Cassation Appeal Annulled for Failure to Frame Valid Grounds Under Codified Extraordinary Remedy Requirements in Land Expropriation Compensation Dispute

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2025

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă, la data de 22.12.2015, reclamantul A. a solicitat instanţei obligarea pârâţilor Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. şi Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, la restituirea terenului intravilan în suprafaţă totală de 8.530 mp situat în judeţ Ilfov, iar în situaţia în care terenul nu poate fi restituit în natură pârâţii să fie obligaţi la plata sumei de 562.980 euro reprezentând despăgubire pentru bunul imobil teren intravilan categoria curţi - construcţii în suprafaţă totală de 8.530 mp situat în sat Tânganu, comuna Cernica, tarlaua x, judeţ Ilfov, precum şi la plata sumei de 26.272,4 euro cu titlu de contravaloare lipsă de folosinţă pentru o perioadă calculată pe 3 ani în urmă de la depunerea cererii de chemare în judecată şi până la restituirea terenului sau până la plata efectivă a despăgubirii solicitate prin capătul al doilea de cerere.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 555 şi urm., art. 1349 C. civ., art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, art. 44 din Constituţie, art. 192 şi art. 194 C. proc. civ.

La data de 08.01.2016, reclamantul a formulat cerere precizatoare prin care a arătat că terenul în suprafaţă de 8530 mp, situat în judeţ Ilfov, este compus din suprafaţa de 8028 mp teren intravilan situat în CF Cernica şi suprafaţa de 502 mp teren intravilan.

La data de 26.02.2016, pârâtul Ministerul Transporturilor a depus întâmpinare, solicitând, pe cale de excepţie, respingerea acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, având în vedere că Ministerul Transporturilor nu exercită posesia asupra imobilelor aflate în litigiu, dar şi că întreaga corespondenţă premergătoare sesizării instanţei s-a purtat între reclamantă şi pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., iar nu cu Ministerul Transporturilor.

La data de 13.04.2016, pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea primului capăt de cerere, ca inadmisibil, iar în secundar, ca neîntemeiat, precum şi respingerea, ca neîntemeiate, a celorlalte două capete de cerere.

La data de 05.05.2016, prin cererea de intervenţie principală formulată de intervenientul B., urmare a contractului de cesiune de drepturi litigioase încheiat cu reclamantul, s-a solicitat obligarea pârâţilor Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, la plata sumei de 281.490 euro reprezentând despăgubire pentru bunul imobil teren intravilan în suprafaţă totală de 8530 mp situat în jud. Ilfov şi la plata sumei de 13.136 euro cu titlu de contravaloare lipsă de folosinţă pentru suprafaţa de teren intravilan de 8530 mp ocupată de către pârâţi, calculată pentru o perioadă de 3 ani în urmă de la înregistrarea cererii şi până la plata efectivă a despăgubirii solicitate prin primul capăt de cerere, cererea de intervenţie principală fiind admisă în principiu prin încheierea de şedinţă din data de 11.04.2017.

Prin sentinţa civilă nr. 1542/07.07.2016, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 11.07.2016.

Prin sentinţa civilă nr. 3411/19.09.2016, Judecătoria Cornetu a admis excepţia necompetenţei materiale, a constatat ivit conflictul negativ şi a înaintat cauza Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea conflictului.

Prin sentinţa civilă nr. 162 F/2016 din 06.12.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, reţinându-se, în esenţă, că prin cererea de chemare în judecată se urmăreşte obţinerea valorii terenului expropriat, fiind aplicabile dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 coroborate cu art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, iar trimiterile realizate de reclamant la normele juridice care reglementează dreptul de proprietate nu sunt de natură a conduce la concluzia că este vorba despre o acţiune în revendicare de drept comun, în condiţiile în care, imobilul este în realitate expropriat în vederea realizării unui tronson de autostradă.

2. Sentinţa pronunţată de către Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 257 din 28.01.2021, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a respins, ca nefondată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România S.A. cu privire la acţiunile având ca obiect plata contravalorii lipsei de folosinţă.

A respins, ca nefondată, excepţia nulităţii absolute a titlurilor de proprietate deţinute de reclamant şi de intervenientul principal, invocată de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România S.A..

A admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România S.A., Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi intervenientul B..

A obligat pârâţii Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România S.A. şi Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, în solidar, să plătească reclamantului A. suma de 149.350,5 euro, reprezentând 1/2 din echivalentul valoric al imobilului teren în suprafaţă de 8043 mp, situat în judeţul Ilfov.

A obligat pârâţii, în solidar, să plătească reclamantului A. suma de 195.445 euro, reprezentând 1/2 din contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului teren în suprafaţă de 8043 mp, situat în judeţul Ilfov, calculată începând cu 3 ani în urmă în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată.

A obligat pârâţii, în solidar, să plătească reclamantului A. contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului teren în suprafaţă de 8043 mp, situat în judeţul Ilfov, în cuantum de 10.858 euro/lună (8043 mp x 1,35 euro/mp), ce se va calcula pentru perioada cuprinsă între data introducerii acţiunii şi data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

A obligat pârâţii, în solidar, să plătească reclamantului A. suma de 47.109 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A admis în parte cererea de intervenţie principală formulată de intervenientul principal B..

A obligat pârâţii Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România S.A. şi Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, să plătească intervenientului principal B. suma de 149.350,5 euro, reprezentând 1/2 din echivalentul valoric al imobilului teren în suprafaţă de 8043 mp.

A obligat pârâţii, în solidar, să plătească intervenientului forţat B. suma de 195.445 euro, reprezentând 1/2 din contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului teren în suprafaţă de 8043 mp, situat în judeţul Ilfov.

A obligat pârâţii, în solidar, să plătească intervenientului forţat B. contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului teren în suprafaţă de 8043 mp, situat în judeţul Ilfov, în cuantum de 10.858 euro/lună (8043 mp x 1,35 euro/mp), ce se va calcula pentru perioada cuprinsă între data introducerii acţiunii şi data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

A obligat pârâţii, în solidar, să plătească intervenientului forţat B. suma de 34.259 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 13.05.2021, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2015, a fost admisă cererea de îndreptare eroare/omisiune materială formulată de intervenientul principal B. şi s-a dispus îndreptarea omisiunii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 257/28.01.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Ilfov (par. 9 din dispozitiv), în sensul că s-a completat dispoziţia instanţei cu menţiunea obligaţiei de plată "în solidar".

3. Decizia pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 253 A din 07.03.2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii împotriva sentinţei civile nr. 257/28.01.2021, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea pronunţată la data de 13.05.2021, şi a încheierii din data de 11.04.2017 pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. (moştenitor al reclamantului iniţial A., decedat pe parcursul procesului) şi intimatul-intervenient B..

A schimbat în parte sentinţa civilă nr. 257/28.01.2021 şi încheierea din data de 11.04.2017 pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia civilă în dosarul nr. x/2015 în sensul că:

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în ce priveşte capătul 3 al cererii de chemare în judecată şi capătul 3 al cererii de intervenţie principală, având ca obiect obligarea acestui pârât la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului teren în suprafaţă de 8043 mp, situat în judeţul Ilfov.

A respins capătul 3 al cererii de chemare în judecată şi capătul 3 al cererii de intervenţie principală având ca obiect obligarea la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului teren în suprafaţă de 8043 mp, situat în judeţul Ilfov, formulate în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta C. (moştenitor al reclamantului iniţial A., decedat pe parcursul procesului).

A obligat pârâţii Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, în solidar, să plătească reclamantei C. suma de 149.350,5 euro reprezentând 1/2 din echivalentul valoric al imobilului teren în suprafaţă de 8043 mp, situat în judeţul Ilfov.

A obligat pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să plătească reclamantei C. suma de 195.445 euro reprezentând 1/2 din contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului teren în suprafaţă de 8043 mp, situat în judeţul Ilfov, calculată începând cu 3 ani în urmă în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată.

A obligat pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să plătească reclamantei C. contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului teren în suprafaţă de 8043 mp, situat în judeţul Ilfov în cuantum de 10.858 euro/lună (8043 mp x 1,35 euro/mp), ce se va calcula pentru perioada cuprinsă între data introducerii acţiunii şi data rămânerii definitive a hotărârii.

A obligat pârâţii Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, în solidar, să plătească reclamantei C. suma de 33.927 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să plătească reclamantei C. suma de 13.182 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A admis în parte cererea de intervenţie principală formulată de intervenientul principal B..

A obligat pârâţii Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, să plătească intervenientului principal B. suma de 149.350,5 euro reprezentând 1/2 din echivalentul valoric al imobilului teren în suprafaţă de 8043 mp.

A obligat pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să plătească intervenientului forţat B. suma de 195.445 euro, reprezentând 1/2 din contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului teren în suprafaţă de 8043 mp, situat în judeţul Ilfov.

A obligat pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să plătească intervenientului forţat B. contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului teren în suprafaţă de 8043 mp, situat în judeţul Ilfov, în cuantum de 10.858 euro/lună (8043 mp x 1,35 euro/mp), ce se va calcula pentru perioada cuprinsă între data introducerii acţiunii şi data rămânerii definitive a hotărârii.

A obligat pârâţii Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, în solidar, să plătească intervenientului forţat B. suma de 23.405 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să plătească intervenientului forţat B. suma de 10.854 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei civile şi încheierii apelate.

A respins apelul formulat de apelanta-pârâtă Compania Naţională de Administrare A Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei civile nr. 257/28.01.2021, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

A obligat apelanta-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. să plătească să plătească apelantului-intervenient B. suma de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu consecinţa admiterii apelului declarat de această parte, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea stabilirii prejudiciului reprezentând lipsa de folosinţă raportat la categoria de teren extravilan arabil, iar nu intravilan curţi-construcţii.

Recurenta şi-a întemeiat în drept recursul pe dispoziţiile prevăzute de art. 483 şi următoarele, art. 485 din C. proc. civ., fără a indica în concret unul din cazurile de casare expres prevăzute la alin. (1) al art. 488 din cod.

- Printr-o primă critică, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea excepţiei privind lipsa calităţii sale procesuale pasive, întrucât instanţa în mod greşit a respins această excepţie, lucrarea realizându-se în numele statului chiar dacă autorizaţia de construire este în nume propriu.

- Cât priveşte obligarea sa la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului în suprafaţă de 8043 mp, în cuantum de 10.858 euro/lună, recurenta a susţinut că nu poate fi reţinută răspunderea civilă delictuală având în vedere faptul că lucrările la Tronsonul 1 Bucureşti- Fundulea privind lucrarea «Autostrada Bucureşti-Constanţa» au fost realizate în baza O.G. nr. 16/1999 si a autorizaţiilor de construire nr. x/30.05.2001, eliberată de Consiliul Judeţean Ilfov (având valabilitate 12 luni) şi nr. 2845/01.10.2001, eliberată de Primăria Municipiului Bucureşti (având valabilitate 12 luni).

- Printr-o altă critică, a solicitat admiterea excepţiei prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune privind pretenţiile ce au ca obiect plata contravalorii lipsei de folosinţă, mai ales pentru că reclamanţii nu au fost împiedicaţi în niciun fel în perioada 02.09.2004 (data recepţionării terminării lucrărilor la Tronsonul 1 Bucuresti-Fundulea, privind lucrarea «Autostrada Bucureşti-Constanţa», conform procesului-verbal nr. x/10951) şi data de 22.12.2015 (data introducerii acţiunii în prezentul dosar), în a-şi exercita dreptul de a acţiona în instanţă Statul Român, prin CNAIR S.A., pentru o eventuală expropriere în fapt.

- În continuare, în temeiul art. 247 C. proc. civ. şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recurenta-pârâtă a invocat excepţia de nelegalitate a HCL Cernica nr. 27/10.07.2002 prin care a fost schimbată categoria de teren după O.G. nr. 16/1999, precum şi excepţia de nelegalitate a adeverinţelor x/13.10.2015, y/07.01.2015 şi 2079/10.03.2005, eliberate de Primăria comunei Cernica în care se precizează că terenurile în cauză sunt intravilane prin aprobarea PUG Cernica conform HCL 27/10.07.2002, UTR 15.

Cu privire la excepţia de nelegalitate a HCL Cernica nr. 27/10.07.2002, recurenta a susţinut că la momentul aprobării O.G. nr. 16/1999 şi începerii lucrărilor de execuţie în 2001 (în baza autorizaţiilor de construire nr. x/30.05.2001 şi nr. y/01.10.2001), terenul în cauză avea categoria extravilan arabil, iar, ulterior, prin HCL nr. 27/10.02.2002, a fost schimbată în mod nelegal categoria terenului în intravilan curţi/construcţii prin asimilare la art. 29 din Legea 255/2010, care prevede că "(1) Actele juridice care se încheie după data afişării hotărârii privind cuantumul despăgubirii sunt lovite de nulitate absolută. (2) Începând cu data publicării hotărârii prevăzute la art. 5 alin. (1), actele juridice prin care se face trecerea din extravilan în intravilan, precum şi cele prin care se face trecerea din domeniul public în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, referitoare la imobilele expropriate, potrivit studiului de fezabilitate, sunt lovite de nulitate absolută."

- În final, recurenta a invocat excepţia vânzării bunului pierit raportat la art. 1659 C. civ.

5. Apărări formulate în cauză

5.1. - În data de 12.03.2025 (data poştei), în termen legal, intimatul- intervenient B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtă, precum şi excepţia inadmisibilităţii invocării unor motive care reprezintă apărări noi invocate direct în recurs şi care nu au fost supuse analizei instanţelor de fond.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 RON, conform dovezilor de la filele x din recurs.

Cu privire la excepţia nulităţii recursului, intimatul-intervenient a susţinut că recurenta nu a indicat motivele de casare pe care îşi întemeiază recursul, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ci a indicat doar art. 485 din cod, iar prin raportare la conţinutul cererii de recurs, acesta nu cuprinde argumente care să poată fi încadrate în motivele de recurs expres şi limitativ prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii unor critici din recurs, cum ar fi excepţia vânzării bunului pierit, care nu a făcut obiectul analizei instanţelor de fond, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ce a fost respinsă de prima instanţă şi care nu a fost atacată sub acest aspect pe calea apelului de către această pârâtă, intimatul-intervenient a susţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea, ca nefondată, a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât recurenta ignoră natura litigiului şi îşi circumscrie criticile normelor legale care guvernează materia exproprierii, cu toate că cererea de chemare în judecată şi cea de intervenţie sunt întemeiate pe dispoziţiile C. civ.. De asemenea, din probatoriul administrat în cauză rezultă clar faptul că recurentă-pârâta are posesia asupra terenului revendicat, întrucât aceasta administrează autostrada A2, astfel încât nu se poate reţine că ar fi vorba de o posesie exercitată în numele Statului, aşa cum arată recurenta, date fiind dispoziţiile art. 563 alin. (1) C. civ.

Pe cale de consecinţă, intimatul a considerat ca justificată calitatea procesuală pasivă a recurentei-pârâte CNAIR S.A., atât prin raportare la capătul de cerere privind revendicarea (respectiv plata despăgubirii reprezentând valoarea terenului), cât şi din perspectiva angajării răspunderii civile delictuale a recurentei-pârâte.

Cu privire la excepţia prescripţiei extinctive, intimatul a solicitat respingerea, ca nefondată, acţiunea în revendicare fiind imprescriptibilă, iar cu privire la capătul subsidiar de cerere, a arătat că este vorba despre o faptă ilicită care se produce permanent, astfel că în fiecare zi curge un nou termen de prescripţie.

În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate, intimatul a considerat că este inadmisibilă pentru că a fost formulată pentru prima dată în faţa instanţei de recurs, iar în subsidiar, nefondată, întrucât îşi întemeiază excepţia pe norme legale care nu sunt aplicabile în cauză (art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 255/2010), iar acţiunea dedusă judecăţii nu este una în materia exproprierii, ci una de drept comun. De asemenea, recurenta nu a atacat această hotărâre pe calea contenciosului administrativ, motiv pentru care intimatul a opinat că HCL nr. 27/2002 se bucură de prezumţia de legalitate.

Referitor la excepţia de nelegalitate a celor trei adeverinţe emise de Primăria Cernica, intimatul a solicitat respingerea, ca nefondată, întrucât recurenta îşi întemeiază excepţia pe norme legale care nu sunt aplicabile în cauză (art. 247 C. proc. civ., art. 4 alin. (1) din Legea 554/2004 şi Legea nr. 255/2010).

5.2. - În data de 12.03.2025 (data poştei), în termen legal, intimata- reclamantă C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtă, precum şi excepţia inadmisibilităţii invocării unor motive care reprezintă apărări noi invocate direct în recurs şi care nu au fost supuse analizei instanţelor de fond.

Cu privire la excepţia nulităţii recursului, excepţia inadmisibilităţii criticilor invocate direct în recurs, respectiv cele privind excepţia vânzării lucrului pierit (care reprezintă o apărare de fond) şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei-pârâte, intimata-reclamantă a invocat aceleaşi apărări ca intimatul-intervenient, ce au fost expuse în cele ce precedă.

Referior la excepţia de nelegalitate a HCL Cernica nr. 27/10.07.2002, a susţinut că temeiul de drept invocat de recurentă (Legea nr. 255/2010) nu era în vigoare la data emiterii hotărârii, iar potrivit art. 6 C. civ., legea civilă nu retroactivează, astfel că sancţiunea prevăzută de art. 29 din lege nu este aplicabilă actului administrativ a cărui nelegalitate se solicită, întrucât, în anul 2002, la momentul emiterii hotărârii nu exista niciun temei legal care să impună o interdicţie cu privire la schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor, nici în O.G. nr. 16/19999 nefiind o sancţiune în acest sens.

Totodată, relativ la excepţia de nelegalitate a celor trei adeverinţe emise de Primăria Cernica, intimata a susţinut că adeverinţa nu reprezintă un act administrativ individual, astfel că nu poate face obiectul unei excepţii de nelegalitate potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, mai mult pentru că trecerea terenului din extravilan în intravilan nu s-a efectuat prin acele adeverinţe.

Excepţia de nelegalitate este inadmisibilă pentru că nu este îndeplinită condiţia existenţei raportului de dependenţă între soluţionarea fondului litigiului şi legalitatea (pretinsului) act administrativ/adeverinţa la care se referă recurenta, fiind evident că adeverinţele respective nu au legătură cu problema dreptului de proprietate al reclamantei asupra respectivelor suprafeţe de teren (drept pe deplin dovedit conform normelor legale) şi nici cu problema dovedirii faptei ilicite a pârâţilor şi a celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale.

Excepţia de nelegalitate este neîntemeiată întrucât adeverinţele respective nu încalcă nicio normă legală, ele statuând doar asupra unei situaţii deja existente, asa cum rezultă în mod clar din conţinutul lor.

Intimata a mai solicitat respingerea motivului de recurs privind excepţia prescripţiei extinctive, întrucât fapta ilicită de ocupare abuzivă se produce în mod continuu, iar prescripţia nu poate fi considerată împlinită, iar referitor la critica privind modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor constând în valoarea terenului ocupat şi contravaloarea lipsei de folosinţă, intimata a considerat că această critică nu conţine argumente care să justifice nelegalitatea deciziei recurate din această perspectivă.

5.3.- În data de 27.03.2025 (data poştei), în termen legal, recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, susţinând că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este o excepţie absolută ce poate fi invocată în orice etapă procesuală, excepţia prescripţiei este întemeiată în raport cu art. 1, art. 3, art. 7 alin. (1) din Decretul lege nr. 167/1958, iar excepţia de nelegalitate poate fi invocată oricând în cadrul unui proces, raportat la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

6. Procedura de filtru

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin raport, s-a reţinut că recursul dedus judecăţii nu este susceptibil de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Completul de filtru nr. 3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea către părţi, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor. Recurenta a formulat punct de vedere în data de 23.09.2025, prin care a solicitat admiterea recursului, arătând că excepţia de nelegalitate este o excepţie de ordine publică ce poate fi invocată în orice stare a procesului.

Intimata-reclamantă C. a formulat punct de vedere la 02.10.2025, prin care a considerat că recursul este nul, iar excepţiile de nelegalitate invocate sunt inadmisibile.

Intimatul-intervenient B. a formulat punct de vedere în data de 03.10.2025, prin care a solicitat constatarea nulităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs pentru lipsa criticilor de nelegalitate, invocată de intimaţi, Înalta Curte constată următoarele:

- Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reţine că recurenta a invocat în cuprinsul cererii de recurs, în temeiul art. 247 C. proc. civ. şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate a HCL Cernica nr. 27/10.07.2002 prin care a fost schimbată categoria de teren după O.G. nr. 16/1999, precum şi excepţia de nelegalitate a adeverinţelor nr. x/13.10.2015, y/07.01.2015 şi nr. 2079/10.03.2005, eliberate de Primăria comunei Cernica, în care se precizează că terenurile în cauză sunt intravilane prin aprobarea PUG Cernica conform HCL 27/10.07.2002, UTR 15.

Înalta Curte reţine că, în procedura de filtrare a recursului, se analizează cu prioritate admisibilitatea căii de atac, respectiv aspecte ce ţin de legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., încadrarea motivelor de recurs stipulate de art. 488 C. proc. civ., precum şi respectarea termenului de declarare a căii de atac.

Procedura de filtrare a recursului în complet de filtru nu presupune o analiză pe fond a motivelor de recurs invocate de către parte, astfel că, doar în ipoteza în care recursul este declarat admisibil în principiu, instanţa va putea analiza atât legalitatea hotărârii recurate, cât şi excepţiile formulate de recurentă, cum ar fi cele două excepţii de nelegalitate.

Aşa cum a precizat şi intimata-reclamantă în cuprinsul punctului de vedere la raport, deşi norma legală permite invocarea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ în orice fază a procesului, inclusiv în recurs, în ipoteza în care se constată că recursul nu este admisibil în principiu, lipsind criticile concrete de nelegalitate, însăşi cererea de recurs prin care excepţiile de nelegalitate au fost invocate va fi lipsită de efectele sale privind învestirea legală a instanţei.

Analizând cu prioritate condiţiile de formă ale recursului dedus judecăţii, Înalta Curte reţine că recursul nu este susceptibil de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., fiind, astfel, întemeiată excepţia nulităţii, invocată de intimata-reclamantă şi de intimatul-intervenient, prin întâmpinare.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca susţinerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Astfel, recursul nu a fost încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar recurenta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să permită încadrarea acestora de către instanţa de recurs şi analizarea lor în consecinţă.

Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de recurenta-pârâtă în cuprinsul cererii de recurs, Înalta Curte reţine că reprezintă un aspect care nu a fost dedus judecăţii în calea de atac a apelului, astfel cum s-a invocat prin întâmpinările formulate de către intimata-reclamantă şi de către intimatul- intervenient, situaţie faţă de care formularea acesteia apare ca fiind realizată omisso medio. Aceasta întrucât, chiar instanţa de apel, în cuprinsul deciziei recurate, a reţinut că pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. nu a criticat soluţia de respingere a excepţiei lipsei calitătii procesuale pasive a acestei pârâte, pronunţată de tribunal, soluţia în această privinţă având caracter definitiv.

În egală măsură, referitor la excepţia vânzării lucrului pierit, invocată de asemenea în cuprinsul cererii de recurs, se reţine că nu este o excepţie procesuală propriu-zisă, ci reprezintă o apărare de fond, iar recurenta în susţinerea acestei "excepţii" a redat formal textul art. 1659 C. civ., fără a dezvolta şi argumenta aspecte cu privire la incidenţa şi aplicabilitatea acestei norme în cauză.

De altfel, se observă că acest mijloc de apărare nu se regăseşte în cadrul motivelor de apel formulate de pârâtă, nefiind aşadar analizată de către instanţa de prim control judiciar, astfel că nu învesteşte legal prezenta instanţă de recurs, din moment ce a fost formulată omisso medio, contrar dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ. (conform cărora motivele prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi articol nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului).

Drept urmare, omisiunea recurentei de a deduce, spre examinare, criticile în discuţie în faţa instanţelor fondului, deşi avea deschisă această posibilitate, nu o îndreptăţeşte pe aceasta să le valorifice, la acest moment procesual, cu nerespectarea principiului non omisso medio, anterior menţionat.

Printr-o altă critică, recurenta a contestat soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, motivat de faptul că reclamanţii nu au fost împiedicaţi în niciun fel în perioada 02.09.2004 (data recepţionării terminării lucrărilor la Tronsonul 1 Bucuresti-Fundulea, privind lucrarea «Autostrada Bucureşti-Constanţa», conform procesului-verbal nr. x/10951) şi data de 22.12.2015 (data introducerii acţiunii în prezentul dosar), în a-şi exercita dreptul de a acţiona în instanţă Statul Român, prin CNAIR S.A., pentru o eventuală expropriere în fapt.

Instanţa de apel, în analiza excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune exclusiv privind pretenţiile care au ca obiect plata contravalorii lipsei de folosinţă, invocată de pârâtă, a confirmat raţionamentul primei instanţe în sensul că, fiind o faptă ilicită care se produce în mod continuu prin ocuparea terenului cu lucrările realizate de pârâtă şi care produce, în mod succesiv, un prejudiciu în patrimoniul reclamantului, un nou termen de prescripţie curge în fiecare zi.

A mai reţinut instanţa de apel, în legătură cu aceste aspecte, şi că deşi prescripţia a început să curgă la momentul ocupării terenului şi cunoaşterii acestui fapt de către reclamant, nu poate fi considerată împlinită din cauza atingerii continue aduse dreptului subiectiv al acestora, ceea ce a generat prescripţii succesive în timp.

Astfel, în condiţiile unui caracter continuu al faptei ilicite, instanţa de apel a reţinut că termenul de prescripţie, raportat la perioada pentru care au fost solicitate pretenţii de această natură, nu era împlinit la data sesizării instanţei, fiind incidente prevederile art. 2517 din C. civ.

Fără a se raporta la aceste considerente ale instanţei de apel şi fără a indica ce normă de drept material a fost greşit aplicată sau interpretată de către instanţa devolutivă, se constată că, în realitate, recurenta urmăreşte doar o nouă dezlegare dată excepţiei prescripţiei, pentru ca, în acest mod, să obţină o soluţie favorabilă raportat la pretenţiile solicitate de partea adversă.

Astfel, se constată că această critică are un caracter formal, întrucât nu nededuce judecăţii critici concrete de nelegalitate în raport cu raţionamentul instanţei de apel expus în motivarea soluţiei de respingere a criticilor din apel vizând excepţia prescripţiei, ci partea doar a susţinut că reclamanţii nu au fost împiedicaţi în perioada 02.09.2004 - 22.12.2015 să îşi exercite dreptul material la acţiune pentru o eventuală expropriere de fapt, chestiuni care de altfel nu au fost invocate şi în faţa instanţei de apel pentru a primi o dezlegare.

Or, acestea nu sunt în măsură să permită verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, din moment ce recurenta omite să formuleze o argumentaţie concretă, care să se raporteze la cele reţinute de către instanţa de apel şi care să fie de natură a permite cenzura instanţei de recurs.

În acest context, simpla invocare a caracterului pretins eronat al considerentului instanţei de apel, care a reţinut că nu este incidentă excepţia prescripţiei extinctive, nu este în măsură să imprime acesteia valenţa unui veritabil aspect de nelegalitate, cât timp aceasta nu este însoţită de critici subsumabile prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Lipsite de relevanţă juridică, din perspectiva obiectului de analiză al instanţei de recurs, sunt şi susţinerile în sensul că nu se poate reţine răspunderea civilă delictuală având în vedere faptul că lucrările la Tronsonul 1 Bucuresti- Fundulea privind lucrarea «Autostrada Bucuresti-Constanta » au fost realizate în baza O.G. nr. 16/1999 şi a autorizaţiilor de construire nr. x/30.05.2001, eliberată de Consiliul Judeţean Ilfov (având valabilitate 12 luni) şi nr. 2845/01.10.2001, eliberată de Primăria Municipiului Bucureşti (având valabilitate 12 luni). Aceasta întrucât, recurenta nu a dezvoltat în acest sens critici de nelegalitate raportate la considerentele instanţei de apel, ci şi prin această din urmă susţinere, recurenta îşi expune doar nemulţumirea în raport cu soluţia pronunţată, fără a fi însă în măsură să învestească legal instanţa de recurs.

O atare atitudine procesuală ignoră faptul că, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată poate invoca doar aspecte de nelegalitate, în conformitate cu motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, care îşi au corespondent în considerentele deciziei atacate.

Aşa fiind, în lipsa dezvoltării unor argumente juridice grefate pe raţionamentul logico-juridic al instanţei de apel, care să identifice eventuale greşeli imputabile instanţei de prim control judiciar, nu poate fi declanşată cenzura instanţei de recurs, fiind, astfel, nesocotită existenţa judecăţii anterioare şi natura căii extraordinare de atac a recursului.

Prin urmare, se constată că susţinerile formulate nu configurează niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, dată fiind lipsa unor critici de nelegalitate punctuale aduse hotărârii atacate, în speţă nu se poate realiza controlul judiciar în casaţie, fiind incidentă sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti împotriva deciziei nr. 253 A din 7 martie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În ceea ce priveşte solicitarea intimatul-intervenient B. de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurentei la plata către acesta a sumei de 1000 RON cu acest titlu, reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu chitanţa aflată în dosarul de recurs.

Referitor la cererea intimatei-reclamante C. de acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că această parte nu a făcut dovada acestei solicitări cu documente justificative potrivit art. 452 C. proc. civ., sens în care urmează a respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti împotriva deciziei nr. 253 A din 7 martie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimatul-intervenient B. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Respinge cererea formulată de intimata-reclamantă C. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 noiembrie 2025.