Claimants’ property swap confirmed; state appeals rejected and ministry’s appeal annulled as void.

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2025

Deliberând, asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la 1 septembrie 2023 cu nr. x/2023, ulterior declinată spre competentă soluţionare Tribunalului Vâlcea, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, au solicitat instanţei să dispună următoarele:

- pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de schimb imobiliar între reclamanta-copermutantă A., pe de o parte, cu privire la imobilele proprietatea acesteia situate în Ocnele Mari, str. x, înscrise în cartea funciară nr. x a localităţii Ocnele Mari, imobile constând în teren în suprafaţă de 700 mp, precum şi construcţiile existente pe teren, respectiv o casă cu 3 niveluri (P+S+M) cu suprafaţa construită la sol de 99 mp, şi 4 anexe cu suprafeţe construite la sol de 9 mp, 3 mp, 2 mp şi 4 mp, şi între pârâţii-copermutanţi Statul Român şi Ministerul Economiei, pe de altă parte, cu privire la imobilele proprietatea acestora din urmă, identificate ca lotul nr. x, situate în Râmnicu Vâlcea, cartier Căzăneşti, str. x, jud. Vâlcea, înscrise în cartea funciară nr. x a oraşului Râmnicu Vâlcea, imobile constând într-un teren în suprafaţă de 720 mp având nr. cadastral x, precum şi construcţiile existente pe teren, respectiv o casă cu suprafaţa construită la sol de 128 mp având nr. cadastral x şi o anexă cu suprafaţa construită la sol de 58 mp având nr. cadastral x;

- pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de schimb imobiliar între reclamantul-copermutant B., pe de o parte, cu privire la imobilele proprietatea acestuia situate în Ocnele Mari, str. x, jud. Vâlcea, înscrise în cartea funciară nr. x (nr. CF vechi x) a localităţii Ocnele Mari, cu număr cadastral x (nr. cadastral vechi x), imobile constând în: teren în suprafaţă de 713 mp, precum şi construcţiile existente pe teren, respectiv o casă cu suprafaţa construită la sol de 28 mp (cu nr. cadastral x) şi o) anexă cu suprafaţa construită la sol de 27 mp (cu nr. cadastral x), şi între pârâţii-copermutanţi Statul Român şi Ministerul Economiei, pe de altă parte, cu privire la imobilele proprietatea acestora din urmă, identificate ca lotul nr. x, situate în Râmnicu Vâlcea, cartier Căzăneşti, str. x, jud. Vâlcea, înscrise în cartea funciară nr. x a oraşului Râmnicu Vâlcea, imobile constând într-un teren în suprafaţă de 695 mp având nr. cadastral x, precum şi construcţiile existente pe teren, respectiv o casă cu suprafaţa construită la sol de 96 mp, având nr. cadastral x şi o anexă cu suprafaţa construită la sol de 23 mp, având nr. cadastral x;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile pronunţate de tribunal

Prin încheierea de dezbateri din 18 iunie 2024, Tribunalul Vâlcea a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca neîntemeiate.

Prin sentinţa civilă nr. 2179 din 27 iunie 2024, Tribunalul Vâlcea a admis cererea formulată de reclamanţi. A constatat că a intervenit un schimb imobiliar fără plata unei sulte, între reclamanta A. pe de o parte, cu privire la imobilele proprietatea acesteia situate în oraşul Ocnele Mari, judeţul Vâlcea, înscrise în C.F. nr. x a localităţii Ocnele Mari: teren în suprafaţă de 700 mp precum şi construcţiile existente pe teren, respectiv o casă cu 3 niveluri (P+S+M) cu suprafaţa construită la sol de 99 mp, 4 anexe cu suprafeţe construite la sol de 9 mp, 3 mp, 2 mp, 4 mp şi între pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Ministerul Economiei pe de altă parte, cu privire la imobilele proprietatea acestora din urmă, identificate ca lotul nr. x, constând într-un teren în suprafaţă de 720 mp (nr. cadastral x), precum şi construcţiile de pe teren, respectiv o casă cu suprafaţa construită de 128 mp şi o anexă cu suprafaţa construită de 58 mp, imobile situate în Râmnicu Vâlcea, cartier Căzăneşti, str. x, jud. Vâlcea, înscrise în cartea funciară nr. x

3. Hotărârea pronunţată de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 930/2025 din 4 martie 2025, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâţii Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 2179 din 27 iunie 2024, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2023, intimaţi fiind reclamanţii A. şi B..

A obligat pe apelanţi să plătească fiecărui intimat-reclamant în parte suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Recursurile formulate în cauză

4.1. Motivele de recurs formulate de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului

Pentru a se pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de schimb imobiliar, în temeiul art. 1669 alin. (1) coroborat cu art. 1764 C. civ., este necesar ca anterior să fi existat o promisiune de schimb, iar această promisiune să fie încheiată între părţile prezentului litigiu, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului şi reclamanţii A. şi B..

Instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material sau nu a examinat în detaliu dacă sunt îndeplinite condiţiile contractului de schimb pentru a se putea pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de schimb imobiliar, astfel cum au solicitat reclamanţii.

Reclamanţii nu au făcut dovada existenţei promisiunii de schimb a imobilelor ce fac obiectul prezentei cauze, iar instanţa a considerat eronat, ca fiind asimilate promisiunii de schimb, contractele de comodat încheiate între Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (în prezent Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului), prin Conversmin S.A. şi aceştia, aspect necercetat de instanţă.

La pagina 9 din sentinţa recurată, Tribunalul a menţionat următoarele:

"Contractul de comodat (. . . . . . . . . .) prevede expres că folosinţa gratuită a imobilelor este asigurată până la semnarea contractului de schimb de proprietăţi (. . .)."

Contractele de comodat nu pot fi asimilate unei manifestări de voinţă în sensul promisiunii de a încheia, pe viitor, un contract de schimb având unul dintre cele două obiecte din contractul de comodat. Actul juridic este manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, respectiv a da naştere, modifica sau stinge un raport juridic. În continuare, sunt redate prevederile art. 1279 din C. civ.

Instanţa a apreciat în mod greşit că s-a făcut dovada condiţiei existenţei unei promisiuni de schimb pentru a se pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de schimb imobiliar în temeiul art. 1669 alin. (1) din C. civ., coroborat cu art. 1764 din acelaşi act normativ.

Pe de altă parte, contractul de schimb îşi are sorgintea în troc, când banii, ca marfă universală, încă nu constituiau mijlocul de schimb. După apariţia banilor, schimbul a fost înlocuit cu vânzarea, iar vânzătorul plăteşte în bani preţul bunului.

Conform art. 1764 din C. civ., "(1) Dispoziţiile privitoare la vânzare se aplică, în mod corespunzător, şi schimbului. (2) Fiecare dintre părţi este considerată vânzător, în ceea ce priveşte bunul pe care îl înstrăinează, şi cumpărător, în ceea ce priveşte bunul pe care îl dobândeşte. În acest fel, contractului de schimb i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile legale de la vânzare."

Prin urmare, contractul de schimb este o dublă vânzare, în care fiecare dintre părţi este considerată vânzător în ceea ce priveşte bunul pe care îl înstrăinează şi cumpărător în ceea ce priveşte bunul pe care îl dobândeşte.

În plus, din adresa Ministerului Justiţiei nr. 2/99456/5 noiembrie 2021 rezultă: "în măsură în care bunul ar fi pierit schimbul de proprietăţi nu ar fi posibil dat fiind că potrivit art. 1764 din C. civ., referitor la contractul de schimb se aplică dispoziţiile privitoare la vânzare. Mai mult, art. 1659, C. civ. (...) prevede că dacă în momentul vânzării unui bun individual determinat acesta pierise în întregime, contractul nu produce niciun efect."

Potrivit art. 868 alin. (2) din C. civ., "Titularul dreptului de administrare poate folosi şi dispune de bunul dat în administrare dacă este cazul, de actul de constituire."

În cererea de apel şi apărările de la fondul cauzei s-a arătat faptul că Ministerul Economiei prin Direcţia Resurse Minerale a elaborat două proiecte de acte normative: - Proiect de Hotărâre privind aprobarea schimbului de proprietăţi între Statul Român şi proprietarii imobilelor situate în zona de risc din Oraşul Ocnele Mari, Judeţul Vâlcea, afectate de lucrările de închidere din Câmpul I şi II de sonde, Ocnele Mari, Judeţul Vâlcea; - Proiect de Hotărâre privind trecerea unor şi din administrarea Ministerului Economiei, domeniul public al statului şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Referitor la proiectul de hotărâre privind trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului şi din administrarea MEAT în domeniul public al statului şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin adresa Direcţiei Generale Juridice nr. 174.000/19 octombrie 2021 a fost restituit neavizat proiectul, în considerarea discuţiilor din 12 octombrie 2021 şi a observaţiilor Ministerului Justiţiei.

În prezent, nu au fost emise hotărâri de Guvern care să reglementeze cele două speţe.

În rejudecarea fondului, se impune ca valoarea imobilelor ce fac obiectul prezentei cauzei şi pentru care se solicită pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de schimb poate fi diferită de valoarea imobilelor proprietatea reclamanţilor ce au făcut obiectul inundaţiilor cu saramură, motiv pentru care este necesară analiza îndeplinirii condiţiilor pentru perfectarea unui contract de schimb.

La dosarul cauzei este ataşată lista proprietarilor de teren afectaţi de lucrările de lichidare a riscului din Câmpul 1 de sonde, Ocnele Mari Jud. Vâlcea cu care se încheie contract de schimb de proprietate edificate în vederea strămutării.

În drept, dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

4.2. Motivele de recurs formulate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea

Instanţa de apel avea obligaţia sa efectueze o analiză riguroasă a conţinutului raportului juridic dedus judecăţii şi, ca atare, a naturii obligaţiei în discuţie, pentru ca, raportat la particularităţile spetei, să poată stabili calitatea de reprezentant a statului, raţiunea instituirii acestei reguli procedurale fiind tocmai asigurarea scopului definit de legiuitor prin dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Ministerul Finanţelor nu poate sta în judecată decât în condiţiile prevăzute de acte normative speciale.

Din extrasele de carte funciară rezultă, fără putere de tăgadă, faptul că proprietar al acestor imobile este Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor. Astfel că în mod greşit a fost respins apelul, reţinându-se că Ministerul Finanţelor are calitate de reprezentant al Statului Român.

Conform prevederilor H.G. nr. 396 din 9 aprilie 2008: (1) Se aprobă transmiterea, fără plată, a unui teren aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în domeniul privat al statului şi în administrarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, în vederea strămutării a 54 de gospodării din oraşul Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. (2) În cazul în care aceste gospodării nu vor mai fi strămutate pe amplasamentul prevăzut la alin. (1), terenul revine în domeniul public al statului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Ca atare, deşi denumirea ministerului era Ministerul Economiei şi Finanţelor, nu trebuie confundate aceste doua instituţii, având în vedere faptul că prin O.U.G. nr. 221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei public centrale, la art. 7 se precizează astfel: "Se înfiinţează Ministerul Economiei prin preluarea activităţii şi structurilor specializate pe domeniul economic de la Ministerul Economiei şi Finanţelor, precum şi, dacă este cazul, prin preluarea unor activităţi din cadrul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi a unor structuri din portofoliul acesteia, astfel cum va fi stabilit prin actul normativ de organizare şi funcţionare a ministerului."

Totodată în cuprinsul contractelor de comodat nr. x din 7 iunie 2010, respectiv nr. 2700 din 7 iunie 2010 este stipulat că: "Imobilul ce face obiectul prezentului contract se află în circuitul civil şi a intrat în proprietatea comodantului prin contractul nr. x din 8 aprilie 2009." Aşadar, imobilele au intrat în proprietatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, actualmente Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (M.E.A.T).

Se impune admiterea recursului, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor pentru Statul Român faţă de următoarele argumente suplimentare: - nu există niciun angajament al Statului Român prin Ministerul de Finanţe faţă de reclamanţi; - intabularea nu a fost solicitată de către Statul Roman prin Ministerul Finanţelor.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, se impune respingerea cererii ca neîntemeiată faţă de următoarele aspecte:

Potrivit dispoziţiilor art. 1764 alin. (1) din C. civ., "Dispoziţiile privitoare la vânzare se aplică, în mod corespunzător, şi schimbului.", iar potrivit art. 1669 alin. (1) din C. civ., "Când una dintre părţile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, dacă toate celelalte condiţii de validitate sunt îndeplinite." Totodată, potrivit art. 1279 alin. (1) din C. civ.: "Promisiunea de a contracta trebuie să conţină toate acele clauze ale contractului promis în lipsa cărora părţile nu ar putea executa promisiunea." Aceste dispoziţii au caracter general, aplicându-se tuturor promisiunilor de a contracta, aşadar atât promisiunii de vânzare, cât şi promisiunii de schimb, în privinţa acesteia din urmă şi prin prisma dispoziţiilor art. 1764 alin. (1) din C. civ.

Cu alte cuvinte, prin prisma dispoziţiilor art. 1279 alin. (1) din C. civ., orice promisiune de a contracta trebuie să conţină toate clauzele contractului ce urmează a fi încheiat şi în lipsa cărora părţile nu ar putea executa promisiunea.

În cele două acte de comodat, se menţionează că Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri - comodant - dă spre folosinţă comodatarilor, până la semnarea contractelor de schimb de proprietăţi, câte un imobil situat în cartierul Căzăneşti din Râmnicu Vâlcea. Or, în respectivele antecontracte nu se menţionează că ar fi vorba de o promisiune de schimb şi nu se indică bunurile care vor face obiectul schimbului. De asemenea, nu se indică toate părţile.

Prin prisma dispoziţiilor art. 1279 alin. (1) din C. civ. este necesar ca, atât în antecontractul de schimb, cât şi în contractul de schimb promis să figureze exact aceleaşi părţi. Or, în cererea de chemare în judecată se indică faptul că, figurează în calitate de coschimbaşi, pe de o parte reclamanţii, iar pe de altă parte Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului. Din contractul de comodat lipseşte Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, astfel încât părţile din contractual promis sunt altele decât cele din contractul de schimb.

În concluzie, este vorba despre contracte de comodat, nicidecum promisiuni de schimb care să conţină toate clauzele contractului ce urmează a fi încheiat şi în lipsa cărora părţile nu ar putea executa promisiunea. Prin urmare, cum nu sunt îndeplinite condiţiile necesare pronunţării unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de schimb, se impune admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată şi exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi A. şi B. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, ca nefondat, considerând că au fost aplicate corecte dispoziţiile art. 223 alin. (1) din C. civ.

De asemenea, au invocat excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, întrucât criticile nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Intimaţii-reclamanţi au solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.000 RON (câte 4.000 RON pentru fiecare din cele două familii reclamante).

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

1. Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului exercitat de pârâtul Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, invocată de intimaţii-reclamanţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Se reţine că potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

În conformitate cu textele legale enunţate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Motivarea recursului conform exigenţelor prevăzute de lege presupune ca în cuprinsul motivelor de recurs să fie expusă o argumentare juridică a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă. Cum recursul este o cale de atac extraordinară şi nedevolutivă (nu are loc o rejudecare a fondului pricinii), susţinerile referitoare la modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt şi a interpretat probatoriul administrat în cauză nu se pot constitui în critici de nelegalitate, care să poată fi deduse judecăţii în recurs. Dimpotrivă, acestea pot constitui, eventual, critici de netemeinicie, însă nu pot fi cenzurate în recurs, deoarece prin intermediul acestei căi de atac se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Înalta Curte constată că, deşi recurentul-pârât indică, în mod generic, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., dezvoltarea motivelor se întemeiază pe: afirmaţii generale privind pretinsa "aplicare greşită a normelor de drept material" ori "neexaminare în detaliu" a condiţiilor schimbului, teza că reclamanţii nu au făcut dovada existenţei unei promisiuni de schimb şi că instanţa ar fi asimilat contractele de comodat unei promisiuni, redări de texte legale, consideraţii teoretice, un extras dintr-o adresă a Ministerului Justiţiei privind ipoteza pieirii bunului şi referiri la proiecte de acte normative şi la necesitatea analizei echivalenţei valorice. Or, astfel formulate, susţinerile nu pun în evidenţă un viciu de nelegalitate a deciziei instanţei de apel, apt de subsumare unuia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Formulările "a aplicat greşit normele de drept material" ori "nu a examinat în detaliu" au caracter pur declarativ şi nu satisfac exigenţa dezvoltării motivelor, în condiţiile în care recurentul-pârât nu expune interpretarea corectă a normelor şi nici raţionamentul concret al instanţei de apel care ar fi contrar legii.

Teza centrală a criticilor - inexistenţa promisiunii de schimb şi imposibilitatea asimilării contractelor de comodat unei promisiuni - presupune, în realitate, reanalizarea conţinutului înscrisurilor, a conduitei părţilor şi a concluziilor factuale trase de instanţele de fond, adică o reevaluare probatorie incompatibilă cu recursul. Recurentul nu indică o eroare de drept punctuală a instanţei de apel, ci contrapune propriei interpretări a înscrisurilor concluzia reţinută de instanţă.

Aşadar, nu este suficient ca recurentul-pârât să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată de instanţă, respectiv răspunderea civilă contractuală generată de o promisiune de schimb bunuri imobile, fără să indice în concret normele de drept material încălcate sau aplicate greşit (iar nu exclusiv să se invoce interpretarea probelor cu privire la condiţiile răspunderii civile contractuale), ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate şi nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

Motivele de recurs privesc exclusiv situaţia de fapt, recurentul-pârât susţinând doar critici de netemeinicie, invocând că decizia instanţei de apel se bazează pe o interpretare eronată a probelor administrate în cauză, precum şi nemulţumiri referitoare la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, chestiuni ce au fost invocate de altfel fără nicio referire la normele de drept material încălcate sau aplicare greşit. Împrejurarea că a menţionat conţinutul unor dispoziţii legale, respectiv art. 868 alin. (2), art. 1279, art. 1763, art. 1669 şi art. 1764 din C. civ., care reglementează exercitarea dreptului de administrare, promisiunea de a contracta, contractul de schimb, promisiunea de vânzare şi promisiunea de cumpărare şi respectiv aplicabilitatea la contractul de schimb a dispoziţiilor de la vânzare, fără referire concretă la incidenţa şi, respectiv, încălcarea sau aplicarea greşită a acestor norme de drept material în decizia instanţei de apel, nu este suficientă pentru a permite încadrarea în motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Invocarea proiectelor de hotărâri de Guvern, a corespondenţei administrative şi susţinerea privind posibila diferenţă de valoare a bunurilor urmăresc, în esenţă, completarea/reconfigurarea cadrului factual şi probator şi realizarea unei rejudecări pe fond, demers specific căilor devolutive, nu recursului.

Înalta Curte reţine că aprecierea instanţei de apel asupra probelor administrate nu poate fi supusă cenzurii instanţei de control judiciar, având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar aspectele ce ţin de aprecierea probatoriului reprezintă chestiuni de netemeinicie, iar nu de nelegalitate. Mai mult, instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate şi la stabilirea altei situaţii de fapt.

În sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., este necesară formularea unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, iar nu doar expunerea situaţiei de fapt şi analizării probelor administrate în fazele procesuale anterioare.

De asemenea, nici expunerile despre "troc" şi "schimb ca dublă vânzare" nu sunt articulate ca o critică juridică punctuală la adresa deciziei recurate. Tot astfel, extrasul din adresa Ministerului Justiţiei referitor la ipoteza pieirii bunului este indicat pentru prima dată în recurs, rămânând străin de raţionamentul instanţei de apel şi de circumstanţele cauzei.

Faţă de aceste considerente, întrucât niciuna dintre susţinerile invocate de recurentul-pârât nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., nefiind identificate motive de ordine publică care să poată fi ridicate din oficiu de către instanţă, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că este incidentă sancţiunea nulităţii recursului şi va constata nul recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului.

2. Luând în examinare recursul exercitat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, reprezentată de Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente de drept:

Cu toate că recurentul-pârât indică în drept motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinerile dezvoltate privesc, în esenţă, chestiunea reprezentării Statului Român. Or, în raport cu conţinutul lor, aceste critici sunt susceptibile de analiză prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din Codul de procedură, întrucât pun în discuţie modul de soluţionare a excepţiei de procedură prin raportare la modul de aplicare a dispoziţiilor de drept material stipulate de art. 223 alin. (1) din C. civ.

Totodată, susţinerile prin care recurentul-pârât tinde la reevaluarea concluziilor instanţelor asupra naturii juridice şi efectelor unor înscrisuri (contractele de comodat) şi, implicit, la reaprecierea situaţiei de fapt stabilite în cauză excedează limitelor recursului, care vizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, conform prevederilor art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

În continuare, Înalta Curte va examina criticile care au caracter determinat şi pot fi supuse controlului de legalitate, constatând însă că acestea sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte calitatea Ministerului Finanţelor de reprezentant al Statului Român în proces, în esenţă, recurentul-pârât susţine că instanţa de apel ar fi respins greşit excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor pentru Statul Român, arătând că (i) Ministerul Finanţelor nu poate sta în judecată decât în condiţiile prevăzute de acte normative speciale, (ii) din extrasele de carte funciară ar rezulta că proprietar este Statul Român "prin Ministerul Economiei şi Finanţelor", (iii) H.G. nr. 396/2008 ar indica administrarea bunului de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, iar reorganizarea din O.U.G. nr. 221/2008 ar exclude confundarea celor două instituţii, (iv) intabularea nu ar fi fost solicitată de Ministerul Finanţelor şi nu ar exista "angajament" al Statului Român prin Ministerul Finanţelor faţă de reclamanţi.

Instanţa de apel a reţinut corect cadrul normativ aplicabil reprezentării statului în raporturi civile, acesta fiind stabilit de dispoziţiile art. 223 alin. (1) din C. civ., potrivit cărora: "În raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, statul participă prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens." Or, actele normative invocate de recurentul-pârât (H.G. nr. 396/2008, respectiv O.U.G. nr. 221/2008) nu instituie o asemenea derogare. H.G. nr. 396/2008 reglementează transmiterea unui teren în domeniul privat al statului şi în administrarea unui minister de resort, în vederea strămutării unor gospodării; aceasta priveşte regimul juridic al bunului şi dreptul de administrare, fără a stabili, în mod expres, un alt organ care să reprezinte statul în litigii ori în operaţiuni de perfectare a unui act translativ/de dispoziţie. Nici O.U.G. nr. 221/2008, care priveşte reorganizarea administraţiei centrale, nu conţine o normă care să înlăture regula stipulată de art. 223 alin. (1) din C. civ. ori să atribuie reprezentarea statului, în raporturi civile, exclusiv unui minister "de resort" în considerarea administrării bunului.

În acelaşi sens, menţiunile din cartea funciară privind înscrierea proprietarului ca "Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor" nu pot fi interpretate ca o derogare de la prevederile art. 223 alin. (1) din C. civ.. Relevant este că titularul dreptului de proprietate rămâne Statul Român, iar reprezentarea sa în raporturi civile se face, în lipsa unei dispoziţii contrare exprese, prin Ministerul Finanţelor.

De asemenea, împrejurările invocate de recurentul-pârât în sensul că "nu există un angajament" al statului prin Ministerul Finanţelor faţă de reclamanţi ori că intabularea nu ar fi fost solicitată de Ministerul Finanţelor sunt nerelevante pentru stabilirea reprezentării procesuale: calitatea de reprezentant rezultă din lege, nu din existenţa unui act de voinţă al ministerului ori din iniţierea unor formalităţi de carte funciară. Prin urmare, instanţa de apel a menţinut în mod corect soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, iar critica formulată sub acest aspect este neîntemeiată.

În ceea ce priveşte trimiterea recurentului-pârât la dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceasta nu pune în evidenţă o critică autonomă, distinctă de cea referitoare la pretinsa lipsă a calităţii de reprezentant a Statului Român prin Ministerul Finanţelor, ci reprezintă doar un argument de principiu utilizat pentru a susţine aceeaşi nemulţumire privind soluţia dată excepţiei. Or, norma invocată consacră rolul activ al instanţei, iar pentru a dobândi relevanţă în recurs, era necesar ca recurentul să indice concret care demers procedural impus de lege ar fi fost omis de instanţa de apel şi în ce constă vătămarea procesuală rezultată. În lipsa unei asemenea individualizări, critica întemeiată pe dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ. se confundă cu critica principală privind reprezentarea statului şi nu se impune a fi examinată separat.

Cu privire la criticile privind fondul cauzei, recurentul-pârât susţine netemeinicia cererii de chemare în judecată, invocând prevederile art. 1279 alin. (1), art. 1669 alin. (1), art. 1764 alin. (1) din C. civ., prin raportare la împrejurarea că actele de comodat din 2010 nu ar constitui promisiuni de schimb, întrucât nu ar cuprinde clauzele esenţiale şi nu ar exista identitate de părţi, astfel încât nu ar fi îndeplinite condiţiile pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de schimb.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor."

Regula instituită de aceste dispoziţii legale este o aplicare în materia recursului a principiului înscris în art. 459 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia o cale de atac extraordinară nu poate fi exercitată omisso medio.

Înalta Curte reţine că obiectul recursului îl constituie decizia dată în apel, motiv pentru care nu pot fi supuse controlului instanţei de recurs, omisso medio, neregularităţi ivite în primă instanţă şi care nu au fost deduse cenzurii instanţei de apel. Partea care vrea să îşi conserve dreptul la critică asupra judecăţii urmate şi soluţiei date în primă instanţă inclusiv în recurs trebuie să formuleze criticile corespunzătoare şi în apel, ocazionând, aşadar, un control judiciar efectiv în al doilea grad de jurisdicţie în fond, şi doar dacă aceste demers rămâne fără succes poate reitera criticile corespunzătoare şi în recurs.

Reţinând incidenţa acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că prin încheierea din 18 iunie 2024, tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, prin întâmpinare şi a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar prin sentinţă a fost admisă cererea formulată de reclamanţi, s-a constatat că a intervenit un schimb imobiliar fără plata unei sulte, între reclamanta A. şi pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Ministerul Economiei, pe de altă parte, precum şi un schimb imobiliar fără plata unei sulte, între reclamantul B. şi pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Ministerul Economiei, hotărârea ţinând loc de act autentic de schimb imobiliar pentru ambii reclamanţi.

Împotriva acestei hotărâri au exercitat apel pârâţii Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor, criticile acestui din urmă pârât vizând exclusiv calitatea procesuală a pârâtului Statului Român şi calitatea de reprezentat a Ministerului Finanţelor. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., recurentul-pârât Statul Român nu poate critica pentru prima oară în recurs soluţia pronunţată pe fondul cauzei.

Or, cum instanţa de apel nu a fost învestită cu o critică în acest sens, instanţa de recurs nu mai poate analiza direct legalitatea hotărârii primei instanţe sub acest aspect, deoarece partea neatacată din hotărâre beneficiază de autoritate de lucru judecat. Drept urmare, analiza instanţei de recurs se va constitui doar într-un control judiciar asupra judecăţii realizate de instanţa de apel, astfel cum aceasta se reflectă în decizia împotriva căreia a fost exercitat recursul.

În plus, aceste susţineri exprimă dezacordul recurentului-pârât cu modul în care instanţele de fond au interpretat înscrisurile şi au stabilit situaţia de fapt relevantă, urmărind, implicit, reevaluarea probelor şi reconfigurarea concluziilor asupra naturii şi efectelor raportului juridic dedus judecăţii. Or, asemenea critici antamează temeinicia hotărârii atacate, iar nu legalitatea acesteia, motiv pentru care nu pot fi primite în recurs, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele motivelor de casare invocate, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, ca nefondat.

Raportat la soluţiile pronunţate în cauză asupra celor două recursuri, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., recurenţii-pârâţi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea şi Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, în calitate de părţi căzute în pretenţii, vor fi obligaţi în solidar la plata sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă A. şi la plata sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant B., conform dovezilor de la dosarul de recurs.

În ceea ce priveşte aprecierea cuantumului, Înalta Curte constată că sumele acordate sunt proporţionale cu activitatea desfăşurată de avocat în etapa procesuală a recursului, întrucât prin întâmpinarea depusă au fost formulate argumente în susţinerea excepţiei nulităţii recursului declarat de pârâtul Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, cât şi de respingere a criticilor invocate de recurentul-pârât Statul Român, activitate ce a presupus analiza regulilor de drept incidente şi elaborarea unui răspuns adecvat complexităţii cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, invocată de intimaţii-reclamanţi A. şi B..

Anulează recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului împotriva deciziei civile nr. 930/2025 din 4 martie 2025 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea împotriva deciziei civile nr. 930/2025 din 4 martie 2025 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţii-pârâţi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea şi Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, în solidar, la plata sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă A. şi la plata sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2025.