Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1922/2025 AI generated

Invalidity of cassation appeal due to lack of concrete criticism of civil liability fault in tax recovery action

Case Number Decizia nr. 1922/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the cassation appeal null, thereby upholding the appellate court’s decision that dismissed the civil action; consequently, the tax authority failed to recover the damages, and the lower court's dismissal of the claim against the former company administrator remains in force. The dispute arose from a civil delictual liability action filed by the state tax administration to recover unpaid corporate tax obligations (profit tax and VAT) stemming from a criminal case in which the administrator was acquitted of tax evasion, with the state arguing the civil standard of fault was distinct from the criminal one. Deciding on the procedural admissibility of the cassation appeal under Article 489 of the Code of Civil Procedure, the Court found that the appellant failed to formulate concrete criticisms of illegality as required by Article 488(1) point 8, merely reiterating arguments previously addressed by the appellate court which correctly applied Article 27(2) of Law 92/2003 (Fiscal Procedure Code) to find that the element of bad faith (culpa) required for the administrator’s personal liability was not proven.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 5 C. pen, art. 397 alin. (5) C. proc. pen, art. 25 alin. (5) C. proc. pen; Invalidity of cassation appeal due to lack of concrete criticism of civil liability fault in tax recovery action: The dispute arose from a civil delictual liability action filed by the state tax administration to recover unpaid corporate tax obligations (profit tax and VAT) stemming from a criminal case in which the administrator was acquitted of tax evasion, with the state arguing the civil standard of fault was distinct from the criminal one. Deciding on the procedural admissibility of the cassation appeal under Article 489 of the Code of Civil Procedure, the Court found that the appellant failed to formulate concrete criticisms of illegality as required by Article 488(1) point 8, merely reiterating arguments previously addressed by the appellate court which correctly applied Article 27(2) of Law 92/2003 (Fiscal Procedure Code) to find that the element of bad faith (culpa) required for the administrator’s personal liability was not proven.

Keywords

AI generated
article of civil procedure fiscal law civil liability damages liability of the administration tax procedure tax evasion

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
d) a aceluiaşi articol, a reţinut că recurenta-reclamantă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005
pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art.
art. 35 alin. (1) C. pen
241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
art. 5 C. pen
art. 397 alin. (5) C. proc. pen
A precizat că, în baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art.
art. 25 alin. (5) C. proc. pen
Faptul că instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea, potrivit art. 25 alin. (5) C. proc. pen., şi că, în baza art.
art. 28 alin. (1) C. proc. pen
20 Codul de procedură fiscală, formulând, totodată, raportat la prevederile art. 28 alin. (1) C. proc. pen.
art. 1365 C. civ
şi ale art. 1365 C. civ., Curtea de apel a reţinut că fapta imputată pârâtului A.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Basis for declaring the cassation appeal null due to lack of proper motivation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecăţii:

Prin acţiunea civilă formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia I civilă, sub nr. x/2021, reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata prejudiciului în sumă de 668.698 RON, reprezentând obligaţii fiscale compuse din impozit pe profit în sumă de 340.828 RON şi TVA în sumă de 327.870 RON, la care se adaugă accesoriile aferente calculate până la data achitării integrale a prejudiciului. Totodată, a solicitat menţinerea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa procurorului din data de 03 septembrie 2013.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Alba, în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 2793 din 23 noiembrie 2023, Tribunalul Alba, secţia I civilă a respins excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate prin întâmpinare de către pârâtul A.; a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în contradictoriu cu pârâtul A.; a luat act că pârâtul şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, în apel:

Prin decizia civilă nr. 454 din 18 februarie 2025, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, pentru Statul Român, împotriva sentinţei civile nr. 2793/2023, pronunţate de Tribunalul Alba; a anulat sentinţa apelată şi, procedând la judecarea fondului, a respins excepţia prescripţiei, invocată de pârât; a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, în contradictoriu cu pârâtul A..

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 454 din 18 februarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a declarat recurs reclamanta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 05 mai 2025, sub nr. x/2021, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 12 mai 2025, a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ. în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol, a reţinut că recurenta-reclamantă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în temeiul art. 30 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

II.1. Motivele de recurs:

Recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii acţiunii, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că acţiunea în răspundere civilă delictuală a fost formulată în dosarul penal nr. x/2018, în care s-a dispus, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

A precizat că, în baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., instanţa de judecată a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă ANAF - DGRFP Braşov, prin AJFP Alba şi a menţinut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanţa procurorului din 03 septembrie 2013 emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, pe care a aplicat-o asupra bunurilor mobile şi imobilului ale pârâtului, până la concurenţa sumei de 668.698 RON, măsură care încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune civilă în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii.

Astfel, AJFP Alba a ales să-şi valorifice drepturile pe calea unei acţiuni în răspundere civilă delictuală, promovată în mod direct asupra persoanelor răspunzătoare de prejudiciul cauzat, şi anume pârâtul A..

A susţinut că, prin decizia recurată, instanţa a reţinut şi calificat neregulile pârâtului ca fiind exclusiv fiscale, apreciind că nu sunt întrunite condiţiile pentru a fi calificate drept infracţiune de evaziune fiscală, motiv pentru care a concluzionat în sensul că şi suma pretinsă pe calea acţiunii civile are o natură exclusiv fiscală, întrucât răspunderea civilă a persoanei juridice nu poate fi transpusă în sarcina fostului administrator, fără a lua în considerare prevederile art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 din Codul de procedură fiscală şi pe cele ale art. 20 Codul de procedură fiscală, referitoare la obligaţiile reprezentanţilor le­gali ai societăţilor.

Or, aceste argumente sunt nefondate, existând contradictorialitate între soluţia pronunţată în dosarul penal şi ceea ce a invocat instanţa în acţiunea de faţă. Faptul că instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea, potrivit art. 25 alin. (5) C. proc. pen., şi că, în baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen., a menţinut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanţa procurorului din 03 septembrie 2013, asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului, până la concurenţa sumei de 668.698 RON, măsură care încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la pronunţarea deciziei, a lăsat la aprecierea părţii modul în care înţelege să-şi valorifice creanţa.

În raport de art. 28 alin. (1) C. proc. pen., recurenta-reclamantă a arătat că elementele ce caracterizează vinovăţia în materie penală sunt sau pot fi diferite sau parţial diferite de acelea care, în plan civil, ar putea interesa sub aspectul stabilirii vinovăţiei ca element şi necesară condiţie a răspunderii civile delictuale. Din această perspectivă, hotărârea de achitare sau de încetare a procesului penal, chiar definitivă, nu leagă instanţa civilă în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului şi a vinovăţiei autorului faptei ilicite.

Cu privire la efectele hotărârii penale, recurenta-reclamantă a făcut trimitere la conţinutul art. 1365 C. civ., arătând că, în ceea ce priveşte vinovăţia, în planul răspunderii, cazurile de vinovăţie penală pot fi diferite de cele de vinovăţie civilă, suprapunerea celor două forme de vinovăţie nefiind întotdeauna cerută de lege, în condiţiile în care unele elemente de particularitate ale vinovăţiei penale, înţeleasă ca o condiţie a răspunderii penale, pot fi, prin voinţa legii, diferite de acelea pretinse cu privire la vinovăţia cerută pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Din perspectiva vinovăţiei, a susţinut că instanţa de apel care a analizat întregul material probator, a reţinut că fapta există, doar că nu este de natură penală, aspect ce se poate observa şi în concluziile raportului de constatare, la natura neregulilor identificate, dar mai ales raportat la modalitatea de producere a acestora, prin care s-a urmărit scopul special prevăzut de lege, acela de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, prin înregistrări eronate şi incomplete în contabilitate, care au avut drept rezultat diminuarea obligaţiilor fiscale datorate de societate cu suma de 668.698 RON, compusă din: impozit pe profit în sumă de 340.828 RON şi TVA în sumă de 327.870 RON.

Astfel, în dosarul penal nu s-a dovedit existenţa vinovăţiei intimatului susceptibilă de a atrage răspunderea sa penală, însă i-a dat posibilitatea de a recupera prejudiciul pe calea acţiunii în răspundere civilă delictuală.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Intimatul-pârât A. nu a formulat întâmpinare, însă, la data de 11 noiembrie 2025, prin poştă electronică, a depus concluzii scrise, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului, ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate, ca legală şi temeinică, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, pe cale separată.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului (recalificată ca fiind excepţia nulităţii), intimatul-pârât a arătat că motivele invocate de recurenta-reclamantă nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât din motivarea recursului nu reiese care normă materială ar fi fost încălcată de instanţa de apel şi în ce modalitate, după cum nu rezultă nici împrejurarea că prin hotărârea atacată s-ar fi făcut o aplicare greşită a normelor de drept material.

Pe fondul recursului, partea a susţinut că motivele invocate de recurentă, prin cererea de recurs, sunt străine de cuprinsul deciziei atacate, întrucât instanţa de apel a admis apelul formulat de reclamantă, cu luarea în considerare a temeiului juridic indicat de aceasta - acţiunea în răspundere civilă delictuală, şi, în urma cercetării pe fond a acţiunii, analizând probele şi condiţiile îndeplinirii răspunderii civile delictuale (existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a unui raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi a vinovăţiei), a reţinut că nu există vinovăţia intimatului-pârât, în sensul art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, astfel că nu s-a mai impus analiza celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale, care trebuie întrunite cumulativ, respingând pe fond acţiunea.

Cu toate acestea criticile formulate de recurenta-reclamantă se circumscriu motivelor reţinute de instanţa de fond, care, prin sentinţa civilă nr. 2793 din 23 noiembrie 2023, a respins acţiunea formulată de aceasta, cu argumentul că natura creanţei reclamantului Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, de 668.698 RON nu este una civilă, ci are o natură exclusiv fiscală, context în care calea recuperării sale nu se poate întemeia pe o acţiune în răspundere civilă delictuală, de vreme ce faptul care a generat suma pretinsă nu este unul civil delictual, ci nereguli de natură fiscală.

Or, prin cererea de recurs s-a făcut vorbire, în mod gresit, despre natura raporturile fiscale care ar fi fost reţinute de instanta de apel între părţile din proces.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 16 decembrie 2021, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din 25 iunie 2025, s-a fixat termen de judecată la 11 noiembrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, termen la care instanţa a reţinut cauza în pronunţare, în principal, pe excepţiile invocate de apărătorul intimatului-pârât, şi în subsidiar pe fondul recursului declarat de recurenta-reclamantă.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

II.4.1. Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei-reclamante Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocată de către intimatul-pârât A., în şedinţa publică din 11 noiembrie 2025, Înalta Curte reţine următoarele:

Excepţia lipsei calităţii procesuale active reprezintă o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, care poate fi invocată în orice stadiu procesual al cauzei, inclusiv în recurs. Se reţine că una dintre condiţiile de exerciţiu ale acţiunii în justiţie este calitatea procesuală, ce presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii - calitate procesuală activă, şi, pe de altă parte, între persoana pârâtului şi cel obligat în baza aceluiaşi raport juridic - calitate procesuală pasivă, instanţa fiind obligată să verifice atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raport de drept material dedus judecăţii. Astfel, conform art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

În speţă, din perspectiva elementelor cadrului procesual configurat la judecata în fond, Înalta Curte observă că pretenţiile reclamate prin cererea de chemare în judecată, formulată de Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată teritorial prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, au vizat recuperarea prejudiciul produs bugetului de stat de către intimatul-pârât A., în legătură cu suma totală de 668.698 RON (obligaţii fiscale compuse în impozit pe profit în valoare de 340.828 RON şi TVA în valoare de 327.870 RON, la care se adaugă accesoriile aferente) ce derivă din infracţiunea pentru care s-a dispus, prin decizia penală nr. 680 din 23 noiembrie 2021, pronunţată Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală în dosarul nr. x/2018, achitarea intimatului-pârât (inculpat), având drept consecinţă nesoluţionarea acţiunii civile exercitate de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba.

Prin încheierea de şedinţă din 19 iulie 2022, prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a Statului Român, invocată de intimatul-pârât A., cu motivarea că această entitate este titularul bugetului de stat, în baza prevederilor Legii nr. 500/2002, iar la bugetul de stat ar fi trebuit să se facă venituri sumele cu titlu de impozit pe venit şi TVA care fac obiectul acţiunii deduse judecăţii, neachitate de către pârât în numele societăţii comerciale pe care a administrat-o.

Prin sentinţa civilă nr. 2793 din 23 noiembrie 2023, Tribunalul Alba, secţia I civilă a respins excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate prin întâmpinare de către pârâtul A.; a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în contradictoriu cu pârâtul A.; a luat act că pârâtul şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Înalta Curte observă că împotriva acestei sentinţe a declarat apel Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, pe parcursul litigiului derulat în cele două etape procesuale fiind citat Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, iar în dispozitivul deciziei civile nr. 454 din 18 februarie 2025 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă figurează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, pentru Statul Român.

Totodată, instanţa reţine că regula în materia reprezentării Statului Român în raporturile civile este consacrată de art. 223 alin. (1) C. civ. care dispune în sensul că, în astfel de raporturi în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, statul participă prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ.

În raport de obiectul cauzei - recuperarea unui prejudiciu reprezentat de taxe şi impozite, se reţine că reprezentantul legal al Statului Român este Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, conform art. 7 pct. 32 din H.G. nr. 520/2013 care menţionează ca atribuţie a acestei instituţii, reprezentarea statului în faţa instanţelor şi a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi şi obligaţii privind raporturile juridice fiscale şi vamale, precum şi orice alte raporturi juridice rezultate din activitatea Agenţiei, direct sau prin direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, în baza mandatelor transmise.

În consecinţă, reţinând că de la debutul demersului judiciar, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a figurat în proces ca reprezentant al Statului Român, calitate ce o îndreptăţeşte să declare şi recurs în numele acestuia împotriva deciziei civile nr. 454 din 18 februarie 2025 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, Înalta Curte urmează a constata că excepţia lipsei calităţii procesuale active invocate de intimat este neîntemeiată, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală acţionând nu în nume propriu ci în calitate de reprezentant al Statului Român, reclamantul din prezenta cauză.

II.4.2. Analizând, în continuare, excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât A., în condiţiile prevăzute de art. 248 alin. (1), raport la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea uneia dintre ipotezele normative prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1 - 8 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.

Mai precis, motivele de nelegalitate a hotărârii trebuie să îmbrace forma unor critici aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul în care s-a desfăşurat judecata sau în care a fost aplicată legea de către instanţa de apel la situaţia concretă din speţa dedusă judecăţii, instanţa de recurs neputând examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel care să permită încadrarea lor în motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

Totodată, cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată.

Prin urmare, cererea de recurs trebuie să se constituie într-o critică pertinentă a hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în acelea prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea recurată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar eficient.

Verificând, în aceste repere cererea de recurs formulată de pârât, Înalta Curte constată că, deşi în mod formal, aceasta a fost întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din cuprinsul său nu rezultă nicio critică concretă de nelegalitate a deciziei atacate, recurentul reclamant limitându-se la a relua susţinerile formulate şi în faţa instanţei devolutive cu privire la încălcarea prevederilor art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 şi a celor ale art. 20 Codul de procedură fiscală, formulând, totodată, raportat la prevederile art. 28 alin. (1) C. proc. pen. şi la efectele hotărârii penale prevăzute de art. 1365 C. civ., consideraţii teoretice cu caracter general referitoare la vinovăţie, ca element al răspunderii civile delictuale, fără a se raporta în niciun fel la cele deja statuate de instanţa de apel cu privire la aceste aspecte şi fără a indica, în concret, eventualele greşeli de judecată săvârşite de instanţa anterioară în legătură cu interpretarea şi aplicarea greşită a acestor dispoziţii legale.

Astfel, reţinând că este învestită cu o acţiune în răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 C. civ., prin care reclamanta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -AJFP Alba urmăreşte recuperarea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin faptele culpabile ale pârâtului, săvârşite în calitate de fost administrator al S.C. B. S.R.L., fapte pentru care acesta a fost achitat prin decizia penală nr. 680/23.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul cu nr. x/2018, instanţa de apel a constatat că în mod greşit tribunalul a respins cererea de chemare în judecată pe considerentul că natura creanţei reclamantului nu este una civilă, ci exclusiv fiscală, pentru a cărei recuperare nu poate fi promovată o acţiune în răspundere civilă delictuală.

Curtea a reţinut că admisibilitatea unei acţiuni civile întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, introdusă ca urmare a faptului că instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă, rezultă din dispoziţiile art. 27 alin. (2) C. proc. pen., care statuează în sensul că partea interesată se poate adresa instanţei civile pentru soluţionarea acţiunii civile rămase nesoluţionate în procesul penal, legiuitorul având în vedere jurisdicţia civilă de drept comun, guvernată de normele C. civ. şi ale C. proc. civ.

Această concluzie este impusă şi de dispoziţiile art. 19 alin. (1) C. proc. pen. din care rezultă obiectului acţiunii civile din procesul penal constă în tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.

Este adevărat că, din moment ce se solicită antrenarea răspunderii civile delictuale a paratului pentru nerespectarea unor obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală, în vederea recuperării unui pretins prejudiciu cauzat bugetului de stat, reprezentând taxă pe valoarea adăugată şi impozit pe profit, atunci normele juridice incidente în cauză nu sunt doar cele generale cuprinse la art. 1357 şi următoarele din C. civ., ci şi cele speciale prevăzute în Codul fiscal sau, după caz, în Codul de procedură fiscală.

Însă, aplicarea regulilor prevăzute de normele de drept speciale nu schimbă natura juridică a formei de răspundere civilă care poate fi atrasă în sarcina pârâtului (fost inculpat în procesul penal), şi anume răspunderea civilă delictuală, ceea ce înseamnă că instanţa civilă de drept comun, învestită fiind în temeiul dispoziţiilor art. 27 alin. (2) C. proc. pen., nu poate statua că acţiunea în răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 alin. (1) din C. civ. nu poate fi primită pentru că reclamantul avea a urma alte proceduri legale, administrative sau judiciare, instituite prin normele procedurale prevăzute în legea specială, pentru a obţine repararea prejudiciului cauzat prin săvârşirea faptei ilicite ce a făcut obiectul acţiunii penale.

În consecinţă, instanţa de apel a constatat că în mod greşit prima instanţa a respins ca inadmisibilă acţiunea în despăgubiri dedusă judecăţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 şi următoarele din C. civ. şi pe dispoziţiile art. 27 alin. (2) C. proc. pen. şi, având în vedere că prima instanţa a soluţionat procesul fără a intra în judecarea fondului, precum şi faptul că nici prin cererea de apel şi nici prin întâmpinarea formulată în cauza nu s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ., a anulat sentinţa apelată şi a evocat ea însăşi fondul cauzei, analizând îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Astfel, pornind de la prevederile art. 28 alin. (1) din C. proc. pen. şi ale art. 1365 C. civ., Curtea de apel a reţinut că fapta imputată pârâtului A. rezultă din materialul probator existent la dosar şi din cuprinsul deciziei penale nr. 680/23.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul cu nr. x/2018, aceasta fiind pe deplin dovedită câtă vreme paratul avea calitatea de administrator al societăţii, iar, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului.

Cu referire la cea de-a doua condiţie pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, impusă de prevederile art. 1357 C. civ., anume, vinovăţia, instanţa de apel a reţinut că, în procesul penal, achitarea paratului a fost dispusă pentru lipsa vinovăţiei impuse de norma de incriminare.

Dat fiind specificul faptei ilicite invocate prin cererea de chemare în judecată (imputarea unor obligaţii fiscale rezultate din neînregistrarea în contabilitate a unor facturi), precum şi faptul că paratul nu este contribuabilul direct care datorează obligaţiile fiscale în discuţie, ci este administratorul societăţii comerciale, Curtea a reţinut că verificarea întrunirii condiţiilor răspunderii civile delictuale trebuie subsumată şi dispoziţiilor legale prevăzute de art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, referitoare la condiţiile în care administratorii societăţilor comerciale pot răspunde solidar cu acestea pentru obligaţiile de plată restante.

În acest sens, a menţionat că regula este aceea că plata obligaţiilor fiscale ale societăţilor comerciale cade în sarcina acestora, antrenarea răspunderii administratorilor neputand surveni decat în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile legale. Prevederile art. 27 alin. (2), lit. d) din O.G. nr. 92/2003 conturează una dintre ipotezele limitative în care administratorul unei socităţi comerciale poate fi ţinut să achite obligaţiile de plată ale acesteia, însă nu este suficient a se reţine cea mai uşoară culpă pentru a se considera că este îndeplinită condiţia vinovăţiei din structura răspunderii civile delictuale, ci trebuie dovedit că administratorul societăţii a acţionat cu rea credinţă. Articolul 12 din Codul procedură fiscală stabileşte că relaţiile dintre contribuabili şi organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună credinţă dar aceasta nu se prezumă, cel care doreşte răsturnarea acestei prezumţii legale şi relative având sarcina de a demonstra reaua-credinţă.

Or, în cauza de faţă, reclamanta nu a demonstrat în niciun fel reaua credinţă a paratului, singurele probe propuse prin cererea de chemare în judecată fiind actele din dosarul penal şi decizia penală nr. 680 din data de 23.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, decizie prin care, aşa cum s-a arătat deja, instanţa penală a concluzionat că nu se poate reţine că, prin modalitatea eliptică de înregistrare în evidenţele contabile, s-a urmărit scopul special prevăzut de lege, acela de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Având în vedere că nici în cadrul prezentei acţiuni civile reclamanta nu a furnizat vreun element probatoriu suplimentar care să dovedească reaua credinţă a pârâtului, astfel cum impune expres art. 27 alin. (2), lit. d) din O.G. nr. 92/2003, instanţa de apel a concluzionat în sensul neîndeplinirii condiţiei vinovăţiei ca element al răspunderii civile delictuale, astfel că a dispus respingerea acţiunii.

Pe calea prezentului recurs, invocând motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba susţine că decizia atacată este nelegală din perspectiva încălcării prevederilor art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 şi ale art. 20 Codul de procedură fiscală întrucât în mod greşit instanţa a reţinut şi a calificat neregulile pârâtului ca fiind exclusiv de natură fiscală, iar suma pretinsă pe calea acţiunii deduse judecăţii, ca având, la rândul ei, o natură exclusiv fiscală.

În opinia recurentei aceste considerente sunt total nefondate, existând contradictorialitate între soluţia pronunţată în dosarul penal şi ceea ce a reţinut instanţa în acţiunea de faţă.

Totodată, raportându-se la conţinutul art. 28 alin. (1) C. proc. pen. şi la efectele hotărârii penale prevăzute de art. 1365 C. civ., partea susţine că, în ceea ce priveşte vinovăţia, în planul răspunderii, cazurile de vinovăţie penală pot fi diferite de cele de vinovăţie civilă, suprapunerea perfectă a celor două forme de vinovăţie nefiind întotdeauna cerută de lege, în condiţiile în care unele elemente de particularitate ale vinovăţiei penale, înţeleasă ca o condiţie a răspunderii penale, pot fi, prin voinţa legii, diferite de acelea pretinse cu privire la vinovăţia cerută pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Rezultă cu evidenţă din cele mai sus arătate că, fară a combate în niciun fel raţionamentul instanţei de apel, recurentul a invocat nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reluând întocmai, în susţinerea acestuia, aspectele susţinute în faţa instanţei anterioare, deşi acestea fuseseră analizate în considerentele deciziei atacate, potrivit considerentelor pe larg prezentate anterior.

Motivul de casare reglementat de punctul 8 al art. 488 vizează situaţia în care instanţa aplică un text de lege străin situaţiei de fapt, extinde normele legale peste ipotezele la care acestea se aplică ori restrânge în mod nejustificat aplicarea acestora, interpretează greşit o normă de drept corespunzătoare situaţiei de fapt sau încalcă textul legal incident, ceea ce înseamnă că, pentru invocarea lui, ar fi fost necesar ca recurentul-reclamant să indice una sau mai multe dintre aceste ipoteze şi să demonstreze incidenţa ei, în sensul formulării unor critici concrete relative la considerentele instanţei de apel ce fundamentează concluzia neîndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, în concret, a condiţiei vinovăţiei.

Or, în cauză, recurentul nu s-a conformat acestor rigori de motivare a recursului şi, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, a nesocotit, practic, existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului, reiterând doar susţineri făcute în faţa instanţei de prim control judiciar .

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept şi, ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conţinutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, ele nu pot fi analizate întrucât nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanţei de apel. Cum argumentele critice legate de modul de aplicare a dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 şi ale art. 20 din Codul de procedură fiscală au făcut obiectul controlului instanţei de apel, fiind găsite ca întemeiate, ceea ce a condus la admiterea căii de atac devolutive, anularea sentinţei primei instanţe şi rejudecarea pe fond a cauzei, recurentul nu justifică niciun interes în reiterarea acestora în recurs, o reevaluare a aceloraşi susţineri prin promovarea prezentului recurs, nefiind nici posibilă, nici oportună. Este evident că din această perspectivă, cererea de recurs nu cuprinde nicio critică concretă de nelegalitate la adresa deciziei atacate, susţinerile recurentului fiind doar formale câtă vreme nu au legătură cu chestiunile dezlegate pe fond pe instanţa de apel, respectiv cele care vizează îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Cât priveşte celelalte susţineri care se referă la vinovăţie, Înalta Curte constată, în egală măsură, că nici acestea nu combat în concret raţionamentul instanţei de apel şi nu relevă aspecte de nelegalitate a deciziei atacate în condiţiile în care se rezumă doar la simple aprecieri teoretice, cu caracter general, referitoare la vinovăţie ca element al răspunderii civile delictuale, prin care recurentul încearcă să provoace o nouă analiză pe fond a chestiunilor de fapt în raport cu care a fost soluţionată cauza.

Or, nu orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată poate constitui motiv de recurs, instanţa de control judiciar fiind ţinută să examineze numai acele critici privitoare la decizia atacată care pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel de critici nefiind identificate în cererea de recurs dedusă judecăţii.

Reiterând susţinerile formulate în faţa instanţelor anterioare cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 1365 C. civ. şi la cele statuate în considerentele deciziei penale nr. 680/2021, recurentul-reclamant readuce în discuţie condiţiile răspunderii civile delictuale, solicitând instanţei de recurs să reaprecieze starea de fapt reţinută cu putere de lucru judecat în apel şi, prin reevaluarea probelor, să ajungă la concluzia existenţei vinovăţiei intimatului în legătură cu producerea prejudiciului a cărui reparare se solicită pe calea prezentei acţiuni.

Dincolo de faptul că aceste susţineri nu se raportează în concret la considerentele deciziei atacate, Înalta Curte constată că, prin intermediul lor, recurentul încearcă să readucă în discuţie chestiuni de fapt a căror analiză execedează, însă, cadrului restrictiv impus de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în limitele căruia poate fi exercitat controlul de legalitate al unei hotărâri în recurs.

Trimiterea la dispoziţiile art. 1365 C. civ., fără a fi însoţită de o minimă argumentaţie în drept care să demonstreze eventuala greşeală săvârşită de instanţa de apel în evaluarea răspunderii pârâtului, nu justifică prin ea însăşi concluzia nelegalităţii deciziei atacate şi nici incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Această manieră de motivare a recursului nu se circumscrie rigorilor impuse de legiuitor, câtă vreme recurentul nu a indicat în concret greşelile de judecată ce pot fi imputate curţii de apel în fundamentarea soluţiei adoptate, ci s-a prevalat de chestiuni străine considerentelor ce o susţin, respectiv de aceleaşi susţineri formulate în fazele procesuale anterioare, care şi-au găsit, deja, o rezolvare jurisdicţională ce nu a fost combătută în niciun fel, aşa încât, neîncadrându-se în limitele stabilite de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. ce reglementează sfera motivelor de nelegalitate a unei hotărârii judecătoreşti, criticile formulate nu pot fi analizate, sancţiunea care intervine, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., fiind cea a nulităţii recursului,

Cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nici motive de ordine publică, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, pentru Statul Român, împotriva deciziei civile nr. 454 din 18 februarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, pentru Statul Român, împotriva deciziei civile nr. 454 din 18 februarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2025.