Loan recovery dispute: Cassation appeal nullified for failure to cite valid legal errors, defendant’s liability upheld

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la data de 22.06.2023 sub nr. x/2023 reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii C. şi D., solicitând obligarea pârâţilor la plata sumei de 97.000 euro reprezentând împrumut nerestituit, cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Brăila:

Prin sentinţa civilă nr. 509/2024 din data de 23.07.2024 Tribunalul Brăila, secţia I civilă a respins ca nefondată acţiunea introdusă împotriva pârâtului C., a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii C. şi D.. De asemenea, a obligat pe pârâta D. să achite reclamanţilor suma de 97.000 euro, în RON, la cursul BNR din ziua plăţii şi suma de 18455 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. A respins cererea pârâtului C. de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi:

Prin decizia civilă nr. 12/A din 30.01.2025, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins apelul principal declarat de apelanta-pârâtă D., ca neîntemeiat, a respins apelul provocat declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B., în contradictoriu cu intimatul-pârât C., împotriva sentinţei civile nr. 509/23.07.2024 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2023, ca neîntemeiat şi a obligat-o pe apelanta D. la plata către intimaţii A. şi B. a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 12/A din 30.01.2025, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2023 a declarat recurs pârâta D..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 20.03.2025, sub nr. x/2023, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 5.

Prin cererea de recurs formulată de pârâta D. la data de 27.02.2025, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi reţinerea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre soluţionare şi cu acordarea cheltuielilor de judecată, invocându-se incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În expunerea motivelor de recurs, ulterior prezentării parcursului procesual al cauzei şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta arată că în speţa dedusă judecăţii nu s-a făcut dovada împrumutului în cuantum de 60.000 de euro, cu niciun mijloc de probă, astfel încât recurenta să fie obligată la plata acestei sume. De asemenea, se arată că instanţa de apel nu a stabilit cu exactitate data la care au fost efectuate împrumuturile şi, mai mult decât atât, nu a avut în vedere dispoziţiile art. 390 alin. (2) C. proc. civ.

Dezvoltând aceste argumente, recurenta arată că intimaţii nu au făcut proba remiterii sumei de 60.000 de euro şi nici a faptului că au dispus de această sumă pentru a putea fi acordată cu titlu de împrumut, fiind banii proprii ai reclamanţilor.

Se arată că între reclamantă şi pârâtă au fost purtate nişte discuţii despre suma de 60.000 de euro, în scopul de a-l induce în eroare pe soţul intimatei, reclamantul A..

Prin memoriul de recurs se mai arată "cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, că instanţa de control nu a constatat că prescripţia a fost întreruptă pentru suma de 37.000 de euro, având în vedere că într-adevăr recurenta a fost împuternicită să o ridice din contul reclamantei, însă suma totală de 1000 de euro a fost dată pentru acest împrumut, existând probe certe care conduc la aceasta."

În ce priveşte suma de 60.000 de euro, nu se poate face vorbire de existenţa unui contract de împrumut, întrucât nu au fost administrate probe şi nu a rezultat că fi existat în patrimoniul intimaţilor. Judecătorul nu poate soluţiona litigiul dedus în faţa justiţiei numai pe baza afirmaţiilor părţilor. Pretinsul împrumut nu a fost dovedit în condiţiile în care singura probă efectuată sunt capturi de pe E., corespondenţă care nu se coroborează cu niciun alt mijloc administrat în cauză.

Se afirmă că instanţa de apel "nu a dat curs prevederilor art. 309 alin. (2) C. proc. civ. privind faptul că niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250 RON şi dispoziţiilor art. 309 alin. (5) C. proc. civ. care împiedică admiterea probei cu martori împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris. Considerăm că raţiunea acestei reguli constă în raţiunea legiuitorului de a ocroti părţile şi de a le determina să-şi preconstituie probe care să asigure certitudine şi stabilitate raporturilor juridice pe care le creează.

Mai mult decât atât, considerăm că nu se poate da eficienţă art. 309 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ. pentru întreaga sumă solicitată întrucât este excesiv de mare, iar dispoziţiile legale, cu siguranţă, nu au avut în vedere un prejudiciu atât de mare ce ar fi cauzat."

Simpla imagine trimisă pe E. nu constituie contract de împrumut încheiat în mod valabil, din definiţia contractului de împrumut prevăzută de art. 2158 C. civ. rezultând necesitatea de a dovedi, cumulativ, "pe lângă existenţa acordului de voinţe al împrumutătorului de a remite o sumă de bani, încasarea acesteia de către împrumutat şi termenul de restituire al acestuia".

Intimaţii ar fi trebuit să ceară instanţei, pe calea unei ordonanţe preşedinţiale, în temeiul art. 2162 alin. (3) C. civ. termenul de restituire al presupusului împrumut, într-o a doua etapă urmând a formula cererea constituită în prezentul dosar. Întrucât prin cererea introductivă reclamanţii au cerut executarea obligaţiei de restituire, fără stabilirea unui termen de restituire a împrumutului, obligaţia de plată nu era exigibilă.

5. Apărările formulate în cauză:

Prin întâmpinarea formulată la data de 22.05.2025, intimaţii-reclamanţi au invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare, iar în subsidiar au solicitat respingerea căii de atac ca neîntemeiată.

În susţinerea excepţiei nulităţii, intimaţii au precizat că instanţa de apel a răspuns criticilor vizând încălcarea art. 309 C. proc. civ., simpla reiterare a aceloraşi critici în calea de atac a recursului neîncadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea netemeiniciei căii de atac, intimaţii au precizat că înscrisurile doveditoare ale creanţei au provenit de la partea adversă, la fel ca şi recunoaşterea întocmirii lor, probatorii care au fost coroborate cu discuţiile purtate de părţi pe E., de unde rezultă că reclamanta a remis pârâtei suma de 60.000 de euro.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând recursul în raport de excepţia privind nulitatea recursului, a cărei analiză este prioritară în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru considerentele ce succed:

Din perspectiva excepţiei nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine că în noua lege procesual civilă, în considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, şi concluzia că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conţină critici pertinente formulate împotriva hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

În acest cadru legal, instanţa de recurs nu poate examina decât acele susţineri ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

În contextul reperelor enunţate, în ceea ce priveşte cererea de recurs formulată de pârâta D., Înalta Curte observă că partea s-a prevalat doar în mod formal de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cât timp nu a circumstanţiat în niciun mod criticile sub aspectul încălcării unor norme de drept material, în considerarea soluţiei pronunţate de instanţa de apel.

Astfel, nemulţumirile recurentei cu privire la soluţia instanţei de apel reprezintă, în concret, veritabile critici de netemeinicie, aceasta făcând referire la elementele de fapt ale cauzei şi criticând statuările instanţei de apel cu privire la situaţia de fapt, astfel cum aceasta rezultă din probatoriul administrat în faţa instanţelor de fond, recurenta contestând corectitudinea statuării în ce priveşte existenţa contractului de împrumut, data acordării împrumutului, existenţa sumei de bani în patrimoniul reclamanţilor şi mijloacele probatorii în baza cărora s-au pronunţat deciziile în etapele procesuale anterioare.

Înalta Curte reţine că toate aceste aspecte ţin de reaprecierea materialului probator pentru a determina o altă situaţie de fapt decât cea statuată în faţa instanţelor de fond, aspect ce excede cadrului procesual al recursului, în care controlul judiciar se limitează la verificarea legalităţii hotărârii atacate din perspectiva motivelor de recurs prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Nici greşita reţinere a incidenţei în cauză a art. 309 alin. (2) şi (5) C. proc. civ. nu este formulată sub forma unei veritabile critici de recurs, de vreme ce invocarea acesteia este subsumată tot unei împrejurări de fapt, recurenta afirmând că în raport de aceste dispoziţii legale instanţa de apel ar fi trebuit să aplice alte rigori probatorii, în raport de intenţia legiuitorului care le-a edictat - "în vederea asigurării unei certitudini şi stabilităţi a raporturilor juridice".

În mod similar, invocarea art. 2158 din C. civ. nu se realizează din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceste dispoziţii de drept material fiind citate pentru a sublinia necesitatea administrării unui probatoriu mai amplu pentru dovedirea existenţei împrumutului de consumaţie, respectiv "pe lângă existenţa acordului de voinţe al împrumutătorului de a remite o sumă de bani, încasarea acesteia de către împrumutat şi termenul de restituire al acestuia".

Cu referire la caracterul exigibil al sumei pretinse cu titlu de împrumut, în raport de neparcurgerea unei etape prealabile de stabilire pe calea ordonanţei preşedinţiale a termenului de restituire, Înalta Curte reţine că invocarea art. 2162 alin. (3) C. civ. nu reprezintă o critică din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de vreme ce nu se aduc critici concrete de nelegalitate raţionamentului instanţei de apel.

Aşadar, deşi a fost indicat ca temei de drept art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din analiza criticilor formulate reiese că nu există nicio referire la dispoziţii de ordin material, nefiind aşadar indicat niciun text potenţial incident şi nici critici sub aspectul încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material de către instanţa de apel.

În ce priveşte criticile vizând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, Înalta Curte reţine că din maniera de formulare nu se poate desprinde critica pe care partea doreşte să o formuleze, paragraful vizând acest aspect fiind lipsit de coerenţă atât din punct de vedere lingvistic, cât şi logico-gramatical.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine caracterul formal al susţinerilor din memoriul de recurs, care reia integral şi neschimbat motivele de apel ce au primit o soluţionare prin decizia atacată, fără să conţină raportări critice la dezlegările instanţei din apel.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză, criticile formulate de recurent prin calea de atac promovată nu se încadrează în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu se pot reţine motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de pârâta D. împotriva deciziei civile nr. 12/A din 30 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

În raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că recurenta-pârâtă se află în culpă procesuală, se va dispune obligarea acesteia la plata către intimaţii-reclamanţi A. şi B., a sumei de 5000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial aferent căii de atac a recursului, potrivit chitanţei nr. x din 16 mai 2025 existentă la fila x bis din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta D. împotriva deciziei civile nr. 12/A din 30 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Obligă recurenta-pârâtă D. la plata sumei de 5000 RON către intimaţii-reclamanţi A. şi B., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2025.