Nullity of appeal for non-payment of stamp duty in recognition of foreign civil judgment under Regulation 2201/2003

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 19 februarie 2024 sub nr. dosar x/2024, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat să se dispună recunoaşterea pe teritoriul României a Hotărârii nr. 522/208 din data de 13.03.2018, pronunţată de Tribunalul din Milano.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 495 din 6 septembrie 2024, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2024, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B..

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 24/2025 din 29 ianuarie 2025, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelul formulat de petenta A. împotriva sentinţei civile nr. 495 din data de 09 septembrie 2024, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimatul B., a schimbat, în tot, sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis cererea de recunoaştere a hotărârii străine, formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B. şi a dispus recunoaşterea pe teritoriul României a hotărârii străine reprezentate de Decretul (Decreto) nr. 522/2018 din data de 12.03.2018, pronunţat de Tribunalul din Milano, secţia a IX-a civilă (Tribunale Ordinario di Milano, Sezione Nona Civile), Italia, în procedura înregistrată sub nr. x/2017.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei nr. 24/2025 din 29 ianuarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a declarat recurs pârâtul B., prin care a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor de recurs se arată că pârâtul nu a avut cunoştinţă de existenţa dosarului pe rolul instanţelor din Italia, acesta nefiind citat la adresa unde locuia efectiv, pe raza comunei Dolj, el neavând, la data soluţionării respectivului dosar domiciliul ori reşedinţa în Italia, după cum reiese din înscrisurile de la dosar. Mai arată că reclamanta avea cunoştinţă despre aceste aspecte, întrucât ţin legătura frecvent în interesul minorei, iar în calitatea sa de reclamantă, îi incumba obligaţia de a indica în mod corect domiciliul părţii adverse.

Se mai arată că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 37 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003, potrivit cărora "în cazul în care este vorba despre o hotărâre în lipsă, partea care solicită recunoaşterea sau încuviinţarea executării trebuie să prezinte: a) originalul sau copie certificată pentru conformitate a documentului care stabileşte că actul de sesizare al instanţei sau un act echivalent a fost notificat sau comunicat părţii care nu s-a prezentat; b) orice document care arată că pârâtul a acceptat hotărârea în mod neechivoc."

Dovada faptului că pârâtul nu a avut cunoştinţă despre procedurile judiciare desfăşurate în Italia o reprezintă chiar menţiunea de la finalul hotărârii, potrivit căreia comunicarea nu s-a realizat deoarece nu s-a putut verifica dacă destinatarul locuieşte efectiv în incinta clădirii.

Pentru a concluziona că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea art. 37 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 din 27 noiembrie 2003 al Consiliului, pârâtul arată că din probele de la dosar reiese pe de-o parte, că nu i-a fost comunicat niciodată actul de sesizare al instanţelor din Italia, iar pe de altă parte că nu a acceptat şi nu ar fi acceptat niciodată o astfel de hotărâre.

5. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la data de 09.05.2025, intimata-petentă A. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare, iar în subsidiar a cerut respingerea căii de atac ca nefondată şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii recurate.

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului se arată că recurentul-pârât tinde la analiza temeiniciei hotărârii atacate, făcând trimitere în mod expres la probatoriul care nu a fost analizat corespunzător, neindicând o neregularitate procedurală ce ar determina nulitatea hotărârii.

În ce priveşte fondul cauzei, contrar susţinerilor recurentului, potrivit certificatului nr. 39 privind hotărârile în materia răspunderii părinteşti - tradus şi legalizat sub nr. 31/10.2024 a N.P. C., document existent la dosar, se menţionează la art. 9.2 că hotărârea este executorie şi a fost legal notificată la 13.06.2018. De asemenea, la momentul soluţionării dosarului de către instanţa italiană, au fost interogate bazele de date referitoare la domiciliul şi reşedinţa pârâtului, procedura realizându-se la adresa unde acesta avea, potrivit bazelor de date interogate, domiciliul.

De asemenea, se arată că instanţa de apel a realizat o analiză corectă atât a materialului probator, cât şi a dispoziţiilor legale incidente, inclusiv a celor prevăzute de art. 37 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003, rezultând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute pentru admiterea cererii de chemare în judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, excepţia netimbrării recursului declarat de pârâtul B. - invocată din oficiu, soluţionarea acesteia făcând de prisos examinarea altor aspecte ce ţin de fondul recursului promovat în cauză, inclusiv a excepţiei nulităţii căii de atac invocată prin întâmpinare, reţinând următoarele:

Art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru instituie regula caracterului timbrabil al oricărei acţiuni, excepţiile fiind de strictă interpretare şi aplicare. Prin jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale (spre exemplu, Decizia nr. 45 din 4 februarie 2014, Decizia nr. 401 din 13 iunie 2017, Decizia nr. 169 din 29 martie 2018, Decizia nr. 27 din 17 ianuarie 2019, Decizia nr. 432 din 4 iulie 2019, Decizia nr. 260 din 22 aprilie 2021) s-a statuat cu valoare de principiu că accesul liber la justiţie nu presupune gratuitatea actului de justiţie şi, implicit, nici realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit.

Accesul la justiţie presupune aşadar respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei acţiuni sau căi de atac, dar şi respectarea dispoziţiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru, condiţie prealabilă şi extrinsecă actului de procedură - cererea de recurs, fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în faţa instanţei, aceasta nefiind legal învestită.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., "la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii", în vreme ce alin. (3) al aceluiaşi articol instituie sancţiunea nulităţii recursului pentru neîndeplinirea acestei cerinţe, dispoziţie concordantă cu art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, potrivit căruia, dacă până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanţa, reclamantul nu îndeplineşte obligaţia de plată a taxei, instanţa va anula cererea sau o va soluţiona în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

Cuantumul taxelor judiciare de timbru este reglementat pentru etapa recursului de dispoziţiile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, alin. (1) instituind o taxă fixă în cuantum de 100 RON pentru invocarea motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ., în vreme ce alin. (2) instituie o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50% din taxa datorată în raport de suma contestată, pentru acţiunile evaluabile în bani, în situaţia invocării motivului de recurs prevăzut de pct. 8.

Dispoziţiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

În cauza de faţă, prin rezoluţia de primire a dosarului din data de 11 aprilie 2025, s-a stabilit în sarcina recurentului-pârât obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, în temeiul dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancţiunea anulării cererii de recurs, cuantumul taxei judiciare de timbru fiind determinat prin raportare la criticile formulate de parte, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin adresa emisă la data de 28 aprilie 2025 recurentului-pârât i s-a pus în vedere obligaţia de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul determinat de instanţă, precum şi posibilitatea de a formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru ori cerere de acordare a ajutorului public judiciar, adresă comunicată la data de 5 mai 2025, la domiciliul recurentului indicat în cererea de recurs, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosarul de recurs.

Având în vedere că plata taxelor judiciare de timbru este o condiţie legală pentru începerea proceselor civile, în raport de fiecare fază procesuală, obligaţia de achitare anticipată a acestora este justificată, ca şi sancţiunea anulării cererii, în caz de neplată, aşa cum s-a apreciat şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, iar în legătură cu stabilirea taxelor judiciare de timbru, instanţa de contencios european a reţinut că deşi instituirea taxei judiciare de timbru reprezintă o ingerinţă în exercitarea dreptului de acces la justiţie, prin aceasta se urmăreşte un scop legitim, vizând, în esenţă, buna administrare a justiţiei. Astfel, s-au reafirmat coordonatele dreptului de acces la o instanţă, în sensul că dreptul de a sesiza tribunalul, ca un element esenţial al dreptului la un tribunal, nu este absolut, ci poate fi limitat prin lege, statele bucurându-se de o largă marjă de apreciere în acest sens.

Astfel, impunerea prin lege a unor exigenţe, cum ar fi plata unor taxe pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv are o solidă justificare prin prisma finalităţii urmărite constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice şi în restrângerea posibilităţilor de exercitare abuzivă a respectivului drept.

Drept urmare, având în vedere că recurentul-pârât nu a înţeles să achite taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac a recursului, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ. se impune admiterea excepţiei nulităţii recursului declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 24 din 29 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 24 din 29 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2025.