Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1991/2025 AI generated

Recourse annulled for failing to frame grounds within cassation limits: scope of state liability for judicial errors under Law No. 303/2022

Case Number Decizia nr. 1991/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice admitted the State's exception of nullity and annulled the appellant's appeal, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject the claim on the merits and holding that the plaintiff did not prevail. The dispute concerned a claim for material and moral damages against the State (via the Ministry of Finance) for judicial errors allegedly committed in prior proceedings against a commercial company, which the plaintiff attempted to reframe during the appeal as a delictual tort action against the private company based on consumer protection and civil liability codes. The Court held that the appeal was null because the arguments failed to constitute valid grounds for cassation under the Code of Civil Procedure; specifically, the appellant’s arguments either demanded a re-examination of the facts and evidence belonging to lower courts or relied on material legal norms (e.g., consumer protection directives and general civil liability articles) that the appellate court had not applied, since the case was strictly governed by the specific statutory regime for state liability for judicial errors (Law No. 303/2022), rendering the criticisms irrelevant to the legal review scope of the cassation appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 269 din Legea nr. 303/2022, art. 22 din C. proc. civ, art. 269 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, art. 477 din C. proc. civ, art. 483 din C. proc. civ, art. 268 din Legea nr. 303/2024; Recourse annulled for failing to frame grounds within cassation limits: scope of state liability for judicial errors under Law No. 303/2022: A mai susţinut că recursul reclamantului este neîntemeiat, întrucât cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 268 din Legea nr. 303/2024 privind răspunderea judiciară, iar motivele de recurs formulate nu conţin critici de natură să modifice soluţia instanţei de apel. În aprecierea sa, Curtea de Apel Braşov a reţinut corect că nu sunt îndeplinite cerinţele legii, iar analiza hotărârilor anterioare invocate de acesta (inclusiv cele din dosarele nr. x/2020 şi nr. y/2023) nu relevă o greşită aplicare a normelor incidente; în plus, cheltuielile de judecată au fost stabilite proporţional cu soluţia şi în acord cu practica judiciară.

Keywords

AI generated
scope of review in cassation judicial law state liability statutory limits scope of material error scope of protection

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2025

Deliberând, asupra recursului reţine următoarele:

I. Circumstanţele litigiului

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, a solicitat obligarea pârâtului la plata următoarelor sume: 487,82 RON cu titlu de prejudiciu material, 15.000 RON cu titlu de daune morale şi 6.543,47 RON pentru cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe prejudiciile cauzate de erorile judiciare săvârşite în dosarele nr. x/2020 şi y/2023, soluţionate în contradictoriu cu B. S.A., indicând în drept dispoziţiile art. 268 şi art. 269 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 375 din 24 mai 2024, Tribunalul Covasna, secţia civilă a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de către pârât şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, reprezentat prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna, ca inadmisibilă.

3. Decizia pronunţată în apel de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 2018/Ap din 23 decembrie 2024, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a admis apelul formulat de reclamantul A., în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, împotriva sentinţei civile nr. 375 din 24 mai 2024, pronunţată de Tribunalul Covasna, secţia civilă, pe care a anulat-o şi, evocând fondul, a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

4. Motivele de recurs formulate de reclamant

Împotriva deciziei civile nr. 2018/Ap din 23 decembrie 2024 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat admiterea căii de atac şi judecarea în fond a acţiunii în răspundere civilă delictuală, cu consecinţa obligării intimatei-pârâte B. S.A. la plata prejudiciilor materiale şi morale şi a cheltuielilor de judecată.

Au fost formulate următoarele critici:

1. Raportat la principiul disponibilităţii procesului civil consacrat de art. 9 coroborat cu art. 22 din C. proc. civ., decizia pronunţată de instanţa de apel în acţiunea în despăgubiri îndreptată numai împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, întemeiată pe prevederile art. 52 alin. (3) din Constituţie coroborate cu dispoziţiile art. 268 alin. (1) şi (2) şi art. 269 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, demonstrează vădit următoarele:

a. Admiterea apelului formulat este susţinută şi întemeiată în mod expres pe dispoziţiile art. 22 coroborate cu cele ale art. 400 şi 477 din C. proc. civ.

b. Admiterea apelului presupune repunerea pe rol a acţiunii în răspundere civilă delictuală declarată împotriva B. S.A., întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 alin. (1) şi (2) şi art. 1357 alin. (1) şi (2) din C. civ.

c. Admiterea apelului declarat este impusă şi de analiza în limitele prevăzute de art. 9 alin. (2) coroborat cu art. 477 din C. proc. civ. a erorilor judiciare cauzatoare de prejudicii morale şi materiale în baza căreia este fondată acţiunea în despăgubiri în raport cu decizia x din 13 aprilie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul x/2020;

2. Faţă de prevederile art. 3.1, 6.1 şi art. 7 din Directiva 93/13/CEE coroborate cu normele interne - art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357 alin. (1) şi (2) din C. civ. şi art. 9, art. 12, art. 526 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., precum şi art. 9 alin. (3) lit. h) şi lit. l) din O.G. nr. 91/1992, pe care este întemeiată acţiunea, antrenează indubitabil răspunderea pârâtei B. S.A. pentru prejudiciile materiale şi morale pentru: faptele juridice ilicite evidenţiate, reaua-credinţă în formularea întâmpinărilor depuse în faţa instanţei, cu intenţia vădită de a tergiversa procesul şi de a induce în eroare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la pronunţarea deciziei nr. 199 din 9 octombrie 2023 în dosarul nr. x/2023.

În drept, au fost indicate prevederile art. 483 din C. proc. civ.

5. Apărările şi cererile formulate în cauză

5.1. Intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a formulat întâmpinare, prin care a menţionat că recursul declarat de către reclamant este netemeinic, nelegal şi nemotivat întrucât, după cum se poate constata, calea de atac aleasă nu conţine motive reale şi pertinente, reglementate de legiuitor, de natură a modifica hotărârea judecătorească pronunţată.

A mai susţinut că recursul reclamantului este neîntemeiat, întrucât cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 268 din Legea nr. 303/2024 privind răspunderea judiciară, iar motivele de recurs formulate nu conţin critici de natură să modifice soluţia instanţei de apel. În aprecierea sa, Curtea de Apel Braşov a reţinut corect că nu sunt îndeplinite cerinţele legii, iar analiza hotărârilor anterioare invocate de acesta (inclusiv cele din dosarele nr. x/2020 şi nr. y/2023) nu relevă o greşită aplicare a normelor incidente; în plus, cheltuielile de judecată au fost stabilite proporţional cu soluţia şi în acord cu practica judiciară.

5.2. Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a susţinut că apărările intimatului-pârât nu pot fi primite.

5.3. De asemenea, la 10 septembrie 2025, a comunicat note scrise în susţinerea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 2018/Ap din 23 decembrie 2024 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, solicitând analiza legalităţii acestei hotărâri prin prisma următoarelor chestiuni: - principiul disponibilităţii; - dezlegarea şi lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi drept, conform art. 394 din C. proc. civ. - omisiunea de a înlătura în mod motivat lămuririle reţinute în mod expres în încheierea din 12 decembrie 2024, cu privire la repunerea pe rol a cauzei în temeiul art. 400 din acelaşi cod şi fixarea unui nou termen de judecată în vederea cercetării erorilor de calcul în raport cu decizia nr. 154/R din 13 aprilie 2022, în care parte este intimata B. S.A., iar nu Statul Român; - nemotivarea soluţiei; - eroarea materială privind excluderea din motivare a reţinerilor cu putere de lucru judecat din încheierea din 12 decembrie 2024 referitoare la repunerea pe rol, care a influenţat în mod determinant desfăşurarea procedurii pregătitoare judecăţii recursului.

Prin urmare, faţă de aceste argumente, în lipsa sesizării "din oficiu", în temeiul dispoziţiilor art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat instanţei de recurs să se pronunţe asupra înlăturării/îndreptării din oficiu ori la cerere a erorilor precizate şi probate prin autoritatea de lucru judecat reţinută prin încheierea din 12 decembrie 2024 şi judecarea, în cazul de faţă, a recursului în raport cu decizia nr. 154/R din 13 aprilie 2022, în care este identificată ca intimată-pârâtă societatea B. S.A. (fosta C.), căreia i se impune comunicarea actelor de procedură şi citarea pentru termenul fixat.

Recurentul-reclamant a solicitat ataşarea dosarului nr. x/2020 în care a fost pronunţată decizia nr. 154/R din 13 aprilie 2022 şi a anexat dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prealabil, Înalta Curte reţine că este legal învestită cu examinarea criticilor formulate prin cererea de recurs depusă de reclamant la 16 ianuarie 2025, întrucât numai aceste motive au fost formulate în termenul imperativ de 30 de zile prevăzut de art. 485 din C. proc. civ.. Termenul de exercitare a căii de atac a început să curgă, conform art. 485 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 468 alin. (3) din C. proc. civ., de la data depunerii recursului, având în vedere că acesta a fost declarat anterior comunicării deciziei recurate (efectuată ulterior, la 3 februarie 2025 - dosarul curţii de apel). În consecinţă, nu pot fi avute în vedere criticile formulate de recurentul-reclamant după expirarea termenului în care recursul putea fi motivat, respectiv cele dezvoltate prin notele scrise depuse la 10 septembrie 2025, întrucât sunt lovite de nulitate potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., dispoziţie specială care este în acord cu regula generală instituită de art. 185 alin. (1) teza finală privind sancţionarea actelor de procedură efectuate peste termen.

Analizând excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor, Înalta Curte reţine următoarele considerente de drept:

Potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3), iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca susţinerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate. Aşadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate. Prin urmare, motivarea recursului conform exigenţelor prevăzute de lege presupune o argumentare juridică a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă.

Înalta Curte reţine că nemulţumirile referitoare la modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt şi a interpretat probatoriul administrat în cauză nu se pot constitui în critici de nelegalitate, care să poată fi deduse judecăţii pe calea recursului. Atributul stabilirii situaţiei de fapt şi al aprecierii probelor utile spre această finalitate, anume a rejudecării fondului, aparţine în mod exclusiv instanţelor de fond, obiectul şi scopului recursului fiind reglementate, în mod imperativ, prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În ceea ce priveşte prima critică, Înalta Curte observă că susţinerile recurentului nu exprimă o veritabilă încălcare a normelor de procedură, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., ci reprezintă propria interpretare asupra consecinţelor admiterii apelului împotriva sentinţei civile nr. 375 din 24 mai 2024, prin care Tribunalul Covasna a respins acţiunea ca inadmisibilă.

Recurentul porneşte de la premisa - eronată - că soluţia de admitere a apelului trebuia să determine "repunerea pe rol" a acţiunii în răspundere civilă delictuală formulată împotriva B. S.A. şi, în consecinţă, instanţa de apel ar fi fost ţinută să analizeze fapte ilicite şi prejudicii imputate acestei societăţi. Or, analiza deciziei recurate arată fără echivoc că instanţa de apel a admis apelul exclusiv pentru că a constatat că excepţia inadmisibilităţii a fost greşit reţinută de prima instanţă; în temeiul art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., curtea de apel a anulat sentinţa şi a soluţionat cauza pe fond, examinând specific acţiunea în despăgubiri întemeiată pe art. 268-269 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, nu o acţiune delictuală de drept comun împotriva unei persoane juridice de drept privat. Aşadar, instanţa de apel nu a analizat raportul juridic dintre reclamant şi B. S.A., întrucât un asemenea raport nu formează obiectul cererii de chemare în judecată.

În urma rejudecării, instanţa de apel a constatat că pretenţiile reclamantului sunt neîntemeiate în raport cu condiţiile legale ale erorii judiciare, motiv pentru care a respins cererea de chemare în judecată pe fond. Astfel, critica recurentului nu se raportează la analiza efectuată de instanţa de apel, ci la o consecinţă juridică pe care o consideră corectă fără temei, ignorând cadrul procesual stabilit chiar prin acţiunea pe care a formulat-o.

Prin urmare, prima critică nu dezvoltă modul concret în care judecata s-ar fi desfăşurat cu încălcarea dispoziţiilor procedurale invocate (art. 9, art. 12, art. 22, art. 400, art. 477, art. 526 din C. proc. civ.), ci tinde la reconfigurarea obiectului cauzei şi la rejudecarea fondului care a făcut obiectul dosarului nr. x/2020 şi, ca atare, nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. sau în celelalte motive de casare prevăzute de lege.

Cea de-a doua critică face trimitere la dispoziţiile de drept material ale art. 1349 şi art. 1357 din C. civ., art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, precum şi la prevederile Directivei 93/13/CEE. Totuşi, analiza conţinutului criticii relevă că aceasta nu priveşte aplicarea greşită a vreunei norme materiale de către instanţa de apel, ci reprezintă o reluare a nemulţumirilor recurentului faţă de modul în care a fost soluţionat litigiul cu B. S.A., care a format obiectul dosarului nr. x/2020, precum şi soluţia din calea de atac ce a format obiectul dosarului nr. x/2023 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a deduce analizei instanţei de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul trebuie să arate în concret norma de drept material aplicată greşit de instanţa de apel, precum şi consecinţa juridică a acestei erori. Deşi recurentul invocă dispoziţii de drept material, acestea nu pot fundamenta motivul de casare, întrucât instanţa de apel nu a analizat şi nu a întemeiat soluţia pe aceste norme, raţionamentul judiciar fiind construit exclusiv prin raportare la particularităţile răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, reglementată de dispoziţiile art. 268-269 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în acord cu fundamentul juridic al pretenţiei reclamantului. În lipsa unei aplicări efective a normelor de drept materiale invocate, susţinerile nu vizează considerentele deciziei recurate, fiind axate pe nemulţumiri privind soluţia din alt litigiu şi pe aspecte factuale ce ţin de raportul său cu B. S.A..

Aşadar, recurentul nu combate niciunul dintre considerentele deciziei recurate privind inexistenţa erorii judiciare, ci îşi întemeiază critica pe un raţionament complet exterior prezentei cauze. Aceste abordări sunt străine recursului şi nu pot determina o cenzură de legalitate asupra deciziei recurate, neputând fi circumscrie vreunui motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse, reţinând că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) coroborate cu prevederile art. 489 din C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantul A., invocată de intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor, reprezentat prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna.

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2018/Ap din 23 decembrie 2024 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2025.