Unrealized forest functions and damage for illegal logging: statutory standing limits and application of criminal statute of limitations to civil claims

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2025

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 1 septembrie 2022 pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Braşov a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. RA ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 431.529,86 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs prin tăierea de către angajaţii acestuia, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, de arbori din fondul forestier proprietate publică a statului, înscris în Amenajamentul Silvic al Ocolului Silvic Braşov în UP I Bucegi, u.a. 443, şi UP I Bucegi, u.a. 445, precum şi obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente sumei solicitate, dobândă calculată până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 144/C din 20 februarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, secţia I civilă, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei secţii sub nr. x/2022*.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 195/S din 28 iunie 2024, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârât, în ceea ce priveşte valoarea funcţiilor pădurii nerealizate şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Braşov, în contradictoriu cu pârâtul A. RA şi cu intervenientul forţat Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, pentru suma de 215.764,93 RON, reprezentând valoarea funcţiilor pădurii nerealizate, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârât, prin întâmpinare şi a respins, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Braşov, în contradictoriu cu pârâtul A. RA şi cu intervenientul forţat Statul Român prin Ministerul Finanţelor, pentru suma de 215.764,93 RON, reprezentând valoarea pagubei produse pădurii.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel:

Prin decizia civilă nr. 1908/AP din 10 decembrie 2024, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins apelurile formulate de către apelanţii Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva prin Direcţia Silvică Braşov şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei civile nr. 195/S din 28 iunie 2024 pronunţată de Tribunalul Braşov.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1908/AP din 10 decembrie 2024, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva şi intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov au declarat recurs, motivele fiind comune, chiar dacă au fost expuse în cereri distincte.

Astfel, prin cererile de recurs formulate, recurenţii au arătat că, în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva pentru valoarea funcţiilor nerealizate ale pădurii, instanţa de apel a făcut o aplicare restrictivă în cauză a dispoziţiilor art. 105 alin. (4) teza a II-a, din Legea 46/2008, care prevede că pentru valoarea funcţiilor nerealizate ale pădurii stă în instanţă autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi/sau structurile teritoriale de specialitate ale acesteia (Garda forestieră).

În acord cu teza I a art. 105 alin. (4) din Codul silvic şi cu art. 1 lit. g) din Normele metodologice privind constituirea şi utilizarea Fondului de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, aprobate prin Ordinul 1377/2022, sumele reprezentând contravaloarea funcţiilor pădurii recuperate sunt înregistrate de către Regia Naţională a Pădurilor Romsilva în contul contabil 4481 - Alte datorii faţă de bugetul statului - şi virate către Ministerul Mediului şi Pădurilor şi apoi virate către Ministerul Mediului şi pădurilor.

Legitimitatea activă nu este dată de către modul în care se fac înregistrările, ci de coroborarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate, precum şi de principiul de drept qui potest plus, potest minus.

În susţinerea acestei critici, recurenţii au invocat aspectele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 15/2011, în considerentele căreia s-a reţinut că, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale ale art. 41 din Hotărârea Guvernului nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi art. 1 alin. (1)2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, rezultă că Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, în calitate de titular al dreptului de administrare a fondului forestier proprietate publică a statului şi a atribuţiilor conferite în exercitarea acestui drept, poate promova, în nume propriu, acţiuni în justiţie pentru apărarea şi asigurarea integrităţii fondului forestier proprietate publică a statului. Prin urmare, Romsilva are calitate procesuală activă de formula în nume propriu orice acţiuni în justiţie prin care se apără şi asigură integritatea fondului forestier proprietate publică a statului, inclusiv acţiuni prin care se urmăreşte recuperarea întregului prejudiciu produs acestuia.

În sensul celor de mai sus este şi decizia nr. 165/07.02.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, prin care s-a statuat că Romsilva are calitate procesuală de a formula acţiuni în revendicare având ca obiect fond forestier proprietate publică a statului, recurenta-reclamantă redând pasaje din considerentele acestei hotărâri.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru suma de 215.764,93 RON, reprezentând paguba produsă pădurii, recurenţii au arătat că în cauză nu a intervenit prescripţia.

Potrivit art. 2528 alin. (1) C. civ., prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data la când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Or, momentul la care reclamanta a cunoscut întinderea pagubei este 13 decembrie 2018. În ceea ce priveşte pe cel care a produs-o, reclamanta arată că nu a identificat şi nici în dosarul de urmărire penală nu a fost identificat vreun angajat anume al pârâtei (cum reiese de la pct. III al Referatului cu propunere de clasare, începerea urmăririi penale s-a dispus doar în rem).

Astfel, apreciază că, în cauză, nefiind identificate persoanele care au procedat la punerea în valoare a arborilor din U.P I Bucegi, u.a. 443 şi UP I Bucegi, u.a. 445 (fond forestier proprietate publică a statului aflat în administrarea Ocolului Silvic Braşov), nu este întrunită condiţia legală de a cunoaşte efectiv autorul/autorii faptei ilicite.

Un al doilea argument este acela că, la data de 12.11.2018 - data începerii procesului penal - a intervenit întreruperea cursului prescripţiei civile în condiţiile art. 2357 pct. 3 C. civ.: "Prescripţia se întrerupe:_prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în faţa instanţei de judecată până la începerea cercetării judecătoreşti; în cazul în care despăgubirile se acordă, potrivit legii, din oficiu, începerea urmăririi penale întrerupe cursul prescripţiei, chiar dacă nu a avut loc constituirea ca parte civilă."

Din probe, rezultă că RNP Romsilva prin Direcţia Silvică Braşov a cunoscut faptul că s-a tăiat din fondul forestier proprietate publică a statului român, administrat de către reclamantă la data de 8.11.2018, iar la data de 12.11.2018 a înregistrat sub nr. x/12.11.2018 la Inspectoratul de Poliţie Braşov plângerea penală nr. 11587/DIR/12.11.2018. La aceeaşi dată de 12.11.2018 plângerea a fost înregistrată şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov sub nr. x/2018.

În plângere reclamanta a menţionat că la momentul formulării şi depunerii acesteia nu cunoştea contravaloarea prejudiciului, dar a menţionat că se constituie parte civilă cu cuantumul acestuia în eventualul proces penal.

În plângerea formulată împotriva Ordonanţei de clasare din 22.05.2020, reclamanta a arătat explicit că se constituie parte civilă cu suma de 431.529,86 RON, prin urmare a indicat explicit şi cuantumul prejudiciului.

Faţă de cele mai sus, se apreciază că, în cauză, la data de 13.11.2018, data începerii procesului penal, a intervenit întreruperea cursului prescripţiei civile în condiţiile art. 2357 pct. 3 C. civ.

Potrivit art. 2541 alin. (6) C. civ. "în cazul în care prescripţia a fost întreruptă potrivit art. 2.537 pct. 3. întreruperea operează până la comunicarea ordonanţei de clasare. a ordonanţei de suspendare a urmăririi penale ori a hotărârii de suspendare a judecăţii sau până la pronunţarea hotărârii definitive a instanţei penale", astfel că de la data comunicării Ordonanţei de clasare (13.07.2020) a început cursul unei noi prescripţii extinctive.

Împotriva ordonanţei de clasare, reclamanta a formulat plângere, prin care a arătat inclusiv faptul că în dosarul de urmărire penală nu s-au efectuat cercetări şi nici nu s-a dispus în nici un mod cu privire la fapta de folosirea fără drept a dispozitivelor speciale de marcat sau cu nerespectarea reglementărilor specifice în vigoare (prevăzută de art. 1071 din Legea nr. 46/2008).

Faţă de faptul că în dosarul penal nu s-a dispus cu privire la fapta prevăzută şi pedepsită de art. 1071 din Legea nr. 46/2008, că plângerea formulată împotriva ordonanţei de clasare nu a fost încă soluţionată - aspect care rezultă din adresa nr. x/2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov - că în ce priveşte fapta de fals intelectual s-a dispus disjungerea unui nou dosar penal în care se continuă cercetările, întreruperea prescripţie în condiţiile art. 2537 pct. 3 C. civ. încă operează, procesul penal nefiind finalizat.

Mai mult, în situaţia în care nu există o soluţie definitivă în procesul penal, faţă de faptele de folosire fără drept a dispozitivelor speciale de marcat sau cu nerespectarea reglementărilor specifice în vigoare şi de fals intelectual continuă cercetările, iar clasarea pentru faptele de tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori s-a dispus pentru faptul că fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, apreciază că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 1394 C. civ.: "în cazul în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripţii mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripţie a răspunderii penale se aplică şi dreptului la acţiunea în răspundere civilă."

Or, faptele pentru care a făcut plângere penală sunt supuse, potrivit art. 154 C. pen., unor termene de prescripţie cuprinse între 5 şi 8 ani, astfel că şi în prezenta cauză se poate aprecia că termenul de prescripţie este de minim 5 ani sau maxim 8 ani de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască prejudiciul şi pe cel care l-a produs.

Articolul 1394 C. civ. se referă la un fapt supus de legea penală unei prescripţii mai lungi, nu la infracţiune. În dreptul penal este clară diferenţa dintre faptă penală şi infracţiune (infracţiunea fiind singurul temei al răspunderii penale). Fapta penală este fapta prevăzută de o lege penală. Infracţiunea însă este fapta prevăzută de legea penală săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, astfel încât dispoziţiile art. 1394 C. civ. sunt aplicabile.

În continuare, recurenţii evidenţiază faptul că în cauză sunt circumstanţe obiective care nu au permis personalului silvic cunoaşterea mai devreme de anul 2018 a pagubei produse prin tăierea fără drept.

5. Apărările formulate în cauză:

Recurentul-intervenient Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a formulat întâmpinare, comunicată, reiterând aspectele prezentate în cererea de recurs.

Intimatul-pârât A. RA a formulat întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs:

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (1 septembrie 2022), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 14 octombrie 2025, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra recursurilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Criticile formulate de recurenţi sunt similare, astfel încât vor fi analizate prin considerente comune.

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la chestiunea calităţii procesuale active în petitul ce viza despăgubiri pentru valoarea funcţiilor pădurii nerealizate, Înalta Curte observă că instanţa de apel a interpretat corect prevederile legale în materie - interpretarea dată dispoziţiilor art. 105 alin. (4) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic nefiind una restrictivă, cum pretind recurentele, ci una exactă: câtă vreme această normă prevede că pentru sumele care reprezintă valoarea funcţiilor pădurii nerealizate stă în instanţă autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi/sau structurile teritoriale de specialitate ale acesteia - anume, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor conform art. 1 din H.G. nr. 43/2020, respectiv gărzile forestiere, potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 77/2021 - nu există niciun temei pentru a extinde legitimarea procesuală activă la reclamantă, care este o regie autonomă de interes naţional.

Decizia nr. 15/2011 a instanţei supreme, dată în interesul legii şi invocată de recurenţi, recunoaşte calitate procesuală activă reclamantei Regia Naţională a Pădurilor Romsilva în cazul plângerilor împotriva hotărârilor de reconstituire a dreptului de proprietate întemeiate pe Legea nr. 18/1991 şi al acţiunilor în constatarea nulităţii absolute a titlurilor de proprietate emise în baza aceleiaşi legi, fără a-şi găsi aplicabilitate şi în acţiunile ce au ca obiect recuperarea valorii funcţiilor pădurii nerealizate, instanţele fondului remarcând în mod corect că pentru astfel de cereri Codul silvic are dispoziţii exprese cu privire la autorităţile legitimate activ să le formuleze, prevederi care trebuie aplicate întocmai.

Totodată, decizia de speţă a instanţei supreme invocată de recurenţi în cererile de recurs vizează un alt tip de cauză, respectiv o acţiune în revendicare, astfel că nu prezintă relevanţă în discutarea calităţii sale procesuale din prezentul litigiu.

Înregistrarea sumelor recuperate cu titlul de contravaloare a funcţiilor pădurii nerealizate în contul contabil nr. 4481 al recurentei reclamante, ca reprezentând alte datorii faţă de bugetul de stat şi virate către Ministerul Mediului şi Pădurilor, nu schimbă legitimarea procesuală activă acordată de lege doar autorităţii centrale care răspunde de silvicultură ori structurilor teritoriale de specialitate ale acesteia, întrucât ar contraveni art. 105 alin. (4) din Codul silvic.

Prin urmare, aceste critici vor fi înlăturate.

Sunt întemeiate, însă, criticile referitoare la modul în care a fost soluţionată excepţia prescripţiei cu privire la pretenţiile având ca obiect valoarea pagubei produse pădurii.

În esenţă, pornind de la prevederile art. 2528 C. civ., instanţele fondului au reţinut că reclamanta a constatat prejudiciul abia la data de 13 decembrie 2018, însă aceasta avea obligaţia de a cunoaşte situaţia arborilor tăiaţi din fondul forestier administrat, în urma controalelor de fond anuale, potrivit art. 2 din H.G. nr. 229/2009 şi art. 14-16 din Regulamentul de pază a fondului forestier, aprobat prin H.G. nr. 1076/2009, şi ar fi trebuit să fie în măsură să aprecieze, prin activităţile de patrulare în cantoane, dacă există arbori tăiaţi ilegal în perioada 2014-2016. Prin urmare, deşi momentul subiectiv al cunoaşterii pagubei s-a situat la 13 decembrie 2018, cel obiectiv, când ar fi trebuit să o cunoască, se află cel mai târziu la sfârşitul anului 2014 şi la sfârşitul anului 2016, momente de la care prescripţia extinctivă a început să curgă şi faţă de care acţiunea înregistrată la data de 01.09.2022 este prescrisă.

Totodată, în ceea ce priveşte chestiunea întreruperii prescripţiei prin sesizarea penală, instanţa de apel a reţinut că, în raport de aceste momente de începere a cursului prescripţiei, la data la care reclamanta a formulat cererea de constituire ca parte civilă - 22.05.2020 - termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune, de 3 ani, era deja împlinit, anume din data de 07.08.2017 pentru exploatarea masei lemnoase din partida 182, limitrofă u.a. 443 şi din data de 05.12.2019 pentru exploatarea masei lemnoase din partida 552, limitrofă u.a. 445, astfel încât dispoziţiile art. 2.537 pct. 3 din C. civ. nu erau incidente, deoarece împrejurarea invocată drept cauză de întrerupere trebuia să intervină anterior împlinirii termenului de prescripţie.

Înalta Curte constată că, deşi identificarea normelor incidente este una corectă, modul concret de aplicare a acestora nu ţine seama de împrejurările cauzei, întrucât, chiar acceptând că recurenta-reclamantă ar fi avut obligaţia de cunoaşte paguba încă de la primul control de fond anual ce a urmat tăierii arborilor din fondul forestier al statului, o condiţie suplimentară a declanşării curgerii termenului de prescripţie este aceea de a fi cunoscut (sau să fi putut a fi cunoscut) şi pe cel care răspunde de pagubă - plângerea penală vizând tocmai identificarea persoanelor responsabile.

Instanţele de fond nu au analizat în ce măsură recurenta reclamantă cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască pe cel responsabil de paguba produsă ori faptul că pârâta este cea care ar putea fi trasă la răspundere încă de la momentul când ar fi trebuit să cunoască existenţa pagubei.

Din acest motiv, chiar dacă potrivit art. 2537 C. civ. este intreruptivă de prescripţie nu formularea plângerii penale, ci cererea de constituire de parte civilă, care a avut loc la mai mult de trei ani de la momentele la care recurenta reclamantă ar fi trebuit să afle despre existenţa pagubei, în mod greşit s-a considerat că termenul de prescripţie a început să curgă fără a se fi stabilit dacă la acel moment se puteau cunoaşte totodată şi persoana/persoanele răspunzătoare de pagubă.

Pe de altă parte, instanţa de apel nu a analizat (deşi argumentul fusese formulat prin cererea de apel), iar prima instanţa a dezlegat greşit valenţele prevederilor art. 1394 C. civ., potrivit cu care "în toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripţii mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripţie a răspunderii penale se aplică şi dreptului la acţiunea în răspundere civilă."

Pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 1394 C. civ. privind prorogarea termenului de prescripţie, trebuie doar ca fapta ilicită care a generat dreptul la acţiunea în despăgubiri supusă prescripţiei să fie prevăzută de legea penală ca infracţiune, chiar dacă în concret nu se dispune condamnarea, pe motiv că se pot regăsi cauze care înlătură răspunderea penală a făptuitorului ori acesta acţionează fără vinovăţia cerută de lege.

Art. 1394 C. civ. nu cere pentru prorogarea termenului de prescripţie condamnarea persoanei vinovate de delictul care a generat dreptul la despăgubiri şi nici nu impune cerinţe cu privire la vinovăţie, ci doar ca faptul ilicit cauzator de prejudicii să fie prevăzut de legea penală ca infracţiune, iar aceasta să fie supusă unei prescripţii mai lungi decât cea civilă - utilizarea noţiunii de "fapt" trimiţând la componenta obiectivă a infracţiunii, iar nu la cea subiectivă.

În speţă, fapta de tăiere fără drept a arborilor din fondul forestier proprietate publică a statului era prevăzută ca infracţiune de dispoziţiile art. 107 alin. (1)1 lit. c) (fost art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008) şi supusă unui termen de prescripţie a răspunderii penale de 8 ani, în raport de limitele de pedeapsă deduse din valoarea prejudiciului şi din circumstanţa comiterii faptei de către personal silvic, termen calculat de la data săvârşirii infracţiunii şi neepuizat la data formulării cererii de chemare în judecată, ceea ce duce la concluzia că menţinerea de către instanţa de apel a soluţiei de admitere a excepţiei prescripţiei de către prima instanţă este greşită.

Prin urmare, în baza art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constatând greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material privitoare la prescripţie, vor fi admise recursurile, vor fi casate decizia recurată şi, în parte, sentinţa primei instanţe, în ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei prescripţiei şi va fi trimisă cauza spre rejudecare primei instanţe doar cu privire la petitul referitor la despăgubiri pentru valoarea pagubei produse pădurii, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva prin Direcţia Silvică Braşov şi de intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov împotriva deciziei nr. 1908/AP din 10 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Casează decizia recurată şi, în parte, sentinţa nr. 195/S din 28 iunie 2024 pronunţată de Tribunalul Braşov, în ceea ce priveşte soluţia excepţiei prescripţiei.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2025.