Invalid service of judgment to superseded counsel and failure to restart appeal period under Romanian Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 23 octombrie 2025

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 18 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună constatarea încălcării drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului, constând în onoare, demnitate, reputaţie şi imagine, prin campania denigratoare şi defăimătoare realizată de pârâţi în faţa partenerilor comerciali, angajatorilor, persoanelor din mass-media, colegilor acestuia; obligarea pârâţilor la încetarea şi interzicerea încălcării drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului, la publicarea pe cheltuiala acestora a hotărârii de condamnare şi la publicarea unei dezminţiri în 3 ziare de notorietate cu acoperire naţională pentru 5 numere consecutive; obligarea, în parte, a fiecărui pârât, la plata către reclamant a sumei de 50.000 RON (600.000 RON în total), reprezentând daune morale constând în prejudiciul de imagine produs prin afirmaţii calomnioase, defăimătoare privind reputaţia, comportamentul deviant şi probitatea profesională a reclamantului, respectiv a sumei de 80.000 RON (10.000 RON salariu lunar x 8 luni până la introducerea acţiunii) reprezentând despăgubiri, constând în salariul reclamantului de la data încetării contractului de muncă, ca urmare a afirmaţiilor pârâţilor, şi până la rămânerea definitivă a hotărârii, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1630 din 24 noiembrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în baza dispoziţiilor art. 406 din C. proc. civ., a luat act de renunţarea la judecată a reclamantului, în contradictoriu cu pârâtele D. şi C., a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M., a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată şi l-a obligat pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, în cuantum de câte 3.800 RON către fiecare dintre pârâţii B., E., F., G., H., I., J. şi K..

3. Hotărârea instanţei de apel

La termenul din data de 9 ianuarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a luat act că apelul nu a fost formulat în contradictoriu cu pârâţii L. şi M..

Prin decizia civilă nr. 10A din 9 ianuarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţia tardivităţii formulării cererii de repunere în termen, ca neîntemeiată. A respins cererea de repunere în termen, ca neîntemeiată. A respins apelul declarat de apelantul - reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1630 din 24 noiembrie 2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi B., E., F., G., H., I., J., K., ca tardiv declarat. A obligat apelantul - reclamant la plata a câte 4.731,06 RON către fiecare dintre cei opt intimaţi, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac formulată în cauză

Reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 10A din 9 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, susţinând incidenţa motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Prin calea extraordinară de atac promovată, recurentul A. solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, pentru judecarea apelului, la Curtea de Apel Bucureşti.

În cuprinsul cererii de recurs, acesta arată că instanţa de apel a fost învestită să analizeze două aspecte, respectiv repunerea în termenul de formulare a căii de atac şi îndeplinirea condiţiilor legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor.

În ceea ce priveşte cererea de repunere în termenul legal pentru a declara apel, recurentul învederează că a fost în imposibilitate obiectivă de a formula calea de atac, întrucât sentinţa instanţei de fond nu a fost comunicată nici la domiciliul său şi nici la adresa de corespondenţă, ci la sediul fostului apărător. Comunicarea hotărârii a fost viciată şi prin prisma faptului că avocatul, care i-a reprezentat interesele anterior, nu a indicat persoana însărcinată cu primirea corespondenţei.

Această împrejurare exclude orice vină din partea sa. Apărătorul iniţial nu s-a prezentat în timpul procesului, astfel că şi-a angajat alt avocat. Cu toate acestea, sentinţa primei instanţe a fost comunicată primului apărător ales, care nu şi-a verificat corespondenţa şi nu i-a înmânat hotărârea pentru a o ataca în termenul legal. Prin urmare, dreptul la apărare, reglementat de dispoziţiile art. 13 din C. proc. civ., i-a fost, în mod flagrant, încălcat.

Părţile au dreptul să fie reprezentate sau asistate, în condiţiile legii, şi, de asemenea, au posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului, de a cunoaşte actele dosarului, de a-şi face apărările necesare şi de a exercita căile de atac. În concordanţă cu prevederile legale, este imperativ necesar a fi respectată procedura de citare şi comunicare a actelor de procedură.

Recurentul arată că, în considerarea dispoziţiilor art. 175 din C. proc. civ., fără asigurarea unei minime garanţii a dreptului la apărare şi a dublului grad de jurisdicţie, actele procedurale concomitente şi ulterioare hotărârii sunt lovite de nulitate. A învederat aceste situaţii instanţei de apel, solicitând repunerea în termenul legal de declarare a căii de atac, însă cererea sa a fost respinsă.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, fiind vorba de un cabinet individual de avocatură, indicarea persoanei care să primească corespondenţa reprezintă un formalism excesiv. Însă, în opinia recurentului, dispoziţiile art. 158 din C. proc. civ. nu fac distincţie între formele de exercitare a profesiei de avocat, astfel că argumentele instanţei de apel adaugă la lege şi fac o diferenţiere între modalitatea de desemnare a persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei în cadrul unei societăţi de avocatură şi cea de desemnare a unei astfel de persoane în cadrul unui cabinet individual de avocat.

De altfel, cabinetul apărătorului actual are aceeaşi formă de organizare a profesiei şi a solicitat comunicarea actelor de procedură la sediul său, indicând şi persoana însărcinată cu primirea corespondenţei.

Mai mult, chiar în sistemul Ecris, Tribunalul Bucureşti a introdus în citativ şi cabinetul de avocat, ca entitate separată de persoana care l-a înfiinţat.

Recurentul apreciază că, în mod nelegal, a reţinut Curtea de Apel Bucureşti că, deşi a fost citat tot la vechiul avocat, nu a invocat o lipsă de procedură pentru termenul din data de 3 iunie 2020. În realitate, nici acest argument al instanţei de apel nu justifică soluţia de respingere a cererii de repunere în termenul de a declara calea de atac. Procesul se afla deja în faza de cercetare judecătorească astfel că, atât el, cât şi apărătorul actual, au consultat frecvent portalul instanţelor pentru a afla termenul de judecată.

Nici susţinerea instanţei de apel referitoare la faptul că indicarea persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei nu echivalează cu alegerea de domiciliu, câtă vreme nu există o menţiune expresă, nu poate fi primită, întrucât nu a formulat niciodată o astfel de solicitare.

În cererea de repunere în termen, acesta a precizat, expres, că este incidentă situaţia prevăzută cu titlu de excepţie de prevederile art. 158 din C. proc. civ. care impun ca, în astfel de cazuri, să se respecte cadrul general prevăzut de art. 155 şi art. 156 din acelaşi act normativ. Însă, o astfel de aplicare a legii nu a fost avută în vedere. De aceea, recurentul apreciază că rolul activ al instanţei a fost lipsit de substanţă juridică, devenind un adevărat deziderat.

Hotărârea instanţei de fond i-a fost comunicată la adresa fostului apărător ales, deşi solicitarea cabinetului de avocat, care îl apără în prezent, de schimbare a adresei de comunicare a actelor de procedură, cu indicarea sediul său, este consemnată expres în cuprinsul concluziilor scrise.

În consecinţă, recurentul apreciază că este vătămat în drepturile sale procedurale, prin aceea că nu a putut exercita calea de atac a apelului împotriva sentinţei civile nr. 1630 din 24 noiembrie 2021 a Tribunalului Bucureşti, prin care s-a respins acţiunea sa. Astfel, Curtea de Apel Bucureşti nici nu a analizat fondul problemei deduse judecăţii.

Ca urmare a acestei situaţii, recurentul A. solicită admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei civile nr. 10A din 9 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă de apel, pentru judecarea apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 1630 din 24 noiembrie 2021 a Tribunalului Bucureşti.

5. Apărări formulate

Prin întâmpinarea depusă la data de 17 aprilie 2024, intimaţii B., E., F., G., H., I., J. şi K. au invocat excepţia nulităţii cererii de recurs, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât comunicarea hotărârii instanţei de fond s-a realizat la domiciliul ales prin cererea de chemare în judecată, neexistând vreo solicitare de modificare a acestuia, iar eventuala eroare de drept procesual a părţii nu poate fi invocată ca motiv temeinic pentru neexercitarea dreptului în termenul legal.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin încheierea din data de 10 aprilie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 10 A din 9 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi s-a fixat termen de judecată la data de 25 septembrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru analiza acestuia.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 25 septembrie 2025, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la termenul respectiv, pronunţarea fiind amânată pentru data de 9 octombrie 2025 şi, ulterior, pentru data de 23 octombrie 2025.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul A. este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Obiectul căii extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 10A din 9 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării cererii de repunere în termen, ca neîntemeiată, a fost respinsă cererea de repunere în termen, ca neîntemeiată, a fost respins apelul declarat de apelantul - reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1630 din 24 noiembrie 2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi B., E., F., G., H., I., J., K., ca tardiv declarat, a fost obligat apelantul - reclamant la plata a câte 4.731,06 RON către fiecare dintre cei opt intimaţi, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin recursul promovat, recurentul A. critică hotărârea instanţei de apel, argumentele vizând, pe de o parte, comunicarea viciată a sentinţei civile nr. 1630 din 24 noiembrie 2021 a Tribunalului Bucureşti, ca urmare a neindicării, de către apărătorul ales iniţial, a persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, dar şi a schimbării domiciliului procesual ales şi, pe de altă parte, nelegalitatea respingerii cererii de repunere în termenul de declarare a apelului, împrejurări care au condus la încălcarea dreptului la apărare şi la dublul grad de jurisdicţie.

Criticile susţinute pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.. Faţă de faptul că parte dintre acestea sunt fondate, pentru a construi raţionamentul logico-juridic, Înalta Curte le va grupa şi analiza într-o altă ordine decât cea expusă de recurent.

În ceea ce priveşte comunicarea nelegală a hotărârii instanţei de fond, recurentul arată că, iniţial, a fost reprezentat de domnul avocat N., adresa de comunicare a actelor de procedură fiind cea a sediului apărătorului ales. Ulterior, a angajat-o în cauză şi pe doamna avocat O., care s-a prezentat la mai multe termene de judecată. Atât verbal, în faţa instanţei de fond, cât şi în cuprinsul concluziilor scrise, doamna avocat a indicat sediul cabinetului său pentru comunicarea actelor de procedură. Cu toate acestea, hotărârea instanţei de fond a fost comunicată la sediul apărătorului ales iniţial, care, de altfel, nici nu i-a adus la cunoştinţă despre această împrejurare, neputând să formuleze calea de atac în termen legal.

Astfel, recurentul pune în discuţie dezlegarea jurisdicţională a instanţei de apel raportat la comunicarea sentinţei, susţinând existenţa unei neregularităţi de ordin procedural, care nu a fost reţinută de către Curtea de Apel Bucureşti şi care a condus la respingerea căii de atac pe care a promovat-o, ca tardiv declarată.

Înalta Curte constată că această critică este fondată, conţinutul dosarului confirmând susţinerile recurentului privind nevalabilitatea procedurii de comunicare a sentinţei instanţei de fond.

Astfel, actul procedural al comunicării este obligatoriu şi reprezintă garanţia unui proces echitabil şi transparent, scopul acestuia fiind ca părţile să ia în mod efectiv act de conţinutul hotărârii şi să îşi poată formula criticile împotriva acesteia pe calea apelului.

Potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., "Vor fi citaţi: 6. Persoanele fizice, la domiciliul lor; în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la reşedinţa cunoscută ori la locul ales de ele; în lipsa acestora, citarea poate fi făcută la locul cunoscut unde îşi desfăşoară permanent activitatea curentă". Prin urmare, oricare dintre părţile procesului are dreptul să-şi aleagă un domiciliu sau sediu procesual pentru comunicarea citaţiilor şi a actelor de procedură, această opţiune având un caracter expres, neputând fi dedusă din circumstanţele cauzei.

În considerarea prevederilor art. 172 din acelaşi act normativ, părţile pot, în cursul procesului, aşadar, până la finalizarea acestuia, să schimbe locul comunicării actelor de procedură, acest drept fiind condiţionat, însă, de obligaţia de încunoştinţare cu privire la această modificare.

În cauză, instanţa de apel, în examinarea excepţiei privind tardivitatea apelului, a înlăturat apărările reclamantului privind nevalabilitatea domiciliului procesual ales la momentul comunicării sentinţei şi a reţinut greşit, în temeiul dispoziţiilor art. 185 din C. proc. civ., nerespectarea termenului de promovare a căii de atac, cu consecinţa pierderii dreptului procesual de a efectua actul de procedură supus termenului prevăzut de lege.

Din actele dosarului rezultă că reclamantul a indicat, prin cererea de chemare în judecată cu care a învestit instanţa de judecată, aflată la dosarul de fond, domiciliul procesual ales la domnul avocat N., care îi apăra interesele în cauză.

Ulterior, acesta a angajat-o şi pe doamna avocat O., pentru reprezentarea sa în prezentul dosar, unele acte procedurale fiind întocmite de ambii apărători aleşi.

Prin concluziile scrise depuse la data de 11 noiembrie 2021, aflate la dosarul de fond, reclamantul a indicat o altă adresă pentru comunicarea actelor de procedură, respectiv la doamna avocat O..

Deşi această situaţie era de natură a produce consecinţe juridice cu privire la schimbarea domiciliului procesual ales, sentinţa civilă nr. 1630 din 24 noiembrie 2021 a Tribunalului Bucureşti a fost comunicată la sediului domnului avocat N..

Înalta Curte reţine că nu i se poate imputa recurentului necomunicarea către instanţă a schimbării ulterioare a domiciliului ales la sediului profesional al celui de-al doilea avocat angajat să-i reprezinte interesele, cu consecinţa unei greşite aplicări a prezumţiei de comunicare valabilă la locul iniţial indicat. De asemenea, nu se poate reţine vreo vătămare a intimaţilor prin efectuarea acestei modificări în cursul procesului, prin indicarea unui nou domiciliu ales prin concluziile scrise, date fiind dispoziţiile exprese din art. 172 C. proc. civ.

În consecinţă, actul procedural de comunicare a hotărârii este lovit de nulitate. Înlăturând această sancţiune, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor legale menţionate, dar şi a principiului dreptului la apărare, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, faţă de nevalabilitatea comunicării sentinţei instanţei de fond, ca urmare a schimbării domiciliului procedural ales, nu se mai impune analiza argumentelor referitoare la pretinsa neregularitate legată de neindicarea persoanei care să primească corespondenţa la sediul cabinetului domnului avocat N..

Un alt motiv de recurs vizează cererea de repunere în termenul legal de declarare a apelului, recurentul arătând că aceasta a fost respinsă de către Curtea de Apel Bucureşti deşi existau motive temeinice care să justifice admiterea sa. Apreciază că, prin această conduită, i-a fost periclitat dreptul la apărare şi a fost privat de un grad de jurisdicţie.

Înalta Curte reţine că instituţia repunerii în termen permite înlăturarea sancţiunii decăderii din dreptul de a mai efectua un act de procedură pentru care partea a depăşit termenul imperativ prevăzut de lege, pentru efectuarea sa valabilă.

Însă, premisa analizării unei astfel de cereri este aceea a valabilităţii actului de procedură de care legea leagă începutul termenului, pentru a cărui nerespectare intervine sancţiunea decăderii.

În speţă, nevalabilitatea actului de procedură al comunicării este incompatibilă cu repunerea în termen, pentru că, dacă actul de procedură al comunicării hotărârii judecătoreşti este lovit de nulitate, rezultă că acesta nu are aptitudinea de a declanşa în mod valabil curgerea termenului de declarare a apelului.

Comunicarea sentinţei marchează momentul curgerii termenului de apel. Legiuitorul a reglementat, cu titlu general, în conţinutul art. 184 alin. (1) din C. proc. civ., faptul că termenele procedurale încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu prevede altfel, dispoziţiile cu caracter general regăsindu-se şi în reglementarea căilor de atac. În acest sens, potrivit art. 468 alin. (1) din acelaşi act normativ, dreptul de a exercita calea de atac a apelului se naşte, ca regulă, de la comunicarea hotărârii judecătoreşti, dacă legea nu prevede altfel.

Prin urmare, pentru calculul termenului procedural, este necesar a fi stabilit punctul său de plecare.

În cauză, comunicarea sentinţei civile nr. 1630 din 24 noiembrie 2021 a Tribunalului Bucureşti la domiciliul procedural ales iniţial nu poate fi un astfel de punct de plecare, nefiind aptă să aibă ca efect curgerea termenului legal pentru declararea căii de atac.

Termenul legal pentru declararea apelului nu a început să curgă de la data la care hotărârea a fost comunicată la domiciliul procesual ales iniţial, astfel că nu se justifică cererea de repunere în acest termen.

Prin urmare, criticile referitoare la acest aspect nu pot fi primite.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 497 din C. proc. civ. cu referire la cele ale art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi act normativ, Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de recurentul A. cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterii cauzei la aceeaşi curte de apel, pentru judecarea apelului, în raport de chestiunile de drept stabilite, cu titlu definitiv, prin prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 10A din 9 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 octombrie 2025.