State appeal upheld; fence-demolition claim remanded for lack of standing against Ministry of Finance.

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2025

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, la data de 15 martie 2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B. şi C. llie au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin administrator Academia Română, obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 490 mp situat în str. x, Bucureşti, stabilirea liniei de hotar prin puncte coordonate, obligarea la desfiinţarea gardului provizoriu şi ridicarea acestei construcţii de pe proprietatea lor, rectificarea, prin radiere, a intabulării din cartea funciară nr. x din 17.12.2013 a terenului din X Bucureşti, care include abuziv şi terenul lor, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 560 şi art. 563 C. civ., precum şi Legea nr. 7/1996 republicată.

La primul termen de judecată în faţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, din data de 26 septembrie 2019, reclamanţii au solicitat introducerea în cauză şi a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de pârât.

Prin sentinţa civilă nr. 8738 din 5 decembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a fost declinată soluţionarea cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 21 februarie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

2. Hotărârea pronunţată, în primă instanţă, de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 1174 din 26 august 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, invocată de acest pârât şi a fost respinsă, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B. şi C. llie, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin administrator Academia Română.

A fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B. şi C. llie, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, care a fost obligat să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamanţilor terenul în suprafaţă de 287 mp, situat în str. x, x, delimitat prin raportul de expertiză judiciară întocmit de expertul D. de punctele X.

S-a stabilit linia de hotarul dintre terenul reclamanţilor, situat în Bucureşti, str. x, având CF nr. x, şi terenul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, situat în Bucureşti, x, având cf nr. x, pe aliniamentul punctelorx, astfel cum au fost identificate în Raportul de expertiză judiciară întocmit de expertul D., fiind obligat Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să desfiinţeze gardul provizoriu construit pe terenul reclamanţilor şi să îl ridice de pe acesta. S-a respins în rest ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

3. Decizia pronunţată, în apel, de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 306A din 13 martie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 1174/26.08.2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, ca nefondat.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 306A din 13 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecarea apelului declarat de pârât, în vederea admiterii apelului şi schimbării sentinţei apelate, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În susţinerea motivului de recurs invocat, recurentul arată că, prin apelul declarat, a criticat soluţia primei instanţe cu privire la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Satului Român, prin Ministerul Finanţelor, raportat la art. 36 din C. proc. civ., art. 224 alin. (1) din C. civ. şi art. 3 din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice.

Susţine că, în cauză, astfel cum reiese din extrasul de carte funciară, bunul imobil în litigiu se află în patrimoniul statului, însă este în administrarea directă a Academiei Române.

Întrucât se face distincţie între dreptul de proprietate publică şi dreptul de proprietate privată a statului şi unităţilor administrativ teritoriale prin dispoziţiile Codului administrativ, respectiv art. 354 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, în speţă, calitatea procesuală pasivă nu o poate avea decât Statul Român, prin Academia Română, aceasta fiind singura instituţie în măsură să mute sau să desfiinţeze gardul, aşa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză.

Astfel, este inadmisibil să se impute Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor legale de către autorităţile statului, administratorul bunului în cazul de faţă fiind persoană juridică care răspunde în faţa legii.

Deşi reclamanţii, prin cererea de chemare în judecată, în mod corect au solicitat desfiinţarea gardului în contradictoriu cu persoana care a avut în administrare şi folosinţă bunul imobil în litigiu, prima instanţă, în mod greşit, a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, să desfiinţeze gardul în discuţie, fără a ţine cont de dispoziţiile art. 870 şi art. 868 alin. (2) din C. civ.

Concluzionând, recurentul arată că reclamanţii nu au imputat această faptă Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, neexistând nici identitate între pârâtul chemat în judecată şi cel ce poate fi obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

5. Apărările formulate în cauză

Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor în data de 23 octombrie 2024.

La data de 27 noiembrie 2024, intimata-pârâtă Academia Română a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului şi celorlalţi intimaţi la data de 03 decembrie 2023, nefiind formulate răspunsuri la aceasta.

6. Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 03 octombrie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie, aflate la dosarul de recurs.

Prin rezoluţia de primire a dosarului din 14 octombrie 2024 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare, potrivit art. 493 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar, prin încheierea din 14 mai 2025, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 306A din 13 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, fiind stabilit termen de judecată la data de 22 octombrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când instanţa a rămas în pronunţare asupra fondului recursului declarat în cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, se observă că cererea de recurs dedusă judecăţii reprezintă o reiterare a aspectelor invocate în cuprinsul apelului declarat de pârâtul recurent, criticându-se, practic, decizia instanţei de apel, de menţinere a soluţiei primei instanţe a fondului, aceea de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, şi de obligare a acestuia să lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în str. x, x, precum şi să procedeze la desfiinţarea şi ridicarea gardul provizoriu construit pe terenul reclamanţilor.

În concret, recurentul susţine încălcarea de către instanţele fondului a dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ. care reglementează calitatea procesuală, raportat la dispoziţiile art. 224, art. 870 şi art. 868 alin. (2) C. civ., art. 3 din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi art. 354 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Această critică va fi analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., întrucât pune în discuţie pretinsa încălcare a unor norme procedurale, dar şi a normelor de drept material indicate.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 36 din C. proc. civ., "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

Aşadar, calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat, calitate procesuală activă, precum şi între persoana pârâtului şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii, calitate procesuală pasivă.

Rolul instanţei constă în verificarea identităţii dintre cel chemat în judecată şi subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecăţii sau persoana în contradictoriu cu care trebuie realizat interesul reclamantului, precum şi a identităţii dintre cel care promovează cererea şi titularul dreptului subiectiv sau cel care se prevalează de un anumit interes.

Prin acţiunea introductivă de instanţă, astfel cum a fost precizată la termenul de judecată din 26 septembrie 2018, reclamanţii au solicitat, în contradictoriu cu Statul Român, prin Academia Română, şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, lăsarea în deplină proprietate şi liniştită posesie a terenului situat în Bucureşti, str. x, stabilirea liniei de hotar şi obligarea la desfiinţarea gardului provizoriu şi ridicarea acestei construcţii de pe proprietatea lor, precum şi rectificarea, prin radiere, a intabulării în cartea funciară nr. x din 17.12.2013 a terenului din Bucureşti, X, care include abuziv şi terenul lor.

Reiese, astfel, că reclamanţii au învestit instanţa cu soluţionarea unei cereri de chemare în judecată având obiect multiplu, respectiv revendicare, grăniţuire, obligaţie de a face şi rectificare carte funciară.

Deşi ambii pârâţi chemaţi în judecată au susţinut, fiecare, că nu poate fi admisă acţiunea în contradictoriu cu aceştia, doar Ministerul Finanţelor, în reprezentarea Statului Român, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţie care a fost respinsă de prima instanţă, motivat de faptul că, în conformitate cu prevederile art. 223 alin. (1) C. civ., în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, statul participă prin Ministerul Finanţelor Publice.

În calea de atac a apelului, analizând apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, curtea de apel a confirmat soluţia primei instanţe, apreciind că acest pârât are calitate procesuală pasivă, prin raportare la împrejurarea că acţiunea în revendicare este o acţiune reală, reprezentând modalitatea specifică de apărare a dreptului proprietarului de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept, având totodată dreptul la despăgubiri. Fiind vorba despre o acţiune ce vizează apărarea dreptului de proprietate şi trasarea limitelor acestui drept, a apreciat că partea care deţine în patrimoniu un drept de proprietate justifică calitate procesuală într-o acţiune în revendicare, indiferent de faptul că atributele acestui drept au fost sau nu încredinţate unei terţe entităţi.

Fiind în discuţie un diferend privind dreptul real de proprietate, a conchis instanţa de apel că Academia Română nu ar fi avut nici dreptul şi nici posibilitatea de a formula apărările pe care le-ar putea formula cel pentru care deţine bunul, respectiv Statul Român, titularul dreptului de proprietate.

Reiese, astfel, că instanţa de apel a argumentat identitatea cerută de art. 36 din C. proc. civ., dintre acest pârât şi cel de-al doilea subiect pasiv din raportul juridic litigios, întemeindu-se pe calitate de proprietar al Statului Român, fără a face distincţia între capetele de cerere distincte deduse judecăţii, raportându-se exclusiv la cererea în revendicare.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere, care corespund unor instituţii de drept distincte, astfel că şi legitimarea procesuală pasivă are a se aprecia distinct de instanţă.

Prin motivele recurs, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice invocă încălcarea dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ., arătând că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost greşit respinsă, însă formulează argumentele invocate în special prin raportare la dispoziţia instanţei de desfiinţare şi ridicare a gardului de pe proprietatea reclamanţilor, considerând că, cel puţin în privinţa acestui petit, calitatea sa procesuală nu poate fi reţinută.

Astfel, arată recurentul că deşi terenul în cauză se află în proprietatea Statului Român, acesta este administrat de Academia Română, instituţie care a şi ridicat gardul a cărui desfiinţare se solicită, sens în care obligaţia de a face, respectiv de a muta ori desfiinţa respectivul gard revine celui care a procedat, fără drept, la edificarea acestuia.

Înalta Curte constată că atunci când se promovează o cerere în revendicare a unui bun proprietate publică, este aplicabil cadrul legal stabilit prin art. 563 şi art. 865 C. civ., anume că acţiunea în revendicarea bunului de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept, este a proprietarului. Potrivit art. 865 (1) C. civ., obligaţia apărării în justiţie a proprietăţii publice revine titularului, în timp ce titularii drepturilor reale corespunzătoare proprietăţii publice sunt obligaţi: a) să îl informeze pe proprietar cu privire la orice tulburare adusă dreptului de proprietate publică; b) să îl introducă în proces pe titularul dreptului de proprietate publică, în condiţiile prevăzute de C. proc. civ.

Aceste din urmă prevederi, în contextul în care, potrivit alin. (3) al art. 865 C. civ., dispoziţiile art. 563 C. civ. se aplică în mod corespunzător, nu pot fi altfel înţelese decât vizând ipotezele în care titularii acestor drepturi au calitatea de pârâţi în respectivul proces.

Titularul dreptului de administrare corespunzător proprietăţii publice a statului sau unităţii administrativ-teritoriale poate avea doar iniţiativa apărării în justiţie a dreptului de administrare, aşa cum rezultă în mod neîndoielnic din prevederile art. 870 C. civ.

Drept urmare, nicio raţiune nu poate fi îndeajuns de puternică pentru a eluda această construcţie juridică, şi a se considera că dovada dreptului de proprietate a statului ar putea fi realizată mai degrabă de altcineva decât de titularul acestui drept.

Totodată, în conformitate cu art. 3 din H.G. nr. 34/2009, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice: "În realizarea funcţiilor sale, Ministerul Finanţelor Publice are, in principal, următoarele atribuţii: 81. reprezintă statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, în faţa instanţelor, precum şi în orice alte situaţii în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ".

Pe cale de consecinţă, în privinţa cererii în revendicare, prin care se urmăreşte tocmai apărarea dreptului de proprietate al statului, iar nu a altui drept real, în mod corect instanţa de apel a reţinut că Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, justifică legitimare procesuală pasivă, în raport cu calitatea sa de proprietar tabular al imobilului în litigiu, sens în care, prin raportare la acest petit, soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, este corectă şi legală, urmând a fi menţinută.

Pe de altă parte, însă, Înalta Curte găseşte ca fiind fondat acelaşi motiv de recurs, vizând soluţionarea greşită a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, invocat însă prin raportare la petitul având ca obiect obligaţie de a face - desfiinţarea şi ridicarea gardului din panouri de tablă, edificat pe terenul reclamanţilor.

Astfel, aşa cum însăşi instanţele fondului au reţinut în stabilirea situaţiei de fapt deduse judecăţii, prin coroborarea probelor administrate în cauză, aspect care nu mai poate face obiectul reevaluării în calea de atac a recursului, Academia Română, în calitate de administrator al imobilului, este cea care a ocupat, în fapt, o suprafaţă din terenul reclamanţilor, prin construirea unui gard din panouri de tablă pe terenul acestora.

În conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 752/2001 Academia Română este instituţie de interes public naţional de cercetare în domeniile fundamentale ale ştiinţei, autonomă, cu personalitate juridică de drept public.

Astfel cum se reiese din Statutul acestei instituţii, în virtutea autonomiei sale prevăzute de lege, Academia Română exercită în mod independent atributele juridice ale posesiei, folosinţei şi dispoziţiei materiale asupra bunurilor mobile şi imobile pe care le are sau le va dobândi în proprietate sau administrare.

Totodată, astfel cum reiese din coroborarea prevederilor art. 870 alin. (1) şi 868 alin. (2) din C. civ., titularul dreptului de administrare poate folosi şi dispune de bunul dat în administrare în condiţiile stabilite de lege sau de actul de constituire, având calitate procesuală în acţiunile care vizează apărarea acestui drept real de administrare.

Or, în conformitate cu aceste dispoziţii, numai Academia Română, ca titular al dreptului de administrare, poate folosi şi poate dispune de bunul dat în administrare, acest atribut incluzând şi dreptul, respectiv obligaţia de a desfiinţa construcţia edificată chiar de acesta, pe terenul dat în administrare.

Aşadar, cum cererea având ca obiect efectuarea unei operaţiuni administrative, cum este aceea de desfiinţare şi ridicare a unei construcţii provizorii, se poate realiza doar de titularul dreptului real care deţine prerogativa dispoziţiei materiale asupra bunului, iar în speţă această persoană este pârâta Academia Română, care justifică legitimare procesuală pasivă pentru această cerere.

În consecinţă, văzând că instanţa de apel nu a realizat distincţiile necesare, în raport cu obiectul complex al cererii de chemare în judecată, iar calitatea procesuală a părţilor nu a fost verificată distinct, în raport cu fiecare cerere dedusă judecăţii, se impune, din aceste motive ca, în temeiul art. 497 şi 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., să fie admis recursul formulat şi casată decizia atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Urmează ca reluarea judecăţii să vizeze exclusiv cererea având ca obiect obligaţie de a face, respectiv aceea de desfiinţare a gardului provizoriu şi ridicarea acestei construcţii de pe proprietatea reclamanţilor, întrucât în mod greşit instanţa s-a pronunţat cu privire la aceasta în raport cu o persoană care nu justifică calitate procesuală pasivă.

Cât priveşte soluţia asupra cererii în rectificarea cărţii funciare, Înalta Curte constată că aceasta a intrat în puterea lucrului judecat, hotărârea primei instanţe a fondului nefiind atacată sub acest aspect.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunţată cu nerespectarea prevederilor legale, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, va casa decizia recurată, cu privire la soluţia asupra cererii având ca obiect obligaţia de a face şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 306A din 13 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 octombrie 2025.