Father's appeal against child protection placement order dismissed as inadmissible due to finality of appellate judgment

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 17 martie 2025, pe rolul Tribunalului Cluj, petenta Direcţia Generală de Asistenţă Socială si Protecţia Copilului Cluj a chemat în judecată pe intimaţii A., B., Comuna Căşeiu jud. Cluj prin Primar, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgenţă cu măsura plasamentului, pentru minorii C., şi B. şi E. la asistent maternal profesionist F.; acordarea alocaţiei lunare de plasament pentru cei doi copii asistentului maternal F., începând cu luna următoare emiterii dispoziţiilor de plasament în regim de urgenţă, respectiv 01.03.2025; delegarea exerciţiului drepturilor şi obligaţiilor părinteşti cu privire la copiii C. şi E., Directorului general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, pe durata măsurii de protecţie; obligarea părinţilor să presteze câte 40 de ore lunar, acţiuni sau lucrări de interes local, pe toată durata aplicării măsurii de protecţie specială pentru copii, pe raza administrativ-teritorială în care îşi au domiciliul sau reşedinţa.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 240 din 05 mai 2025, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis cererea formulată de petenta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, prin reprezentant legal, director general G., în contradictoriu cu intimaţii A., B. şi Comuna Căşeiu jud. Cluj prin Primar, şi, pe cale de consecinţă: a dispus înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgenţă cu măsura plasamentului, pentru minorii C., fiul lui D. (decedat) şi B. şi E., fiul lui A. şi B. la asistent maternal profesionist F.; a dispus acordarea alocaţiei lunare de plasament pentru cei doi copii, asistentului maternal F., începând cu luna următoare emiterii dispoziţiilor de plasament în regim de urgenţă, respectiv 01.03.2025; a dispus delegarea exerciţiului drepturilor şi obligaţiilor părinteşti cu privire la copiii C. şi E., Directorului general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, pe durata măsurii de protecţie; au fost obligaţi părinţii să presteze câte 40 de ore lunar, acţiuni sau lucrări de interes local, pe toată durata aplicării măsurii de protecţie specială pentru copii, pe raza administrativ-teritorială în care îşi au domiciliul sau reşedinţa; a respins ca nefondată cererea reconvenţională formulată de intimatul A..

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 217/A din 24 iunie 2025, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 240 din 05.05.2025 a Tribunalului Cluj, pronunţate în dosar nr. x/2025, pe care a menţinut-o.

I.4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă a declarat recurs pârâtul A., recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 22 iulie 2025, sub nr. x/2025 şi repartizat aleatoriu completului de judecată C9, aşa cum reiese din fişa ECRIS şi din procesul-verbal de repartizare aleatorie aflate la dosar.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului şi redeschiderea dosarului, apreciind că nu sunt probe concludente cu privire la acuzaţiile ce i se aduc.

I.5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj a solicitat în principal respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât hotărârea atacată este definitivă şi nu poate fi atacată cu recurs, iar în subsidiar anularea recursului, pe motiv că nu au fost invocate critici concrete de nelegalitate.

Intimatele-pârâte B. şi Comuna Căşeiu prin Primar nu au formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul prin prisma dispoziţiilor art. 499 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond (...), hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte reţine următoarele:

Principiul legalităţii căii de atac, consacrat de dispoziţiile art. 457 C. proc. civ., stabileşte că legea este cea care recunoaşte sau nu dreptul la exercitarea unei căi de atac, iar nu judecătorul. Exprimarea din alin. (1) al articolului anterior menţionat este foarte clară, în sensul că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

În raport cu prevederile art. 129 din Constituţia României şi cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza a II C. proc. civ. "(...) De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului", iar potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "(1) Sunt hotărâri definitive: (…) 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".

În accepţiunea C. proc. civ., prin noţiunea de hotărâre definitivă se înţelege acea hotărâre care nu mai este susceptibilă de a fi atacată nici prin intermediul apelului şi nici al recursului.

Or, pentru a da eficienţă acestor reglementări legale, instanţa este obligată să examineze calea de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală civilă.

Astfel, se constată că în litigiul pendinte, decizia civilă nr. 217/A din 24 iunie 2025 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă a fost pronunţată în soluţionarea apelului declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 240/05.05.2025 a Tribunalului Cluj pronunţate în dosarul nr. x/2025 având ca obiect "plasament - înlocuire măsură plasament în regim de urgenţă cu plasament la AMP".

Se observă că obiectul demersului judiciar iniţiat de reclamantă constă în stabilirea unei măsuri speciale de protecţie a minorilor, măsură prevăzută în mod expres de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, dispoziţiile acestui act normativ ce reglementează procedura de soluţionare a cauzelor privind stabilirea măsurilor de protecţie specială completându-se în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ., astfel cum prevede art. 138 din respectiva lege.

În acest sens, dispoziţiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului prevede că "Hotărârea instanţei de fond este executorie şi definitivă", iar art. 137 stabileşte că "Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării".

Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 (în vigoare din 1 septembrie 2012) pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. care stabilesc că "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară", precum şi pe cele ale alin. (2) al aceluiaşi text de lege care stabilesc că "Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară".

Prin urmare, în raport cu dispoziţiile art. 136 alin. (1) şi art. 137 din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului anterior citate, coroborate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., rezultă că hotărârea instanţei de fond pronunţată în cadrul procedurilor privind stabilirea unor măsuri de protecţie specială va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

Rezultă aşadar că hotărârea pronunţată în apel în cadrul procedurilor privind stabilirea unor măsuri de protecţie specială este definitivă, menţiunea regăsindu-se, de altfel, şi în dispozitivul deciziei recurate.

Ca atare, cum hotărârea recurată a fost pronunţată în soluţionarea unui apel formulat în cauza ce are ca obiect o măsură de protecţie specială (plasament -înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgenţă cu plasament la AMP), aceasta este o hotărâre care nu mai este susceptibilă de reformare pe calea unui recurs, după cum rezultă din interpretarea dispziţiilor legale anterior redate, fiind astfel o hotărâre definitivă, în sensul dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, recurentul-pârât nu are deschisă calea de atac a recursului, întrucât a utilizat şi beneficiat de toate căile de atac prevăzute de lege în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, astfel încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei nr. 217/A din 24 iunie 2025 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj şi cu intimatele-pârâte B. şi Comuna Căşeiu prin Primar.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2025.