Exceptional annulment limits: res judicata bar and inadmissibility of re-litigating factual and legal assessments as material errors

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă în data de 16.11.2021, sub nr. x/2021, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comuna Coşteiu, prin Primar, în temeiul art. 480 raportat la art. 492 C. civ. de la 1864, precum şi în temeiul dispoziţiilor art. 35 din C. proc. civ., să constate dreptul de proprietate al reclamanţilor, constructori de bună-credinţă, asupra construcţiilor edificate în loc. Hezeriş nr. x, comuna Coşteiu, judeţul Timiş, respectiv a următoarelor construcţii identificate conform Proiect DATC, relevee imobile anexat acţiunii: C1, reprezentând locuinţă servici şi birouri, având o suprafaţă construită de 261 mp şi o suprafaţă desfăşurată de 338 mp; C2, reprezentând cameră preparate produse tradiţionale, în suprafaţă construită şi desfăşurată de 47 mp; C3, reprezentând magazie, în suprafaţă construită şi desfăşurată de 44 mp; C4, reprezentând magazie, în suprafaţă construită şi desfăşurată de 62 mp; C5, reprezentând pătul porumb, în suprafaţă construită şi desfăşurată de 71 mp; C6, reprezentând adăpost păsări, în suprafaţă construită şi desfăşurată de 41 mp; C7, reprezentând magazie scule şi atelier mecanic, în suprafaţă construită şi desfăşurată de 117 mp; C8, reprezentând grajd, în suprafaţă construită şi desfăşurată de 94 mp; C9, reprezentând grajd, în suprafaţă construită şi desfăşurată de 364 mp; C10, reprezentând cocini porci, în suprafaţă construită şi desfăşurată de 73 mp; C11, reprezentând grajd, în suprafaţă construită şi desfăşurată de 420 mp; C12, reprezentând punct control, în suprafaţă construită şi desfăşurată de 10 mp; C13, reprezentând afumătoare, în suprafaţă construită şi desfăşurată de 4 mp.; să se constate existenţa unui drept de superficie asupra terenului aferent construcţiilor identificate supra precum şi asupra terenului aferent folosinţei şi exploatării acestor construcţii; să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 480 şi 492 C. civ. de la 1864, prevederile art. 35 din C. proc. civ.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Timiş, pe fond

Prin sentinţa nr. 933/PI din 19 iulie 2023, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea.

A respins, ca neîntemeiate, cererile de intervenţie accesorie formulate în cauză.

A luat act că pârâta Comuna Coşteiu şi-a rezervat dreptul de a solicita pe cale separată cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în apel

Prin decizia nr. 74 din 20 martie 2024, Curtea de Apel Tmişoara, secţia I civilă a respins apelurile declarate de reclamanţi şi de intervenienţii accesorii împotriva sentinţei tribunalului.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs

Prin decizia nr. 795 din 26 martie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii A. şi B. şi de intervenienţii C. S.R.L. şi D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 74 din data de 20 martie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă

5. Contestaţia în anulare declarată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 795 din 26 martie 2025, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a declarat contestaţii în anulare contestatorii A. şi B. şi contestatoarele C. S.R.L. şi D. S.R.L., solicitând, fiecare, admiterea contestaţiei, anularea deciziei atacate şi rejudecarea şi admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 74 din 20 martie 2024 a Curţii de Apel Timişoara şi a sentinţei civile nr. 933/PI din 19 iulie 2023 a Tribunalului Timiş, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În motivarea căilor extraordinare de atac, cu privire la incidenţa art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., au arătat că dezlegarea dată recursului ar fi rezultatul unei erori materiale.

Astfel, susţin contestatorii că instanţa de recurs a menţionat eronat că aceştia ar fi edificat construcţiile ulterior litigiului de fond funciar ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Lugoj, că situaţia acestor construcţii ar fi fost lămurită în respectivul dosar, precum şi că s-ar fi tranşsat aspectul legat de proprietatea asupra aceluiaşi teren şi construcţiilor edificate pe acel teren.

De asemenea, instanţa de recurs a menţionat eronat că, prin decizia nr. 857 din 28 februarie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a fost anulată H.C.L. nr. 75/2019 a Comunei Coşteiu, de inventariere a bunurilor domeniului privat al U.A.T., fără ca acest act al autorităţii administrative să fi fost reţinut ca dovadă a dreptului de proprietate în litigiul anterior, în care s-a stabilit că dobândirea proprietăţii s-a realizat ope legis, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 18/1991.

Totodată, prin decizia atacată s-a menţionat eronat că efectul pozitiv al lucrului judecat a fost valorificat, o dată în plus, prin decizia nr. 1277/29.12.2022 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. x/2021, deşi în respectivul dosar nu s-a pus în discuţie puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 4138/2019 a Judecătoriei Lugoj.

O altă menţiune eronată a instanţei de recurs se referă la afirmarea faptului că nu s-ar fi făcut dovada unui acord expres, neechivoc cu proprietarul terenului, care să le fi permis construirea, motiv pentru care nu se puteau prevala de calitatea de superficiari.

A mai reţinut eronat instanţa de recurs faptul că instanţa de apel nu şi-ar fi sprijinit soluţia pe considerentele celor două feluri de regimuri juridice, regimul juridic specific proprietăţii socialiste de stat şi celei cooperatiste, ci doar a făcut trimitere la acestea.

În fine, s-a făcut menţiunea eronată în decizia atacată în sensul că, în mod corect, s-ar fi reţinut repercutarea efectului pozitiv al lucrului judecat al sentinţei civile nr. 4138/20.12.2019 din dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Lugoj.

Subsumat motivului de contestaţie prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., contestatorii au arătat că instanţa de recurs ar fi omis cercetarea motivelor de casare invocate.

6. Apărările formulate în cauză

La data de 08 august 2025, în termen legal, intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, în reprezentarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea contestaţiilor în anulare, ca inadmisibile.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, arată că prin motivarea contestaţiilor în anulare formulate se contestă exclusiv stări de fapt, iar nu de drept, aşa cum cer rigorile art. 503 din C. proc. civ.

Practic, ceea ce critică contestatorii este modalitatea în care instanţa de recurs a apreciat asupra probatoriului administrat în dosar şi a stării de fapt incidente în speţă.

Astfel, deşi se invocă motivele de contestaţie prevăzute de pct. 2 şi 3 ale art. 503 alin. (2) din C. proc. civ., nu se evocă existenţa vreunor erori materiale sau omisiuni din analiza instanţei de recurs, ci se contestă soluţia pronunţată în cauză şi considerentele ce au stat la baza acesteia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând contestaţia în anulare în raport cu criticile formulate şi cu prevederile art. 503 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, a cărei exercitare este supusă unor condiţii limitativ stabilite prin lege, respectiv prin dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., care au următorul conţinut:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs".

Din economia normelor juridice enunţate reiese că hotărârile susceptibile a fi atacate cu contestaţie în anulare sunt hotărâri definitive, respectiv: fie hotărâri pronunţate de instanţe de recurs, fie hotărâri care au fost pronunţate de instanţele de apel şi în privinţa cărora nu este deschisă prin lege calea de atac a recursului.

Trebuie subliniat că o însuşire definitorie a hotărârilor judecătoreşti definitive este aceea că ele au autoritate de lucru judecat, bucurându-se astfel de prezumţia de adevăr şi incontestabilitate.

În lumina prevederilor art. 430 alin. (1) şi a art. 431 din C. proc. civ., soluţia conţinută de o hotărâre intrată sub autoritatea de lucru judecat este considerată a exprima adevărul, astfel încât aceeaşi cauză nu va mai putea fi judecată încă o dată de o instanţă, asigurându-se prin aceasta, de principiu, siguranţa circuitului civil şi respectarea dreptului pronunţat de către un judecător.

Deschizându-se posibilitatea retractării unor hotărâri judecătoreşti definitive, prin reglementarea căii de atac extraordinare a contestaţiei în anulare, motivele concret şi limitativ stabilite de lege care permit un atare demers trebuie privite ca fiind unele de strictă interpretare şi aplicare, ele având caracter de excepţie. Motivele de exercitare a contestaţiei în anulare nu pot fi extinse - pe cale de analogie - la alte situaţii decât cele explicit prevăzute în norma legală pentru că o astfel de extindere ar avea drept consecinţă nesocotirea autorităţii de lucru judecat a hotărârii atacate, şi implicit afectarea siguranţei circuitului civil.

Un alt reper necesar a fi avut în vedere este principiul legalităţii căilor de atac, principiu care îşi găseşte expresie în prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. în termenii următori "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei". Această reglementare reflectă imperativul respectării condiţiilor prevăzute de lege pentru exercitarea unei căi de atac, imperativ în raport de care orice persoană care înţelege să exercite un asemenea demers trebuie să îşi fundamenteze cererea (de exercitare a căii de atac) pe motive care se circumscriu riguros exigenţelor legale care reglementează materia respectivă.

În speţă, prin ambele contestaţii în anulare, contestatorii au înţeles să invoce aceleaşi motive de contestaţie, reglementate prin art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ., susţinând, pe de-o parte, că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale iar, pe de altă parte, că instanţa de recurs ar fi omis cercetarea motivelor de casare.

Argumentele prin care şi-au fundamentat demersul procedural astfel întreprins sunt, însă, unele care se referă la o greşită evaluare a situaţiei de fapt din dosar şi a modalităţii în care instanţa de recurs a dat eficienţă efectului pozitiv al lucrului judecat ataşat unor hotărâri anterioare.

Susţin contestatorii că, fără a cerceta motivele de nelegalitate invocate, instanţa de recurs, în mod eronat, ar fi validat statuările instanţei de apel, care a dat eficienţă dezlegărilor jurisdicţionale anterioare, constatând că în procesul anterior se dezbătuse şi tranşase aspectul legat de proprietatea asupra aceluiaşi teren (în privinţa căruia reclamanţii pretind existenţa dreptului de superficie) şi respectiv, asupra construcţiilor edificate pe acel teren.

Or, din analiza considerentelor deciziei pronunţate în recurs se constată că instanţa a analizat aspectele de nelegalitate pe care le-a identificat în criticile concret formulate de recurenţii-reclamanţi şi intervenienţi (contestatorii din prezenta etapă procesuală), critici care priveau modalitatea de administrare a probatoriului, caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei din apel şi greşita valorificare a efectului pozitiv al lucrului judecat al celor statuate prin sentinţa civilă nr. 4138/2019 a Judecătoriei Lugoj, în raport cu modificarea împrejurărilor pricinii o dată cu pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti ulterioare (decizia nr. 857 din 28 septembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara), iar în urma analizei astfel efectuate a apreciat caracterul lor nefondat, cu consecinţa respingerii recursurilor.

Astfel, se constată că soluţia de respingere a recursurilor reclamanţilor şi intervenienţilor este una dată în urma judecăţii efectiv realizate de respectiva instanţă de control judiciar relativ la criticile care erau formulate de recurenţi.

În acest context al analizei relevate de considerentele deciziei atacate prin contestaţia în anulare pendinte, argumentele critice expuse de contestatori în fundamentarea acestei căi de atac sunt unele care se referă la o eroare de judecată imputată instanţei de recurs, iar nu la o eroare materială pretins săvârşită în mod involuntar prin adoptarea soluţiei asupra recursului.

Eroarea materială la care se referă motivul de contestaţie reglementat prin art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. priveşte aspecte formale ale judecăţii, respectiv statuări făcute de instanţă cu privire la aspecte procedurale ţinând de judecata desfăşurată chiar în faţa instanţei de recurs, iar nu la pretinse erori intervenite în judecata relativă la temeinicia cererii de recurs.

Se cuvine a fi observat că motivul de contestaţie în anulare potrivit căruia hotărârea atacată pe această cale trebuie să fie rezultatul unei erori materiale este preluat din vechea reglementare procedurală, respectiv art. 318 teza I din C. proc. civ. adoptat în anul 1865. Astfel jurisprudenţa şi doctrina dezvoltate în aplicarea vechii reglementări îşi păstrează actualitatea.

Or, în jurisprudenţă s-a decis în mod constant că în categoria erorilor materiale care deschid calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare intră exclusiv acele erori de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale (cum ar fi: anularea recursului ca netimbrat, în condiţiile în care partea a depus dovada achitării taxei de timbru; respingerea recursului ca tardiv formulat, deşi acesta era depus în termenul de exercitare), nu şi pretinse erori referitoare la modul de examinare a probelor şi argumentelor care fundamentau calea de atac soluţionată prin decizia contestată.

În speţă, contestatorii afirmă o altă situaţie de fapt faţă de cea reţinută de instanţa de recurs, precum şi o altă interpretare a dispoziţiilor art. 430-432 din C. proc. civ., susţinând, pe de-o parte, că aspectele constatate de instanţele din prezentul dosar, în sensul că toate chestiunile legate de proprietatea asupra aceluiaşi teren şi a construcţiilor şi situaţia juridică a acestora ar fi fost lămurite în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Lugoj sunt eronate, iar, pe de altă parte, că reţinerea instanţei de recurs în sensul că pronunţarea deciziei nr. 1277 din 29 decembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara nu ar fi aptă să lipsească de efecte prima judecată, este şi aceasta eronată. Prin atare susţineri, contestatorii tind a determina o reapreciere a efectelor lucrului judecat, respectiv o reevaluare a modului în care instanţa de recurs a făcut aplicarea în speţă a dispoziţiilor art. 430-432 din C. proc. civ., solicitând, practic, reeavaluarea efectelor hotărârii ulterioare pronunţate de Curtea de Apel Timişoara asupra raporturilor juridice concrete dintre părţi, în sensul de a constată că, o dată cu anularea HCL nr. 75/2019 a Comunei Coşteiu, prin hotărârea judecătorească antemenţionată, ar rămâne lipsită de efecte sentinţa civilă nr. 4138/2019 a Judecătoriei Lugoj. Însă, un atare demers nu se circumscrie categoriei erorii materiale la care se referă dispoziţia înscrisă în art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Situaţia expusă nu se poate încadra nici în ipoteza descrisă prin art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., aşa cum pretind contestatorii, care invocă şi acest motiv de contestaţie în anulare, susţinând că Înalta Curte, în dosarul nr. x/2021, nu ar fi cercetat motivele de casare şi nu ar fi răspuns criticilor acestora conform cărora situaţia juridică a imobilelor s-a schimbat ulterior pronunţării sentinţei civile nr. 4138 din 20 decembrie 2019 a Judecătoriei Lugoj, ca urmare a pronunţării unei alte hotărâri judecătoreşti, decizia nr. 857 din 28 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2020, prin care s-ar fi restabilit dreptul de proprietate tabular al Statului Român asupra terenului în litigiu încă din anul 1940.

Pentru o apreciere completă a acestui motiv de contestaţie în anulare este necesar să se facă distincţie între motivele de nelegalitate şi argumente, căci textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurenţi dintre cele prevăzute expres şi limitative de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar nu argumente de fapt sau de drept indicate de părţi, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pre care se sprijină.

Pe de altă parte, pe calea contestaţiei în anulare pentru acest motiv nu poate fi cenzurat modul în care instanţa de recurs a analizat motivele de casare, respectiv temeinicia argumentelor pentru care le-a apreciat nefondate, căci această cale extraordinară de atac este un remediu procedural pentru greşeli săvârşite în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, iar nu un mijloc de control judiciar asupra legalităţii deciziei din recurs.

Plecând de la aceste premise, procedând la verificarea deciziei atacate, în limitele impuse de art. 503 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., se constată că motivarea hotărârii judecătoreşti conţine la subsecţiunea II.1 (pag. 27 paragraf 3-5 şi pag. 28 paragraf 1), destinată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., o amplă analiză a argumentelor relative la pretinsa menţinere greşită a efectului pozitiv al lucrului judecat al sentinţei civile nr. 4138 din 20 decembrie 2019 a Judecătoriei Lugoj, chiar în situaţia pronunţării ulterioare a deciziei nr. 857 din 28 septembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, context în care nu se verifică omisiunea cercetării acestui motiv de recurs dintre cele invocate de către contestatori.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 795 din 26 martie 2025, atacată, a reţinut că o hotărâre ulterioară nu poate lipsi de efecte sentinţa pronunţată iniţial în raporturile dintre părţi, pe aceeaşi chestiune litigioasă. Dimpotrivă, chiar, în măsura în care cea de-a două hotărâre ar contrazice-o pe prima, aceasta ar fi supusă retractării şi revizuirii, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., tocmai pentru încălcarea autorităţii de lucru judecat a primei statuări.

Mai mult, în continuarea aceluiaşi raţionament, instanţa de recurs a constatat că, prin decizia nr. 857/28.09.2022 a Curţii de Apel Timişoara, la care au făcut referire recurenţii, a fost anulată H.C.L. nr. 75/2019 a Comunei Coşteiu, de inventariere a bunurilor domeniului privat al U.A.T., pentru lipsa cvorumului legal. Or, acest act al autorităţii administrative nu a fost reţinut ca dovadă a dreptului de proprietate în litigiul anterior, în care s-a stabilit o dobândire a proprietăţii ope legis, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 18/1991, sens în care, cu atât mai mult, a apreciat instanţa că hotărârea ulterioară nu putea influenţa în vreun fel situaţia juridică a imobilelor, astfel cum a fost stabilită în litigiul iniţial.

Revenind, Înalta Curte reţine, după cum s-a subliniat şi anterior, că prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu poate fi cenzurat modul în care instanţa de recurs, analizând motivul de casare, a înţeles să răspundă acestuia, întrucât ţine de esenţa judecăţii, concluzia contrară presupunând că în cadrul contestaţiei în anulare să se poată urmări şi corectarea unor greşeli de judecată, iar nu doar a erorilor în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ceea ce nu poate fi admis.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanţe substanţiale şi imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (cauzele Mitrea vs. România, Hotărârea din 29 iulie 2008, şi Stanca Popescu vs. România, Hotărârea din 07 iulie 2009), ceea ce nu este cazul în speţă.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele invocate în cuprinsul contestaţiilor în anulare nu se circumscriu ipotezelor normelor legale invocate care reglementează această cale de atac, ceea ce constituie un impediment de ordin legal în examinarea pe fond a aspectelor puse în discuţie de către contestatorii A. şi B. şi de contestatoarele D. S.R.L. şi C. S.R.L. privind nelegalitatea deciziei nr. 795 din 26 martie 2025, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, le va respinge, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţiile în anulare declarate de contestatorii A. şi B. şi de contestatoarele D. S.R.L. şi C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 795 din 26 martie 2025, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 octombrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.