Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1133/2003 AI generated

Eligibility for Compensation of Persecuted Jews under Law No. 189/2000: Proof of Forced Relocation by Official Community Certificates

Case Number Decizia nr. 1133/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) admitted the appellant’s appeal, quashed the lower appellate court’s decision that had dismissed the claim, and ordered the social insurance institution to issue a new decision granting the plaintiff the status of a victim under the applicable compensation legislation. The dispute concerned an administrative challenge to a refusal by the county pension house to award benefits to an individual for ethnic persecution and forced relocation (deportation) from a rural commune to another town between June 1941 and August 1944. The lower instance had dismissed the case due to a perceived lack of official proof of the relocation; however, the Supreme Court found the appeal merited because an official certificate from the Federation of Jewish Communities confirmed the forced displacement. The decisive legal basis was Article 1, paragraph c, of Government Emergency Ordinance No. 105/1999, as approved by Law No. 189/2000, which extends protection to citizens who suffered ethnic-based persecution through forced relocation during the period from September 6, 1940, to March 6, 1945.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000; Eligibility for Compensation of Persecuted Jews under Law No. 189/2000: Proof of Forced Relocation by Official Community Certificates: The dispute concerned an administrative challenge to a refusal by the county pension house to award benefits to an individual for ethnic persecution and forced relocation (deportation) from a rural commune to another town between June 1941 and August 1944. The lower instance had dismissed the case due to a perceived lack of official proof of the relocation; however, the Supreme Court found the appeal merited because an official certificate from the Federation of Jewish Communities confirmed the forced displacement. The decisive legal basis was Article 1, paragraph c, of Government Emergency Ordinance No. 105/1999, as approved by Law No. 189/2000, which extends protection to citizens who suffered ethnic-based persecution through forced relocation during the period from September 6, 1940, to March 6, 1945.

Keywords

AI generated
compensation for ethnic persecution social insurance benefit social legislation legal protection victim status claim for insurance benefits

Cited Legislation

AI generated
art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000
The dispositive explicitly orders the defendant to establish the plaintiff's status under this article, which defines the eligibility for victim benefits based on ethnic persecution.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000

The dispositive explicitly orders the defendant to establish the plaintiff's status under this article, which defines the eligibility for victim benefits based on ethnic persecution.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul S.S. a solicitat anularea hotărârii nr. 41 din 26 iulie 2002, emisă de Casa Județeană de Pensii Iași – Comisia Județeană, prin care i s-a respins cererea pentru acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că potrivit hotărârii nr. 88 din 22 iunie 1941, toți evreii au fost strămutați din mediul rural; că, în ziua de 1 iulie 1941, tatăl său I.S. a fost trimis în lagărul de la Târgu Jiu, iar restul familiei a fost strămutată din Pungești, județul Vaslui, în Vaslui, în perioada 1941 - 1944.

Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 96 din 23 septembrie 2002, a respins acțiunea, întrucât reclamantul nu a făcut dovada cu acte oficiale că a fost strămutat.

Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul, susținând că potrivit actelor din dosar, în perioada 1941 – 1944 a fost strămutat din comuna Pungești, în Vaslui și deci, beneficiază de dispozițiile O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Recursul este fondat.

În adevăr, din Adeverința nr. A.303 din 11 decembrie 2001, eliberată de Federația Comunităților Evreiești din România – Centrul pentru studiul istoriei evreilor din România, rezultă că în perioada iunie 1941 – 23 august 1944, reclamantul, născut la 2 iulie 1936, a fost strămutat din comuna Pungești, în Vaslui, unde i s-a stabilit domiciliu obligatoriu.

Or, potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, prin strămutare în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Așadar, reclamantul beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât, potrivit actului oficial sus-menționat, în perioada iunie 1941 - 23 august 1944, a suferit persecuții din motive etnice, prin strămutare din comuna Pungești, în Vaslui.

În consecință, soluția adoptată de prima instanță este nelegală și netemeinică, iar recursul, fondat, urmând să fie admis, casată sentința și să se decidă conform minutei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.S., împotriva sentinței civile nr. 36 din 23 septembrie 2002 a Curții de Apel Iași.

Casează sentința atacată și în fond, admite acțiunea reclamantului S.S., anulează hotărârea nr. 41 din 26 iulie 2002 a Casei Județene de Pensii Iași și obligă pârâta să emită o nouă decizie prin care să stabilească acestuia, statutul prevăzut de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2003.