Civil compensation for excessive length of criminal trial; cassation nullity due to failure to articulate legal error rather than factual dispute.

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2025

Deliberând, asupra recursului reţine următoarele:

I. Circumstanţele litigiului

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 17 martie 2022, sub nr. unic de dosar x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a solicitat instanţei obligarea pârâtului la plata sumei totale de 64.500 euro (10.000 euro/an) pentru repararea integrală a prejudiciului moral şi de imagine suferit în perioada 20 ianuarie 2015-14 mai 2021, respectiv aproximativ 6 ani şi 3 luni şi 24 de zile, ca urmare a duratei nerezonabile a procesului penal în care a fost implicat, conform art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 1217/PI din 26 octombrie 2022, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2022, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, fără cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată în apel de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 33 din 11 februarie 2025, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1217/PI din 26 octombrie 2022, pronunţată de Tribunalul Timiş.

A schimbat în tot sentinţa civilă apelată şi a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.

A obligat pe intimatul-pârât la plata către apelantul-reclamant a sumei de 10.000 euro, cu titlu de daune morale şi a respins în rest pretenţiile reclamantului apelant ca nefondate.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 33 din 11 februarie 2025 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă a declarat recurs Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, în reprezentarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, prin care a solicitat casarea deciziei recurate, rejudecarea cauzei pe fond, cu consecinţa respingerii, în totalitate, a cererii de chemare în judecată.

Au fost formulate următoarele critici:

Hotărârea recurată este afectată de nelegalitate, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât instanţa de apel ar fi realizat o aplicare greşită a normelor de drept material, invocând totodată şi dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind posibilitatea declarării recursului împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă.

Reclamantul a solicitat obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, la plata unor despăgubiri în valoare de 64.000 euro, deoarece procesul penal în urma căruia a fost achitat nu s-a desfăşurat într-un termen rezonabil. Soluţia de admitere a acţiunii civile şi de obligare a Statului Român la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 10.000 euro, cu motivarea că durata de 6 ani, 3 luni şi 24 zile a procesului penal nu se încadrează în termenul rezonabil, este pronunţată cu încălcarea art. 6 paragraful 1 teza I din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

În conformitate cu actele de la dosar de urmărire penală, sesizarea penală împotriva reclamantului a fost depusă la organele de cercetare penală la 17 septembrie 2014, fiind format dosarul nr. x/2014, iar ordonanţa de urmărire penală a fost emisă la 15 ianuarie 2015 de Direcţia Naţională Anticorupţie. În data de 19 ianuarie 2015, reclamantul a fost reţinut 24 ore, iar la 20 ianuarie a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Astfel, de la data punerii în mişcare a acţiunii penale şi până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti (14 mai 2021), în urma căreia reclamantul a fost achitat, au trecut 5 ani, 5 luni şi 16 zile, din care perioada de cercetare penală a durat 3 ani şi 2 luni, iar judecata cauzei a durat 3 luni şi 16 zile.

Contrar instanţei de apel, durata întregului proces penal nu s-a datorat culpei autorităţilor, ci culpei reclamantului, care pe parcursul judecăţii în faţa Curţii de Apel Timişoara a solicitat 21 de termen de judecată pentru administrarea de probe.

Termenul rezonabil stabilit de Curtea Europeană a Drepturilor Omului se referă la termenul în care autorităţile oficiale trebuie să soluţioneze cauza în funcţie de complexitate acesteia, de numărul de inculpaţi, dar şi de probele care se administrează în cauză. Or, în speţă, pentru administrarea probelor au fost acordate termene ca urmare a solicitării inculpaţilor, iar nu instanţei, prin urmare culpa revine reclamantului şi celorlalţi inculpaţi. Întrucât curtea de apel a redactat hotărârea într-un termen mai scurt de 30 de zile, iar Înalta Curte în mai puţin de 10 luni, nu există niciun element care să conducă la concluzia că în cauza penală nu a fost respectat termenul rezonabil.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepţie, anularea recursului în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., deoarece motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod a fost invocat formal de recurenta-pârâtă, câtă vreme în cuprinsul cererii de recurs au fost reiterate aspectele deja invocate în cererea de apel şi cererea de chemare în judecată.

De asemenea, a solicitat respingerea recursului ca nefondat în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant A., Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Se reţine că potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3), iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca susţinerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate. Aşadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate. Prin urmare, motivarea recursului conform exigenţelor prevăzute de lege presupune o argumentare juridică a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă.

Înalta Curte reţine că nemulţumirile referitoare la modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt şi a interpretat probatoriul administrat în cauză nu se pot constitui în critici de nelegalitate, care să poată fi deduse judecăţii pe calea recursului. Atributul stabilirii situaţiei de fapt şi al aprecierii probelor utile spre această finalitate, anume a rejudecării fondului, aparţine în mod exclusiv instanţelor de fond, obiectul şi scopului recursului fiind reglementate, în mod imperativ, prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Examinând cererea de recurs, se constată că aspectele evidenţiate, astfel cum au fost formulate, nu reprezintă critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ.

În cauză, recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, reprezentat prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel ar fi aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 6 paragraful 1 teza I din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, prin aceea că a reţinut depăşirea termenului rezonabil de soluţionare a procesului penal desfăşurat împotriva reclamantului.

Înalta Curte constată că, în dezvoltarea acestui motiv, recurentul-pârât nu formulează o critică de nelegalitate propriu-zisă, ci se limitează la a contesta stabilirea situaţiei de fapt realizată de instanţa de apel şi la a prezenta propria interpretare asupra duratei şi desfăşurării procesului penal, prin expunerea: datelor calendaristice ale efectuării actelor de urmărire penală, duratei fazei de urmărire penală şi a fazei de judecată, numărului de termene acordate la cererea inculpaţilor, volumului probatoriului administrat, conduitei procesuale a reclamantului şi a celorlalţi inculpaţi, caracterului pretins complex al cauzei şi al activităţii organelor judiciare.

Aceste susţineri privesc exclusiv aspecte de fapt, ce ţin de modul în care instanţa de apel a apreciat circumstanţele concrete ale cauzei şi temeiurile pentru acordarea despăgubirilor morale, fără a evidenţia o greşită interpretare sau aplicare a vreunei norme de drept material. Or, conform dispoziţiilor art. 483 şi 488 din C. proc. civ., prin recurs se efectuează un control de legalitate a deciziei atacate, care nu permite reexaminarea situaţiei de fapt şi reanalizarea probatoriului, ci doar verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept procesual sau material incidente. Sub acest aspect, simpla nemulţumire a recurentului-pârât cu privire la durata procedurii penale şi la concluzia instanţei de apel referitoare la rezonabilitatea acesteia nu poate fundamenta motivul de casare invocat şi nici nu poate fi încadrată vreunul alt motiv prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ.

Faţă de considerentele expuse, reţinând că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) coroborate cu prevederile art. 489 din C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant A..

Anulează recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş împotriva deciziei civile nr. 33 din 11 februarie 2025 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2025.