Cassation nullity for failure to identify statutory illegality grounds in civil delict action for defamation and privacy violation

Şedinţa publică din data de 23 octombrie 2025

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la 23 ianuarie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., obligarea acesteia la încetarea acţiunilor de proferare a unor afirmaţii denigratoare şi nereale la adresa sa, atât în mediul privat, cât şi în spaţiul public, sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii de 500 RON/zi; obligarea pârâtei la plata sumei de 246.500 RON (reprezentând contravaloarea în RON a sumei de 50.000 euro, 1 euro = 4.93 RON), cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii, reputaţiei, precum şi pentru încălcarea dreptului la viaţă privată al reclamantului; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de proces.

Pârâta B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată. Totodată, a solicitat repunerea în dreptul de a depune întâmpinare, întrucât înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată au fost depuse la 23 mai 2023, fiind încărcate în dosarul electronic la 6 iunie 2023, din acest motiv aflându-se în imposibilitatea de a depune întâmpinare în condiţiile legii.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1334 din 12 decembrie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca neîntemeiate, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâta B.. A respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată. A luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

3. Apelurile

Împotriva sentinţei nr. 1334 din 12 decembrie 2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a declarat apel reclamantul A., solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de chemare în judecată şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

4. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia nr. 1148 A din 8 noiembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1334 din 12 decembrie 2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B.. A schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a admis, în parte, cererea de chemare în judecată. A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale. A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 3.100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă, din care 3.000 RON, onorariu de avocat, şi 100 RON, taxă judiciară de timbru. A menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate. A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.050 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, din care 2.000 RON, constând în onorariu de avocat, şi 50 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

5. Recursul

Împotriva deciziei nr. 1148 A din 8 noiembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâta B., susţinând, în esenţă, că probatoriul a fost greşit interpretat, în mod eronat reţinându-se că, încă din anul 2023, intimatul nu a răspuns e-mailuri-lor sale.

Recurenta a afirmat că, în realitate, intimatul a adoptat această atitudine pasivă în scopul evitării acumulării unor probe împotriva sa, care ar fi putut fi folosite în prezentul proces. Contrar acestui comportament defensiv, recurenta afirmat că intimatul a continuat să abordeze apropiaţi ai săi, în încercarea de a o denigra în faţa lor.

Conform susţinerilor sale, de la pronunţarea hotărârii atacate, recurenta a încetat să-l contacteze pe intimat prin intermediul poştei electronice, rezumându-se să formuleze plângeri penale împotriva acestuia, a concubinei sale, a martorei C., precum şi împotriva băncii D..

Recurenta a contestat afirmaţiile intimatului, privitoare la pretinsul ajutor acordat pe parcursul relaţiei pe care au avut-o, învederând că niciun document din dosarul de executare şi nici situaţia financiară a părţii adverse nu atestă o astfel de împrejurare, întrucât societăţile comerciale la care acesta a fost acţionar sunt falimentare sau se află în procedura insolvenţei.

Pe de altă parte, a susţinut că nici în contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu E. S.A. nu s-a menţionat efectuarea, de către intimat, a vreunei plăţi în scopul stingerii datoriilor recurentei, încercarea acestuia de a o denigra, raportat la un contract de împrumut încheiat cu D., eşuând.

Semnalând o posibilă imixtiune a intimatului în relaţiile personale ale recurentei, de natură să-i discrediteze imaginea, recurenta a expus aspecte referitoare la paternitatea minorei F., precum şi la atitudinea parentală a părţii adverse faţă de alţi copii ai săi.

6. Apărările formulate

Prin întâmpinare, intimatul a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În susţinerea excepţiei, intimatul a afirmat că recurenta nu a criticat decizia instanţei de apel, ci s-a limitat să afirme că probele nu au fost corect analizate. Referitor la motivele de recurs, intimatul a susţinut că acestea cuprind elemente de fapt, ce au survenit ulterior pronunţării instanţei de apel, precum şi reiterări parţiale, preluate din actele de procedură anterior formulate în cauză (întâmpinare şi concluzii scrise), legate de probaţiune, respectiv de netemeinicia hotărârii recurate, care sunt incompatibile cu calea extraordinară de atac a recursului.

În măsura în care instanţa va aprecia că nu se impune aplicarea sancţiunii nulităţii, prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., intimatul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, menţionând, în esenţă, că, în mod corect a fost atrasă răspunderea civilă delictuală a recurentei şi s-a dispus obligarea acesteia la prejudiciul cauzat, în temeiul dispoziţiilor art. 1357 C. civ.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta a combătut apărările intimatului, solicitând respingerea excepţiei nulităţii recursului. Aceleaşi susţineri au fost integrate şi în concluziile scrise depuse la dosar.

7. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţie, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului în şedinţa publică din 23 octombrie 2025, cu citarea părţilor.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas cu prioritate, în pronunţare, asupra excepţiei nulităţii recursului, invocate de către intimat prin întâmpinare, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

8. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul prin prisma excepţiei de nulitate, invocate de intimat prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (...) lit. d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat." Alin. 3 al aceluiaşi articol prevede că, "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi lit. c) -e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Art. 487 din acelaşi act normativ stipulează în sensul că "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Din perspectiva dispoziţiilor art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii pentru nemotivarea recursului se aplică atât în contextul în care memoriul de recurs nu conţine vreo critică la adresa hotărârii atacate, precum şi în situaţia în care motivele expuse nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488.

Motivarea recursului trebuie circumscrisă caracterului specific al acestei căi extraordinare de atac, şi presupune nu doar indicarea unuia dintre cazurile de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., ci şi expunerea unor argumente pertinente, care să opună elemente de nelegalitate ale judecăţii realizate de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată.

Suplimentar celor expuse, Înalta Curte notează că obligaţia de motivare a recursului presupune o adaptare a criticilor recurentului la soluţia instanţei care a pronunţat decizia recurată, astfel că o motivare care nu se raportează la dezlegările în drept ale deciziei atacate atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În cauză, recursul poartă asupra deciziei nr. 1148A din 8 noiembrie 2024, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1334 din 12 decembrie 2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B.. A schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, obligând pârâta la plata către reclamant a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, a cheltuielilor de judecată indicate în dispozitiv, menţinând, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate.

Acţiunea civilă dedusă judecăţii de către reclamantul A. a vizat atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei B., pentru atingerea adusa vieţii sale private, prin proferarea în spaţiul public a unor afirmaţii denigratoare, de natură să-i afecteze drepturile la imagine, reputaţie şi onoare.

Raportat la obiectul cauzei, analiza în apel a presupus verificarea modalităţii în care instanţa de fond a identificat şi examinat faptele ilicite, precum şi maniera în care dispoziţiile legale incidente au fost aplicate la situaţia de fapt dedusă judecăţii.

Înalta Curte constată că, prealabil, instanţa de apel a remarcat că se impune efectuarea unei distincţii între obiectul cererii de chemare în judecată şi motivarea în fapt a acesteia, motivare care, în cauză, faţă de specificul răspunderii civile delictuale, presupunea indicarea afirmaţiilor sau a celorlalte fapte concrete imputate intimatei sau, cel puţin, referirea la înscrisurile prezumtiv edificatoare în ceea ce priveşte aserţiunilor apreciate ca fiind ilicite.

Constatând că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a indicat anumite fapte concrete, relevate de înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată, a analizat criticile din apel pornind de la modalitatea în care prima instanţă le-a structurat.

Concret, curtea a redat în considerentele deciziei recurate pasaje din corespondenţa purtată de părţi în mediul online, considerată relevantă din perspectiva examinată (cea a atingerii aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei reclamantului), şi a constatat că o asemenea ipoteză, pe acest palier de analiză, nu se confirmă în cauză, dat fiind comportamentul, limbajul şi virulenţa inadmisibilă, folosite de reclamant în conversaţiile avute cu pârâta, indiferent care a fost partea iniţiatoare a schimbului de replici.

Referitor la e-mail-urile transmise de către pârâtă martorei C., instanţa de apel a remarcat că acestea nu au un conţinut denigrator, afirmaţiile folosite nefiind de natură să contureze faptele ilicite şi, pe cale de consecinţă, încălcarea drepturilor la onoare şi la reputaţie.

Cu privire la postările de către pârâtă, pe paginile G. şi de H., a unor articole, susţineri şi comentarii cu privire la calitatea îndoielnică a anumitor servicii prestate de către reclamant, a unor fotografii cu casa în care acesta locuieşte şi a unei hotărâri ilizibile, curtea a apreciat că nu relevă un conţinut care să depăşească limitele dreptului la libertate de opinie, aflat în concurs cu dreptul la onoare al reclamantului.

Cu toate acestea, postarea unor fotografii ale casei reclamantului, alături de alte activităţi cotidiene ale sale, au fost considerate că evidenţiază un comportament nefiresc al pârâtei, de supraveghere/urmărire a părţii adverse, denotând o imixtiune în viaţa privată. Coroborând aceste aspecte cu conţinutul şi frecvenţa e-mail-urilor transmise de către pârâtă reclamantului (chiar şi după ce acesta şi-a limitat interacţiunile cu partea adversă), şi analizându-le prin prisma dispoziţiilor art. 74, art. 75 şi art. 252 C. civ., instanţa de apel a constatat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, reglementate de art. 1357 din acelaşi act normativ, care deschid dreptul la reparaţie pentru prejudiciul cauzat prin săvârşirea unei fapte ilicite.

Curtea a notat că fapta ilicită constă în atingerea adusă dreptului la viaţă privată al reclamantului, prejudiciul cauzat acestuia fiind de ordin moral, vinovăţia rezultând din modul de acţiune al pârâtei, care şi-ar fi asumat consecinţele, întrucât nu a invocat nicio cauză exoneratoare de vinovăţie, legătura de cauzalitate fiind prezumată, în acord cu jurisprudenţa naţională şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului invocate.

În ceea ce priveşte cererea de recurs pendinte, Înalta Curte reţine că, în esenţă, aceasta cuprinde nemulţumiri referitoare la situaţia de fapt dedusă judecăţii, precum şi la modalitatea de evaluare a probaţiunii în cauză, aspectele relevate de către recurentă evidenţiind relaţia conflictuală dintre părţi, precum şi încercarea sa de a contracara anumite acţiuni sau afirmaţii pretins denigratoare ale acestuia.

Fără a indica motivul de casare căruia criticile invocate prin cererea de recurs i se circumscriu (dintre cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ.), sub un prim aspect, recurenta a afirmat că atitudinea defensivă a intimatului a fost adoptată în scopul evitării acumulării unor probe, care l-ar fi putut incrimina şi care ar fi putut fi folosite în prezentul proces.

Totodată, a susţinut că acţiunile defăimătoare ale recurentului continuă şi în prezent, prin intermediul unor persoane interpuse, motiv pentru care a procedat la formularea unor plângeri penale atât împotriva acestuia, a concubinei sale, precum şi a martorei C..

Recurenta a contestat afirmaţiile intimatului, privitoare la ajutorul financiar pretins acordat pe parcursul relaţiei intime pe care au avut-o, învederând că niciun document din dosarul de executare şi nici situaţia financiară a părţii adverse nu atestă o astfel de împrejurare, întrucât societăţile comerciale la care acesta a fost acţionar sunt falimentare sau se află în procedura insolvenţei.

Similar, a menţionat că nici în contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu E. S.A. nu s-a menţionat efectuarea, de către intimat, a vreunei plăţi în scopul stingerii datoriilor recurentei, încercarea acestuia, de a o denigra, raportat la un contract de împrumut încheiat cu D., eşuând.

Semnalând o posibilă imixtiune a intimatului în relaţiile personale ale recurentei, de natură să-i discrediteze imaginea, recurenta a expus aspecte referitoare la paternitatea minorei F., precum şi la atitudinea parentală a părţii adverse faţă de alţi copii ai săi.

Raportând aceste critici evocate în recurs la considerentele hotărârii curţii de apel, Înalta Curte constată că o încadrare a lor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. nu este posibilă.

Înalta Curte, examinând comparativ considerentele instanţei de apel şi motivele de recurs invocate de către recurentă, rezumate în cele ce preced, constatată că acestea din urmă nu doar că nu au fost încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., dar nici nu conţin critici care să poată fi circumscrise cazurilor de casare reglementate limitativ prin acest text legal.

Dimpotrivă, formulate fiind prin ignorarea specificului căii extraordinare de atac a recursului, motivele de recurs cuprind aspecte ce vizează relaţiile dintre părţi, situaţia de fapt dedusă judecăţii, dar şi probaţiunea administrată, nefiind raportate la judecata realizată în apel, din perspectiva dispoziţiilor legale aparţinând materiei răspunderii civile delictuale, aplicabile cauzei, care au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei, şi în baza cărora recurenta a fost obligată la repararea prejudiciului moral.

În aceste condiţii nu este posibil a se declanşa examinarea legalităţii deciziei recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., dat fiind că partea recurentă nu a combătut considerentele hotărârii atacate prin care au fost dezlegate aspecte legalitate, ci exclusiv chestiuni de netemeinicie rezultate din interpretarea probelor administrate şi care concurează la stabilirea situaţiei de fapt.

Formularea unei critici de nelegalitate ar fi presupus indicarea normelor de drept material/procedural pretins încălcate, precum şi argumentarea susţinerilor privitoare la modalitatea de interpretare/aplicare a acestora de către instanţa de apel.

Înalta Curte subliniază că nu orice nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea atacată duce la exercitarea controlului de legalitate în baza art. 488 C. proc. civ., fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de acest text de lege, în considerarea particularităţii sale, de cale extraordinară de atac de reformare, care impune formularea unor critici de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele expuse de instanţă în fundamentarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte una dintre cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., iar în cauză nu s-a impus invocarea din oficiu a unor motive de casare de ordine publică, potrivit art. 489 alin. (3) din acest act normativ, va anula recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 1148 A din 8 noiembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Faţă de culpa procesuală reţinută, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga pe recurentă la plata către intimatul A. a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., prin raportare la complexitatea cauzei şi la volumul activităţii apărătorului ales, în baza dovezilor de plată reprezentate de factura din 31 martie 2025, emisă de I. - Cabinet de Avocat, precum şi a extrasului de cont aferent, generat de J. la 10 aprilie 2025.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 1148 A din 8 noiembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurentă la plata către intimat a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă redusă conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 octombrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.