Statutory limitation for recovery of expropriation costs: eligibility revocation as the trigger date for knowledge of damage in unjust enrichment claims

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

La data de 10 iulie 2023, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâta U.A.T Judeţul Dolj prin Consiliul Judeţean Dolj, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea paratei la plata sumei de 4.103.598,00 RON reprezentând cheltuieli cu despăgubirile pentru imobilele teren expropriate aferente coridorului de expropriere, suma fiind compusa din: 3.676.413,45 RON + 427.184,55 RON TVA, suma virata de A. S.A. în contul Judeţului Dolj, conform Hotărârii C.J. Dolj nr. 21/2019 modificata prin Hotărârea C.J. Dolj nr. 32/28.02.2019 şi Hotărârea C.J. Dolj nr. 265/12.12.2019.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 420 din data de 04.07.2024, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2023, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta U.A.T. Judeţul Dolj prin Consiliul Judeţean Dolj, având ca obiect principal pretenţii, ca prescrisă.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 401 din 12 noiembrie 2024 Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 420/04.07.2024 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimata-pârâtă U.A.T. Judeţul Dolj prin Consiliul Judeţean Dolj, a anulat sentinţa apelată şi rejudecând a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, totodată, a respins acţiunea ca neîntemeiată.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 401 din 12 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă au formulat recurs reclamanta A. S.A. şi pârâta U.A.T. Judeţul Dolj prin Consiliul Judeţean Dolj.

4.1. Prin recursul formulat de reclamanta A. S.A. au fost invocate motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate - numai cu privire la fondul cauzei, menţinând dispoziţiile Curţii de Apel Craiova prin care a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, şi rejudecând cauza în fond, să se dispună admiterea acţiunii şi obligarea parâtei la plata sumei de 4.103.598,00 RON reprezentând cheltuieli cu despăgubirile pentru terenurile expropriate.

Din perspectiva punctului 6, reclamanta arată că hotărârea instanţei de apel este nemotivata în ce priveşte fondul cauzei, instanţa limitându-se să menţioneze că societatea reclamantă şi-a asumat printr-un angajament separat, în cadrul proiectului să suporte costurile neeligibile ale proiectului, fără a condiţiona în vreun fel plata de restituirea acestora, în cazul unei eventuale declarări ulterioare ca neeligibile a sumelor finanţate în cadrul proiectului.

Instanţa nu a ţinut cont, în soluţionarea fondului, de motivele invocate de reclamantă şi de înscrisurile depuse atât la dosarul de fond cat şi în apel, complexitatea situaţiei impunând o analiză coroborată a prevederilor legale, a situaţiei de fapt, precum şi a înscrisurilor.

Astfel, recurenta-reclamantă arată că menţiunea din contractul nr. x/2019 potrivit căreia aceasta şi-a asumat obligaţia de a suporta toate cheltuielile - inclusiv cele neeligibile ale proiectului, nu poate conduce la concluzia că nu ar avea dreptul de a recupera sumele declarate ulterior neeligibile, virate de Companie în contul de exproprieri al Judeţului Dolj. Mai arată că în speţa de faţă, toate înscrisurile încheiate şi toate obligaţiile asumate de Companie cu privire la asigurarea fondurilor necesare achiziţionării terenurilor se referă strict la cheltuielile eligibile.

În cadrul discuţiilor anterioare încheierii contractului şi demarării procedurilor, purtate cu Autoritatea de Management cu privire la suportarea cheltuielilor reprezentând despăgubiri pentru terenurile ce urmau a fi expropriate, s-a stabilit că în calitate de semnatar al contractului de finanţare pentru proiectul menţionat, Compania poate vira sumele necesare în contul deschis de Consiliul Judeţean Dolj în acest scop, în baza unei hotărâri a Consiliului Judeţean Dolj, sumele aferente despăgubirilor fiind considerate eligibile, astfel încât urmau ca acestea sa fie restituite Companiei de Apă Oltenia prin cererile de rambursare.

Drept urmare, la întocmirea devizului general aferent proiectului privind cheltuielile necesare realizării obiectivului de investiţii "Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dolj, în perioada 2014-2020", suma reprezentând cheltuieli cu despăgubirile pentru imobilele expropriate aferente coridorului de expropriere a fost considerată şi evidenţiată ca o cheltuială eligibilă, valoarea acesteia fiind de 4.313.015 RON conform hotărârii C.J. Dolj nr. 21 din 12.02.2019, modificată ulterior prin hotărârea C.J. Dolj nr. 32/28.02.2019 la valoarea de 4.311.577 RON şi prin hotărârea C.J. Dolj nr. 265/12.12.2019 la valoarea de 4.103.598 RON.

A. a virat, în două tranşe, în contul Consiliului Judeţean Dolj, în baza hotărârilor menţionate, suma de 4.311.577 RON aferentă obţinerii terenurilor expropriate. Ulterior, ca urmare a modificării sumei totale aferente despăgubirilor/expropriere terenuri prin HCJ Dolj nr. 265/12.12.2019, în sensul diminuării acesteia, Consiliul Judeţean Dolj a restituit Companiei de Apă Oltenia S.A. suma de 207.979 RON.

Angajamentul Companiei de Apă Oltenia de a asigura costurile eligibile privind despăgubirile pentru terenurile expropriate şi totodată de asumare a obligaţiei UAT Judeţul Dolj de a restitui sumele necuvenite către Companie, reiese din coroborarea mai multor aspecte, respectiv din (i)faptul că în Devizul General al Proiectului aferent Contractului de finanţare nr. x/2019 încheiat între Companie şi Ministerul Fondurilor Europene, sumele reprezentând achiziţie terenuri expropriate au fost considerate costuri eligibile, (ii) că Ministerul Fondurilor Europene a restituit costurile cu terenurile expropriate Companiei, (iii) faptul că a fost deschis cont aferent despăgubirilor pentru terenurile expropriate de către Consiliul Judeţean Dolj, nu de către A. S.A., dar şi (iv) faptul că la data modificării sumei aferente terenurilor expropriate, Consiliul Judeţean Dolj a restituit Companiei suma de 207.979 RON ca urmare a modificării sumei totale aferente despăgubirilor.

Mai mult, art. 1 alin. (8) din Anexa 1 a contractului nr. x/2019, menţionează că în înţelesul art. 3 alin. (1) din Condiţiile generale, valoarea cofinanţării eligibile a beneficiarului reprezintă cofinanţarea autorităţilor publice.

În continuare, arată recurenta-reclamantă că potrivit prevederilor Legii 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, precum şi potrivit H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, A. nu are nicio calitate în procedura de expropriere, având rolul unui antreprenor prin intermediul căruia, în calitate de operator regional al serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare, se derulează proiectul cu finanţare europeană în discuţie.

Expropriatorul, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2l) din Legea 255/2010 este judeţul pentru obiectivele de interes judeţean, în prezenta cauză Judeţul Dolj, acesta fiind cel care a aprobat prin hotărâre întreaga documentaţie tehnico-economică, cel care a afişat listele proprietarilor şi cel care a deschis contul şi a aprobat suma necesară realizării exproprierilor. Virarea banilor de către A. în contul de exproprieri deschis de Consiliul Judeţean Dolj a avut loc în urma unei hotărâri a Consiliului Judeţean Dolj - nr. 21/12.02.2019.

În consecinţă, A. S.A. nu are calitate să realizeze exproprierile de utilitate publică şi nici să plătească despăgubirile menţionate în cererea de chemare în judecată.

Se arată în continuare că terenurile expropriate au trecut în domeniul public al Judeţului Dolj - acesta având calitatea de expropriator, iar investiţiile realizate pe terenurile expropriate fac parte din proprietatea publică a Municipiului Craiova, investiţiile urmând a fi date în administrare/concesiune Companiei de Apă Oltenia sau altui operator. Din acest motiv, U.A.T. Dolj s-a îmbogăţit fără justa cauză, mărindu-şi patrimoniul în detrimentul Companiei de Apă Oltenia S.A., care a suferit o pagubă.

4.2. Prin recursul formulat de pârâta U.A.T. Judeţul Dolj prin Consiliul Judeţean Dolj se invocă motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., criticând hotărârea instanţei de apel din perspectiva respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Recurenta-pârâtă arată că pentru a respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune instanţa de apel a reţinut, în mod nelegal, pe de o parte inaplicabilitatea Deciziei nr. 19/2019 a ÎCCJ - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi, pe de altă parte că data la care reclamanta a cunoscut paguba în sensul art. 2528 C. civ. este data când a primit notificarea înregistrată sub nr. x/17.06.2022, la care a fost ataşată anexa în cuprinsul căreia s-a menţionat expres că "AM POIM a dedus suma de 3.602.885.18 RON (3.124.951,43 RON contribuţia UE şi 477.933,75 RON contribuţia BS) reprezentând creanţă bugetară conform PVC nr. 51563/09.05.2022".

Cu privire la excluderea de plano a aplicării deciziei nr. 19/2019 a ÎCCJ, se arată că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că decizia nr. 19/2019 nu este aplicabilă, în cauza de faţă nefiind în discuţie nici un fel de raporturi de muncă, nici tipice, nici atipice, însă susceptibile de asimilare cu cele reglementate de codul muncii.

Or, dezlegările conţinute în decizia nr. 19/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, chiar dacă se referă la raporturi juridice de dreptul muncii, din moment ce raţionamentul juridic cu privire la instituţia prescripţiei extinctive, din perspectiva angajării răspunderii civile ca urmare a unui act de control al Curţii de Conturi, este similar, poate fi aplicată în prezenta cauză, prin analogie.

În acest sens au fost apreciate de recurentă ca fiind relevante în cauză paragrafele 43-46 din cadrul deciziei ÎCCJ nr. 19/2019, prin care s-a statuat că "termenul de prescripţie în cazul unei acţiuni întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză începe să curgă, în condiţiile art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 (art. 2.528 din C. civ.), de la momentul la care cel al cărui patrimoniu s-a micşorat a cunoscut sau trebuia să cunoască atât faptul măririi altui patrimoniu, cât şi pe cel care a beneficiat de această mărire. În ceea ce priveşte obligaţia instituită prin art. 256 din Codul muncii de restituire a unei plăţi nedatorate, ce vizează un fapt juridic licit ce exclude ideea de culpă, termenul de 3 ani începe să curgă de la momentul efectuării plăţii, când angajatorul trebuia să cunoască împrejurarea că a făcut o plată nedatorată, neputându-se susţine că ulterior plăţii au apărut elemente care au determinat caracterul nedatorat al acesteia, precum raportul Curţii de Conturi sau raportul altui organ cu atribuţii de control. Aşadar, indiferent de constatările unor organe de control cu privire la caracterul datorat sau nedatorat al drepturilor salariale achitate de angajator, acesta trebuia în momentul plăţii să cunoască dacă plata bănească către angajaţi era în concordanţă cu dispoziţiile care reglementau plata salariilor, dată la care evident angajatorul cunoştea identitatea angajaţilor cărora le-a acordat drepturi băneşti (...)".

Sub aspectul curgerii prescripţiei extinctive, prin aceeaşi decizie, s-a reţinut că "nu are relevanţă constatarea făcută şi comunicată de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, deoarece controlul constată abaterile sau neregularităţile cu privire la aplicarea legii, ce au generat paguba, în baza datelor puse la dispoziţie de către instituţia supusă controlului (...)" (paragraf 54).

Cu privire la momentul la care reclamanta a cunoscut paguba, recurenta arată că instanţa de apel a apreciat greşit că "data la care reclamanta a cunoscut paguba în sensul art. 2528 C. civ. este data când a primit notificarea înregistrată sub nr. x/17.06.2022, la care a fost ataşată anexa în cuprinsul căreia s-a menţionat expres că "AM POIM a dedus suma de 3.602.885,18 RON (3.124.951,43 RON contribuţia UE şi 477.933,75 RON contribuţia BS) reprezentând creanţă bugetară conform PVC nr. 51563/09.05.2022".

Termenul de prescripţie incident în litigiul de faţă este cel general de 3 ani, prevăzut de art. 2517 C. civ., iar în ceea ce priveşte momentul de la care acesta începe să curgă sunt aplicabile dispoziţiile art. 2528 C. civ., respectiv prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel ce răspunde de ea.

Faţă de modalitatea de redactare a normei de drept, este clar că termenul de prescripţie începe să curgă de la momentul la care cele două condiţii sunt îndeplinite cumulativ: (i) păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi întinderea acesteia; (ii) păgubitul a cunoscut persoana răspunzătoare de această pagubă.

Plata sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată s-a făcut de reclamantă în două tranşe, la data de 12.03.2019 şi respectiv la 19.03.2019, iar la data de 07.02.2020 a fost restituită suma de 207.979,00 RON.

Recurenta-pârâtă arată că data efectuării plăţilor marchează momentul în care sunt întrunite în cauză cele două condiţii cumulative prevăzute de lege, reclamanta cunoscând la acest moment care este patrimoniul care sporeşte, dar şi pe cel care a beneficiat de acest spor.

În raport de împrejurarea că pârâta a procedat la restituirea unei sume din cea achitată iniţial de reclamantă, arată recurenta-pârâtă că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie este cel mai târziu data de 07.02.2020 - dată la care aceasta a restituit o parte din sumă.

Reţinerea instanţei de apel conform căreia reclamanta a cunoscut paguba la data când a primit notificarea înregistrată sub nr. x/17.06.2022, iar anterior acestei date nu a existat o pagubă efectivă în patrimonial reclamantei care să-i permită exercitarea dreptului material la acţiune pentru acoperirea prejudiciului, este eronată.

Acest raţionament se bazează exclusiv pe existenţa pagubei reliefată în actul de control, fără a avea în vedere că art. 2528 C. civ. vorbeşte de data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel ce răspunde de ea.

Pentru aceste considerente, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, cu consecinţa admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

5. Apărările formulate în cauză

5.1. Recurenta-reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul formulat de U.A.T. Judeţul Dolj solicitând respingerea acestuia şi menţinerea soluţiei de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Pentru a proceda astfel, reclamanta a prezentat succesiunea actelor şi faptelor juridice apreciate ca fiind relevante pentru determinarea momentului de început al termenului de prescripţie.

Astfel, se arată că suma solicitată a fi restituita reprezintă cheltuieli cu despăgubirile pentru terenurile expropriate aferente coridorului de expropriere pentru realizarea obiectivului de investiţii "Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dolj, în perioada 2014-2020".

La întocmirea devizului general aferent proiectului, cheltuielile cu despăgubirile pentru imobilele expropriate aferente coridorului de expropiere au fost considerate ca reprezentând o cheltuială eligibilă, cuantumul fiind stabilit printr-o hotărârea a Consiliului Judeţean Dolj, fiind ulterior modificat în sensul diminuării prin alte două hotărâri, de la 4.313.015 RON la valoarea de 4.103.598 RON. Sumele menţionate au fost avizate de Ministerul Fondurilor Europene drept cheltuieli eligibile.

În acest context A. a virat - în două tranşe, în contul Consiliului Judeţean Dolj, suma de 4.311.577 RON, aferentă obţinerii terenurilor expropriate. Ca urmare a modificării sumei totale aferente despăgubirilor, Consiliul Judeţean Dolj a restituit Companiei de Apa Oltenia S.A. suma de 207.979 RON.

După finalizarea contractului, Compania de Apa a depus la AM POIM cererea de rambursare nr. x/27.04.2020 prin care a solicitat rambursarea sumei de 4.103.598 RON reprezentând cheltuieli cu exproprierea. Ca urmare, la data de 19.05.2020, Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generala Programe Europene Infrastructura Mare a autorizat cheltuielile ca fiind eligibile şi a virat în contul Companiei de Apa Oltenia S.A. suma de 4.103.598 RON reprezentând cheltuieli cu exproprierea.

Ulterior, prin procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x/09.05.2022 emis de structura de specialitate din cadrul Autorităţii de Management pentru Programe Operaţionale Infrastructura Mare, suma de 4.103.598 RON reprezentând cheltuieli cu exproprierea a fost declarată neeligibilă.

A. a fost notificată cu privire la faptul ca suma menţionată nu reprezintă cheltuială eligibilă prin notificarea nr. x/17.06.2022, dată la care societatea reclamantă a cunoscut paguba suferită. Anterior acestui moment nu a existat o pagubă efectivă în patrimoniul reclamantei.

Data de 07.02.2020, când pârâta a restituit reclamantei diferenţa dintre suma plătită şi valoare diminuată ca urmare a succesiunii hotărârilor Consiliului Judeţean Dolj, nu are relevanţă în ce priveşte începerea cursului prescripţiei dreptului material la acţiune, ci reprezintă o recunoaştere a faptului ca recurenta-reclamanta cunoştea faptul că trebuie să restituie Companiei sumele de bani pe care le-a primit nejustificat şi pe care Compania nu le-ar fi putut recupera prin caracterul de cheltuieli eligibile, prin cererile de rambursare.

Concluzionând, reclamanta arată că din toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei, se poate constata că data la care Compania a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba produsa în patrimoniul ei este data când la care a fost notificată cu privire la caracterul neeligibil al acestei sume.

În ce priveşte inaplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. 19/2019 a ÎCCJ - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a menţionat că soluţia instanţei de apel este corectă şi sub acest aspect.

5.2. Recurenta-pârâtă U.A.T. Judeţul Dolj prin Consiliul Judeţean Dolj a formulat întâmpinare faţă de recursul recurentei-reclamante A. S.A. prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Din perspectiva primului motiv de casare invocat de recurenta-reclamantă - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că este neîntemeiat, instanţa de apel redactând hotărârea cu respectarea prevederilor art. 425 lit. b) din C. proc. civ.. Judecătorul apelului a analizat, în mod efectiv, argumentele recurentei-reclamante, şi a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei şi a actelor aflate la dosarul cauzei, motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea sa, respectiv faptul că recurenta-reclamantă şi-a asumat în mod benevol obligaţia finanţării exproprierii, care nu a fost condiţionată în niciun fel de soarta finanţării nerambursabile.

În ce priveşte celelalte susţineri ale recurentei-reclamante, ele reprezintă o redare mot-a-mot a considerentelor cererii de chemare în judecată, care nu constituie motive de nelegalitate, în legătură cu care nu se mai dezvoltă apărări pe această cale, rămânând aplicabile cele exprimate în faţa instanţelor de fond.

Cu referire la cel de-al doilea motiv de casare invocat de recurenta-reclamantă, cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta nu indică normele de drept material care au fost încălcate sau aplicate greşit, prin urmare acest motiv de casare nu este motivat.

Referirea la prevederile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea din cuprinsul recursului reclamantei, este neavenită întrucât aceste prevederi nu sunt aplicabile speţei de faţă, nefiind o acţiune ce priveşte exproprierea, aşa cum a stabilit instanţa de fond prin încheierea de şedinţă din data de 15.03.2024, care a calificat obiectul cererii de chemare în judecată ca fiind o acţiune în pretenţii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de către reclamanta A. S.A. este fondat, urmând a fi admis în limitele ce vor fi expuse în continuare, în vreme ce recursul declarat de către pârâta U.A.T. Judeţul Dolj prin Consiliul Judeţean Dolj este nefondat urmând a fi respins, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Analizând criticile formulate de pârâta U.A.T. Judeţul Dolj, ce privesc modalitatea de soluţionare a excepţiei prescripţiei, trebuie observat că, deşi instanţa de apel a schimbat calificarea juridică dată raporturilor dintre părţi, apreciind că izvorul obligaţiei pretinse nu este faptul juridic licit (îmbogăţirea fără justă cauză), ci contractul, totuşi temeiul juridic la care s-a raportat în privinţa manierei de calcul a termenului de prescripţie este acelaşi - art. 2528 C. civ. - şi nu este contestat de niciuna dintre părţi.

Ceea ce este contestat este modul în care acest text se aplică în concret circumstanţelor speţei, recurenta-pârâtă considerând, în acord cu prima instanţă, că momentul la care reclamanta trebuia să cunoască paguba şi pe cel răspunzător se situează în anul 2019, când făcuse plăţile către pârâtă, termen întrerupt ulterior prin restituirea parţială a unei sume de către cea din urmă, la data de 07.02.2020, şi în raport de care termenul de prescripţie era împlinit la introducerea acţiunii, în timp ce reclamanta şi instanţa de apel au apreciat că momentul cunoaşterii pagubei este acela în care reclamanta a fost notificată cu privire la neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate cu privire la rambursarea cheltuielilor pe care le făcuse în calitate de beneficiar, prin finanţarea pârâtei în vederea exproprierii unor imobile aferente coridorului de expropriere.

Potrivit art. 2528 alin. (1) C. civ., "prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea", în timp ce prevederile alin. (2) arată că dispoziţiile alin. (1) citat anterior "se aplică, în mod comun, şi în cazul acţiunilor în restituire întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză, plata nedatorată sau gestiunea de afaceri."

Este evident, în cauză, că reclamanta nu era în măsură să cunoască, la momentul plăţilor făcute către pârâtă în vederea acoperirii costurilor exproprierii demarate de aceasta, faptul că patrimoniul reclamantei va fi păgubit prin declararea ca ineligibile pentru decontare a cheltuielilor făcute cu exproprierea, în condiţiile în care într-o primă fază îi fuseseră rambursate acele cheltuieli. Dimpotrivă, câtă vreme plăţile făcute de reclamantă către pârâtă îi fuseseră avizate celei dintâi de Ministerul Fondurilor Europene drept cheltuieli eligibile şi îi fuseseră rambursate de către acesta, reclamanta ar fi fost în imposibilitatea de a declanşa o acţiune în restituire împotriva pârâtei, pentru că nu exista un prejudiciu, astfel că dreptul la acţiune nu se putea naşte decât din momentul notificării declarării ineligibilităţii de către structura de specialitate din cadrul Autorităţii de Management POIM, cu consecinţa restituirii sumelor ce îi fuseseră rambursate. Abia de la acel moment se creează o pagubă în patrimoniul reclamantei, pe care aceasta să o poată cunoaşte şi să o poată reclama în justiţie, astfel încât se constată că instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod corect legea atunci când a admis apelul reclamantei şi a anulat sentinţa primei instanţe, respingând excepţia prescripţiei.

Este de precizat că raţiunile deciziei nr. 19 din 3 iunie 2019 dată în interesul legii de instanţa supremă nu se regăsesc, mutatis mutandis, în circumstanţele prezentei cauze, aşa cum au apreciat recurenta-pârâtă şi tribunalul, întrucât în cauza de faţă paguba cauzată patrimoniului reclamantei nu preexistă momentului declarării ineligibilităţii cheltuielilor pentru rambursare decât cel mult condiţional, de vreme ce rambursarea avusese deja loc, iar patrimoniul nu era micşorat, astfel încât dreptul la acţiune nu se putea naşte decât ulterior acestui moment.

Prin urmare, recursul pârâtei urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ.

În ce priveşte recursul reclamantei, în cadrul căruia au fost invocate motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., acesta urmează a fi admis în parte.

Criticile referitoare la nemotivarea soluţiei pronunţate de instanţa de apel în evocarea fondului după anularea sentinţei primei instanţe, încadrabile în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu se susţin. Chiar dacă argumentaţia este concisă, hotărârea instanţei de apel este motivată în conformitate cu standardul de calitate instituit de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., rezultând în mod clar situaţia de fapt, modul în care au fost calificate raporturile juridice dintre părţi şi dezlegarea dată litigiului, linia şi direcţia raţionamentului instanţei fiind limpezi, considerentele sunt formulate şi structurate coerent, susţinând concluzia instanţei chiar dacă recurenta nu este de acord cu aceasta.

În schimb, sunt fondate criticile formulate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., calificarea dată de instanţa de apel raporturilor juridice dintre părţi fiind rezultatul interpretării şi aplicării greşite a legii.

În esenţă, instanţa de apel a înlăturat de la aplicare acţiunea rezultând din îmbogăţirea fără justă cauză prevăzută de art. 1345 şi următoarele din C. civ., apreciind că între părţi există un contract care a reglementat raporturile juridice referitoare la avansarea de către reclamantă a costurilor exproprierii către pârâtă, iar contractul exclude răspunderea civilă extracontractuală şi dă, totodată, o cauză juridică transferului de valoare bănească între cele două patrimonii şi pierderii suferite în patrimoniul reclamantei.

Soluţia este una greşită, întrucât s-a dat valoare de contract unor raporturi juridice care nu au această natură.

În realitate, ceea ce instanţa de apel a considerat a fi un acord de voinţe, o înţelegere între părţi, nu privea decât aparent şi cel mult mediat obiectul litigiului de faţă. Astfel, nu se poate vorbi despre o convenţie (fie ea şi nenumită) având ca obiect obligaţia pârâtului Consiliul Judeţean Dolj de a expropria un teren în interesul proiectului demarat de reclamantă şi, corelativ, obligaţia acesteia din urmă de a avansa şi finanţa costurile exproprierii, din sumele declarate ca eligibile din fonduri europene nerambursabile, întrucât nu se poate contracta asupra unui obiect de care părţile nu pot dispune - anume, declararea caracterului eligibil al suportării de către beneficiarul finanţării nerambursabile a costurilor exproprierii făcute de către o autoritate publică terţă care urma să devină proprietarul terenului expropriat.

Părţile puteau cel mult să convină asupra declanşării de către fiecare a unor demersuri în acest sens - reclamanta să efectueze solicitările şi acţiunile necesare pentru a solicita şi obţine finanţare nerambursabilă pentru acest element al proiectului (obligaţie de diligenţă), iar pârâtul să supună la vot o decizie de expropriere şi finanţare în aceste condiţii - dar fără ca vreuna dintre părţi să se îndatoreze direct cu privire la un rezultat (modul e decontare a costurilor) care depindea de avizul alor autorităţi, ce gestionau fondurile în discuţie.

Altfel spus, între părţi se poate cel mult spune că a avut loc o înţelegere privind intenţia comună de a atinge un anume obiectiv propus şi diligenţele ce se impuneau, dar fără a putea dispune cu privire la însuşi acest obiectiv, ce se intersecta cu elemente de drept public ce necesitau aprobarea unor autorităţi terţe.

Prin urmare, situaţia creată în urma declarării ineligibile a finanţării nerambursabile a costurilor exproprierii de către pârât, avansate de reclamant, nu se înscrie în tiparul unui contract, astfel încât ea trebuie analizată în termenii specifici temeiului invocat de reclamantă în acţiunea sa, respectiv ai răspunderii civile extracontractuale şi ai îmbogăţirii fără justă cauză, temei pe care instanţa de apel l-a schimbat în urma recalificării raporturilor dintre părţi.

În consecinţă, în baza art. 497 C. proc. civ., va fi admis recursul, va fi casată decizia recurată şi va fi trimisă cauza spre rejudecare, instanţa de apel urmând a verifica în ce măsură situaţia juridică creată - creşterea patrimoniului pârâtului, în urma dobândirii unor suprafeţe de teren prin expropriere, a căror costuri au fost avansate de reclamant (al cărei patrimoniu s-a micşorat corespunzător) doar în speranţa şi considerarea caracterului lor eligibil la decontare din finanţare prin fonduri europene - întruneşte sau nu condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză - reglementată de art. 1345 şi următoarele din C. civ., respectiv dacă există sau nu un just temei pentru aceasta.

Relativ la cheltuielile de judecată solicitate în cadrul prezentei căi de atac, de către ambele părţi litigante, constând în taxele judiciare de timbru achitate, Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual, nu poate dispune asupra acestora, deoarece litigiul nu a fost soluţionat pe fond şi nu a fost stabilită partea câştigătoare, pentru a se putea aprecia asupra culpei procesuale. Astfel, posibilitatea de acordare a acestor cheltuieli va fi analizată de curtea de apel în ansamblul cheltuielilor judiciare ale cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 401 din 12 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Casează în parte decizia recurată cu privire la soluţia de respingere a acţiunii ca neîntemeiată şi trimite cauza spre rejudecarea acesteia aceleiaşi instanţe. Menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta U.A.T. Judeţul Dolj prin Consiliul Judeţean Dolj împotriva deciziei civile nr. 401 din 12 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2025.