Disciplinary sanction upheld: judge's pay cut for bankruptcy case delays and leave violations affirmed.

prevăzut de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

Asupra contestației de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 9 din 22 octombrie 2003, C.S.M. a admis acțiunea disciplinară exercitată de ministrul justiției, iar în baza art. 123 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 92/1992, pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, a aplicat judecătorului M.F., sancțiunea disciplinară a diminuării indemnizației de încadrare brută lunară cu 10%, pe o perioadă de 3 luni, pentru abaterile disciplinare prevăzute în art. 122 lit. h) și i) din aceeași lege.

S-a reținut că M.F. a încălcat unele obligații ce i-au revenit, potrivit legii, în calitatea de judecător-sindic la Tribunalul Buzău, precum și că, manifestând neglijență repetată, a redactat cu întârziere considerentele mai multor hotărâri pronunțate în perioada ianuarie - iunie 2002, după cum urmează:

Judecătorul M.F. a fost desemnat, împreună cu alți judecători, de către președintele Tribunalului Buzău, să îndeplinească atribuțiile judecătorului-sindic.

1. În calitate de judecător-sindic, M.F. nu a respectat dispozițiile art. 8 din Legea nr. 64/1995, privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, precum și prevederile art. 14 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel, prin aceea că nu a prezentat președintelui tribunalului, dosarul nr. 1167/2001, al secției comerciale, având ca obiect reorganizarea judiciară a C.R.P.O. Tulcea, ci și l-a repartizat personal pentru soluționare.

În aceste condiții, judecătorul M.F. a instrumentat cauza respectivă, timp de aproximativ un an, de la 27 iulie 2001, până în iulie 2002, împiedicând pe președintele instanței, să desemneze judecător-sindic pentru soluționarea acelui proces. Aceasta a avut ca urmare neînregistrarea dosarului în registrul pentru evidența măsurilor și operațiunilor dispuse de judecătorul-sindic.

2. Aflându-se în concediu de odihnă începând de la data de 1 august 2002, judecătorul M.F. s-a înapoiat la serviciu, înainte de terminarea efectuării acestuia și, fără să aibă aprobarea conducerii instanței, a intrat în ședință de judecată la 21 și 22 august 2002, pronunțând două încheieri în dosarul nr. 1074/2001.

3. Același judecător a redactat considerentele mai multor hotărâri, cu depășirea termenului de 30 zile prevăzut în art. 264 C. proc. civ.

S-a motivat că încălcarea de către M.F., a obligațiilor ce i-au revenit în calitate de judecător-sindic, constituie abaterea disciplinară prevăzută de art. 122 lit. h) din Legea nr. 92/1992, iar redactarea de către același judecător, a mai multor hotărâri, cu întârziere, constituie abaterea prevăzută de art. 122 lit. i) din aceeași lege („neglijență repetată în rezolvarea lucrărilor”).

S-a apreciat că, față de gravitatea concretă a faptelor săvârșite, precum și de volumul și calitatea activității desfășurate în ansamblu de judecătorul M.F., ca și de conduita sa anterioară bună, se impune să-i fie aplicată sancțiunea disciplinară a diminuării indemnizației de încadrare brute lunară, cu 10%, pe o perioadă de 3 luni.

Judecătorul M.F. a formulat contestație împotriva hotărârii menționate.

Prin motivele invocate, contestatoarea a susținut că în luna iulie 2001, când a fost înregistrat dosarul nr. 1167/2001, a asigurat îndeplinirea atribuțiilor ce reveneau președintelui secției comerciale, deoarece acesta și locțiitorul său se aflau în concediu de odihnă.

S-a mai susținut, de către contestatoare, că atribuția de desemnare a judecătorului-sindic era delegată președintelui secției comerciale, că ea a informat pe președintele tribunalului despre primirea dosarului în discuție și că toate activitățile ulterioare privind dosarul respectiv le-a îndeplinit cu acordul acestuia.

Contestatoarea a mai susținut că a întrerupt efectuarea concediului, pentru a intra în ședință de judecată, cu dosarul de faliment nr. 1074/2001, pe baza aprobării ce i-o dăduse anterior președintele secției comerciale, iar redactarea cu întârziere a unor hotărâri se datorează volumului mare de dosare pe care le-a soluționat în acea perioadă.

În concluzie, contestatoarea a solicitat să se dispună modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii disciplinare exercitate de ministrul justiției.

Contestația nu este fondată.

În adevăr, contrar celor susținute prin motivele invocate, din actele dosarului și verificările efectuate în cadrul cercetării prealabile rezultă că, așa cum corect s-a reținut prin hotărârea criticată, contestatoarea nu a prezentat dosarul nr. 1167/2001, președintelui tribunalului, care se afla la serviciu, pentru a pune rezoluția corespunzătoare, iar ulterior, asumându-și, din proprie inițiativă, atribuția de a soluționa dosarul respectiv, nu a solicitat grefierului de ședință sau personalului arhivei, să înregistreze și să facă mențiuni în evidențe cu privire la măsurile și operațiunile dispuse și nici nu a verificat dacă era ținută evidența măsurilor luate în raport cu reglementările din Legea privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului nr. 64/1995.

Mai mult, din aceleași probe rezultă că, prin felul cum a instrumentat dosarul menționat, contestatoarea a nesocotit dispozițiile art. 31, 32 și art. 33 din Legea nr. 64/1995, deoarece nu a citat C.C.I. și a stabilit adunarea generală a creditorilor pentru data de 14 august 2001, fără să dispună trimiterea notificărilor și nici nu a solicitat administratorilor să-și exercite atribuțiile în conformitate cu cerințele art. 51, 21 și 75 din Legea privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului nr. 64/1995.

De asemenea, probele administrate au confirmat că judecătorul M.F. nu a soluționat contestațiile formulate de creditori, în termenul prevăzut de art. 19 din Legea nr. 64/1995, nu a dispus comunicarea cererilor unor creditori chirografari, a omis să soluționeze alte cereri și, făcând mai multe deplasări la sediul debitoarei și la sediul unor creditori, a creat suspiciuni în legătură cu obiectivitatea sa în soluționarea cauzei.

Pe de altă parte, din verificările efectuate cu ocazia cercetării prealabile, a rezultat că același judecător a întrerupt, fără aprobare, concediul de odihnă, pentru a intra în ședința de judecată programată la 22 august 2002, cu dosarul nr. 1074/2001, precum și că a motivat cu întârzieri mari un număr de 40 sentințe (sentințele civile nr. 115, nr. 116, nr. 118, nr. 119, nr. 157, nr. 229, nr. 230, nr. 231, nr. 233, nr. 234, nr. 244, nr. 245, nr. 299, nr. 301-305, nr. 308, nr. 525, nr. 687, nr. 809, nr. 810, nr. 915, nr. 940 și nr. 941/2002 ale secției comerciale, nr. 1045, nr. 1121, nr. 1122, nr. 1177, nr. 1184-1186, nr. 1188, nr. 1189, nr. 1212, nr. 1219, nr. 1221, nr. 1235 și nr. 1292/2002 ale secției civile).

Sunt semnificative, în acest sens, referatele prezentate de dactilografele B.S. și C.C., precum și de grefierul P.E., din care rezultă că judecătorul M.F. a redactat personal, încheieri în dosare care nu fuseseră programate pentru ședințele de judecată.

Or, în raport cu aceste fapte, care rezultă neîndoielnic din materialul probator aflat la dosarul, se constată că în mod corect s-a reținut prin hotărârea criticată, că judecătorul M.F. și-a încălcat obligațiile ce i-au revenit în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de judecător-sindic, ceea ce constituie abatere disciplinară în accepțiunea prevederilor art. 122 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 92/1992, precum și că a motivat cu întârziere un număr mare de hotărâri, ceea ce constituie abatere disciplinară în sensul reglementării cuprinse la lit. i) din aceeași lege.

Așa fiind și cum sancțiunea disciplinară aplicată contestatoarei pentru cele două abateri, constând în diminuarea indemnizației de încadrare brute lunară cu 10%, pe o perioadă de 3 luni, în temeiul art. 123 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 92/2002, apare bine individualizată, corespunzând atât gravității concrete a celor două abateri, cât și rezultatelor pozitive obținute și eforturilor depuse în activitatea sa de ansamblu, urmează a se dispune respingerea contestației, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de M.F., judecător la Tribunalul Buzău, împotriva hotărârii nr. 9 din 22 octombrie 2003 a C.S.M.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2005.