Renunciation to civil trial in cassation: disposability principle and tacit consent under Art. 406 CPC

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia I civilă la 27 martie 2024, sub nr. x/2024, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L. şi C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 100.000 de euro, cu titlul de daune morale.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Gorj, în apel:

Prin sentinţa civilă nr. 174 din 21 iunie 2024, Tribunalul Gorj, secţia I civilă a admis în parte acţiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele C. şi B. S.R.L., având ca obiect pretenţii; a obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 2.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând despăgubiri civile.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în recurs:

Prin decizia nr. 450 din 28 noiembrie 2024, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelul formulat de apelantele-pârâte B. S.R.L. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 174 din 21 iunie 2024, pronunţate de Tribunalul Gorj, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A.; a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pârâtele către reclamant la plata sumei de 500 RON daune morale; a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei.

II. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 450 din 28 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 03 februarie 28 ianuarie 2025, sub nr. x/2024, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 03 februarie 2025, a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ. în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol, a reţinut că recurentul-reclamant a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.. în temeiul art. 24 alin. (1) şi (2) raportat la art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recurentul-reclamant datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 RON, sub sancţiunea anulării cererii de recurs.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-pârât A. a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, sub aspectul incidenţei motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că decizia atacată conţine o motivare contradictorie sau străină de natura pricinii, în sensul că, deşi, instanţa de apel a constatat că fapta ilicită a fost săvârşită, apelantele fiind autoarele articolului care face obiectul litigiului, şi ca i s-a produs un prejudiciu cert, suferind o daună morală evidentă, ulterior, a revenit şi a apreciat că se impune reducerea daunelor de la 2.000 euro la 500 RON, invocând drept argument faptul că acordarea unor daune în sumă de 2.000 euro ar conduce indirect la lezarea dreptului la liberă exprimare al ziariştilor în general, fără ca o astfel de motivare să aibă legătură cu lucrările dosarului şi să se poată invoca în cauză un interes al unor terţe persoane din afara dosarului.

Referitor la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a art. 30 din Constituţia României şi a principiilor normative care rezultă din practica Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia libertăţii de exprimare - art. 10 alin. (2) din Convenţie, făcând trimitere şi la art. 31 alin. (4) din Constituţia României, art. 10 par. 1 şi 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 19 din Pactul ONU.

Din ansamblul reglementărilor privind dreptul la liberă exprimare, rezultă că acesta nu este unul absolut, lucru pe care şi instanţa de apel l-a recunoscut, însă, în mod nejustificat, a redus cuantumul daunelor morale de la o suma de 2.000 euro la o suma de 500 RON, pe care a apreciat-o justă, în condiţiile în care daunele morale nu trebuie să reprezinte o sursă de venit.

Or, aprecierea instanţei asupra principiul reparării daunelor morale şi cuantumul lor nu trebuie să fie una subiectivă în contextul în care aceste daune nu îmbracă sub nicio formă o sursă de îmbogăţire sau de venit, judecătorul diminuându-le în mod nejustificat.

Astfel, acordând daune morale în cuantumul nesemnificativ de 500 RON, instanţa nu a făcut altceva decât să încurajeze o libertate de exprimare a ziaristului într-o societate democratică, fără niciun fel de limită, iar posibilitatea existenţei unor ingerinţe ale autorităţilor statale în exerciţiul dreptului la libertatea de exprimare, spre a se realiza scopurile enunţate de art. 10 par. 2 din Convenţie, este încălcat prin hotărârea dată.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Intimaţii-pârâţi B. S.R.L. şi C. nu au depus întâmpinare, deşi cererea de recurs le-a fost comunicată la 20 februarie 2025, conform proceselor-verbale de înmânare aflate la dosar.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 27 martie 2024, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din 03 aprilie 2025, s-a fixat termen de judecată la 11 noiembrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, termen la care instanţa a reţinut cauza în pronunţare pe cererea de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 406 alin. (4) C. proc. civ.

II.3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând cererea de renunţare la judecată, formulată de recurentul-reclamant A., prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea depusă la 08 septembrie 2025, prin poştă, anterior primului termen de judecată stabilit la 16 septembrie 2025, şi precizată ulterior, la 28 octombrie 2025, recurentul-reclamant A. a solicitat instanţei să ia act de renuţarea sa la judecata cererii de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. x/2024 al Tribunalului Gorj, secţia I civilă.

Potrivit art. 9 alin. (3) C. proc. civ., în condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuşi dreptul pretins, poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunţa la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege.

Aşadar, în virtutea principiului disponibilităţii în procesul civil, cel care învesteşte instanţa de judecată cu o cerere poate dispune de drepturile sale renunţând la judecată dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.

Condiţiile renunţării la judecată sunt stabilite de art. 406 C. proc. civ., al cărui prim alineat prevede că reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă, iar al doilea alineat al aceluiaşi articol arată că cererea poate fi formulată fie de reclamant, fie de un mandatar cu procură specială.

Înalta Curte constată că cererea prin care se solicită renunţarea la judecată, depusă la 28 octombrie 2025, prin poştă electronică, este formulată în scris de către recurentul-reclamant A. şi este însuşită prin semnătură de către apărătorul acestuia, domnul avocat D., care a depus împuternicire avocaţială nr. x, în baza contractului de asistenţă juridică nr. x din 22 martie 2024, din care rezultă că a fost mandatat în mod expres de către parte să renunţe la judecarea cererii de chemare în judecată, fiind, astfel, îndeplinite condiţiile de formă ale actului de dispoziţie al desistării de proces, potrivit art. 406 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, instanţa observă că, raportat la momentul procesual la care recurentul-reclamant a înţeles să renunţe la judecată, respectiv după comunicarea cererii de recurs şi ulterior primului termen de judecată din 16 septembrie 2025, ţinând cont că cererea formulată la 08 septembrie 2025, în temeiul dispoziţiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ., având un conţinut ambiguu în legătură cu demersul judiciar la a cărui judecată partea a înţeles să renunţe, a fost precizată la 28 octombrie 2025, sunt aplicabile dispoziţiile art. 406 alin. (4) teza I C. proc. civ., care impun obţinerea acordului expres al intimaţilor pentru a se putea da eficienţă actului de dispoziţie al recurentului-reclamant în legătură cu renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată.

Pe acest aspect, Înalta Curte constată că cererea de renunţare la judecată a fost comunicată intimaţilor, la 31 octombrie 2025, la sediul din Târgu Jiu, judeţul Gorj, fiind primită sub semnătură de către intimata C., ale cărei date de identificare au fost certificate de către agentul poştal, conform menţiunilor inserate în cuprinsul proceselor-verbale de înmânare aflate la dosar, însă aceştia nu au formulat niciun de punct de vedere, astfel că instanţa urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 406 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că va aprecia lipsa unui răspuns ca fiind un acord tacit cu privire la cererea de renunţare formulată în cauză.

În consecinţă, ţinând cont de principiul disponibilităţii părţilor care guvernează procesul civil, faţă de împrejurarea că recurentul-reclamant şi-a exprimat voinţa de a renunţa la judecata cererii de chemare în judecată, în mod expres şi necondiţionat, dând prevalenţă actului de desistare efectuat de acesta ce determină stingerea litigiului în această etapă procesuală, Înalta Curte, în temeiul art. 406 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 450 din 28 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă; va anula decizia civilă nr. 450 din 28 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi sentinţa civilă nr. 174 din 21 iunie 2024, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2024, şi va lua act de renunţarea recurentului-reclamant A. la judecarea cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 406 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 450 din 28 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Anulează decizia civilă nr. 450 din 28 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi sentinţa civilă nr. 174 din 21 iunie 2024, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2024.

Ia act de renunţarea recurentului-reclamant A. la judecarea cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 406 alin. (1) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2025.