Civil recovery of tax evasion losses barred by failure to prove illicit act distinct from criminal dismissal; cassation null for lack of valid legal grounds

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecăţii:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la 15 martie 2024 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, sub nr. x/2023, reclamantul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat obligarea pârâtei A. la plata sumei de 360.982 RON, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat prin săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost urmărită în cadrul dosarului penal nr. x/2017, soluţionat prin emiterea Ordonanţei de clasare din 15.02.2023, prin care, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. cu referire la art. 314 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. în raport cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei privind pe suspecta A., cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.. A solicitat, totodată, obligarea pârâtei la plata accesoriilor aferente debitului, de la data scadenţei până la plata efectivă a debitului principal. De asemenea, reclamantul a solicitat menţinerea măsurii sechestrului asigurător dispusă prin Ordonanţa din data de 11.11.2021 şi menţinută prin ordonanţele din data de 02.05.2022 şi 02.11.2022 asupra bunurilor imobile deţinute în proprietate, integral ori în cota parte de către suspecta A., pana la concurenţa sumei de 290.177 RON, astfel:

- teren intravilan situat în comuna Negreni, sat Negreni, jud. Cluj înscris în CF nr. x Negreni, nr. Cad. x în suprafaţa de 1760 mp;

- teren intravilan situat în comuna Negreni, sat Negreni, jud. Cluj înscris în CF nr. x Negreni, nr. Cad. x în suprafaţa de 181 mp;

- teren intravilan situat în comuna Negreni, sat Negreni, jud. Cluj înscris în CF nr. x Negreni, nr. Cad. x în suprafaţa de 181 mp (toate cele trei imobile fiind achiziţionate de către suspecta la data de 19.07.2012 cu suma de 23000 RON);

- teren intravilan situat în comuna Negreni, sat Negreni, jud. Cluj înscris în CF nr. x Negreni, nr. Cad. x/3, în suprafaţa de 378 mp;

- Cota parte de 1/2 din imobilul teren situat în comuna Negreni, sat Negreni, jud. Cluj, înscris în CF nr. x Negreni, nr. Cad top. x, în suprafaţa de 624 mp;

- Cota parte de 1/2 din imobilul teren situat în comuna Negreni, sat Negreni, jud. Cluj, înscris în CF nr. x Negreni, nr. Cad top. x, în suprafaţa de 630 mp;

- Cota parte de 1/2 din imobilul teren situat în comuna Negreni, sat Negreni, jud. Cluj, înscris în CF nr. x Negreni, nr. Cad top. x, în suprafaţa de 1070 mp.

Prin sentinţa civilă nr. 4578 din 09 octombrie 2025, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în contradictoriu cu pârâta A., în favoarea Tribunalului Cluj.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj, în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 251 din 09 aprilie 2024, Tribunalul Cluj, secţia civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în contradictoriu cu pârâta A..

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în apel:

Prin decizia civilă nr. 411/A din 19 decembrie 2024, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins apelul declarat de reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 251 din 09 aprilie 2024 a Tribunalului Cluj.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 411A din 19 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 11 aprilie 2025, sub nr. x/2023, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 15 aprilie 2025, a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ. în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol, a reţinut că recurentul-reclamant a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. în temeiul art. 30 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-reclamant Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi admiterea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 251 din 09 aprilie 2024, pronunţate de Tribunalul Cluj, cu consecinţa modificării sentinţei apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu pârâta A..

În dezvoltarea motivelor de recurs, invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea cuprinde motive contradictorii din moment ce, pe de o parte, instanţa de apel a arătat că lipsa caracterului penal al unei fapte sau lipsa vinovăţiei din punct de vedere penal nu înlătură răspunderea civilă şi nu privează victima de dreptul de a cere în instanţă repararea prejudiciului care i-a fost produs, iar pe de altă parte, împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală nu implică, cu necesitate, caracterul ilicit civil al faptei imputate.

Cu privire la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1357-1359 C. civ., apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile necesare angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru fapta proprie.

În acest sens, a arătat că, în ceea ce priveşte fapta, făptuitorul şi vinovăţia acestuia, aceste condiţii sunt îndeplinite, întrucât din cuprinsul Ordonanţei de clasare din 15 februarie 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, prin care s-au menţinut măsurile asigratorii dispuse de procuror, temeiul clasării îl reprezintă cauza de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., şi anume fapta nu este prevăzută de legea penală şi a intervenit prescripţia. Măsurile asigurătorii au fost menţinute tocmai pentru ca partea civilă să continue demersurile de recuperare a prejudiciului prin intermediul altui organ judiciar, respectiv prin mijlocirea instanţei civile. Astfel, se poate apela la răspunderea civilă delictuală comună pentru recuperarea prejudiciului de la administratorul societăţii.

Recurentul-reclamant a susţinut că fapta ilicită constă în aceea că pârâtă în perioada 2013-2014 în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L. a efectuat achiziţii nereale de la furnizorii C. S.R.L. şi D. S.R.L. constând în materii prime finite comercializate de firmă.

Referitor la C. S.R.L. s-a constatat că în luna martie 2013 a emis către beneficiarul B. S.R.L. 5 facturi fiscale în valoare totală de 20.135 RON, la care se adaugă TVA în sumă de 4.832 RON. Fiecare factură avea valoarea de până la 5.000 RON si au fost achitate în numerar, cu excepţia unei facturi care a fost plătită pentru emiterea unui bilet la ordin. Facturile nu aveau specificate adresa şi contul bancar al firmei furnizoare, în luna noiembrie 2013 furnizorului i s-a anulat codul de operator în scopuri de TVA, pentru ca ulterior, în anul 2015 societatea să fie declarată inactivă, întrucât nu a depus declaraţii fiscale şi societatea nu avea furnizori reali.

În ceea ce priveşte S.C. D. S.R.L., pârâta în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L., în perioada 15.08.2013-26.08.2014, a efectuat 69 de achiziţii constând în bunuri de inventar, materii prime, precum şi servicii de transport şi paletare. Facturile fiscale au fost emise cu o valoare de până la 5.000 RON, au fost achitate în totalitate prin numerar, iar valoarea totală era de 274.884 RON, la care se adaugă TVA în suma de 65.972 RON.

Recurentul-reclamant a precizat că la 01 noiembrie 2013 societăţii S.C. D. S.R.L. i-a fost anulat codul de înregistrare în scopuri de TVA, facturile conţin doar ştampila societăţii aplicată în dreptul rubricii furnizor şi nu avea furnizori reali pentru a justifica livrările ulterioare către B. S.R.L.

În baza relaţiilor comerciale dintre beneficiarul B. S.R.L. şi furnizorii C. S.R.L. şi D. S.R.L., organele fiscale au stabilit că prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului a fost în sumă de 70.805 RON constând în TVA-ul dedus nelegal de către societate.

Ulterior, în cadrul anchetei penale s-a mai stabilit că pe lângă aspectele sesizate de organele fiscale, B. a declarat în deconturile de TVA şi în declaraţiile informative 396 achiziţii suspecte de la mai multe societăţi (S.C. E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L.) cu privire la care există indicii temeinice că nu au la bază operaţiuni reale. Toate aceste achiziţii au fost efectuate în vederea sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului general consolidat al statului, cu consecinţa creării unui prejudiciu total în sumă de 290.177 RON constând în valoarea TVA -ului dedus în mod nelegal. Toate aceste fapte rezulta din cuprinsul ordonanţei de clasare şi a actelor existente la dosarul penal în care a fost emisă ordonanţa de clasare.

Recurentul-reclamant a menţionat că în dosarul nr. x/2017, Statul Român, prin ANAF, s-a constituit parte civilă cu suma totală de 360.982 RON plus majorări şi penalităţi aferente, calculate de la data scadenţei debitului şi până la data stingerii obligaţiilor stabilite împotriva inculpaţilor şi a părţi responsabile civilmente, sumă aferentă prejudiciului total cauzat de reprezentanţii societăţii menţionate în sesizarea întocmită de AJFP Cluj Serviciul Inspecţie Fiscală 3, precum şi în Ordonanţa de menţinere a sechestrului asigurător din 02 noiembrie 2022 şi Ordonanţa de clasare din 15 februarie 2023, pronunţate în dosar nr. x/2017 (70.805 RON stabilită de inspecţia fiscală şi 290.177 prin ordonanţele menţionate).

A solicitat obligarea pârâtei şi la accesoriile aferente debitului principal, în virtutea principiului reparaţiei integrale a prejudiciului cauzat, întrucât pentru acestea prejudiciul este determinabil şi modificabil în funcţie de intervalul de timp care se scurge de la data scadenţei, până la data efectivă a plăţii, conform dispoziţiilor art. 173-176 din Legii nr. 207/2015, art. 173-176, acestea calculându-se de la data când obligaţia fiscală a devenit scadentă, până la data executării integrale a plăţii.

În ceea ce priveşte debitul principal, în cuantum total de 360.982 RON (70.805 RON+290.982 RON) modul de calcul al valorii obiectului cererii rezultă din Raportul de inspecţie fiscala nr. x/19.04.2017, Decizia de impunere x/19.04.2017 şi Procesul-verbal nr. x/31.03.2017, în baza căreia organele de inspecţie fiscală au sesizat organele de cercetare penală prin plângerea penală nr. 742/19.04.2017 (pentru suma de 70.805 RON) şi din adresa nr. x/23.03.2023 emisă de IPJ Cluj-Serviciul de Investigare a Crimnalităţii Economice-Biroul de Investigaţii Complexe din care rezultă că prejudiciul de 290.177 RON a fost calculat în baza procesului-verbal întocmit de către organul de cercetare penală la data de 06.05.2020 şi a anexelor acestuia, suma reţinută şi în Ordonanţa de menţinere a sechestrului asigurător din dosarul nr. x/2017 şi în Ordonanţa de clasare din data de pronunţata in dosar nr. x/2017 (pentru suma de 290.177 RON).

Referitor la debitul in cuantum de 70.805 RON reprezentând TVA, accesoriile aferente acestui debit sunt în cuantum de 79.720 RON, calculate până la data de 27.03.2023, solicitând ca acestea să fie acordate în continuare până la data achitării integrale a debitului principal, conform art. 119 şi urm. din O.G. nr. 92/2003, republicată, şi art. 173 si urm. din Legea nr. 207/2015.

În ceea ce priveşte suma de 290.177 RON constând în TVA dedus în mod nelegal, accesoriile sunt în cuantum de 315.384 RON (216.188 RON dobânzi aferente debitului de 290.177 RON calculate până la data de 30.03.2023 şi 99.196 RON penalităţi de întârziere aferente debitului de 290.177 RON TVA calculate până la data de 30.03.2023, modul de calcul rezultând din anexa depusă la dosarul cauzei.

A precizat că legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu este îndeplinită rezultând din probele administrate în cadrul dosarului penal, şi că pârâta răspunde pentru cea mai uşoară culpă, întrucât a acţionat cu intenţie directă în sensul că prin emiterea facturilor menţionate cu privire la servicii fictive a acceptat că va produce un prejudiciu bugetului de stat.

Prin urmare, sunt întrunite condiţiile pentru a se reţine răspunderea delictuală a pârâtei pentru fapta proprie, sub aspectul producerii unui prejudiciu şi a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, care a produs daune în patrimoniul statului prin lipsirea de sumele pe care acesta ar fi avut dreptul să le încaseze conform raportului juridic de drept fiscal reglementat de prevederile Codul fiscal: echivalentul cuantumului creanţelor fiscale principale care s-ar fi cuvenit statului dar şi al creanţelor fiscale accesorii, întrucât dreptul statului la perceperea acestor creanţe intră de asemenea in conţinutul raportului juridic de drept fiscal.

De asemenea, a susţinut că se impune menţinerea sechestrului asigurător, având în vedere faptul că recurentul are de recuperat un prejudiciu cauzat bugetului consolidat al statului, potrivit dispoziţiilor art. 397 alin. (5) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Intimata-pârâtă A. nu a depus întâmpinare, deşi cererea de recurs i-a fost comunicată la 28 aprilie 2025, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosar.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 27 decembrie 2023, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din 02 iunie 2025, s-a fixat termen de judecată la 11 noiembrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, termen la care instanţa a reţinut cauza în pronunţare, cu prioritate, pe excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

În condiţiile art. 248 alin. (1) şi ale art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., precum şi cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În acest sens, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică, aceeaşi sancţiune intervenind, şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea uneia dintre ipotezele normative prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1 - 8 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.

Mai precis, motivele de nelegalitate a hotărârii trebuie să îmbrace forma unor critici aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul în care s-a desfăşurat judecata sau în care a fost aplicată legea de către instanţa de apel la situaţia concretă din speţa dedusă judecăţii, instanţa de recurs neputând examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel care să permită încadrarea lor în motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

În contextul reperelor teoretice enunţate, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte cererea de recurs formulată de reclamant, deşi partea s-a prevalat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., motivarea acesteia nu cuprinde nicio critică de nelegalitate susceptibilă de a fi încadrată în aceste cazuri de casare a unei hotărâri judecătoreşti.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ. se referă la situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În sensul textului legal citat, viciile motivării unei hotărâri se referă la lipsa motivării, motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluţie însă în dispozitiv instanţa s-a oprit la soluţia contrară, când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretenţiilor supuse judecăţii iar din altele netemeinicia acestora şi, în consecinţă, se exclud reciproc, când lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii, respectiv, argumente care nu au legătură cu obiectul sau natura pricinii.

Raportat la acest caz de casare, în speţă, recurentul reclamant ar fi trebuit să invoce şi să demonstreze incidenţa uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele mai sus arătate, or, din examinarea cererii de recurs formulate, Înalta Curte constată că, deşi afirmă caracterul contradictoriu al unor considerente ale deciziei atacate, susţinerile recurentului au fost doar formal circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., ele constituind, în realitate, critici la adresa modului în care instanţa de apel a analizat şi interpretat elementele factuale ale cauzei şi probele administrate.

În concret, reţinând că este învestită cu o acţiune în pretenţii având ca temei răspunderea civilă delictuală, prin care reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 360.982 RON, precum şi a accesoriilor aferente, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală pentru care a fost cercetată în dosarul penal nr. x/2017, instanţa de apel a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada comiterii de către intimată a unei faptei ilicite care să determine angajarea răspunderii sale civile delictuale din moment ce, prin Ordonanţa de clasare, s-a reţinut în esenţă, că probele administrate în dosarul penal nu sunt de natură să conducă la determinarea caracterului fictiv al operaţiunilor financiar-economice cuprinse în facturile fiscale pentru beneficiara B. S.R.L.

Deşi este real că, de principiu, lipsa caracterului penal al unei fapte sau lipsa vinovăţiei din punct de vedere penal nu exclude răspunderea civilă şi nu privează victima de dreptul de a cere în instanţă repararea prejudiciului care i-a fost produs, instanţa de apel a reţinut că, în egală măsură, împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală nu implică, cu necesitate, caracterul ilicit al faptei imputate, partea care pretinde existenţa faptei ilicite având obligaţia de a face dovada afirmaţiilor sale, în condiţiile art. 249 C. proc. civ.

Or, în cauză, reclamanta nu numai că nu a individualizat, în materialitatea sa, fapta ilicită pretins a fi fost săvârşită de pârâtă, rezumându-se la aprecieri cu un larg caracter de generalitate care vizează, în principal, activitatea societăţii B. S.R.L, ci s-a prevalat, în susţinerea şi în dovedirea temeiniciei cererii formulate, numai de Ordonanţa de clasare, care nu conţine elemente de natură să confirme caracterul ilicit al faptelor cauzatoare de prejudiciu ci, dimpotrivă, concluzionează în sensul lipsei caracterului fictiv al operaţiunilor financiar-economice cuprinse în facturile fiscale pentru beneficiara B. S.R.L.

Prin urmare, Curtea de apel a constatat că, în lipsa altor dovezi, Ordonanţa de clasare din data de 15.02.2023 pronunţată în dosar nr. x/2017 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi documentele emise de reclamantă cu privire la cuantificarea prejudiciului nu sunt suficiente pentru a face dovada existenţei faptei ilicite, subliniind, totodată, că, potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen., Ordonanţa de clasare nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, o astfel de autoritate fiind ataşată doar hotărârii definitive a instanţei penale, sub aspectul existenţei faptei comise şi a autorului acesteia.

Având în vedere că răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie poate fi antrenată numai în situaţia în care sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 1.357 C. civ., şi constatând, în acord cu tribunalul, că în cauză nu se poate reţine existenţa unei fapte ilicite, instanţa de apel a menţinut soluţia de respingere a acţiunii deduse judecăţii.

Pretinzând, prin motivele de recurs, că instanţa de apel ar fi făcut aprecieri contradictorii cu privire la inexistenţa caracterului ilicit al faptei imputate pârâtei, câtă vreme a reţinut, pe de o parte, că lipsa caracterului penal al unei fapte sau lipsa vinovăţiei din punct de vedere penal nu înlătură răspunderea civilă şi nu privează victima de dreptul de a cere în instanţă repararea prejudiciului care i-a fost produs, iar, pe de altă parte, că împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală nu implică, cu necesitate, caracterul ilicit civil al faptei imputate, recurentul îşi exprimă, de fapt, nemulţumirea faţă de concluziile la care a ajuns instanţa de apel în urma analizării elementelor de fapt ale cauzei şi a probelor administrate şi de modul în care acestea au fost valorificate în soluţionarea pretenţiilor deduse judecăţii, recurentul considerând, în esenţă, contrar celor reţinute de instanţa de apel, că statuările din cuprinsul Ordonanţei de clasare din data de 15.02.2023 pronunţate în dosarul nr. x/2017 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, cumulate cu documentele ce atestă cuantificarea prejudiciului fac dovada caracterului ilicit al faptelor imputate pârâtei,

Însă, faptul că motivarea soluţiei criticate nu coincide cu aprecierile şi susţinerile formulate de reclamant pe parcursul procesului nu constituie un motiv de nelegalitate a deciziei atacate care să conducă la casarea acesteia din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., simpla afirmaţie în sensul că hotărârea ar cuprinde considerente contradictorii şi străine de natura pricinii, neînsoţită de o explicitare adecvată a motivelor pentru care partea consideră că aceste ipoteze normative ar fi aplicabile în cauză, nefiind suficientă pentru a justifica incidenţa motivului de casare invocat.

Dacă pentru invocarea nemotivării hotărârii supuse căii de atac, în principiu, este suficientă trimiterea la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru cealaltă variantă normativă - motivarea contradictorie - recurentul era ţinut să indice instanţei de recurs şi să dezvolte atare ipoteză de casare prin critici concrete din care să reiasă cu claritate caracterul contradictoriu al considerentelor contestate, respectiv să demonstreze că acestea se exclud reciproc.

Or, recurentul nu şi-a argumentat în niciun fel afirmaţia iar din cuprinsul deciziei atacate rezultă cu evidenţă că, în realitate, considerentele la care acesta face referire nu se exclud ci, dimpotrivă, converg în totalitate către concluzia reţinută de instanţa de apel în sensul că, pentru a putea pretinde antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, reclamantul trebuia să indice în concret fapta imputată acesteia şi să dovedească existenţa ei precum şi caracterul ilicit întrucât simpla împrejurare că o fapta nu este prevăzută de legea penală nu înseamnă, în mod obligatoriu, că aceasta are caracter ilicit din punct de vedere al legii civile. Victima unei astfel de fapte poate obţine într-un proces civil repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat cu condiţia de a dovedi în cadrul acestuia existenţa faptei şi caracterul ilicit, ceea ce, în speţă, recurentul nu a reuşit să probeze.

În aceste circumstanţe, în contextul motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinerile recurentului-reclamant referitoare la caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei atacate apar ca fiind pur formale, făcute doar pentru a justifica posibilitatea exercitării de către acesta a căii extraordinare de atac a recursului, neputând fi circumscrise unor veritabile critici de nelegalitate îndreptate împotriva raţionamentului instanţei de apel. Prin urmare, ele nu sunt apte de încadrare în motivul de casare strict reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., astfel că nu pot fi cenzurate de instanţa de control judiciar.

Nici criticile subsumate de recurent motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă aspecte de nelegalitate a deciziei atacate susceptibile de analiză în recurs.

În esenţă, reiterând susţinerile formulate în faţa instanţelor de fond referitoare la aspectele reţinute în procesul penal finalizat cu soluţia de clasare, şi la probatoriul administrat în cadrul acelei proceduri, recurentul susţine că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, anume, fapta ilicită, vinovăţia pârâtei, prejudiciu şi legătura de cauzalitate dintre acesta şi fapta săvârşită, solicitând admiterea pretenţiilor aşa cum au fost formulate.

Înalta Curte reţine că verificarea legalităţii hotărârii, din perspectiva modului de interpretare şi aplicare a normelor de drept material, presupune, pentru faza procesuală a recursului, să se stabilească dacă, la situaţia de fapt, aşa cum a fost ea determinată de instanţele fondului, pe baza probelor administrate, a fost corect aplicată legea. Aceasta pentru că, motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. poate fi invocat doar atunci când prin hotărârea recurată s-a produs o încălcare a legii, respectiv dacă soluţia este în contradicţie cu legea care a fost aplicată raportului juridic dedus judecăţii iar înlăturarea acestei contradicţii se impune în raport cu faptele şi temeiurile de drept incidente, astfel cum acestea au fost pe deplin stabilite în cauză.

Prin urmare, subsumat acestui motiv de nelegalitate, care se referă la cazurile când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, instanţa de control judiciar nu poate analiza decât acele critici care vizează exclusiv modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile litigiului, susţinerile care vizează situaţia de fapt şi modul de interpretare a acesteia şi a probelor neputând forma obiect de analiză în recurs întrucât nu constituie motive de nelegalitate a deciziei atacate, ci de netemeinicie a acesteia, care excedează cadrului restrictiv impus de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în limitele căruia poate fi exercitată şi soluţionată calea extraordinară de atac a recursului.

În speţă, soluţia pronunţată în apel, de menţinere a hotărârii de respingere a pretenţiilor deduse judecăţii, a avut la bază constatarea împrejurării că nu au fost administrate niciun fel de probe care să dovedească existenţa faptei ilicite, aceasta nefiind nici măcar individualizată, instanţa de apel reţinând, totodată, că simpla Ordonanţă de clasare nu poate face dovada susţinerilor reclamantului cu privire la comiterea faptei ilicite de către pârâtă.

Instanţa de apel a avut în vedere în special faptul că, în ordonanţa de clasare s-a reţinut în mod explicit că probaţiunea administrată în dosarul penal nu a depăşit nivelul unor suspiciuni rezonabile, de natură a stabili cu certitudine existenţa unui comportament infracţional al intimatei, mai precis, să conducă la determinarea caracterului fictiv al operaţiunilor financiar-economice cuprinse în facturile fiscale pentru beneficiara B. S.R.L, al cărei administrator era intimata şi că organele fiscale au analizat în principal conduita furnizorilor societăţii B. S.R.L, stabilind elemente obiective de natură a ridica suspiciunea unor livrări fictive, după care au conchis că operaţiunile sunt fictive. Or, prezumţia organelor fiscale nu are fundamentul necesar pentru formularea unei acuzaţii penale, lipsind probele necesare care să permită o astfel de concluzie şi din punct de vedere penal.

Prin urmare, câtă vreme în procesul penal nu s-a putut proba, dincolo de orice dubiu rezonabil, caracterul fictiv al operaţiunilor financiar-economice constând în achiziţiile de materii prime efectuate de B. S.R.L de la furnizorii arătaţi, ceea ce a avut drept consecinţă clasarea cauzei în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. - fapta sesizată nu este prevăzută de legea penală, iar în procesul civil nu a fost administrată nicio altă probă care să dovedească săvârşirea de către pârâtă a unei fapte care să îmbrace forma ilicită, instanţa de apel a concluzionat în sensul neîndeplinirii condiţiilor necesare antrenării răspunderii civile delictuale, menţinând soluţia de respingere a acţiunii pronunţate la fond.

Or, câtă vreme argumentele ce susţin soluţia adoptată în cauză au ca fundament evaluarea probelor administrate şi a susţinerilor părţilor, fiind rezultatul propriei aprecieri pe care instanţa de apel a dat-o elementelor de fapt ale cauzei, iar criticile formulate de recurent prin motivele de recurs vizează exclusiv modul în care au fost analizate şi interpretate elementele de fapt ale raporturilor dintre părţi şi modul în care acestea au fost valorificate de către instanţa devolutivă, este evident că ele nu pot fi primite întrucât nu relevă niciun aspect de nelegalitate a deciziei atacate, ci, cel mult, de netemeinicie, astfel că nu pot fi reevaluate de către instanţa de control judiciar, întrucât o asemenea operaţiune ar presupune o nouă analiză şi interpretare a probelor şi a situaţiei de fapt şi nu o verificare a legalei aplicări a normelor de drept material, chestiune incompatibilă cu calea de atac a recursului.

Simpla afirmare a împrejurării că hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, nu cuprinde prin ea însăşi concluzia nelegalităţii hotărârii, deoarece nelegalitatea la care se referă art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. trebuie să fie legată de legea aplicabilă iar nu de chestiuni de fapt, de apreciere a probelor administrate în cauză. Mai precis, încălcarea sau aplicarea greşită a legii la care se referă cazul de casare mai sus menţionat presupune aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea unei norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, interpretarea greşită a unui text de lege corespunzător situaţiei de fapt, etc. Or, în cauză, recurentul nu a demonstrat niciuna dintre aceste ipoteze, ci, deşi a invocat, generic, încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, s-a limitat la enunţa conţinutul textelor legale aplicabile litigiului şi câteva noţiuni cu caracter teoretic referitoare la instituţia răspunderii civile delictuale, reiterând, apoi, susţinerile de fapt făcute pe parcursul procesului în etapele anterioare, cu referiri exclusive la interpretarea şi aprecierea eronată a probelor, ceea ce nu echivalează, însă, cu aplicarea greşită a legii în sensul art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs deduse judecaţii nu se regăsesc, deci, critici propriu-zise cu privire la modul în care instanţa de apel ar fi încălcat prin soluţia adoptată normele legale, recurentul fiind nemulţumit doar de concluzia la care a ajuns instanţa devolutivă cu privire la nedovedirea faptei ilicite şi, implicit, la neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, chestiuni care, în mod evident, ţin de aprecierea instanţei, neputând fi verificate de instanţa de recurs.

Aşa fiind, cum criticile formulate de recurentul-reclamant nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de acesta împotriva deciziei civile nr. 411/A din 19 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj împotriva deciziei civile nr. 411/A din 19 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2025.