Completion of cassation judgment to award litigation costs for annulled main appeal where incidental appeal rendered ineffective

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2025

Deliberând, asupra cererii de completare constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin decizia nr. 1251 din 5 iunie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a dispus:

"Anulează recursul principal declarat de reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva deciziei civile nr. 816A din 31 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauzei cu minori şi familie. Respinge recursul incident, ca rămas fără efect, declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 816 A din 31 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie."

Prin cererea formulată la 11 iulie 2025, petentul A. a solicitat completarea deciziei nr. 1251 din 5 iunie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2023, cu soluţia asupra capătului de cerere accesoriu al întâmpinării depuse la recursul principal, având ca obiect obligarea recurentei-reclamante Autoritatea de Supraveghere Financiară la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea recursului principal, în cuantum de 8.883,23 RON, pe care le-a apreciat ca fiind proporţionale cu natura şi complexitatea cauzei.

În drept, au fost indicate prevederile art. 444 şi ale art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

În dovedire, petentul a anexat contractul de asistenţă juridică anonimizat.

Prin rezoluţia din 22 iulie 2025, s-a stabilit termen de judecată, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea cererii de completare la 13 noiembrie 2025, sens în care s-a constituit prezentul dosar asociat.

Intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară nu a formulat întâmpinare, cererea de completare fiindu-i comunicată la 29 iulie 2025, conform dovezii de înmânare de la fila x.

Petentul A. a formulat note scrise la 31 octombrie 2025, prin care a precizat că suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată reprezintă onorariul ocazionat exclusiv de redactarea şi susţinerea întâmpinării la recursul principal, după cum rezultă din conţinutul întâmpinării sale, în cadrul căreia a fost formulată această cerere, cu atât mai mult cu cât prin recursul incident nu a solicitat obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cererea formulată de petentul A., prin care se solicită completarea dispozitivului deciziei civile nr. 1251 din 5 iunie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2023, sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea recursului principal, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform prevederilor art. 397 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii.

De asemenea, prevederile art. 444 alin. (1) din acelaşi act normativ stipulează astfel: "Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. În cazul hotărârilor definitive pronunţate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare."

Din cuprinsul acestui text de lege, rezultă că încuviinţarea unei cereri de completare a hotărârii judecătoreşti este întemeiată numai atunci când instanţa a omis a se pronunţa asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, această procedură fiind stabilită pentru a se asigura respectarea principiului disponibilităţii în procesul civil, în sensul soluţionării tuturor capetelor de cerere formulate în cauză.

Omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la cheltuielile de judecată se circumscrie cazurilor reglementate de norma de procedură enunţată, dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată fiind recunoscut, potrivit art. 453 din C. proc. civ., părţii care a câştigat procesul, atunci când aceasta le-a solicitat în mod expres, însă instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Din examinarea dispozitivului deciziei, rezultă că instanţa s-a pronunţat asupra recursului principal declarat de Autoritatea de Supraveghere Financiară şi asupra recursului incident, însă nu a soluţionat cererea accesorie de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată expres în cuprinsul întâmpinării de recurentul-pârât A., care a depus, până la închiderea dezbaterilor de la termenul de judecată din 5 iunie 2025, înscrisurile justificative constând în factura seria x nr. x din 17 februarie 2025, încasată în baza facturii proforme nr. 7120, şi extrasul de cont nr. 27 din 11 februarie 2025, din care rezultă că suma de 8.883,23 RON reprezintă onorariul achitat pentru redactarea şi susţinerea întâmpinării la recursul principal.

Constatând că cererea de completare este întemeiată, întrucât instanţa a omis să se pronunţe asupra cererii accesorii privind cheltuielile de judecată solicitate de recurentul-pârât, se impune analizarea temeiniciei acesteia prin raportare la dispoziţiile legale incidente. Potrivit dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Fundamentul obligaţiei îl constituie culpa procesuală, prezumată prin rezultatul procesului, iar acordarea cheltuielilor presupune atât formularea unei cereri exprese, cât şi dovada caracterului real şi justificat al activităţilor pentru care s-au efectuat.

Totodată, dispoziţiile art. 455 din C. proc. civ., aplicabil şi în ipoteza pluralităţii de recurenţi, stipulează posibilitatea distribuirii obligaţiei de plată a cheltuielilor în mod egal, proporţional sau solidar, în funcţie de poziţia procesuală şi raportul juridic dintre aceştia; însă în cauză această normă nu poate opera, întrucât doar recurenta-reclamantă a căzut în pretenţii, câtă vreme recursul incident, rămas fără efect prin aplicarea art. 472 alin. (2) din acelaşi cod, nu poate avea relevanţă în stabilirea cheltuielilor de judecată.

În acest cadru normativ urmează a fi examinată cererea accesorie formulată de recurentul-pârât A. în cuprinsul întâmpinării.

Astfel, în ceea ce priveşte incidenţa prevederilor art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deşi recursul incident a fost respins ca rămas fără efect, această consecinţă procedurală este determinată exclusiv de soluţia asupra recursului principal, care a fost anulat, fiind incidentă una dintre ipotezele prevăzute de dispoziţiile art. 472 alin. (2) din acelaşi act normativ. Efectele recursului incident se produc numai dacă va avea loc o judecată pe fond a apelului principal, limitarea fiind firească, câtă vreme intimatul nu a valorificat dreptul de a introduce un recurs principal, iar situaţia sa juridică rămâne neschimbată.

Recursul incident este o cale de atac subordonată existenţei recursului principal, iar lipsirea sa de utilitate nu poate fi imputată recurentului-incident atunci când derivă din situaţia procesuală generată de partea adversă. În situaţia în care recursul incident devine lipsit de efect ca urmare a situaţiei juridice create de recursul principal, aprecierea asupra cheltuielilor de judecată se realizează prin raportare la partea care, în mod efectiv, a căzut în pretenţii în calea de atac ce a determinat anihilarea efectelor recursului incident.

Drept urmare, Înalta Curte reţine că, în cauză, culpa procesuală revine exclusiv recurentei-reclamante, al cărei recurs principal a fost anulat, aceasta fiind singura cale de atac cercetată şi soluţionată efectiv. Recursul incident declarat de recurentul-pârât este, prin efectul art. 472 alin. (2) din acelaşi cod, lipsit de efect ca urmare a anulării recursului principal, astfel încât nu poate genera consecinţe juridice proprii sub aspectul cheltuielilor de judecată.

Verificând înscrisurile depuse până la închiderea dezbaterilor asupra recursurilor (factura şi extrasul de cont de la filele x, precum şi împuternicire avocaţială seria x/2025 de la fila x, care atestă existenţa contractului de asistenţă juridică), se constată realitatea achitării sumei de 8.883,23 RON, fiind astfel îndeplinită condiţia impusă de art. 452 din C. proc. civ. privind proba plăţii.

În ceea ce priveşte apărarea potrivit căreia serviciile juridice cuprinse în factură ar acoperi şi activitatea aferentă recursului incident, Înalta Curte constată că întinderea obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată se stabileşte prin raportare la calea de atac care a generat efectiv cheltuiala şi faţă de care partea adversă a căzut în pretenţii, în sensul art. 453 din C. proc. civ.. Or, în cauză, cheltuielile efectuate de recurentul-pârât derivă din exercitarea şi soluţionarea recursului principal, singura cale de atac care a fost supusă analizei instanţei şi a determinat, prin anularea ei, incidenţa culpei procesuale a recurentei-reclamante.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, împrejurarea că în contractul de asistenţă juridică încheiat între petentul A. şi B. au fost anonimizate rubricile privind onorariul nu are relevanţă în analiza temeiniciei cererii, întrucât acest înscris a fost depus ulterior momentului închiderii dezbaterilor. Potrivit art. 452 din C. proc. civ., dovada existenţei şi întinderii cheltuielilor de judecată trebuie făcută cel târziu la momentul închiderii dezbaterilor, iar în cauză aceste elemente rezultă din factura şi extrasul de cont depuse în termen, înscrisuri neanonimizate, care atestă plata efectivă a onorariului.

În ceea ce priveşte aprecierea cuantumului, Înalta Curte constată că suma de 8.883,23 RON este proporţională cu activitatea desfăşurată de avocat în etapa procesuală a recursului, întrucât prin întâmpinarea depusă au fost formulate atât apărări referitoare la excepţia nulităţii recursului, cât şi argumente de respingere pe fond a criticilor invocate de recurenta-reclamantă Autoritatea de Supraveghere Financiară, activităţi ce au presupus analiza temeiurilor de drept incidente şi elaborarea unui răspuns adecvat complexităţii cauzei. În raport cu natura şi dificultatea problemelor de drept supuse controlului judiciar, precum şi cu necesitatea unei pregătiri corespunzătoare pentru susţinerea apărărilor în faţa instanţei supreme, cuantumul cheltuielilor de judecată apare ca fiind rezonabil şi justificat.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt întrunite condiţiile legale pentru completarea deciziei în temeiul art. 444 din C. proc. civ., iar cererea de acordare a cheltuielilor de judecată este întemeiată. În consecinţă, dispozitivul deciziei se va completa în sensul obligării recurentei-reclamante Autoritatea de Supraveghere Financiară la plata sumei de 8.883,23 RON către recurentul-pârât A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea privind completarea dispozitivului deciziei nr. 1251 din 5 iunie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2023, formulată de petentul A..

Completează dispozitivului deciziei nr. 1251 din 5 iunie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2023, în sensul că:

Obligă pe recurenta-reclamantă Autoritatea de Supraveghere Financiară la plata sumei de 8.883,23 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către recurentul-pârât A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2025.