Forced execution jurisdiction fixed at Timișoara court based on debtor's current domicile; Deva's declination set aside.

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii deduse judecăţii:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timişoara, secţia I civilă, la 28 aprilie 2025, sub nr. x/2025, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună încuviinţarea executării silite pornite în dosarul execuţional nr. x/2025, ca urmare a cererii formulate de creditoarea B., împotriva debitorului C., pentru executarea silită a obligaţiei de plată a sumei de 1.735,25 RON, reprezentând debit şi costuri, la care se adaugă cheltuielile de executare silită calculate pe parcursul procedurii execuţionale, până la recuperarea integrală a creanţei, în baza titlului executoriu reprezentat de Contract de credit nr. x din 05 decembrie 2023, încheiat cu D. S.A.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 666 C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Prin încheierea civilă nr. 12771 din 06 mai 2025, Judecătoria Timişoara, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale exclusive, invocată din oficiu, şi a declinat soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite pornite în dosarul execuţional nr. x/2025 de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., în favoarea Judecătoriei Deva.

Pentru a hotărî astfel, raportându-se la dispoziţiile art. 87, art. 88, art. 91 şi art. 651 alin. (2) C. proc. civ., Judecătoria Timişoara a apreciat că instanţa competentă a soluţiona cererea de încuviinţare executare silită este cea în a cărei rază teritorială se află reşedinţa debitorului, la data sesizării organului de executare, respectiv Deva, judeţul Hunedoara.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Deva, secţia civilă, prin încheierea civilă nr. 2213/CC din 20 mai 2025, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite formulate de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., privind pe creditoarea B. şi pe debitorul C., în favoarea Judecătoriei Timişoara; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Deva şi Judecătoria Timişoara şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă; a dispus suspendarea soluţionării cauzei până la soluţionarea conflictului de competenţă.

În fundamentarea acestei soluţii, în raport de dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a avut în vedere domiciul debitorului la data sesizării organului de executare (25.04.2025), ţinând cont că reşedinţa stabilită în municipiul Deva a fost valabilă pentru perioada 04.05.2023-03.05.2024.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, secţia I civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea de încuviinţare a executării silite declanşate împotriva debitorului C., la cererea creditoarei B., în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. x/05.12.2023, înaintată instanţei de judecată de către Biroul Executorului Judecătoresc A..

În materia executării silite, art. 651 C. proc. civ. prevede că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Ca atare, din punct de vedere al criteriului teritorial, norma în discuţie identifică judecătoria ce devine instanţă de executare prin aplicarea unui set de reguli succesive, după cum urmează: în primul rând - ca regulă generală - instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii. În subsidiar şi numai dacă debitorul nu are sediul sau domiciliul în ţară, legiuitorul determină instanţa de executare prin raportare la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului la momentul sesizării orga­nului de executare. În continuare, dacă la acelaşi moment indicat, nici debitorul, nici credi­torul nu au domiciliul sau sediul în ţară, atunci instanţa de executare va fi judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Aceste reguli de stabilire a instanţei de executare nu permit creditorului a alege instanţa competentă din punct de vedere teritorial, deoarece variantele normative menţionate reglementează ipoteze diferite care se exclud reciproc. Sub acest aspect, fiecare nouă regulă de determinare a instanţei de execu­tare se aplică strict sub rezerva ineficienţei normei anterioare, de unde rezultă o aplicare etapizată şi exclusivă, ceea ce va elimina posibilitatea unui conflict de reguli sau existenţa vreunui drept de opţiune în favoarea creditorului.

Numai cea din urmă regulă, în ipoteza în care nici debitorul, dar nici creditorul nu îşi au domiciliul sau sediul în ţară, recunoaşte un drept de opţiune în favoarea creditorului în condiţiile în care sediul biroului executorului judecătoresc ales de creditor va fi reper în determinarea instanţei de executare.

Totodată, se reţine că regula de determinare a instanţei de executare prin raportare la criteriile prevăzute de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. se aplică indiferent de modalitatea de executare aleasă de creditor sau impusă de dispoziţiile titlului executoriu ce urmează a fi aduse la îndeplinire. Prin urmare, competenţa instanţei de executare în vederea soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite se va determina tot prin raportare la domiciliul sau sediul debitorului ori, după caz, al creditorului şi în cazul în care se solicită executarea silită imobiliară, prin care se urmăreşte desfiinţarea demolării unor lucrări realizate ilicit şi readucerea imobilului la starea iniţială, cum este situaţia din speţă.

Reglementând competenţa funcţională, art. 651 alin. (3) C. proc. civ. prevede că instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Pentru determinarea competenţei instanţei de executare interesează, ca regulă, domiciliul sau sediul debitorului la momentul formulării cererii de executare, astfel că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite trebuie să procedeze la verificarea competenţei prin raportare la momentul la care cererea de executare a fost depusă la executorul judecătoresc, pentru că în raport de acesta, se va determina instanţa competenă.

În contextul reperelor de analiză expuse în stabilirea instanţei de executare, Înalta Curte constată că, la data formulării cererii de încuviinţare a executării silite de către creditoarea B. (25.04.2025), debitorul C. figura cu domiciliul activ în Timişoara, judeţul Timiş, potrivit fişei de interogare a bazei de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date aflate la dosarul nr. x/2025 al Judecătoriei Timişoara, localitate situată în circumscripţia Judecătoriei Timişoara, potrivit H.G. nr. 102/2021 privind stabilirea localităţilor care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor din fiecare judeţ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 25 iunie 2021.

Ţinând cont că scopul regulii generale în materia competenţei teritoriale nu poate fi atins dacă domiciliul nu ar fi asociat cu locuinţă efectivă a debitorului, împrejurarea că acesta a avut la un moment dat reşedinţa în Deva, judeţul Hunedoara nu este în măsură să influenţeze competenţa instanţei de executare, câtă vreme această situaţie a încetat la 03 mai 2024, cu mult înainte de formularea cererii de executare silită de către creditoare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte constată că Judecătoria Timişoara, secţia I civilă este instanţa competentă teritorial a soluţiona cererea de încuviinţare executare silită dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competenţă, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2025.