Negative jurisdictional conflict resolved in favor of Pitești Court, which becomes competent via procedural acquiescence to hear enforcement challenge.

Şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2026

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 30 ianuarie 2024 sub nr. x/2024, contestatorul A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu intimaţii Biroul Executorului Judecatoresc B., C. şi D. anularea încheierii din data de 07 ianuarie 2024 pronunţată în dosarul execuţional nr. x/2023 al BEJ B. şi continuarea executării silite în dosarul execuţional nr. x/2023.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 712 din C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 14 ianuarie 2025, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Piteşti, raportat la prevederile art. 714 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ. şi a rămas în pronunţare cu privire la excepţia invocată.

2. Hotărârea Judecătoriei Piteşti

Prin sentinţa civilă nr. 170/2025 din 14 ianuarie 2025, Judecătoria Piteşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocate din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că executarea silită în cauza dedusă judecăţii a fost încuviinţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2023 prin încheierea din 25 aprilie 2023, astfel că, în raport de această împrejurare, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare rămâne câştigată în favoarea judecătoriei care a încuviinţat executarea silită, respectiv Judecătoria Cluj-Napoca.

A mai apreciat că această soluţie are în vedere şi principiului unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi contestaţiile la executare, ca instanţă de executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, instanţa a apreciat că se impune declinarea competenţei de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

3. Hotărârea Judecătoriei Cluj-Napoca

Prin sentinţa civilă nr. 6543/2025 din 11 decembrie 2025, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocate din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea cauzei şi trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că Judecătoria Piteşti a invocat excepţia necompetenţei teritoriale cu încălcarea dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., anume la termenul de judecată din 14 ianuarie 2025, în condiţiile în care acesta era al doilea termen de judecată stabilit în cauză, primul termen fiind la data de 05 noiembrie 2024 la care procedura de citare era completă.

În analiza sa, instanţa a mai reţinut că Judecătoria Piteşti avea obligaţia de a invoca, încă de la primul termen de judecată, excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, întrucât la dosar se afla încheierea de încuviinţare a executării silite în temeiul căreia Judecătoria Piteşti îşi declinase competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca. Prin urmare, problema competenţei instanţei putea fi supusă dezbaterii chiar la acel prim termen, iar aspecte precum comunicarea cererii de intervenţie, stabilirea taxei judiciare de timbru şi analiza admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie principală urmau a fi examinate de instanţa competentă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) raportat la cele ale art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Constată că este sesizată cu un conflict negativ de competenţă care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Piteşti şi Judecătoria Cluj-Napoca.

Obiectul demersului judiciar îl reprezintă solicitarea contestatorului A. S.R.L. în contradictoriu cu intimaţii Biroul Executorului Judecatoresc B., C. şi D. prin care a solicitat anularea încheierii din data de 07 ianuarie 2024 pronunţată în dosarul execuţional nr. x/2023 al BEJ B. şi continuarea executării silite în dosarul execuţional nr. x/2023.

Judecătoria Piteşti şi Judecătoria Cluj-Napoca şi-au declinat, reciproc, competenţa de soluţionare a cauzei, prima dintre instanţe stabilind competenţa în raport de principiul unicităţii instanţei de executare, iar cea de-a doua instanţă, reţinând neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale exclusive în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, prin raportare la obiectul cererii deduse judecăţii, respectiv contestaţie la executare, competenţa teritorială de soluţionare se stabileşte potrivit dispoziţiilor speciale din C. proc. civ., însă cu respectarea regulilor procedurale cuprinse în art. 130 alin. (2) şi art. 131 din acelaşi act normativ.

Aşadar, incidente devin prevederile art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., în conformitate cu care "Contestaţia se introduce la instanţa de executare", dar şi cele ale art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor".

În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, "instanţa competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă verifică modul în care atât normele de competenţă propriu-zise, cât şi normele referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă au fost respectate."

Procedând la o astfel de verificare, se constată că, în speţă, sunt incidente norme de competenţă teritorială absolută, iar nesocotirea acestora putea fi invocată pe calea excepţiei, însă în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cu care "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."

De asemenea, aplicabile sunt şi dispoziţiile art. 131 din acelaşi cod, care prevăd că,,(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop."

Efectul neinvocării excepţiei necompetenţei teritoriale in limine litis este acela al definitivării competenţei instanţei pe rolul căreia se află cererea de chemare în judecată, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., operând, totodată, o prorogare legală de competenţă sui-generis în favoarea instanţei iniţial necompetente.

În acest sens s-a statuat şi prin Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în considerentele căreia se arată că:

"65. Drept urmare, dacă excepţia de necompetenţă nu a fost invocată în condiţiile menţionate mai sus, atunci necompetenţa instanţei sesizate se acoperă definitiv, cu consecinţa pentru instanţa sesizată a definitivării competenţei de soluţionare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.. (...)

67. În situaţia în care instanţa de judecată iniţial necompetentă, devenită însă competentă prin neinvocarea excepţiei în termenul legal, ar fi, totuşi, considerată îndreptăţită să îşi decline competenţa către instanţa pe care o apreciază ca fiind competentă, termenul statuat de lege ar fi superfluu, deoarece declinarea competenţei realizată cu nerespectarea dispoziţiilor legale ar subzista, atât instanţa de trimitere, cât şi instanţa ierarhic superioară care va pronunţa regulatorul de competenţă fiind ţinute de această soluţie."

De asemenea, potrivit par. 72 din aceeaşi decizie de unificare a practicii judiciare "instanţa care judecă conflictul de competenţă nu poate ignora faptul că instanţa iniţial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenţei sale iniţiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competenţa în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară."

În cauza dedusă judecăţii, se observă că la primul termen de judecată din 05 noiembrie 2024, instanţa, deşi a consemnat în încheierea de şedinţă că procedura de citare este legal îndeplinită, a dispus comunicarea cererii de intervenţie principală către părţi, a pus în vedere intervenientei să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 de RON, a prorogat discutarea admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie principală şi a amânat cauza pentru termenul din data de 14 ianuarie 2025.

Expresia "primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii" semnifică acel termen de judecată la care atât părţile, cât şi instanţa pot, în concret, să invoce excepţia de necompetenţă, fără a fi afectat de incidente de ordin procedural ce ar putea conduce la amânarea ori suspendarea cauzei şi care ar avea prioritate în economia procedurală a cauzei, lipsind, astfel, de eficacitate posibilitatea părţilor şi a instanţei de a invoca excepţia.

Înalta Curte constată că abia la următorul termen de judecată din data de 14 ianuarie 2025, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Piteşti, deşi prioritară ar fi fost analiza necompetenţei la primul termen cu părţile legal citate, întrucât numai o instanţă competentă ar fi putut decela cu privire la admisibilitatea sau inadmisibilitatea în principiu a unei cereri de intervenţie.

Or, aşa cum s-a mai arătat, dacă necompetenţa nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate ori, în condiţiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ., la termenul acordat în mod excepţional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenţei, aceasta se acoperă definitiv şi nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului.

Înalta Curte mai reţine că obiectul cererii de chemare în judecată a fost cunoscut de la primul termen de judecată, iar încheierea civilă nr. 5114/CC/2023 din 25 aprilie 2023, dosarul nr. x/2023, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, secţia civilă, pe care Judecătoria Piteşti şi-a fundamentat soluţia de necompetenţă, se afla la dosarul cauzei încă din data de 21 mai 2024, astfel că amânarea cauzei nu a fost determinată de lămurirea împrejurărilor necesare pentru stabilirea competenţei instanţei de a soluţiona cauza.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Piteşti, este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 ianuarie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.