Nullity of cassation for failure to raise positive res judicata on appeal

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 14.06.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi E., să se constate rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/11.10.2019 de către F., cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâţilor la plata dublului sumei încasate cu titlu de avans, respectiv, 100.000 Euro la cursul BNR din ziua plătii (50.000 Euro au constituit avansul); indisponibilizarea imobilului cu nr. cadastral x situat în Bucureşti, str. x, înscris în CF nr. x. Bucureşti şi a imobilului cu nr. cadastral x, situat în Bucureşti sector 1, str. x, înscris în CF Sector 1 Bucureşti, ambele proprietatea pârâtului B., prin înfiinţarea sechestrului asigurător potrivit dispoziţiilor art. 952 -953 C. proc. civ., precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 495 din data de 27.04.2023 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia civilă nr. 1279A din 12.12.2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 495 din data de 27.04.2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021, ca nefondat.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1279A din 12.12.2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie în dosarul nr. x/2021 a declarat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 08.04.2025, sub nr. x/2021, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 5.

Prin cererea de recurs formulată de reclamantul A. la data de 26.03.2025, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre soluţionare, invocându-se incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În expunerea motivelor de recurs se arată că "în data de 19.07.2021, prin încheierea din dosarul nr. x/2021 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă, se arată că suma restantă de plată datorată de reclamant, conform Promisiunii de vânzare nr. 3341/11.10.2019, însuşită şi semnată de părţi, nu este certă, lichidă şi exigibilă.

În data de 12.12.2024, prin decizia civilă nr. 1279A a Curţii de Apel Bucureşti, instanţa respinge apelul cu privire la cererea de rezoluţiune a Promisiunii de vânzare nr. 3341/11.10.2019 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, formulată de reclamant, neţinând seama că suma de plată restantă nu este certă, lichidă şi exigibilă, stabilită cu autoritate de lucru judecat de tribunal."

Se mai arată că promisiunea de vânzare nr. 3341/11.10.2019 nu reprezintă titlu executoriu pe care să îl poată invoca intimaţii împotriva reclamantului pentru pierderea avansului în cuantum de 50.000 euro, apreciind că doar prin rezoluţiunea promisiunii se putea stabili cui îi revine avansul achitat de acesta.

5. Apărările formulate în cauză:

Prin întâmpinarea formulată la data de 26.05.2025, intimaţii-pârâţi E., C. şi D. au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de apel ca temeinică şi legală.

În susţinerea netemeiniciei căii de atac, intimaţii au arătat că încheierea pronunţată în dosarul nr. x/2021 a fost pronunţată în procedura specială a ordonanţei de plată şi nu se bucură de o deplină autoritate de lucru judecat, instanţa neanalizând fondul cauzei, ci doar cerinţa existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile. Mai mult, nu există o triplă identitate, în cadrul dosarului având ca obiect ordonanţa de plată pârâtul din cadrul prezentului dosar B. neavând nicio calitate, obiectul celor două dosare fiind, de asemenea, diferit.

De asemenea, se arată că recurentul a invocat încălcarea autorităţii de lucru judecat a încheierii pronunţate la 19.07.2021 de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2021, pentru prima dată în faţa instanţei de recurs, ceea ce nu poate fi primit în raport de prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată la data de 30.05.2025, intimatul-pârât B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat ca urmare, în principal, a respingerii excepţiei autorităţii de lucru judecat invocată pentru prima dată în recurs ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând recursul în raport de excepţia privind nulitatea recursului, a cărei analiză este prioritară în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru considerentele ce succed:

Din perspectiva excepţiei nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine că în noua lege procesual civilă, în considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, şi concluzia că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conţină critici pertinente formulate împotriva hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

În acest cadru legal, instanţa de recurs nu poate examina decât acele susţineri ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

Din perspectiva criticilor vizând încălcarea autorităţii de lucru judecat în ce priveşte inexistenţa caracterului cert, lichid şi exigibil al arvunei rezultate din încheierea promisiunii de vânzare, critica recurentului pune în discuţie chestiunea autorităţii de lucru judecat sub aspectul funcţiei sale pozitive, regăsită în cuprinsul dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel, prin hotărârea pe care a pronunţat-o, a încălcat autoritatea de lucru judecat a încheierii din dosarul nr. x/2021 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă pronunţată într-un dosar având ca obiect ordonanţă de plată.

Înalta Curte reţine că această unică critică adusă hotărârii recurate nu poate fi primită, de vreme ce a fost formulată în etapa recursului cu încălcarea prevederilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor".

Din analiza memoriului de apel exercitat de reclamant în prezenta cauză se constată că această unică critică formulată în etapa recursului împotriva hotărârii instanţei de apel a fost formulată omisso medio, respectiv fără exercitarea căii de atac a apelului cu privire la acest aspect.

Or, recursul este o cale extraordinară de atac, ce nu are caracter devolutiv şi prin urmare, nu presupune o nouă judecată a fondului, ci numai un control de legalitate al hotărârii atacate, în limita motivelor expres prevăzute de lege.

Astfel, în raport de prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc ce hotărâri pot fi atacate pe calea recursului, se constată că recurentul-reclamant nu poate formula pentru prima dată în recurs, trecând peste calea apelului, critici pe care nu le-a supus cenzurii instanţei de apel şi asupra cărora aceasta nu s-a pronunţat.

Înalta Curte reţine că în cauză nu îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. 432 C. proc. civ., derogatorii de la dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., întrucât acest articol este incident numai în ce priveşte invocarea efectului negativ, ce presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ce poate fi invocat pe calea excepţiei autorităţii de lucru judecat, de instanţă sau de părţi în orice stare a procesului, chiar înaintea instanţei de recurs.

Or, după cum s-a reţinut la debutul analizei instanţei de recurs, partea, prin criticile formulate, a invocat chestiunea autorităţii de lucru judecat sub aspectul funcţiei sale pozitive [art. 431 alin. (2) C. proc. civ. - "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."], iar spre deosebire de efectul negativ, cel pozitiv nu se invocă pe calea unei excepţii procesuale, ci pe calea unui motiv de fond.

Pe de altă parte, cu privire la această unica critică a recurentului vizând încălcarea autorităţii de lucru judecat, chiar în ipoteza în care nu ar fi fost formulată omisso medio şi nu ar fi generat soluţia de nulitate a recursului, Înalta Curte reţine că nu ar fi fost de natură să conducă la o soluţie de admitere a căii de atac exercitate de recurent, de vreme ce încheierea opusă ca având autoritate de lucru judecat în prezentul dosar din perspectiva caracterului cert, lichid şi exigibil al obligaţiilor de plată rezultate din încheierea promisiunii de vânzare, respectiv încheierea pronunţată în şedinţa publică din data de 19.07.2021 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2021, nu se bucură de autoritate de lucru judecat în prezenta cauză. Astfel, încheierea opusă cu titlu de autoritate de lucru judecat a fost pronunţată în cadrul procedurii ordonanţei de plată, prin intermediul căreia o parte dintre intimaţii din prezenta cauză - E., C. şi D., au solicitat obligarea recurentului-reclamant la plata contravalorii sumelor de 75.000 de euro şi 475.000 de euro reprezentând ratele 2 şi 3 pentru imobilul situat în str. x, Bucureşti, conform promisiunii bilaterale autentificate sub nr. x/11.10.2019 de către BNP F..

Specific procedurii ordonanţei de plată este că aceasta nu se bucură de autoritate de lucru judecat pentru aspectele de fond ale raporturilor juridice dintre părţi, ordonanţa de plată având autoritate de lucru judecat numai în ce priveşte pretenţiile admise.

Or, în cadrul încheierii invocate de recurent ca având autoritate de lucru judecat, se constată că soluţia a fost de respingere a cererii de emitere a ordonanţei de plată, reţinându-se că "diferenţa de preţ rămas de achitat derivată din acelaşi contract însuşit de părţi nu este certă, lichidă şi exigibilă, cât timp părţile au stabilit în cuprinsul contractului că în cazul în care nu se va încheia contractul de vânzare din cauza vânzătorilor, vor restitui dublul sumei încasate cu titlu de avans, iar în cazul în care nu se achită din cauza cumpărătorilor, aceştia fie vor pierde avansul achitat, fie vor fi ţinuţi pentru achitarea restului de preţ stipulat în contract." Concluzionând, tribunalul a apreciat că "înscrisurile, explicaţiile şi lămuririle părţilor au fost insuficiente pentru a caracteriza creanţa reclamanţilor promitenţi-vânzători ca fiind certă, lichidă şi exigibilă, fiind necesare, pertinente şi concludente şi alte mijloace de probă, precum interogatorii ori depoziţia unor martori în vederea stabilirii culpei în neexecutarea obligaţiilor contractuale, aspecte ce pot fi valorificate în procedura de drept comun", iar nu în cea a ordonanţei de plată.

Aşadar, este evident, pe de-o parte, că încheierea invocată nu are autoritate de lucru judecat pentru aspectele de fond, iar pe de altă parte, prin considerente s-a reţinut că tribunalul nu poate reţine - în baza probatoriului compatibil cu această procedură, caracterul cert, lichid şi exigibil al ratelor doi şi trei în considerarea clauzelor contractuale care permiteau antrenarea a două remedii distincte pentru situaţia premisă.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză, singura critică formulată de recurent prin calea de atac promovată a fost formulată omisso medio şi nici nu se pot reţine motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat A. împotriva deciziei civile nr. 1279A din 12 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că recurentul-reclamant se află în culpă procesuală, se va dispune obligarea acestuia la plata cu titlu de cheltuieli de judecată a următoarelor sume de bani: 3000 RON către intimatul-pârât B., 2975 RON către intimata-pârâtă E. şi 3570 RON către intimaţii-pârâţi C. şi D., reprezentând onorariu avocaţial aferent căii de atac a recursului, potrivit chitanţei din 30.05.2025 existentă la dosar şi respectiv a chitanţelor din 26.05.2025 existente la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1279A din 12 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul-reclamant A. la plata următoarelor sume, cu titlu de cheltuieli de judecată: 3000 RON către intimatul-pârât B., 2975 RON către intimata - pârâtă E. şi 3570 RON către intimaţii-pârâţi C. şi D..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2025.