Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1934/2025 AI generated

Hospital’s unstamped appeal against suspension order annulled; suspension remains in force

Case Number Decizia nr. 1934/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled, as unstamped, the petitioner hospital's appeal against the June 17, 2024 order by the Bucharest Court of Appeal that suspended the appeal proceedings under Article 411(1)(2) of the Civil Procedure Code; consequently, that suspension order remains in force. The underlying dispute is a civil damages claim by the county health insurance fund seeking repayment of 603,102 RON (plus 197,875.44 RON in ancillary charges) for unlawful salary increases granted by the hospital in 2019–2020, the first-instance tribunal having already ordered the hospital to pay those amounts. The appellate court's interim suspension order, issued because both parties failed to appear, was challenged by the hospital through an extraordinary appeal, which also raised the issue of potential peremption of the appeal due to inactivity exceeding six months. The High Court, ruling on the timeliness objection it raised sua sponte, found the appeal inadmissible for non-payment of the 20 RON judicial filing fee required by Article 25(1)(b) of Government Emergency Ordinance No. 80/2013 for appeals against suspension orders, despite the court having notified the petitioner of the obligation and the possibility of seeking fee exemptions, which the petitioner never fulfilled; under Article 486(3) of the Civil Procedure Code, such non-payment sanctions the appeal with nullity.

Legislator headnote

AI generated

art. 731 din Legea nr. 500/2002, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 223 C. proc. civ, art. 416 alin. (1) C. proc. civ; Hospital’s unstamped appeal against suspension order annulled; suspension remains in force: The underlying dispute is a civil damages claim by the county health insurance fund seeking repayment of 603,102 RON (plus 197,875.44 RON in ancillary charges) for unlawful salary increases granted by the hospital in 2019–2020, the first-instance tribunal having already ordered the hospital to pay those amounts. The appellate court's interim suspension order, issued because both parties failed to appear, was challenged by the hospital through an extraordinary appeal, which also raised the issue of potential peremption of the appeal due to inactivity exceeding six months. The High Court, ruling on the timeliness objection it raised sua sponte, found the appeal inadmissible for non-payment of the 20 RON judicial filing fee required by Article 25(1)(b) of Government Emergency Ordinance No. 80/2013 for appeals against suspension orders, despite the court having notified the petitioner of the obligation and the possibility of seeking fee exemptions, which the petitioner never fulfilled; under Article 486(3) of the Civil Procedure Code, such non-payment sanctions the appeal with nullity.

Keywords

AI generated
civil dispute suspension of payments payment of stamp duty annulment proceedings health insurance exemption filing of a claim

Cited Legislation

AI generated
art. 731 din Legea nr. 500/2002
art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
Prin încheierea de şedinţă din 17 iunie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării apelului formulat de apelantul-pârât Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu împotriva sentinţei civile nr.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
d) a aceluiaşi articol, a reţinut că recurentul-petent nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013
în temeiul art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recurentul-petent datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, sub sancţiunea anulării.
art. 223 C. proc. civ
civ., întrucât prin apelul transmis instanţei s-a solicitat aplicarea prevederilor art. 223 C. proc. civ.
art. 416 alin. (1) C. proc. civ
Prin întâmpinarea depusă la 04 aprilie 2025, prin poştă, în termen legal, intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Giurgiu a solicitat respingerea cererii de recurs formulate de partea adversă, întrucât recursul a fost promovat după împlinirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 416 alin.
art. 24 C. proc. civ
Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:
art. 493 C. proc. civ
"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Ground for annulling the appeal as not stamped (netimbrat).

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis for the annulment decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia civilă la 12 mai 2023, reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Giurgiu, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu, a solicitat pronunţarea unei sentinţe prin care să se admită acţiunea formulată şi să fie obligat pârâtul la plata sumei de 603.102 RON reprezentând influenţele finaciare pentru creşterile salariale acordate în perioada 2019-2020, care exced cadrului legal, şi accesoriilor în sumă de 197.875,44 calculate până la data de 16 ianuarie 2023, conform prevederilor art. 731 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi în continuare până la acoperirea integrală a prejudiciului.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Giurgiu, în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 208 din 09 noiembrie 2023, Tribunalul Giurgiu, secţia civilă a respins excepţiile necompetenţei materiale şi inadmisibilităţii, invocate de pârât; a admis acţiunea formulată de reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Giurgiu, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 603.102 RON reprezentând influenţe financiare pentru creşterile salariale acordate în perioada 2019-2020 şi suma de 197.875,44 RON reprezentând accesorii calculate până la data de 16.01.2023 şi care vor fi calculate şi în continuare până la acoperirea prejudiciului.

I.3. Încheierea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în apel:

Prin încheierea de şedinţă din 17 iunie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării apelului formulat de apelantul-pârât Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu împotriva sentinţei civile nr. 208 din 09 noiembrie 2023, pronunţate de Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Giurgiu.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva încheierii de şedinţă din 17 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs petentul Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 13 martie 2025, sub nr. x/2023/a1, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 17 martie 2025, a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ. în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol, a reţinut că recurentul-petent nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. în temeiul art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recurentul-petent datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, sub sancţiunea anulării.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-petent Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu a arătat că instanţa de apel a apreciat eronat aplicabilitatea art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât prin apelul transmis instanţei s-a solicitat aplicarea prevederilor art. 223 C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinarea:

Prin întâmpinarea depusă la 04 aprilie 2025, prin poştă, în termen legal, intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Giurgiu a solicitat respingerea cererii de recurs formulate de partea adversă, întrucât recursul a fost promovat după împlinirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că încheierea de suspendare poartă data de 17 iunie 2024, iar calea de atac a fost declarată la data de 04 martie 2025.

În consecinţă, a solicitat constatarea perimării cererii de apel, întrucât cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni de la ultimul act de procedură îndeplinit de instanţă, respectiv 17 iunie 2024.

II.2.2. Răspunsul la întâmpinare:

La 30 aprilie 2025, prin poştă, recurentul-petent Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat susţinerile expuse prin cererea de recurs sub aspectul aplicării eronate a dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 15 mai 2023, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din 27 mai 2025, s-a fixat termen de judecată la 11 noiembrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, termen la care instanţa a reţinut cauza în pronunţare, în principal, pe excepţia netimbrării recursului declarat de petent Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu, invocată din oficiu, iar în subsidiar pe fondul căii extraordinare de atac.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând recursul declarat în cauză, cu prioritate, prin prisma excepţiei netimbrării, invocate din oficiu, în condiţiile art. 248 alin. (1), coroborat cu art. 499 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei acţiuni sau căi de atac, dar şi a dispoziţiilor imperative ce vizează plata taxelor judiciare de timbru, fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în faţa instanţei.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă."

Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege, aspect reglementat expres de art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013.

Astfel, potrivit prevederilor art. 148 alin. (6) C. proc. civ., "Cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", iar conform art. 197 din acelaşi act normativ, "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

Totodată, conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar art. 33 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, că "reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei."

Înalta Curte reţine că la 05 martie 2025, prin poştă electronică, petentul Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 17 iunie 2024, pronunţate în dosarul nr. x/2023, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării apelului formulat de apelantul Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu împotriva sentinţei civile nr. 208 din 09 noiembrie 2023, pronunţate de Tribunalul Giurgiu, secţia civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "1) Se taxează cu 20 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătoreşti: a) încheierea prin care s-a dispus vânzarea bunurilor în acţiunea de partaj; b) încheierea de suspendare a judecării cauzei; c) hotărârile de anulare a cererii ca netimbrată, nesemnată sau pentru lipsa calităţii de reprezentant".

Prin rezoluţia de primire a dosarului, completul de filtru învestit cu soluţionarea recursului, prin repartizare aleatorie, a stabilit, în sarcina recurentului-petent, obligaţia de plată a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, conform dispoziţiilor art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013.

În procedura de regularizare a cererii de recurs, prin adresa din 17 martie 2025, comunicată la 26 martie 2025, la sediul sediul recurentului-petentului situate în Giurgiu, b-dul x, nr. 18, judeţul Giurgiu, indicat în cererea de recurs, conform procesului-verbal de înmânare de la dosar, sub semnătura funcţionarului public însărcinat cu primirea corespondenţei ale cărui date de identificare au fost certificate de către agentul poştal, cu aplicarea ştampilei instituţiei, Înalta Curte a adus la cunoştinţă părţii obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, aferente căii extraordinare de atac exercitate în cauză, sub sancţiunea anulării.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată în dosarul asociat nr. x/2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca tardivă, cererea de reexaminare formulată de petentul Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în dosarul nr. x/2023 al aceleiaşi instanţe; încheierea a fost comunicată recurentului-petent, la 21 mai 2025, conform procesului-verbal de înmânare de la dosar.

Totodată, se reţine că, prin rezoluţia din 27 mai 2025, a fost reiterată obligaţia privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantumul datorat, până la termenul de judecată din 11 noiembrie 2025, menţiune cu care recurentul-petent a fost citat, conform citativului şi procesului-verbal de înmânare a citaţiei la 09 septembrie 2025, aflate la dosar, însă partea nu s-a conformat dispoziţiei instanţei.

De asemenea, are în vedere că partea nu a înţeles să formuleze cerere privind acordarea facilităţilor pentru plata taxei judiciare de timbru în condiţiile prevăzute de art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, deşi această posibilitate i-a fost adusă la cunoştinţă prin adresa din 17 martie 2025, comunicată la 26 martie 2025, conform procesului-verbal de înmânare de la dosar.

Neplata taxei judiciare de timbru a fost apreciată de către legiuitor ca reprezentând o cauză de nulitate extrinsecă actului de procedură, astfel cum reiese din conţinutul art. 174 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă."

Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac a recursului este prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. raportat la alin. (3) al aceluiaşi text de lege, sancţiunea fiind nulitatea recursului, pentru netimbrare.

Prin urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, reţinând că neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, până la termenul de judecată stabilit la 11 noiembrie 2025, se sancţionează cu anularea cererii, dând eficienţă dispoziţiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula, ca netimbrat, recursul declarat de petentul Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu împotriva încheierii de şedinţă din 17 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2023.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de petentul Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu împotriva încheierii de şedinţă din 17 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2025.