Nullity of cassation for failure to substantiate illegality grounds in action for simulation by interposition of persons

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecăţii:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zărneşti, la 14 iulie 2021, sub nr. x/2021, astfel cum a fost modificată la 06 aprilie 2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi S.C. E. S.R.L., ca prin hotărârea ce urmează a se pronunţa în cauză să se dispună următoarele:

I. în principal:

- în temeiul dispoziţiilor art. 1289 C. civ., să constate caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.11.2020 al BNI F., intervenit între S.C. E. S.R.L., prin reprezentant legal, în calitate de vânzător, şi B. împreună cu C., în calitate de cumpărători.

II. în subsidiar:

- în temeiul dispoziţiilor art. 1350 C. civ., să dispună obligarea pârâţilor B. şi C., în solidar, la restituirea către reclamant a sumei de 203.871,60 RON, reprezentând suma ce a fost avansată în integralitate de către reclamant pârâţilor în vederea efectuării plăţii preţului de achiziţionare a imobilului apartament situat în Or. Zărneşti, str. x, jud. Braşov, înscris în CF, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/19.11.2020 al BNI F.;

- să se dispună înscrierea în CF a unui drept de ipotecă în favoarea reclamantului asupra imobilului apartament situat în oraşul Zărneşti, str. x, jud. Braşov, înscris în CF;

- să se dispună instituirea în favoarea reclamantului a unui drept de retenţie asupra imobilului apartament situat în Or. Zărneşti;

III. obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 193 din 24 februarie 2023, Judecătoria Zărneşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a dosarului nr. x/2021, privind pe reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi S.C. E. S.R.L., în favoarea Tribunalului Braşov.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Braşov, în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 76/S din 19 martie 2024, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi S.C. E. S.R.L., astfel cum a fost ulterior modificată.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în apel:

Prin decizia civilă nr. 1941/Ap din 16 decembrie 2024, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins apelul formulat de către apelantul A., în contradictoriu cu intimaţii B., C., D. şi S.C. E. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 76/S din 19 martie 2024, pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia I civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1941/Ap din 16 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 04 martie 2025, sub nr. x/2021, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 10 martie 2025, a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ. în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol, a reţinut că recurentul-reclamant a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. în temeiul art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recurentul-reclamant datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 2.691,22 RON, sub sancţiunea anulării.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, în referire la parcursul litigiului în etapele procesuale anterioare şi dispoziţiile art. 1289 C. civ., cu expunerea unor consideraţii de ordin teoretic cu privire la simulaţia prin interpunere de persoane, raportat la probatoriul administrat în cauză, recurentul-reclamant a susţinut că B. şi C. sunt doar beneficiarii aparenţi ai apartamentului în discuţie, adevăraţii beneficiari fiind recurentul împreună cu intimata-pârâta D..

A precizat, în acest sens, că preţul de achiziţie a apartamentului, în cuantum total de 203.871,60 RON, a fost plătit de către recurent, conform înscrisurilor existente la dosarul cauzei şi răspunsurilor oferite cu ocazia administrării interogatoriului său şi al intimatelor C. şi D., în faţa Tribunalului Braşov, la termenul de judecată din 16 februarie 2024.

Deşi, cu ocazia administrării interogatoriului intimatei C., aceasta a învederat faptul că a avut disponibilitatea de a învesti într-un imobil suma de 40.000 euro/45.000 euro, din care 20.000 euro reprezentau economiilor acesteia şi ale soţului său, intimatul B., iar suma de 20.000 euro a fost obţinută prin perfectarea unor contracte de împrumut încheiate cu Casa de Ajutor Reciproc a Pensiilor şi G., acest aspect este infirmat de probatoriul existent la dosarul cauzei.

A precizat că sumele obţinute cu titlu de pensie de către intimaţii C. şi B. fac imposibilă economisirea sumei de 20.000 euro, având în vedere costurile avansate lunar pentru asigurarea celor necesare traiului zilnic, achitării contravalorii facturilor curente (electricitate, gaz, apa/canal etc.), achiziţionării tratamentului medicamentos, etc.

Pe de altă, valoarea contractelor de împrumut încheiate de către intimaţii C. şi B. cu Casa de Ajutor Reciproc a Pensiilor şi G. nu însumează valoarea de 20.000 euro şi nici nu s-a probat, în vreun fel, faptul că sumele obţinute prin încheierea acestor contracte de împrumut au fost folosite pentru achitarea parţială a preţului imobilului în litigiu.

În aceste condiţii, recurentul a susţinut că este de netăgăduit faptul că aşa-zişii cumpărători, intimaţii B. şi C., nu au plătit niciun preţ pentru apartamentul ce a intrat în patrimoniul lor, fiind în imposibilitatea efectivă de achitare a unor rate în cuantum de 47.412 RON/rată, respectiv 15.408,90 RON/rată, având în vedere faptul că ambii sunt pensionari şi nu au nicio altă sursă de venit, cu excepţia celor încasate cu titlu de pensie.

Caracterul simulat rezultă şi din faptul că intimaţii-pârâţi B. şi C. nu au manifestat niciun interes faţă de acest apartament, nu au făcut niciun act de conservare sau de administrare, recurentul arătând că, împreună cu intimata-pârâta D., au avut folosinţa acestui imobil până la momentul desfacerii căsătoriei, iar, ulterior divorţului, intimata D. a fost cea care a continuat să locuiască în acest apartament, împreună cu fiul lor.

Cu privire la intimata S.C. E. S.R.L., în calitate de societate vânzătoare, recurentul a precizat că interesul acesteia era doar acela de a încasa preţul vânzării, în cuantumul şi la datele stabilite în acest sens. A menţionat că instanţa de control judiciar a încuviinţat, la solicitarea recurentului, administrarea probei cu interogatoriul societăţii, ce a fost anexat cererii de apel, în acord cu dispoziţiile art. 194 lit. e) coroborat cu art. 355 C. proc. civ., însă în cuprinsul deciziei atacate, instanţa de apel nu a făcut nicio referire cu privire la refuzul intimatei de a răspunde, în scris, la interogatoriul ce i-a fost comunicat, invocând pe acest aspect aplicabilitatea dispoziţiilor art. 358 C. proc. civ.

În probaţiune, instanţa de control judiciar a încuviinţat recurentului administrarea probei cu înregistrarea audio a unei conversaţii ce a avut loc între recurent şi intimata-pârâtă D., iar pentru termenul de judecată din 02 decembrie 2024, a fost depusă la dosar transcrierea înregistrării audio a acestei conversaţii, din cuprinsul său rezultând existenţa acordului simulatoriu invocat de recurent în prezenta cauză.

Chiar şi în lipsa unui încris care să consemneze înţelegerea secretă a părţilor, în opinia recurentului, s-a dovedit intenţia comună de a simula alături de intimaţii B., C. şi D..

A subliniat că actul secret este cel care conţine manifestarea de voinţă adevărată, menită să producă integral efectele juridice în vederea cărora a fost emisă, cu alte cuvinte, el trebuie să contrazică actul public, să înlăture/modifice total/parţial efectele pe care ar trebui să le producă cel din urmă, nefiind, însă, esenţială existenţa unei stipulaţii exprese în acest sens, ci este suficient ca din prevederile sale să rezulte implicit efectele modificatoare pe care le produce asupra actului aparent.

Din punct de vedere al formei, consemnarea actului secret într-un înscris (instrumentum) nu este necesară fiind suficientă încheierea sa, ca negotium, conform principiului consensualismului, pentru că redactarea unui înscris care să constate actul real poate avea loc atunci când se urmăreşte preconstituirea unui mijloc de probă, existenţa înscrisului secret nefiind de esenţa simulaţiei.

Invocând literatura de specialitate, a susţinut că, din încheierea în formă scrisă a actului public, nu se poate trage, în mod necesar, concluzia că şi actul secret ar fi putut fi încheiat în aceeaşi formă, dimpotrivă, forma scrisă a celui dintâi poate fi destinată să asigure aparenţa, iar lipsa de consemnare a celui din urmă poate fi menită să asigure secretul propriu simulaţiei. Mai mult, în doctrină, s-a admis faptul că actul public este simulat şi atunci când nu a fost încheiat un act secret.

Recurentul a învederat că, în cauza de faţă, operaţiunea secretă nu a fost materializată într-un înscris care să dovedească înţelegerea reală cu privire la calitatea sa şi a fostei soţii, de adevăraţi cumpărători ai imobilului apartament, pe de o parte, din cauza relaţiei de rudenie cu intimaţii-pârâţi B. şi C., existând, astfel, o imposibilitate morală de preconstituire a actului (instrumentum), în sensul art. 309 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., şi, pe de altă parte, din dorinţa tuturor părţilor participante la acordul simulator de a oculta intenţia reală cu privire la persoanele cumpărătoare.

A precizat că inexistenţa înscrisului secret nu afectează, însă, existenţa simulaţiei ca operaţiune juridică complexă, cât timp s-a dovedit existenţa actului public; existenţa acordului simulator la care au luat parte părţile implicate, scopul fiind acela de a oculta identitatea adevăratului cumpărător; înţelegerea secretă în care părţile recunoşteau adevăraţii cumpărători ai apartamentului.

Astfel, condiţiile legale pentru a exista o operaţiune de simulaţie prin interpunere de persoane este îndeplinită, având în vedere că adevăraţii dobânditori ai imobilului menţionat sunt foşti soţi, respectiv recurentul şi intimata-pârâtă D., iar nu persoanele interpuse din contractul simulat, respectiv intimaţii-pârâţii B. şi C., decizia recurată nesocotind incidenţa dispoziţiilor art. 1289 C. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinarea:

La 23 aprilie 2025, prin poştă, în termen legal, intimaţii-pârâţi C., B. şi D. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate, cu cheltuieli de judecată.

În susţinerea poziţiei procesuale, intimaţii-pârâţi au arătat că nu sunt întrunite cerinţele de casare a hotărârii atacate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.. În acest sens, au menţionat că decizia atacată este legală, întrucât cuprinde o analiză completă a textelor de lege aplicabile în materia simulaţiei, precum şi a probelor administrate în cauză, în primă instanţă şi apel, dar şi a motivelor de fapt şi de drept invocate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în completarea acestei cereri şi a cererii de apel.

Astfel, decizia atacată nu cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii, însă recurentul nu a arătat care sunt motivele contradictorii sau străine de natura pricinii, după cum nu a prezentat argumente din care să rezulte că hotărârea atacată ar fi nemotivată.

Intimaţii-pârâţi au mai arătat că instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile art. 1289 C. civ., întrucât în decizia atacată se regăsesc dezvoltate argumentele ce ţin de instituţia simulaţiei prin interpunere de persoane, dar şi analiza fiecărei probe ce a fost administrată în cauză, în fond şi în apel, toate acestea formând, în mod legal şi temeinic, convingerea instanţei de apel cu privire la caracterul nefondat al cererii de apel şi legalitatea şi temeinicia sentinţei civile nr. 76/S/19.03.2023 a Tribunalului Braşov.

Totodată, au menţionat că prin cererea de recurs sunt reiterate motivele de apel, însă acestea au fost dezlegate de instanţa de apel, în mod legal, iar modalitatea în care instanţa de apel a analizat şi interpretat probele administrate în cauză nu reprezintă motiv de nelegalitate a deciziei atacate.

Au precizat că dispoziţiile art. 358 C. proc. civ. nu impun obligaţia pentru instanţa de judecată de a considera că refuzul de a răspunde la interogatoriu reprezintă mărturisire deplină sau început de dovadă scrisă în folosul celui care a propus interogatoriul. Important este faptul că prin probele administrate recurentul nu a dovedit niciunul dintre motivele de fapt şi de drept prezentate în cererea de chemare în judecată şi în completarea acesteia.

Or, faptul că S.C. E. S.R.L. nu a depus răspunsul la interogatoriu nu poate fi considerat nici mărturisire şi nici început de dovadă scrisă, câtă vreme această situaţie nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză, în principal cu proba cu înscrisurile depuse la dosar şi analizate pe larg de instanţa de apel, proba care contrazice afirmaţiile recurentului.

Au menţionat că răspunsurile la interogatoriu ale recurentului au dovedit faptul că nu a existat un acord simulatoriu între acesta, soţia sa, intimaţii B., C. şi S.C. E. S.R.L., precum şi faptul că reclamantul nu a deţinut sumele de bani necesare plăţii ratelor preţului de vânzare-cumpărare al apartamentului, nu a predat vreo sumă de bani intimaţilor B. şi C. şi nici soţiei sale, D..

Au precizat că nu au existat niciun fel de discuţii între reclamant şi intimaţii-pârâţi şi nici vreo întrevedere la care să participe reprezentaţii S.C E. S.R.L, intimaţii-pârâţi, reclamant şi fiica acestora, întrevedere în cadrul căreia părţile să fi stabilit că, în realitate, apartamentul în litigiu ar intra în patrimoniul soţilor D. şi că aceştia ar achita ratele aferente preţului de vânzare-cumpărare.

De asemenea, nu a existat niciun fel de înţelegere secretă între familia D., intimaţii-pârâţi şi reprezentanţii legali ai S.C. E. S.R.L., întregul preţ de vânzare-cumpărare al apartamentului în litigiu fiind achitat doar de intimaţii-pârâţi din economiile acestora, din pensiile de care beneficiază, din creditele bancare şi creditele tip CAR pe care le-au contractat, iar reclamantul nu a realizat din pretinsa sa activitate de conducător profesionist de tir venituri în sumă de 203.871,60 RON.

Nu este reală susţinerea potrivit căreia reclamantul a deţinut o societate comercială pe teritoriul statului german şi că ar fi fost supus vreunei proceduri de executare silită, procedura care s-ar fi extins şi pe teritoriul statului român, nu există la dosar depusă vreun înscris care să facă dovada acestor susţineri.

Societatea S.C. H. S.R.L. nu este firma pe care recurentul a pretins că ar fi deţinut-o în Germania, la un moment dat, apelantul a desfăşurat o activitate ca persoană fizică autorizată. Recurentul a recunoscut la interogatoriu că în nicio împrejurare nu a deţinut sume de bani care să fie apropiate de preţul de vânzare-cumpărare al apartamentului în litigiu, nu a putut furniza niciun fel de dovezi din care sa rezulte ca ar fi fost urmărit silit pe teritoriul statului german sau român, că în perioada anilor 2019 - 2020 ar fi realizat ca venituri suma de 203871.60 RON, că la datele la care au fost achitate ratele preţului de vânzare-cumpărare al apartamentului ar fi deţinut respectivele sume de bani.

Or, din extrasele de cont depuse la dosar nu reiese că reclamantul, angajat fiind ca şofer profesionist, ar fi efectuat curse internaţionale pe tir şi ar fi obţinut venituri în perioada anilor 2019-2020 care să însumeze preţul de vânzare-cumparare de 203.871.60 RON sau că la datele prevăzute în actele notariale pentru plata în rate a preţului de vânzare-cumpărare al apartamentului. reclamantul ar fi extras sau ar fi primit din conturile S.C H. S.R.L., unde era angajat, sume de bani apropiate ca şi cuantum ratelor din preţul de vânzare-cumpărare al imobilului.

De altfel, extrasele de cont prezentate de reclamant au caracterul unor înscrisuri sub semnătură privată, conform art. 272 C. proc. civ., asemenea înscrisuri dobândind o eventuală putere doveditoare numai în măsura în care sunt recunoscute de persoanele cărora le este opus. În mod obligatoriu, potrivit art. 273 alin. (2) C. proc. civ., menţiunile din înscrisul sub semnătură privată trebuie să fie în directă legătură cu raportul juridic dintre părţile litigiului, însă niciuna din aceste condiţii nu este îndeplinită în cauză. Actele prezentate de reclamant nu sunt semnate de intimaţii-pârâţi, fiica acestora ori de reprezentanţii legali ai S.C. E. S.R.L şi nu cuprind vreo menţiune din care să rezulte că între pârâţi şi reclamant ar exista vreun raport juridic legat de vânzarea-cumpărarea apartamentului în litigiu.

Nu există niciun înscris încheiat între S.C E. S.R.L, în calitatea sa de creditor, din care să rezulte că această societate ar fi primit cu titlu de preţ de la reclamant vreo sumă de bani pentru vânzarea-cumpărarea apartamentului în litigiu.

Au precizat că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia ca respectivul înscris să fie scris în întregime, datat şi semnat de părţile raportului juridic pentru a fi în prezenţa unui început de dovadă scrisă. În ceea ce priveşte raportul juridic de vânzare-cumpărare al apartamentului în discuţie, au fost încheiate două acte notariale autentice, respectiv un antecontract de vânzare - cumpărare al apartamentului în care sunt prevăzute datele la care se achită ratele din preţul de vânzare-cumpărare şi contractul autentic de vânzare - cumpărare pentru care se invocă simulaţia.

Prin modificarea acţiunii formulate în cauză, reclamantul nu a solicitat să se constate existenţa simulaţiei prin interpunere de persoane cu privire la antecontractul de vânzare - cumpărare al apartamentului în litigiu autentificat sub nr. x/13.02.2019 al B.I.N. F., la care reclamantul a făcut referire în motivarea acţiunii sale.

În concluzie, au susţinut că recurentul-reclamant nu a prezentat niciun fel de înscrisuri prin care să dovedească motivele de fapt pe care le prezintă şi în cererea de apel, iar răspunsurile sale la interogatoriu au făcut dovada faptului că motivele pe care le-a invocat nu au suport probator.

I.2.2. Răspuns la întâmpinare:

Recurentul-reclamant nu a depus răspuns la întâmpinare, deşi întâmpinarea i-a fost comunicată, la 12 mai 2025, respectiv la 19 mai 2025, conform proceselor-verbale de înmânare de la dosar.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 14 iulie 2022, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din 27 mai 2025, s-a fixat termen de judecată la 11 noiembrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, termen la care instanţa a reţinut cauza în pronunţare, în principal, pe excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, iar în subsidiar pe fondul căii extraordinare de atac.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

În condiţiile art. 248 alin. (1) şi ale art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., precum şi cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În acest sens, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică, aceeaşi sancţiune intervenind, şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea uneia dintre ipotezele normative prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1 - 8 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.

Mai precis, motivele de nelegalitate a hotărârii trebuie să îmbrace forma unor critici aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul în care s-a desfăşurat judecata sau în care a fost aplicată legea de către instanţa de apel la situaţia concretă din speţa dedusă judecăţii, instanţa de recurs neputând examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel care să permită încadrarea lor în motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

În contextul reperelor teoretice enunţate, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant, deşi partea s-a prevalat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., motivarea acesteia nu cuprinde nicio critică de nelegalitate susceptibilă de a fi încadrată în aceste cazuri de casare a unei hotărâri judecătoreşti.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ. se referă la situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În sensul textului legal citat, viciile motivării unei hotărâri se referă la lipsa motivării, motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluţie însă în dispozitiv instanţa s-a oprit la soluţia contrară, când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretenţiilor supuse judecăţii iar din altele netemeinicia acestora şi, în consecinţă, se exclud reciproc, când lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii, respectiv, argumente care nu au legătură cu obiectul sau natura pricinii.

Raportat la acest caz de casare, în speţă, recurentul reclamant ar fi trebuit să invoce şi să demonstreze incidenţa uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele mai sus arătate, or, din examinarea cererii de recurs formulate, Înalta Curte constată că în cuprinsul acesteia nu există nicio susţinere care să poată fi circumscrisă dispoziţiilor art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., toate alegaţiile recurentului constituind, în realitate, critici la adresa modului în care instanţa de apel a analizat şi interpretat elementele factuale ale cauzei şi probele administrate.

Cu alte cuvinte, deşi a invocat formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în realitate, recurentul tinde, prin susţinerile sale, la reanalizarea situaţiei de fapt stabilite de instanţa de apel în baza probatoriului administrat în cauză, or, această chestiune nu poate face obiectul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului.

Deşi recurentul susţine că instanţa de apel a omis a face referiri în cuprinsul deciziei atacate la refuzul intimatei S.C. E. S.R.L. de a răspunde, în scris, la interogatoriul ce i-a fost comunicat, apreciind că, în raport cu această atitudine a părţii, ar fi trebuit să se constate incidenţa dispoziţiilor art. 358 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în esenţă, recurentul îşi exprimă, de fapt, nemulţumirea faţă de modul în care probele au fost analizate şi valorificate în soluţionarea pretenţiilor deduse judecăţii, or, aprecierea instanţei devolutive asupra aptitudinii probelor de a conduce la soluţionarea procesului nu poate fi cenzurată pe calea recursului, întrucât această chestiune vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea hotărârii atacate.

Instanţa de apel a prezentat pe larg probele în raport cu care a invalidat susţinerile reclamantului referitoare la existenţa simulaţiei prin interpunere de persoane, aprecierea şi evaluarea acestora, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond, ca instanţe devolutive. Pe de altă parte, este de observat că dispoziţiile art. 358 C. proc. civ. permit instanţei să interpreteze coroborat ansamblul probator administrat în cauză, fără a impune anumite consecinţe, precum cea sugerată de recurent, aspect ce rezultă din termenul folosit de legiuitor, "poate", ceea ce înseamnă că doar instanţa devolutivă este îndreptăţită să aprecieze valoarea probatorie a refuzului pârâtei de a răspunde la interogatoriu.

Art. 264 C. proc. civ. consacră principiul potrivit căruia judecătorul apreciază probele în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire au fost încuviinţate şi administrate, aprecierea probelor fiind operaţiunea prin care judecătorul determină puterea doveditoare şi valoarea fiecărei probe în parte, precum şi a probelor în ansamblul lor, în scopul aflării adevărului în cauză.

Or, în condiţiile în care instanţa de apel a prezentat argumentele pentru care a considerat că se impune menţinerea soluţiei adoptate la fond, pe baza unei analize amănunţite a tuturor probelor şi a situaţiei de fapt, prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile litigiului, nu se poate reţine nici o eventuală încălcare a dispoziţiilor art. 264 C. proc. civ.

În aceste circumstanţe, în contextul motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinerile recurentului-reclamant referitoare la nemotivarea hotărârii apar ca fiind pur formale, făcute doar pentru a justifica posibilitatea exercitării de către acesta a căii extraordinare de atac a recursului, neputând fi circumscrise unor veritabile critici de nelegalitate îndreptate împotriva raţionamentului instanţei de apel. Prin urmare, ele nu sunt apte de încadrare în motivul de casare strict reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., astfel că nu pot fi cenzurate de instanţa de control judiciar.

Nici criticile subsumate de recurent motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă aspecte de nelegalitate a deciziei atacate susceptibile de analiză în recurs.

În esenţă, invocând nesocotirea dispoziţiilor art. 1289 C. civ., recurentul reclamant susţine că, din probele administrate în cauză, a rezultat existenţa simulaţiei prin interpunere de persoane, respectiv faptul că intimaţii-pârâţi B. şi C. sunt doar cumpărători aparenţi ai apartamentului în litigiu, adevăraţii cumpărători fiind el, recurentul-reclamant şi fosta sa soţie, intimata-pârâtă D., cei dintâi acţionând, conform înţelegerii secrete între părţi, doar ca mandatari ai foştilor soţi D..

Totodată, solicită să se constate că, pentru existenţa simulaţiei, nu este necesar ca actul secret să fie materializat într-un înscris, invocând imposibilitatea morală a preconstituirii unui astfel de înscris, având în vedere relaţiile de rudenie existente între soţii D. şi intimaţii-pârâţi B. şi C., pe de o parte, iar, pe de altă parte, faptul că toate părţile acordului simulatoriu au dorit să ascundă identitatea adevăraţilor cumpărători.

Înalta Curte reţine că verificarea legalităţii hotărârii, din perspectiva modului de interpretare şi aplicare a normelor de drept material, presupune, pentru faza procesuală a recursului, să se stabilească dacă, la situaţia de fapt, aşa cum a fost ea determinată de instanţele fondului, pe baza probelor administrate, a fost corect aplicată legea. Aceasta pentru că, motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. poate fi invocat doar atunci când prin hotărârea recurată s-a produs o încălcare a legii, respectiv dacă soluţia este în contradicţie cu legea care a fost aplicată raportului juridic dedus judecăţii iar înlăturarea acestei contradicţii se impune în raport cu faptele şi temeiurile de drept incidente, astfel cum acestea au fost pe deplin stabilite în cauză.

Prin urmare, subsumat acestui motiv de nelegalitate, care se referă la cazurile când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, instanţa de control judiciar nu poate analiza decât acele critici care vizează exclusiv modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile litigiului, susţinerile care vizează situaţia de fapt şi modul de interpretare a acesteia şi a probelor neputând forma obiect de analiză în recurs întrucât nu constituie motive de nelegalitate a deciziei atacate, ci de netemeinicie a acesteia, care excedează cadrului restrictiv impus de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în limitele căruia poate fi exercitată şi soluţionată calea extraordinară de atac a recursului.

În speţă, instanţa de apel a menţinut soluţia de respingere a acţiunii deduse judecăţii, reţinând, în esenţă, că, deşi este reală susţinerea reclamantului potrivit căreia, în cazul simulaţiei prin interpunere de persoane, nu este necesar ca actul secret să fie încheiat în aceeaşi formă cu cel public şi că, de la regula dovedirii actului secret printr-un contra înscris, există şi excepţii, printre care şi situaţia în care partea s-a aflat în imposibilitatea morală de a întocmi un înscris pentru dovedirea actului secret, în cauză, şi dacă s-ar admite existenţa unei atare imposibilităţi, reclamantul nu a dovedit existenţa acordului simulatoriu nici în raport cu intimaţii-pârâţi B. şi C., cumpărătorii în privinţa cărora pretinde că ar fi fost doar aparenţi, şi nici în raport cu intimata-pârâtă E. S.R.L., vânzătoarea imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.11.2020, la B.N.P. F. .

Reclamantul a susţinut că, în realitate, nu intimaţii-pârâţi B. şi C. sunt cumpărătorii imobilului, ci el şi fosta sa soţie, intimata D., cei dintâi acţionând, conform înţelegerii secrete dintre părţi, doar ca mandatari ai foştilor soţi D..

Valorificând materialul probator administrat în cauză, Curtea a constatat, însă, că această pretinsă înţelegere derogatorie de la situaţia juridică aparentă reflectată de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.11.2020, la B.N.P. F., încheiat între intimaţii-pârâţi B. şi C., în calitate de cumpărători, şi intimata-pârâtă E. S.R.L., în calitate de vânzătoare, nu a fost dovedită, întrucât nici susţinerile referitoare la modalitatea în care a fost plătit avansul în sumă de 10.000 de euro, anume, din economii ale reclamantului făcute în Germania, aduse în ţară unde au fost schimbate în RON la case de schimb valutar, şi remise ulterior dezvoltatorului imobiliar E. S.R.L., şi nici cele referitoare la modul în care au fost plătite ratele ulterioare, respectiv, din pretinse sume de bani pe care fosta soţie a reclamantului le retrăgea din contul societăţii H. S.R.L., cu titlu de sume pentru salarii sau diurne, dar pe care le preda, în realitate, în scopul arătat, părinţilor săi, nefiind demonstrate prin dovezi concludente.

În schimb, instanţa de apel a constatat că intimaţii au dovedit că au contractat un împrumut bancar de la G., în valoare de 50.300 de RON, precum şi două împrumuturi de la Casa de Ajutor Reciproc al Pensionarilor, contractate la data de 06.02.2019, în valoare de 6000 de RON fiecare, la data de 18.06.2020, în valoare de 6500 de RON fiecare, şi la data de 26.01.2022, în valoare de 12.000 de RON, datele la care au fost contractate toate aceste împrumuturi corespunzând perioadelor în care au fost făcute plăţile aferente ratelor stabilite prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 13.02.2019, plăţi dovedite cu ordinele de plată aflate la dosarul cauzei.

În plus, Curtea a apreciat ca fiind este plauzibilă susţinerea intimaţilor pârâţi cumpărători potrivit căreia, în cursul vieţii active, din salarii, şi, ulterior, din pensii, aceştia au economisit suma de 20.000 de euro, pe care pretind că o deţineau cu titlu de economii personale.

Referitor la susţinerea reclamantului în sensul că apartamentul în discuţie le-ar fi fost predat adevăraţilor cumpărători şi nu cumpărătorilor aparenţi din contractul de vânzare-cumpărare menţionat, Curtea a constatat că aceasta este infirmată de procesul-verbal nr. x de predare-primire, încheiat între societatea E. S.R.L., în calitate de vânzătoare, pe de o parte, şi cumpărătorul B., pe de altă parte, proces-verbal semnat de ambele părţi, la primitor, figurând semnătura intimatului-pârât B., reţinând totodată că înregistrarea audio a discuţiei pe care reclamantul a pretins că a avut-o cu intimata-pârâtă D. nu conţine suficiente indicii care să întemeieze prezumţia existenţei acordului simulatoriu invocat de reclamant, cu atât mai mult cu cât conţinutul discuţiei înregistrate nu este confirmat de celelalte probe administrate în cauză, ci, dimpotrivă, este infirmat atât prin răspunsurile intimatelor-pârâte la interogatoriile administrate, cât şi prin înscrisurile administrate în probaţiune.

Rezultă cu evidenţă din aceste considerente ale deciziei atacate că argumentele ce susţin soluţia adoptată în cauză au ca fundament evaluarea preponderent factuală a conduitei părţilor, fiind rezultatul propriei aprecieri pe care instanţa de apel a dat-o elementelor de fapt ale cauzei. Or, câtă vreme criticile formulate de recurentul reclamant prin motivele de recurs vizează exclusiv modul în care au fost analizate şi interpretate elementele de fapt ale raporturilor dintre părţi şi modul în care acestea au fost valorificate de către instanţa devolutivă, este evident că ele nu pot fi primite întrucât nu relevă niciun aspect de nelegalitate a deciziei atacate, ci, cel mult, de netemeinicie, astfel că nu pot fi reevaluate de către instanţa de control judiciar, întrucât o asemenea operaţiune ar presupune o nouă analiză şi interpretare a probelor şi a situaţiei de fapt şi nu o verificare a legalei aplicări a normelor de drept material, chestiune incompatibilă cu calea de atac a recursului.

Simpla afirmare a împrejurării că hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, nu cuprinde prin ea însăşi concluzia nelegalităţii hotărârii, deoarece nelegalitatea la care se referă art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. trebuie să fie legată de legea aplicabilă iar nu de chestiuni de fapt, de apreciere a probelor administrate în cauză. Mai precis, încălcarea sau aplicarea greşită a legii la care se referă cazul de casare mai sus menţionat presupune aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea unei norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, interpretarea greşită a unui text de lege corespunzător situaţiei de fapt, etc. Or, în cauză, recurentul nu a demonstrat niciuna dintre aceste ipoteze, ci, deşi a invocat, generic, încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, nu a indicat în concret dispoziţiile legale presupus încălcate, referindu-se exclusiv la interpretarea şi aprecierea eronată a situaţiei de fapt, ceea ce nu echivalează, însă, cu aplicarea greşită a legii în sensul art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs deduse judecaţii nu se regăsesc, deci, critici propriu-zise cu privire la modul în care instanţa de apel ar fi încălcat prin soluţia adoptată normele legale, recurentul fiind nemulţumit doar de concluziile la care a ajuns instanţa de apel în urma analizării elementelor de fapt ale cauzei şi a probelor administrate şi de modul în care acestea au fost valorificate în soluţionarea pretenţiilor deduse judecăţii, chestiuni care, în mod evident, ţin de aprecierea instanţei, neputând fi verificate de instanţa de recurs.

Faptul că motivarea soluţiei criticate nu coincide cu aprecierile şi susţinerile formulate de reclamant pe parcursul procesului nu constituie un motiv de nelegalitate a deciziei atacate care să conducă la casarea acesteia din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., simpla afirmaţie în sensul că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, neînsoţită de o explicitare adecvată a motivelor pentru care partea consideră că această ipoteză normativă ar fi aplicabilă în cauză, nefiind suficientă pentru a justifica incidenţa motivului de casare invocat.

De altfel, motivele formulate de recurentul-reclamant nu vizează punctual argumentele reţinute de instanţa de apel în justificarea soluţiei de respingere a apelului, ci reprezintă o reiterare a susţinerilor pe care partea le-a făcut şi în faţa instanţelor devolutive, susţineri care au fost analizate şi înlăturate motivat în etapele procesuale anterioare, astfel că, prin reluarea lor în cadrul căii extraordinare de atac, reclamantul ignoră, practic, judecata anterioară, tinzând către o devoluare a fondului, chestiune ce excedează cadrului restrictiv în limitele căruia poate avea loc judecata în recurs.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, având în vedere că niciuna dintre criticile formulate de recurentul reclamant nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi că, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1941/Ap din 16 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1941/Ap din 16 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2025.