Cassation appeal in annulment regarding invalid appeal and stamp fee restitution dismissed for lack of material error.

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la 29 noiembrie 2022, sub nr. x/2021/a2, petenta A. a solicitat instanţei îndreptarea erorii/omisiunii din încheierea din 9 noiembrie 2022, invocând faptul că instanţa a soluţionat dosarul cu încălcarea art. 22 C. proc. civ., prin introducerea în cauză a unei persoane fizice şi prin schimbarea obiectului cauzei fără acordul său.

I.2. Încheierea pronunţată de Judecătoria Iaşi, în primă instanţă:

Prin încheierea civilă nr. 36 din 10 ianuarie 2023, Judecătoria Iaşi a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare a erorii materiale

I.3. Decizia pronunţată de Tribunalul Iaşi, în apel:

Prin decizia civilă nr. 451 din 19 martie 2024, Tribunalul Iaşi a respins cererea de repunere pe rol, formulată de apelanta A.; a constatat perimată cererea de apel împotriva încheierii civile nr. 36 din 10 ianuarie 2023, pronunţată de Judecătoria Iaşi.

I.4. Decizia şi încheierea pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, în recurs:

Prin decizia civilă nr. 257 din 19 septembrie 2024, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins excepţia necompetenţei materiale, invocată de recurenta A.; a admis excepţia tardivităţii formulării recursului, invocată din oficiu, şi a respins, ca tardiv, recursul formulat de recurenta A. împotriva încheierilor din 13 iunie 2023, 14 februarie 2024 şi 13 martie 2024 şi a deciziei civile nr. 451 din 19 martie 2024, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

Prin încheierea din 17 octombrie 2024, aceeaşi instanţă a respins cererea de îndreptare a erorii materiale cuprinse în decizia civilă nr. 257 din 19 septembrie 2024, formulată de recurenta A..

I.5. Decizia şi încheierea pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs:

Prin decizia nr. 630 din 06 martie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 257 din 19 septembrie 2024 şi a încheierii de îndreptare eroare materială din 17 octombrie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Prin încheierea de şedinţă din 08 mai 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2021.1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins cererea de restituire a taxei judiciare de timbru, formulate de petenta A..

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 630 din 06 martie 2025, pronunţate în dosarul nr. x/2021, şi a încheierii de şedinţă din 8 mai 2025, pronunţate în dosarul nr. x/2021.1, ambele de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a formulat contestaţie în anulare contestatoarea A., calea extraordinară de atac fiind înregistrată la 19 iunie 2025, sub nr. x/2025.

II.1. Motivele contestaţiei în anulare:

Cu privire la încheierea din 08 mai 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.1, contestatoarea A. a susţinut că, potrivit adresei din 26 noiembrie 2024 din dosarul nr. x/2021, având ca obiect îndreptare eroare materială, în mod eronat a fost obligată să achite taxa judiciară de timbru de 100 RON, conform dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, întrucât cererea de îndreptare eroare materială nu se timbrează, şi nici nu i s-a adus la cunoştinţă faptul că are posibilitatea de a formula cerere de reexaminare în termen de 3 zile.

Totodată, a precizat că nu a fost citată şi nici nu a fost prezentă la termenul din 08 mai 2025, când i s-a respins cererea privind restituirea taxei de timbru în sumă de 100 RON.

Referitor la decizia nr. 630 din 06 martie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2021, contestatoarea a arătat că instanţa s-a pronunţat în cauză, reţinând că a solicitat judecarea cauzei în lipsă, deşi o cerere în acest sens nu a depus la dosar, conform celor menţionate în citaţia emisă în 27 ianuarie 2025.

A mai învederat că instanţa şi-a însuşit legalitatea deciziei civile nr. 257 din 19 septembrie 2024 şi a încheierii de îndreptare eroare materială din 17 octombrie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, pe Legea nr. 230/2007, deşi în vigoare era Legea nr. 196/2018, în scopul pronunţării unei hotărâri favorabile Asociaţiei de proprietari, avocatului B. şi executorilor judecătoreşti asociaţi C. şi D. care au înfiinţat poprirea în 16 noiembrie 2020, în baza deciziei nr. 365 din 2 decembrie 2019, deşi executarea silită era perimată din 02 august 2019, iar hotărârile prescrise din 31 ianuarie 2018.

Contestatoarea a mai susţinut că, în mod nelegal, Curtea de Apel Iaşi a menţinut decizia nr. 451 din 19 martie 2024 a Tribunalului Iaşi, reţinând tardivitatea recursului declarat şi împotriva încheierilor din 13 iunie 2023, 14 februarie 2024 şi 13 martie 2024, deşi a formulat o singură cerere în termen.

A menţionat că doamna avocat B. nu putea să reprezinte asociaţia în faţa instanţei, întrucât era necesară prezenţa preşedintelui acesteia pentru a-şi declina atribuţiile şi depunerea la dosar a unui proces-verbal a adunării generale legalizat în legătură cu încheierea contractului de reprezentare, în lipsa cărora instanţa, din oficiu, trebuia să pronunţe nulitatea absolute a hotărârii, potrivit art. 247 alin. (1), pentru a-şi recupera prejudiciul de 15.849 RON din toate hotărârile considerate nule.

În drept, contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Intimata E. Tătăraşi nu a depus întâmpinare, deşi contestaţia în anulare i-a fost comunicată la 19 septembrie 2025, prin depunerea actului de procedură la cutia poştală, conform procesului-verbal de înmânare de la dosar.

II.3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A., prin prima motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte urmează să o respingă, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Prin "eroare materială", ca temei al contestaţiei în anulare, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., se înţelege orice eroare materială evidentă de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite.

În această categorie se încadrează erorile comise în legătură cu aspectele formale ale judecăţii recursului, cum ar fi, cu titlu de exemplu, respingerea unui recurs ca tardiv, deşi din plicul ataşat la dosar rezultă că recursul a fost depus la poştă în termen, anularea recursului ca netimbrat, deşi la dosar era ataşată dovada de plată a taxei de timbru, iar instanţa nu a observat-o sau acesta nu a ajuns la dosar din culpa funcţionarilor instanţei, anularea recursului ca fiind făcut de un mandatar fără calitate, deşi dovada calităţii exista la dosar, iar instanţa nu a observat-o, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Drept urmare, greşelile instanţei de recurs care pot deschide calea contestaţiei în anulare sunt greşeli de fapt şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispoziţiilor legale, contestaţia în anulare neconstituind un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar şi greşite, date în recurs, întrucât instanţa este ţinută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege ce permit să examineze justeţea soluţiei pronunţate.

Prin contestaţia formulată, în considerarea deciziei civile nr. 630 din 06 martie 2025, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, contestatoarea a invocat drept eroare materială judecarea cauzei în lipsa acesteia, deşi o cerere cu un atare conţinut nu a fost depusă la dosar pentru a fi luată în considerare de către instanţa de recurs.

Din cuprinsul deciziei contestate, Înalta Curte reţine că instanţa de recurs, văzând că a fost solicitată judecata în cauză, faţă de dispoziţiile art. 223 alin. (3) C. proc. civ., a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului îndreptat împotriva deciziei civile nr. 257 din 19 septembrie 2024 şi a încheierii de îndreptare eroare materială din 17 octombrie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în conformitate cu art. 248 alin. (1) C. proc. civ., pe care a admis-o, cu consecinţa respingerii recursului ca find inadmisibil, reţinând, prin prisma dispoziţiilor art. 457 alin. (1), art. 483 alin. (1), art. 634 alin. (1) pct. 5 şi art. 446 C. proc. civ., că hotărârile atacate sunt definitive, nefiind supuse cenzurii căii de atac a recursului.

Sub aparenţa motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., susţinând că hotărârea contestată este rezultatul unei erori materiale, contestatoarea a invocat greşita aplicare a unei reguli de procedură ce priveşte judecata recursului, respectiv aceea care vizează judecarea căii de atac în lipsa ambelor părţi, legal citate, dacă cel puţin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 223 alin. (3) C. proc. civ., or, în mod evident, o asemenea încălcare nu constituie o simplă greşeala materială în legătură cu un aspect formal al judecăţii, ci o chestiune ce vizează modul de judecată, aplicarea de către instanţa de recurs a regulilor de drept processual, ce nu poate fi supusă analizei pe calea contestaţiei în anulare întrucât ar transforma prezenta cale de atac de retractare într-o cale de atac de reformare, respectiv într-un veritabil recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil.

Aşa cum s-a arătat, contestaţia în anulare oferă părţilor un mijloc procedural eficient pentru a obţine o nouă judecată doar în cazul săvârşirii unor neregularităţi procedurale esenţiale, însă, aspectele invocate de contestatoare nu se circumscriu noţiunii de "eroare materială" avute în vedere de legiuitor la reglementarea cazului de contestaţie în discuţie, ci unei greşeli de judecată, care nu poate fi îndreptată prin retractarea hotărârii, în cdrul căii extraordinare de atac de care s-a prevalat partea.

În acelaşi registru, al inexistenţei unei erori materiale, se înscriu şi argumentele ce reclamă pretinsa însuşire de către instanţă a considerentelor hotărârilor atacate cu recurs, cu trimitere punctuală la anumite chestiuni invocate drept motive menite a valida nelegalitatea acestora, în condiţiile în care recursul a fost respins, ca urmare a admiterii excepţiei inadmisibilităţii căii de atac, în raport de dispoziţiile legale pe care le-a apreciat ca fiind incidente în cauză, ceea ce denotă existenţa unui fine de neprimire ce nu a permis să se ajungă la analiza motivelor de recurs invocate, prin prisma dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

În referire la încheierea din 08 mai 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.1, eroarea materială invocată de contestatoare vizează aprecierea instanţei cu privire la modul în care a stabilit şi i-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac a recursului, precum şi omisiunea instanţei de a-i aduce la cunoştinţă posibilitatea de a formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate.

Totodată, contestatoarea a susţinut că cererea prin care a solicitat restituirea taxei judiciare de timbru a fost soluţionată la termenul din 08 mai 2025, fără a fi fost citată şi fără a fi fost prezentă.

Înalta Curte observă că prin rezoluţia de primire a dosarului, din 25 noiembrie 2024, completul de judecată învestit cu soluţionarea recursului a stabilit în sarcina recurentei-reclamante A. obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (2) teza finală din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, pentru soluţionarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 257 din 19 septembrie 2024 şi a încheierii de îndreptare eroare materială din 17 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în dosarul nr. x/2021.

Cu adresa emisă la 26 noiembrie 2024 şi comunicată recurentei-reclamante, la 02 decembrie 2024, prin depunerea actului de procedură la cutia poştală, în lipsa destinatarei de la domiciliu, conform procesului-verbal de înmânare de la dosarul nr. x/245/2021/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, partea a fost înştiinţată în legătură cu taxa judiciară datorată şi faptul că are posibilitatea de a formula, în condiţiile art. 33 alin. (2) teza finală din O.U.G. nr. 80/2013, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru.

Recurenta-reclamantă şi-a îndeplinit obligaţia privind timbrarea recursului, la 04 decembrie 20214, depunând, prin poştă, în original, chitanţa seria x/2024 nr. x din 04 decembrie 2024, eliberată de municipiul Iaşi, judeţul Iaşi reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON .

Luând în examinare cererea de restituire a taxei de timbru, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, la termenul de judecată din 08 mai 2025, instanţa de recurs a respins-o, apreciind că solicitarea părţii nu se încadrează în ipoteza legală prevăzută de art. 45 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cu care sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, în situaţia când taxa plătită nu era datorată, întrucât cererea de recurs este supusă plăţii taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, iar această măsură nu a fost desfiinţată pe calea cererii de reexaminare, prevăzute de art. 39 din aceeaşi ordonanţă, de care petenta nu a înţeles să uzeze.

Potrivit dispoziţiilor art. 527 alin. (1) C. proc. civ., "Cererile pentru soluţionarea cărora este nevoie de intervenţia instanţei, fără însă a se urmări stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană, precum sunt cele privitoare la darea autorizaţiilor judecătoreşti sau la luarea unor măsuri legale de supraveghere, ocrotire ori asigurare, sunt supuse dispoziţiilor prezentei cărţi".

Din interpretarea acestor prevederi legale, Înalta Curte reţine că procedura necontencioasă reprezintă acea procedură sub imperiul căreia instanţa de judecată este abilitată cu soluţionarea unor cereri pentru a căror dezlegare nu este necesară stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană.

Particularitatea procedurii necontencioase o reprezintă tocmai inexistenţa contrarietăţii de interese, respectiv caracterul unilateral, întrucât cererea nu este îndreptată împotriva unei alte părţi, cu potenţial interes în a se opune la admiterea acesteia. În procedura necontencioasă, instanţa exercită mai degrabă un control asupra cererilor cu care este sesizată, cum este cea din speţă.

Or, aceste aspecte nu se încadrează în sfera erorii materiale reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea formulând, în realitate, veritabile critici aduse modului de soluţionare a cererii de restituire a taxei judiciare de timbru, respective critici de nelegalitate ce se circumscriu unor erori de judecată imputate instanţei de recurs care nu pot fi valorificate în cadrul contestaţiei în anulare. Acceptând contrariul, s-ar nesocoti regimul special ce guvernează această cale extraordinară de atac constând în retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităţilor formale, expres şi limitativ prevăzute de lege, şi nu de cenzură judiciară.

Practic, prin susţinerile relevate, recurenta-reclamantă tinde în mod evident ca, prin prezentul demers judiciar, să provoace o nouă reexaminare a cererii cu acest obiect oferind propria viziune cu privire la modalitatea de soluţionare a acestui demers judiciar ce ar impune citarea părţii, fapt care încalcă principiul securităţii juridice şi dreptul la o instanţă, componente esenţiale ale sistemului de garanţii instituit prin art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (cauza Popov c. Republicii Moldova nr. 2, hotărârea din 6 decembrie 2005).

Dreptul la judecarea într-un mod echitabil de către o instanţă, aşa cum este garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenţiei, care, în partea sa relevantă, declară preeminenţa dreptului ca fiind o parte a moştenirii comune a Statelor Contractante.

Unul din aspectele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care cere, printre altele, ca, atunci când instanţele judecătoreşti dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuţie (cauza Brumărescu c. României, hotărârea din 28 octombrie 1999).

Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata, adică principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. Acest principiu cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea/reexaminarea unei hotărâri definitive şi obligatorii, doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă determinare a cauzei.

În consecinţă, raportat la art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., analizat şi din perspectiva rigorilor Curţii Europene a Drepturilor Omului ce impun menţinerea securităţii raporturilor juridice, Înalta Curte reţine că motivele invocate în cuprinsul contestaţiei în anulare nu se circumscriu ipotezei normei legale care reglementează această cale de atac, ceea ce constituie un impediment de ordin legal în examinarea pe fond a aspectelor puse în discuţie de către contestatoare privind nelegalitatea hotărârilor atacate.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că exercitarea contestaţiei în anulare se face numai pentru motivele strict şi limitativ prevăzute de lege, apreciind că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 630 din 06 martie 2025, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, precum şi împotriva încheierii de şedinţă din 08 mai 2025, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.1.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 630 din 06 martie 2025, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, precum şi împotriva încheierii de şedinţă din 08 mai 2025, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.1.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2025.