Land seizure jurisdiction assigned to immovable's location court in bailiff enforcement conflict.

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii deduse judecăţii:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Avrig la 03 iulie 2025, sub nr. x/2025, petentul executor judecătoresc A., cu sediul în Bucureşti, Mezanin, Sp. Com. 3 şi 4, Interfon 031, a solicitat instanţei să dispună încuviinţarea executării silite, în toate modalităţile prevăzute de lege, a titlului executoriu reprezentat de cerere - contract de facilitate de descoperit de cont din 18 august 2009, pentru realizarea obligaţiei de plată a sumei de 1.487,24 RON reprezentând contravaloare debit.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 819 C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1254 din 08 iulie 2025, Judecătoria Avrig a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, raportându-se la dispoziţiile art. 622 alin. (2), art. 651 alin. (1) şi art. 666 alin. (1) C. proc. civ., această instanţa a considerat că instanţa de executare este cea în circumscripţia căreia se afla, la momentul sesizării organului de executare, domiciliul debitoarei, situat în Bucureşti, str. x, după cum rezultă din încheierea nr. 4720 din 21 noiembrie 2013, pronunţată de Judecătoria Buftea, în dosarul nr. x/2013.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 12295 din 29 iulie 2025, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Avrig; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict; în temeiul art. 134 C. proc. civ., a constatat suspendată procedura până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

În fundamentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, în vigoare din 15 februarie 2013, ţinând cont de faptul că dosarul de executare în raport de care s-a solicitat executarea silită în prezenta cauză este deschis în anul 2013, astfel cum reiese din încheierea nr. 1 din 13 noiembrie 2013 emisă de executorul judecătoresc, prin care s-a înregistrat cererea de executarea silită.

Raportându-se la conţinutul dispoziţiilor art. 650 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la momentul declanşării executării silite şi anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 138/2014, şi la solicitarea privind încuviinţarea executării silite imobiliare (cu privire la cota de 1/2 din imobilul teren în suprafaţă de 4.900 mp situat în UAT Porumbacu de Jos, localitatea Porumbacu de Sus), conform art. 819 C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a apreciat că instanţa competentă este cea în a cărei circumscripţie se află imobilul.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Avrig, în considerarea următoarelor argumente:

În verificarea competenţei, ambele instanţe implicate în conflictul negativ au reţinut că se impune determinarea instanţei de executare, în sarcina căreia este stabilită obligaţia de a încuviinţa executarea silită, dar în identificarea acesteia au aplicat dispoziţii legale diferite.

Astfel, Judecătoria Avrig a reţinut ca fiind determinant în stabilirea instanţei de executare locul unde se află domiciliul debitorului, reţinând, astfel, aplicarea prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data sesizării sale, excluzând criteriul locului situării imobilului.

În sens opus, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a reţinut ca fiind determinant locul situării imobilului urmărit, aplicând, astfel, prevederile art. 819 C. proc. civ., în forma în vigoare la data formulării cererii de executare, reţinând prioritatea dispoziţiilor speciale, în raport cu cele generale.

Înalta Curte constată că prin Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., instanţa de executare, cea care are competenţa de a soluţiona cererea de încuviinţare a executării silite, a fost desemnată, de principiu, prin art. 650 alin. (1) din Cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În acelaşi timp, reglementând executarea silită imobiliară prin art. 819 C. proc. civ., în forma de la data intrării în vigoare a Codului, s-au prevăzut următoarele:

"După înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita de îndată instanţei de executare în circumscripţia căreia se află imobilul încuviinţarea urmăririi lui silite, dispoziţiile art. 664 şi 665 aplicându-se în mod corespunzător".

Prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, s-au modificat prevederile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în urma constatării neconstituţionalităţii acestui articol, prin decizia nr. 348/2014 a Curţii Constituţionale.

Potrivit art. 650 alin. (1) [devenit în urma republicării art. 651 alin. (1)] C. proc. civ., "(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.(1^1) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare.(2) Instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe. (3) În toate cazurile instanţa de executare se pronunţă prin încheiere executorie care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare".

Prin acelaşi act normativ a fost modificat şi textul art. 819 C. proc. civ., iar urmare a republicării C. proc. civ., acesta a dobândit următoarea formă:

"(1) Urmărirea silită imobiliară este de competenţa executorului judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se află imobilul aparţinând debitorului sau unei terţe persoane, dacă se urmăreşte un imobil ipotecat ajuns în mâinile acesteia. (2) Dacă se urmăresc mai multe imobile aflate în circumscripţia aceleia şi curţi de apel, competenţa aparţine oricăruia dintre executorii judecătoreşti care funcţionează în această circumscripţie, la alegerea creditorului."

În prezenta cauză, executarea silită a fost declanşată prin depunerea cererii la executorul judecătoresc la data de 13 noiembrie 2013, potrivit cererii creditoarei B. (actuala C.), dată la care, aşa cum s-a arătat anterior, instanţa de executare era instanţa de la locul situării imobilului pentru executarea imobiliară sau instanţa de la sediul biroului executorului pentru celelalte forme de executare.

Totodată, se reţine că, prin încheierea nr. 4720 din 21 noiembrie 2013, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Judecătoria Buftea a admis cererea de încuviinţare a executării silite înaintată de Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti D. şi formulată de creditoarea B., prin administrator Active S.C. E. S.R.L., şi a încuviinţat executarea silită, în toate formele de executare prevăzute de lege, în baza titului executoriu reprezentat de cererea contract de facilitate de descoperit de cont persoane fizice din 18 august 2009, autorizând creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu pe întreg teritoriul ţării.

Analizând norma de competenţă aplicabilă, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Incidenţa unei dispoziţii legale procesuale în materia executării silite este fixată în funcţie de data începerii executării silite, în cazul executării silite fiind aplicabilă exclusiv legea în vigoare la data depunerii cererii de executare silită la executorul judecătoresc, concluzie care se impune, prin raportare la dispoziţiile art. 622 alin. (2) C. proc. civ. care stabilesc neechivoc că executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare.

Prin urmare, în măsura în care executarea silită a început sub imperiul unei dispoziţii legale, aceasta va fi aplicabilă tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, cererilor de încuviinţare a executării, inclusiv tuturor procedurilor judiciare incidente, ocazionate de respectiva executare silită.

Având în vedere că executarea silită a fost iniţiată la data de 13 noiembrie 2013, soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite imobiliare formulate de organul de executare cade sub incidenţa procedurii reglementate de dispoziţiile art. 818-825 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 819 alin. (1) C. proc. civ., după înregistrarea cererii de executare silită, executorul judecătoresc va solicita de îndată instanţei de executare în circumscripţia căreia se află imobilul, încuviinţarea urmăririi lui silite.

Reiese, deci, sub aspectul determinării instanţei de executare, că dispoziţia art. 819 din Legea nr. 134/2010, în forma de la acea dată, instituia o normă specială, cu caracter derogator de la dreptul comun, consacrat în art. 650 alin. (1) din acelaşi act normativ, stipulând că executorul judecătoresc poate solicita încuviinţarea executării silite doar instanţei de executare în circumscripţia căreia se află imobilul supus urmăririi.

Este vorba, în ipoteza analizată, de stabilirea unei competenţe teritoriale absolute în cazul urmăririi silite imobiliare şi, drept urmare, în cadrul acestei forme de executare silită legea reglementează instanţa de executare, fixând în sarcina executorului judecătoresc obligaţia de a solicita, încuviinţarea urmăririi silite judecătoriei în circumscripţia căreia se află imobilul urmărit.

Cum, în speţă, executarea silită se solicită a fi efectuată asupra cotei de 1/2 din imobilul teren în suprafaţă de 4.900 mp situat în Unitatea Administrativ Teritorială Porumbacu de Jos, localitatea Porumbacu de Sus, înscris în C.F. nr. x a localităţii Porumbacu de Jos, judeţul Sibiu şi indetificat prin nr. Cadastral/topographic x, rezultă că instanţa de executare nu poate fi decât Judecătoria Avrig, în a cărei circumscripţie teritorială se află imobilul supus executării silite.

Este real că prin art. 819 alin. (1) C. proc. civ., în forma dobândită ulterior Legii nr. 138/2014, se reglementează doar competenţa executorului judecătoresc, nu şi competenţa instanţei de executare, însă aceste dispoziţii nu pot fi aplicate unei situaţii juridice născute anterior intrării în vigoare a acestui text legal.

Regulile de drept tranzitoriu, înscrise în art. 24 şi următoarele C. proc. civ., au ca scop asigurarea unei judecăţi sau executări silite unitare, prin aplicarea aceloraşi norme juridice, în vigoare, după caz, la data începerii procesului sau la data începerii executării silite, garantând astfel stabilitatea şi previzibilitatea raporturilor juridice procesuale.

Astfel, competenţa instanţei de executare este fixată la momentul sesizării acesteia pentru prima oară cu cererea de încuviinţare a executării silite, calitatea fiind legal dobândită pentru tot cursul executării silite, astfel că modificările legislative survenite nu sunt de natură să o influenţeze.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) raportat la art. 819 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., reţinând că instanţa de executare este determinată de locul situării imobilului urmărit, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Avrig.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Avrig.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2025.