Tort damages: Inadmissible material error and omittance claims in annulment of cassation decision on 3-year limitation

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2025

Deliberând, asupra contestaţiei în anulare reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârile pronunţate de instanţele de fond

Prin sentinţa civilă nr. 401 din 21 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, ca neîntemeiată, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârât C. S.A., ca prescrisă.

Prin decizia civilă nr. 1795A din 29 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de reclamanţii A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 401 din 21 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A., a anulat în parte sentinţa civilă apelată, doar cu privire la soluţia dată asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă.

Prin decizia civilă nr. 1182A din 10 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererile de lămurire şi de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1795A din 29 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, formulate de apelanţii-reclamanţi A. şi B..

2. Decizia pronunţată de instanţa de recurs

Prin decizia nr. 148 din 21 ianuarie 2025 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul formulat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei nr. 1795 A din 29 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejucare aceleiaşi instanţe.

A anulat recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 1795 A din 29 noiembrie 2022 şi a deciziei nr. 1182 A din 10 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

3. Motivele contestaţiei în anulare

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 25 aprilie 2025, sub nr. x/2025, contestatorii A. şi B. au solicitat anularea deciziei civile nr. 148 din 21 ianuarie 2025, pronunţată de această instanţă în dosarul nr. x/2021 şi reluarea judecăţii de la cel mai vechi act de procedură efectuat în vederea pronunţării unei noi hotărâri neviciate, întrucât instanţa nu a cercetat toate recursurile formulate de aceştia, iar soluţia de admitere a recursului declarat de D. S.A. a fost pronunţată cu depăşirea atribuţiilor instanţei şi are la bază o greşeală materială.

În drept, contestaţia în anulare sumară se întemeiază pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 4 şi alin. (3) şi ale art. 504-508 din C. proc. civ., precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

În completare, la 5 mai 2025, contestatorii au depus contestaţia în anulare extenso, prin care au susţinut că instanţa nu s-a pronunţat pe toate recursurile formulate, neregularitate care conduce la admisibilitatea contestaţiei în anulare în temeiul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ.

În opinia contestatorilor, o altă eroare săvârşită prin decizia atacată priveşte considerentele prin care s-a reţinut că lipsa de folosinţă a serei nu putea fi pretinsă dincolo de momentul la care reclamanţii au fost despăgubiţi în privinţa elementelor componente care le permiteau repunerea acestora în funcţiune. Despăgubirea a fost făcută în anul 2021 numai pentru elementele componente ale serei. De aceea, au solicitat să se dispună efectuarea unei expertize şi, în raport cu aceasta, să se dispună în consecinţă admiterea apelului şi anularea în totalitate a sentinţei.

Cu privire la recursul intimatei D. S.A., au susţinut că soluţia de admitere este greşită, întrucât prescripţia de 3 ani nu curge de la momentul producerii incidentului şi nici la data plăţii efective a despăgubirii în anul 2021, ci curge din luna septembrie a anului 2018, aceasta fiind data la care au cunoscut paguba şi pe cel care răspunde de pagubă. Au mai evidenţiat că există două erori ale instanţei privind nereală situaţie reţinută în fapt şi în drept şi încălcarea atribuţiilor instanţei, ceea ce a dus la admiterea recursului intimatei.

În drept, au fost indicate aceleaşi prevederile legale.

Intimata D. S.A. nu a formulat întâmpinare, contestaţia în anulare fiindu-i comunicată la 14 mai 2025, conform dovezii de înmânare de la dosarul de recurs.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând contestaţia în anulare, prin raportare la motivele invocate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., conform cărora hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, contestatorii au susţinut că soluţia de admitere a recursului declarat de D. S.A. se fundamentează pe o greşeală materială privind circumstanţele de fapt relevante pentru determinarea prescripţiei dreptului material la acţiune.

În ceea ce priveşte semnificaţia conceptului de eroare materială, cuprins în dispoziţiile menţionate anterior, Înalta Curte aminteşte că aceasta a fost dezvoltată doctrinar şi jurisprudenţial, prin opoziţie cu eroarea de judecată, subliniindu-se că vizează greşeli evidente în legătură aspectele formale ale judecăţii, în principal cu caracter procedural, sau situaţii în care se confundă sau se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate.

Contestaţia în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, astfel încât, în acest cadru procesual, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv, pe această cale neputând fi valorificate greşeli de judecată, respectiv de aplicare a normelor de procedură civilă sau de interpretare a unor dispoziţii legale, cum se pretinde în prezenta cauză.

Contestatorii au apreciat, în esenţă, că instanţa de recurs a săvârşit o greşeală materială când a reţinut că lipsa de folosinţă a serei nu putea fi pretinsă dincolo de momentul la care reclamanţii au fost despăgubiţi în privinţa elementelor componente care le permiteau repunerea acestora în funcţiune. De asemenea, în aprecierea acestora, prescripţia de 3 ani nu curge de la momentul producerii incidentului şi nici la data plăţii efective a despăgubirii în anul 2021, ci curge din luna septembrie a anului 2018, aceasta fiind data la care au cunoscut paguba şi pe cel care răspunde de pagubă.

Înalta Curte observă că prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac sunt deduse judecăţii aspecte care ţin de fondul litigiului în care s-a pronunţat hotărârea contestată privind dezlegarea dată de instanţa de recurs cu referire la prescripţia dreptului material la acţiune în cazul răspunderii pentru pagube cauzate prin fapta ilicită, în legătură cu care s-a reţinut că îşi găsesc aplicarea dispoziţiile art. 2517 din C. civ., ce instituie termenul general de prescripţie de 3 ani, şi art. 2528 din acelaşi act normativ, care stabileşte momentul de început al cursului prescripţiei - de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Aceste chestiuni nu se circumscriu motivului de contestaţie în anulare, întrucât vizează strict modalitatea de interpretare şi aplicare, de către instanţa de recurs, a regulilor aplicabile prescripţiei extinctive în analiza recursului formulat de pârâtă D. S.A. împotriva deciziei nr. 1795 A din 29 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În realitate, contestatorii supun analizei nu o greşeală materială în accepţiunea art. 503 din C. proc. civ., ci presupuse greşeli de judecată care au condus la admiterea recursului declarat de partea adversă, chestiuni ce nu pot fi cenzurate pe calea contestaţiei în anulare, întrucât se critică raţionamentul logico-juridic al instanţei de recurs în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea normelor de drept material incidente raportului juridic dedus judecăţii, susţinerile contestatorilor reprezentând nemulţumiri cu privire la soluţia pronunţată în cauză.

Însă, pe calea extraordinară a contestaţiei în anulare nu se mai poate pune în discuţie modul în care a raţionat instanţa de recurs sau argumentele ce au fost avute în vedere, întrucât s-ar aduce atingere securităţii raporturilor juridice. Astfel, întrucât contestaţia în anulare este o cale de atac de retractare, şi nu de reformare a unei decizii definitive, aceasta nu poate pune în discuţie nelegalitatea hotărârii, ca urmare a invocării unor greşeli materiale care, în realitate, vizează pretinse greşeli de judecată relative la dezlegarea dată de instanţă cererilor de recurs. Astfel, realizarea unei evaluări în coordonatele propuse de contestatori ar echivala cu o nouă judecată în recurs, ceea ce ar fi de natură să aducă atingere autorităţii de lucru judecat de care se bucură hotărârea atacată.

În acest sens, în mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. Astfel, dreptul la un proces echitabil înaintea unui tribunal trebuie să fie interpretat în conformitate cu Preambulul la Convenţie, care prevede, printre altele, că statul de drept face parte din patrimoniul comun al Statelor Contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii legale, care impune, inter alia, ca în cazurile în care instanţele au soluţionat definitiv o problemă, hotărârea acestora să nu mai fie pusă sub semnul întrebării (Hotărârea pronunţată în Cauza Brumărescu contra României, publicată în Monitorul Oficial nr. 758/28 noiembrie 2001, paragraf 61).

Aşadar, aspectele evocate de către contestatori nu se circumscriu ipotezei reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., raţionamentul instanţei de recurs neavând ca situaţie premisă o împrejurare ce poate fi calificată drept o eroare materială, ci a reprezentat rezultatul unui proces de evaluare a criticilor de nelegalitate a hotărârilor atacate, iar interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente nu poate fi cenzurată pe calea formulării unei contestaţii în anulare.

În referire la cel de-al doilea motiv de contestaţie în anulare, întemeiat pe art. 503 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., contestatorii au invocat omisiunea instanţei de recurs de a cerceta toate recursurile formulate pe care le-au declarat în cauză.

Pe calea contestaţiei în anulare pentru acest motiv se verifică dacă instanţa de recurs a omis a se pronunţa asupra unui recurs cu judecata căruia a fost învestită. Aşadar, premisa acestui motiv este situaţia în care instanţa a fost sesizată cu mai multe recursuri, principale sau incidente ori, după caz, provocate. Mai trebuie precizat că acesta are în vedere omisiunea instanţei de a analiza un recurs, iar nu anularea sau respingerea căii de atac ca urmare a unui viciu procedural, ceea ce presupune necercetarea motivelor de recurs.

Înalta Curte constată că împotriva ambelor decizii ale instanţei de apel au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii A. şi B., în timp ce pârâta D. S.A. a formulat recurs, de asemenea, în termen legal exclusiv împotriva deciziei nr. 1795 A din 29 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Instanţa de recurs a pronunţat decizia nr. 148 din 21 ianuarie 2025 pronunţată în dosarul nr. x/2021, prin care a admis recursul formulat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei nr. 1795 A din 29 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejucare aceleiaşi instanţe. De asemenea, a anulat recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 1795 A din 29 noiembrie 2022 şi a deciziei nr. 1182 A din 10 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Aşadar, verificând dispozitivului hotărârii atacate, se observă că prin decizia nr. 148 din 21 ianuarie 2025, pronunţată de instanţa de recurs, a fost soluţionat atât recursul declarat de pârâta D. S.A., cât şi recursurile declarate de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1795 A din 29 noiembrie 2022 şi a deciziei nr. 1182 A din 10 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Ca atare, întrucât soluţionarea ambelor recursuri formulate de reclamanţii A. şi B. rezultă fără putinţă de tăgadă din dispozitivul hotărârii, existând certitudinea că soluţia de anulare este rezultatul unei deliberări, nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte afirmaţia contestatorilor potrivit căreia instanţa şi-ar fi depăşit atribuţiile stabilite de lege, Înalta Curte reţine că o asemenea susţinere nu se circumscrie niciunui caz de contestaţie în anulare reglementat de art. 503 din C. proc. civ.. Pretinsa depăşire a atribuţiilor vizează, în realitate, nemulţumiri privind modul de analiză şi soluţionare a motivelor de recurs, deci aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, specifice unei eventuale greşeli de judecată, iar nu unei erori materiale sau unei omisiuni de a cerceta calea de atac. Or, calea extraordinară a contestaţiei în anulare nu permite reexaminarea raţionamentului logico-juridic al instanţei de recurs şi nici transformarea acesteia într-un nou control de legalitate asupra hotărârii definitive.

Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 503 alin. (3) din C. proc. civ. în cuprinsul contestaţiei în anulare, Înalta Curte reţine că acest text nu este aplicabil în cauză. Acestea stipulează că dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs. Or, obiectul prezentei contestaţii în anulare îl constituie o hotărâre a instanţei de recurs, nu o hotărâre a instanţei de apel devenită definitivă prin efectul legii. Mai mult, contestatorii nu au formulat susţineri proprii şi distincte care să se raporteze la ipoteza normei, limitându-se la o simplă menţionare formală a textului ca temei juridic. În aceste condiţii, art. 503 alin. (3) nu poate fundamenta admisibilitatea contestaţiei în anulare şi nu atrage o analiză suplimentară.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte, urmează a respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 148 din 21 ianuarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 148 din 21 ianuarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2025.