europeană a reţinut în jurisprudenţa sa că este motivată în mod corespunzător o decizie care permite părţilor să facă uz efectiv de dreptul lor de apel (Hirvisaari împotriva Finlandei, pct. 30 in fine). Deşi art. 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înţeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei (dec.); Perez împotriva Franţei (MC), pct. 81].

Întinderea obligaţiei privind motivarea poate varia în funcţie de natura deciziei (Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27) şi trebuie analizată în lumina circumstanţelor speţei: trebuie să se ţină seama în special de diversitatea motivelor pe care un justiţiabil le poate ridica în instanţă şi de diferenţele din statele contractante în materie de dispoziţii legale, cutume, concepţii doctrinare, prezentarea şi redactarea hotărârilor şi deciziilor (Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27).

Corelativ obligaţiei de motivare a instanţei de judecată îi revine şi părţii nemulţumite de soluţia pronunţată de către instanţa de judecată, îndatorirea de a-şi expune propriul raţionament şi argumentele pentru a combate modul de soluţionare al unei cereri principale/accesorii sau subsidiare.

Aplicând aceste principii în cauza de faţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu se poate reţine vreo deficienţă de motivare în ce priveşte hotărârea instanţei de apel, care a răspuns, punctual, criticilor deduse judecăţii prin motivele de apel şi a arătat în mod concret şi la obiect de ce în cauză nu există culpă în obţinerea cu întârziere a creditului, situaţie faţă de care motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ. nu este incident.

Faţă de soluţia ce se va pronunţa şi având în vedere că intimata-pârâtă a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte va face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, fundamentul plăţii cheltuielilor de judecată fiind dat de culpa procesuală în care se află partea care a pierdut procesul. Întrucât intimata-pârâtă a dovedit cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat în cuantum de 4512 RON cu factura nr. x/07.05.2025, aflată la dosar, Înalta Curte va obliga pe recurenţii-reclamanţi la plata acestora, în cuantumul menţionat, în favoarea intimatei-pârâte C..

Pentru aceste considerente, apreciind că nu sunt întemeiate criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B. şi D. împotriva deciziei nr. 1110/A din 07 noiembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi va obliga pe recurenţii-reclamanţi să plătească intimatei-pârâte C. cheltuieli de judecată în cuantum de 4512 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B. şi D. împotriva deciziei nr. 1110/A din 07 noiembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe recurenţii-reclamanţi să plătească intimatei-pârâte C. cheltuieli de judecată în cuantum de 4512 RON.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 noiembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.