Civil appeal for moral damages null for failure to substantiate statutory grounds of cassation and improper invocation of criminal jurisdiction

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 02.11.2023 sub nr. de dosar x/2023, reclamantul A., în calitate de persoană fizică, dar şi de unic asociat al societăţii Compania Artistică Rapsodia Română S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a solicitat instanţei să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 5.000.000 RON, reprezentând contravaloarea daunelor morale, pentru atingerea adusă onoarei şi demnităţii profesionale a reclamantului, atât ca persoană fizică, dar şi ca asociat unic al societăţii Rapsodia Română S.R.L., precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Constanţa:

Prin sentinţa civilă nr. 743/06.06.2024 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa:

Prin decizia civilă nr. 4A din 13.01.2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul formulat de către apelantul-reclamant A., împotriva deciziei civile nr. 743/06.06.2024, pronunţate în dosarul nr. x/2023 de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Compania Artistică Rapsodia Română S.R.L. şi Inspecţia Judiciară, prin B..

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 4A din 13.01.2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2023 a declarat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 06.03.2025, sub nr. x/2023, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 5.

Prin cererea de recurs formulată de reclamantul A. la data de 13.02.2025, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi reţinerea cauzei spre rejudecare, procedând la admiterea apelului, modificarea în tot a deciziei primei instanţe, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată şi cu acordarea cheltuielilor de judecată, invocându-se incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În expunerea motivelor de recurs se arată că hotărârea instanţei de apel - unde motivarea are numai o pagină şi jumătate - reprezintă "o tentativă de motivare" a respingerii căii de atac a apelului pe care l-a exercitat, "din motive extrem de ilegale şi abuzive".

Se mai arată că instanţa de apel nu a dovedit cum a aplicat instanţa de fond dispoziţiile art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357, art. 1381 alin. (1) şi art. 1385 alin. (1) din C. civ. în raport de soluţia de respingere a acţiunii sale vizând atragerea răspunderii civile delictuale.

De asemenea, instanţa de apel, fără o motivare concret juridică, nu a dovedit aplicarea de către instanţa de fond a art. 249 C. proc. civ., când la dosar nu există niciun probatoriu efectuat din motive clar de înţeles.

Prin recurs se arată şi că instanţa de apel şi-a depăşit limitele cu care a fost învestită, "inventând o aberaţie, potrivit căreia nu orice faptă este susceptibilă de a antrena răspunderea civilă delictuală a unei persoane, ci în raport de dispoziţiile coroborate ale art. 1349, 1357 alin. (1) C. civ., comiţând, astfel, în mod deliberat, infracţiunea de favorizarea infractorului - Inspecţia judiciară".

Recurentul precizează că instanţa de apel a teoretizat pur formal, fără aplicabilitate practică, cu privire la proba prejudiciului moral, care, într-adevăr, nu se poate realiza în mod direct, existenţa acestuia şi a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu urmând a fi deduse în baza unei prezumţii.

Calea de atac a recursului conţine aprecieri cu privire la săvârşirea unor infracţiuni - în legătură cu care, arată reclamantul, ar fi fost învestită spre analiză instanţa civilă, susţinând că "instanţa de apel refuză foarte deliberat să facă vreo minimă menţiune despre... infracţiunea de protest a magistraţilor", afirmând, de asemenea, că instanţa de apel, prin maniera de soluţionare şi motivare a deciziei recurate a comis ea însăşi o infracţiune:

"instanţa de apel comite la fel de ilegal şi abuziv infracţiunea de solidaritate a magistraţilor şi afişează în mod vizibil o frică de represalii din partea Poliţiei Juridice (Inspecţia Judiciară)".

Se mai arată că în mod nelegal s-a reţinut de către instanţa de apel că acţiunea nu a fost precizată din perspectiva dosarelor a căror soluţionare a fost amânată, ori a consecinţelor suferite de parte - aceste aspecte fiind irelevante în contextul săvârşirii infracţiunii de protest al magistraţilor şi lipsa administrării unui probatoriu, instanţa de apel transformând natura juridică a infracţiunii invocate prin cererea introductivă de instanţă, în răspundere civilă delictuală.

Se menţionează că în sesizările adresate pârâtei erau indicate dosarele în care erau pe rolul instanţei, în legătură cu care a suferit prejudicii reclamantul, însă nu s-a dat relevanţă acestora în considerarea faptului că nu erau semnate:

"Instanţa de apel nu are voie, motivat să recunoască în mod sincer şi cinstit faptul că exista semnătura mea pe petiţiile adresate la C.S.M., dar nerecunoscute în mod deliberat-tendenţios de Inspecţia Judiciară (din motive de complicitate la infracţiunea de protest a magistraţilor)".

De asemenea, recursul conţine multiple referiri cu privire la hotărârea instanţei de apel care "fabulează anti-juridic" ori, prin aceea că soluţia pronunţată este expresia lipsei de imparţialitate: "Dovada cea mai concludentă a nederanjării Inspecţiei Judiciare, din partea instanţei de apel, o constituie exprimarea anti-juridica, împinsă la limita legală a minciunii".

5. Apărările formulate în cauză:

Prin întâmpinarea formulată la data de 10.04.2025, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs, solicitând anularea acesteia ca nemotivată.

În susţinerea excepţiei invocate, intimata a precizat că din analiza cererii de recurs, reiese cu evidenţă că reclamantul a exercitat formal calea de atac, acesta fiind nemulţumit de soluţiile dispuse de Inspecţia Judiciară faţă de sesizările formulate, motivele de recurs prezentate nefiind susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pe care le-a invocat.

La data de 30.04.2025, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea excepţiei nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă şi admiterea recursului formulat în cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând recursul în raport de excepţia privind nulitatea recursului, a cărei analiză este prioritară în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru considerentele ce succed:

Din perspectiva excepţiei nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reţine că în noua lege procesual civilă, în considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, şi concluzia că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conţină critici pertinente formulate împotriva hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

În acest cadru legal, instanţa de recurs nu poate examina decât acele susţineri ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

În contextul reperelor enunţate, în ceea ce priveşte cererea de recurs formulată de reclamantul A., Înalta Curte observă că partea s-a prevalat în mod formal de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., cât timp nu a circumstanţiat în niciun mod criticile sub aspectul (i) nemotivării hotărârii instanţei de apel ori a invocării în cuprinsul acesteia a unor motive contradictorii, sau numai a unor motive străine de natura pricinii (pct. 6) ori (ii) încălcării unor norme de drept material, în cuprinsul soluţiei pronunţate de instanţa de apel (pct. 8).

Astfel, critica ce face trimitere la motivarea de numai o pagină şi jumătate a instanţei de apel nu se subsumează punctului 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul neafirmând că decizia este nemotivată, ci dimpotrivă, din dezvoltarea motivului de recurs se desprinde limpede că acesta este nemulţumit de soluţia instanţei de apel cu privire la modul în care a soluţionat calea de atac, identificând paragrafe ale hotărârii recurate în legătură cu care a dezvoltat ulterior alte critici. Or, de vreme ce hotărârea instanţei de apel cuprinde paragrafe susceptibile de a fi criticate şi care au făcut obiectul criticilor recurentului, reiese, cu evidenţă, că hotărârea instanţei de apel este motivată.

De asemenea, nici indicarea în cauză a art. 249 C. proc. civ. nu se circumscrie punctului 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., de vreme ce recurentul afirmă că instanţa de apel nu a dovedit aplicarea, de către instanţa de fond, a acestei dispoziţii legale. Or, critica nu vizează greşita aplicare ori interpretare a unor dispoziţii procedurale, ci afirmaţia are un caracter echivoc, din analiza hotărârii recurate reieşind că dimpotrivă, instanţa de apel a confirmat soluţia primei instanţe, reţinând că reclamantul nu a dovedit elemente în raport de care să se realizeze o analiză din perspectiva răspunderii civile delictuale: existenţa unor dosare pe rolul instanţelor, împrejurarea că acestea au fost vizate de măsura suspendării în contextul protestului magistraţilor, stadiul procesual în care aceste pretinse litigii erau şi consecinţele concrete pe care măsura suspendării le-a produs asupra acestora.

Nici afirmaţia potrivit căreia instanţa de apel şi-a depăşit limitele cu care a fost învestită nu poate fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul neafirmând o încălcare a principiului disponibilităţii, ci criticând natura considerentelor referitoare la prejudiciul moral ca având o aplicabilitate pur teoretică în cauză, de vreme ce soluţia vizând fondul cauzei nu a fost favorabilă reclamantului.

Instanţa de apel, însă, a statuat cu privire la aceste aspecte în ansamblul analizei pe care a realizat-o, reţinând că nu a fost posibilă stabilirea existenţei prejudiciului moral de vreme ce reclamantul nu a administrat nici o dovadă cu privire la modul în care pretinsa faptă ilicită a intimatei a influenţat situaţia sa în dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată.

În acelaşi mod au fost invocate în cauză dispoziţiile art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357, art. 1381 alin. (1) şi art. 1385 alin. (1) C. civ., recurentul criticând că instanţa de apel nu ar fi dovedit cum anume a aplicat instanţa de fond aceste dispoziţii. Or, în raport de criticile formulate pe calea apelului, instanţa de control judiciar nu era chemată să realizeze o demonstraţie, ci să exercite un control al legalităţii şi temeiniciei aspectelor deduse judecăţii şi criticate în apel, analiză în cuprinsul căreia, instanţa de control judiciar a confirmat soluţia şi raţionamentul primei instanţe, inclusiv din perspectiva acestor dispoziţii legale. Aşadar, întrucât nu se impută o greşită aplicare a acestor dispoziţii materiale, Înalta Curte reţine că aceste aspecte nu se circumscriu motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu referire la împrejurarea că unul din judecătorii care au soluţionat cauza în etapele procesuale anterioare ar fi participat la protestul magistraţilor, protest ce reprezintă cauza cererii de chemare în judecată, Înalta Curte remarcă că niciuna dintre părţi nu a formulat cereri de recuzare în cauză - în considerarea acestui motiv şi nici pe calea apelului nu au fost evocate critici cu privire la o pretinsă lipsă de imparţialitate a judecătorului fondului, astfel că această critică este formulată omisso medio în recurs, iar în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi primită de instanţa de recurs.

În ce priveşte refuzul instanţei de a analiza cauza din perspectiva săvârşirii unor infracţiuni cum ar fi "incitare la comiterea de infracţiuni", "infracţiunea de protest al magistraţilor" ori infracţiunea de "favorizare a infractorului", Înalta Curte reţine că reclamantul a învestit o instanţă civilă cu o acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata unei sume de bani cu titlu de daune morale, în temeiul răspunderii civile delictuale. Potrivit art. 2 din C. civ., acest act normativ se aplică raporturilor patrimoniale şi nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil, în vreme ce investigaţiile cu privire la comiterea infracţiunilor revenind, în economia repartizării competenţei şi atribuţiilor de administrare a justiţiei, organelor de cercetare penală şi instanţelor penale.

Aşadar, instanţa civilă, în raport de pretenţiile concrete (de obligare a pârâtei la plata unei sume de bani cu titlu de prejudiciu moral) şi de expunerea situaţiei de fapt, a procedat, în temeiul art. 22 alin. (4) C. proc. civ. la corecta calificare a obiectului cererii şi a temeiului de drept în baza căruia pretenţiile formulate ar putea fi antrenate.

Mai mult decât atât, prin apelul exercitat în cauză, reclamantul a criticat greşita reţinere de către instanţa fondului a absenţei faptei ilicite prin raportare la instituţia răspunderii civile delictuale, fiind, aşadar, evident, că acesta a achiesat la calificarea elementelor cererii introductive de instanţă astfel cum a fost realizată de instanţa de fond, din această perspectivă, motivul de recurs fiind formulat omisso medio.

Aşadar, întrucât competenţa instanţei civile nu cuprinde analiza unor pretinse infracţiuni, iar pretenţia dedusă judecăţii este de natură pecuniară, din motivarea în fapt a cererii introductive rezultând că izvorul pretenţiei deduse judecăţii este răspunderea civilă delictuală, nu pot fi primite criticile din memoriul de recurs vizând pretinsul refuz al instanţei civile de a analiza săvârşirea unor pretinse infracţiuni.

Înalta Curte reţine că deşi prin criticile recurentului se critică respingerea cererii de chemare în judecată "din motive extrem de ilegale şi abuzive", aceste afirmaţii au un caracter de generalitate, iar prin memoriul de recurs nu se indică motive de casare ce pot fi subsumate art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză, criticile formulate de recurent prin calea de atac promovată nu se încadrează în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu se pot reţine motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 4A din 13 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 4A din 13 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2025.