Restitution of real estate purchase price; failure to formulate valid grounds for cassation by challenging factual evidence assessment rather than legal error.

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 10 februarie 2012 sub nr. x/2012, reclamanta Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Pomicolă Băneasa a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A. şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP B. sub nr. x/25.03.2008 pentru terenul intravilan în suprafaţă de 10.000 mp categoria de folosinţă livezi, situat în Bucureşti, şos. Bucureşti-Ploieşti (L690), nr. 67 A.

La data de 28 august 2012, pârâtul A. a formulat cerere de chemare în garanţie împotriva numiţilor C., D., E., Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare Pomicolă Băneasa, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Siseşti", Agenţia Domeniului Statului, Prefectura Municipiului Bucureşti - Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor - Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000 şi Legea nr. 247/2005, Subcomisia de Aplicare a Legii Fondului Funciar de pe lângă Consiliul Local Sector 1, prin Primar, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Prin cererea completatoare formulată la data de 3 septembrie 2012, reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâte a numitelor C. şi D..

Prin sentinţa civilă nr. 20921 din 13 noiembrie 2012, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi a declinat competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Bucureşti.

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2013.

La data de 10 septembrie 2013, pârâtul A. a depus la dosarul cauzei cerere de chemare în garanţie prin care a arătat că a dobândit imobilul teren intravilan în suprafaţa de 10.000 m.p., categoria de folosinţă livezi, situat în Bucureşti, Şoseaua Bucureşti Ploieşti (L690), nr. 67A, cu număr cadastral xotul nr. 1, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/25.03.2008, încheiat la BNP B., de la C. şi D., în calitate de vânzătoare, pentru care a achitat suma de 2.200.000 Euro.

Prin încheierea de şedinţă din 22 ianuarie 2014, tribunalul a dispus disjungerea cererilor de chemare în garanţie cu formarea unor noi dosare civile.

După disjungere, s-a format dosarul nr. x/2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Prin încheierea de şedinţă din 05 iulie 2017, tribunalul a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de pârâta D., ca neîntemeiată, iar în baza art. 246 C. proc. civ. a luat act de renunţarea reclamanţilor A. şi F., la judecata cererii de chemare în garanţie şi a dispus restituirea cauzei care formează obiectul dosarului nr. x/2016 completului iniţial învestit, la secţia a V-a civilă.

Această încheiere a rămas definitivă şi irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin decizia civilă nr. 5/10.01.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2017.

Prin rezoluţie, dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost restituit şi înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 11 octombrie 2018 sub acelaşi număr x/2016, potrivit art. 107 din Regulamentul instanţelor.

Prin cererea de chemare în judecată care formează obiectul acestui dosar civil, reclamanţii A. şi F. în contradictoriu cu pârâta D., au solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/05.08.2008 la BNP B., în sensul obligării pârâtei la restituirea echivalentului în RON (de la data plăţii efective) a sumei de 2.200.000 euro.

Prin încheierea de şedinţă din 03 mai 2017, instanţa a admis excepţia litispendenţei în raport cu dosarul nr. x/2014.

În baza art. 107 alin. (1) şi (3) din ROIIJ dosarul a fost înaintat prin încheierea din 06 septembrie 2017 către secţia a IV-a a Tribunalului Bucureşti, fiind înregistrat pe rolul acestei din urmă secţii sub acelaşi număr.

Prin încheierea de şedinţă din 14 noiembrie 2018, tribunalul a dispus ataşarea dosarelor iniţiale cu nr. x/2014 şi nr. y/2014 ale Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Prin încheierea de şedinţă din 20 martie 2019, tribunalul a dispus disjungerea cererii de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva lui E., cu formarea unui nou dosar civil.

Prin încheierea de şedinţă din 17 aprilie 2019, tribunalul, văzând şi dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, ca neîntemeiată. De asemenea, tribunalul a dispus unirea cu fondul cauzei a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, a încuviinţat proba cu înscrisuri şi a respins restul probelor solicitate de părţi, pentru considerentele reţinute în acea încheiere de şedinţă.

I.2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 986 din 8 mai 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a calificat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, ca fiind apărare de fond; a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de pârâtă, ca neîntemeiată; a respins cererea formulată de reclamanţii A. şi F., în contradictoriu cu pârâta D., ca neîntemeiată; a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată şi a luat act că pârâta solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

I.3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin decizia civilă nr. 612A din 30 mai 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A. şi F., împotriva sentinţei civile nr. 986/08.05.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care a fost schimbată în parte în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtei la plata către reclamanţi a sumei de 2.200.000 euro, echivalent în RON la data plăţii efective, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii efective. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei ce nu contravin acestei decizii.

I.4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 612A din 30 mai 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs principal pârâta D. şi recurs incident reclamanţii A. şi F..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 25 martie 2025 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris şi din referatul de repartizare aleatorie .

I.4.1. Recursul principal formulat de pârâta D.

În cuprinsul cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. pârâta, după expunerea situaţiei de fapt, a formulat, în esenţă, următoarele critici:

Instanţa de apel a dat o eficienţă juridică şi probatorie absolută înscrisurilor autentice reprezentate de antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03.09.2007 de BNP G. şi de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/25.03.2008 care au constituit temei al răspunderii în cauză, reţinând incidenţa prevederilor art. 1171 vechiul C. civ. privind valoarea probatorie a înscrisului autentic.

Toate probele încuviinţate şi administrate în calea de atac a apelului, considerate admisibile şi pertinente soluţionării juste a cauzei, creează prezumţii şi fac dovada faptului că preţul vânzării nu a fost achitat, menţiunea plăţii preţului în numerar fiind făcută în mod fals, în deplină conivenţă între mandatarul vânzătoarelor şi cumpărători.

Sub acest aspect, solicită instanţei de recurs să reaprecieze probatoriul administrat în calea de atac a apelului, urmând a ajunge la concluzia neplăţii preţului vânzării, faţă de următoarele aspecte:

Relevanta şi importanţa ca şi "contraprobă" a plăţii preţului îl constituie chiar răspunsul la interogatoriul administrat apelantului-reclamat A. la solicitarea intimatei, care a arătat că preţul a fost o parte în bani şi o parte în natură (un ceas şi un telefon evaluate de acesta la suma de 15000 euro).

În cadrul probatoriului administrat, instanţa de apel încuviinţează solicitarea intimatei şi dispune emiterea unei adrese către ANAF prin care să se arate veniturile realizate de apelant în evidenţele organului fiscal în perioada 2004-2007, fiind emisă adresa nr. x/26.02.2023 cu răspunsul acestei instituţii; instanţa de apel ignoră înscrisul ordonat în cadrul probatoriului administrat în cauză din care rezultă că în toată această perioadă în care apelantul reclamant afirmă că plătea milioane de Euro mandatarului vânzătoarelor, în realitate acesta nu realiza venituri impozabile pe teritoriul României, condiţii în care se dovedeşte ilicită, ilegală şi înscrisă în fals menţiunea din antecontractul de vânzare şi din contractul de vânzare-cumpărare privind plata preţului, ce constituie temei al acţiunii în restituirea prestaţiei.

În cadrul probatoriului administrat în cauză, instanţa de apel încuviinţează solicitarea reclamantului de a depune înscrisuri privind provenienţa banilor utilizaţi ca preţ al vânzării; se depun astfel la dosar, o serie de contracte de vânzare-cumpărare a unor imobile încheiate în calitate de vânzător de către terţa persoană H..

Contrar înscrisurilor depuse, instanţa apreciază valoarea probatorie a acestora, reţinând în considerentele deciziei pronunţate că apelantul a arătat că la vremea respectivă a avut venituri substanţiale din salarii, dividende şi tranzacţii imobiliare, terenul fiind achiziţionat împreună cu partenerul său de afaceri.

Proba contrară privind înscrierea ca neadevărată a menţiunii plăţii preţului vânzării în înscrisurile autentice urmează a fi apreciată şi în raport cu aspectele reţinute în încheierea de şedinţă din data de 06.02.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în dosarul penal nr. x/2016, în care s-a stabilit în mod definitiv că preţul vânzării în cuantum de 2.200.000 Euro nu a fost plătit.

Hotărârea penală susmenţionată are putere de lucru judecat în ceea ce priveşte "neplata preţului", în condiţiile în care atât DNA, cât şi Tribunalul Bucureşti, secţia I penală au reţinut că preţul vânzării terenului nu a fost plătit de reclamanţii I..

Faţă de aceste aspecte, apreciază că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de apel nu a valorificat şi apreciat toate probele administrate în cauză.

Invocând incidenta motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta susţine că instanţa de apel a omis a verifica îndeplinirea condiţiei existenţei preţului şi a plăţii acestuia, prin raportare la art. 1302 din vechiul C. civ.

Susţine că, din probele administrate rezultă inexistenţa plăţii preţului vânzării sau, din contradictorialitatea între actele autentice încheiate (promisiune şi contract) şi mărturisirea reclamantului la interogatoriu, o lipsă a determinării preţului.

Arată că sunt încălcate, de asemenea, dispoziţiile art. 1294 din vechiul C. civ. este de esenţa vânzării că preţul este determinat de părţi în moneda de circulaţie şi la valoarea echivalentă a bunului, iar în situaţia contrară, când preţul este reprezentat de atribuirea altor bunuri la valoarea echivalentă în tot sau în parte, contractul nu poate fi calificat ca fiind o vânzare.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

I.4.2. Recursul incident formulat de reclamanţii A. şi F.

Împotriva aceleiaşi decizii au declarat recurs incident reclamanţii, susţinând că au fost încălcate dispoziţiile art. 1191 alin. (2) C. civ. de la 1864/art. 309 pct. 5 C. proc. civ.

Arată că instanţa de apel a reţinut corect faptul că proba plăţii preţului a fost realizată prin înscris - declaraţiile făcute în cuprinsul antecontractului, respectiv contractului de vânzare; or, contraproba la proba cu înscrisuri, deşi posibilă şi altfel decât prin înscrierea în fals, nu poate fi făcută cu orice mijloc de probă, conform art. 1191 alin. (2) C. civ.

Se impune a se face distincţia între admisibilitatea probei cu martori în ce priveşte plata şi admisibilitatea probei cu martori în contra a ceea ce cuprinde un înscris (care afirmă ceva despre plată).

Arată că, întrucât partea şi-a preconstituit proba cu înscrisuri, proba contrară trebuie să fie admisibilă la data plăţii şi a preconstituirii înscrisului care o dovedeşte.

Cum valoarea depăşea 250 RON, consideră că proba se putea face numai cu înscrisuri, iar nu cu martori.

În subsidiar, dacă s-ar admite că plata ar fi fost atât un fapt cât şi un act juridic, soluţia inadmisibilităţii martorilor se menţinea, a urmare a aplicabilităţii art. 1191 alin. (2) C. civ., distincţia făcută de către instanţa de apel fiind inutilă.

Evocă dispoziţiile art. 309 alin. (5) C. proc. civ. şi susţin că este nerelevant dacă proba plăţii (ca act sau fapt juridic) se putea face sau nu numai cu înscris, întrucât odată recunoscută în cuprinsul unui înscris, proba în contra acestui cuprins al înscrisului (plata) nu se poate face prin martori sau prezumţii.

Arată că o a doua critică are în vedere un aspect procedural - depăşirea limitelor judecăţii în apel: soluţia inadmisibilităţii probei cu martori dată de către instanţa de fond nu a fost apelată, astfel încât o soluţie diferită în propriul lor apel reprezintă inclusiv non reformatio in pejus.

I.5. Apărările formulate în cauză

Reclamanţii A. şi F. au depus întâmpinare prin care au invocat nulitatea recursului declarat de către pârâtă, arătând că motivele formulate de aceasta privesc netemeinicia hotărârii, întrucât acestea se referă la interpretarea probelor şi la situaţia de fapt (plata preţului este o chestiune de fapt, care nu poate fi cenzurată în recurs).

Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea recursului principal ca nefondat.

Recurenta-pârâtă nu a formulat întâmpinare la recursul incident şi nici răspuns la întâmpinarea formulată de recurenţii-reclamanţi.

I.6. Procedura de filtru

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac conform art. 493 C. proc. civ., în vigoare la data sesizării instanţei.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a reţinut că decizia atacată este supusă căii de atac a recursului, că ambele recursuri sunt declarate în termen şi sunt legal timbrate.

În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor pentru a formula, în scris, un punct de vedere.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin rezoluţia din 29 septembrie 2025 a fost stabilit termen la data de 21 octombrie 2025, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursurilor.

La termenul menţionat, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare cu privire la excepţia de nulitate a recursului principal, în raport cu dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

În condiţiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate şi prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Tot cu nulitatea sancţionează şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Criticile trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs. De asemenea, simpla încadrare în drept de către parte a unuia sau a mai multor motive de casare nu este suficientă pentru motivarea căii de atac.

Aplicând aceste consideraţii cu caracter teoretic la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de recurs principal, invocând motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat hotărârea atacată pe motiv că instanţa de apel nu a valorificat şi apreciat toate probele administrate, precum şi că nu a constatat neplata preţului vânzării, încălcând astfel dispoziţiile art. 1294 şi art. 1302 din vechiul C. civ.

Cu toate acestea, examinarea dezvoltării acestor motive de recurs relevă că ele au fost invocate în mod formal, nefiind susţinute de veritabile critici de nelegalitate.

Astfel, în ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel nu a valorificat şi apreciat toate probele administrate în cauză, în sensul că a acordat valoare probatorie absolută actelor autentice (antecontract şi contract), în temeiul art. 1171 C. civ. de la 1864, fără a valorifica probele contrare, că din probele administrate în apel rezultă că preţul vânzării nu a fost plătit, menţiunea plăţii în numerar fiind falsă, realizată prin conivenţă între mandatar şi cumpărători, că interogatoriul reclamantului contrazice actele: preţul ar fi fost plătit parţial în natură (ceas + telefon), ceea ce infirmă plata în bani, că adresa ANAF arată că reclamantul nu a realizat venituri impozabile în perioada relevantă, făcând neverosimilă plata unui preţ de milioane de euro, că instanţa de apel a ignorat această probă, că înscrisurile privind provenienţa banilor (tranzacţii ale unei terţe persoane) nu dovedesc plata de către reclamant, dar instanţa le-a supraapreciat, că există o hotărâre penală definitivă care stabileşte neplata preţului (2.200.000 euro), cu putere de lucru judecat asupra acestui aspect.

Aşa cum s-a arătat supra, Înalta Curte constată că această critică nu este însoţită de argumente concrete care să identifice aspectele referitoare la lipsa ori caracterul contradictoriu al motivării hotărârii ori utilizarea unor argumente fără legătură cu situaţia dedusă judecăţii sau existenţa unei contradicţii între considerente şi dispozitiv, ci se tinde, în realitate, la o cenzurare a aprecierii date de instanţa de apel mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului cauzei, a temeiniciei sale, partea recurentă-pârâtă solicitând o reapreciere a probelor pentru a se ajunge la o concluzie diferită asupra plăţii preţului vânzării.

Acest aspect este însă incompatibil cu calea de atac a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei elementelor de fapt ale cauzei.

Or, modalitatea de administrare a probatoriului şi de interpretare a dovezilor astfel aduse de părţi în cauză reprezintă un demers ce revine instanţei de apel, iar rezultatul acestor operaţiuni nu poate fi dedus judecăţii în calea de atac extraordinară a recursului.

În această situaţie, se observă că motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este invocat formal, astfel încât nu poate fi supus analizei instanţei de recurs.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile de drept material ale art. 1294 şi art. 1302 din C. civ. de la 1864, întrucât a reţinut valabilitatea vânzării fără a verifica existenţa şi plata efectivă a preţului ori determinarea acestuia, deşi din probe rezultă fie neplata preţului, fie lipsa unui preţ determinat în moneda de circulaţie, situaţie în care contractul nu poate fi calificat juridic drept vânzare.

Înalta Curte apreciază că în dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta-pârâtă a făcut o trimitere formală la textele de lege a căror interpretare şi aplicare o consideră greşită, deoarece, în realitate, nu se contestă raţionamentul logico-juridic al instanţei de apel ce vizează o eroare de interpretare a art. 1294 sau art. 1302 C. civ. de la 1864, ci modul în care instanţa a stabilit existenţa şi plata preţului pe baza probelor administrate.

Or, această susţinere nu poate conduce instanţa de recurs la examinarea corectei aplicări a dispoziţiilor art. 1294 şi art. 1302 din C. civ. de la 1864, întrucât stabilirea existenţei preţului şi a plăţii acestuia este o chestiune de fapt, iar nu de drept, iar partea tinde, şi prin aceste critici, la reanalizarea probelor şi stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel, ceea ce excedează cadrului procesual al recursului, în care controlul judiciar se limitează la verificarea legalităţii hotărârii atacate din perspectiva motivelor de recurs prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Aşadar, nici această critică nu cuprinde prin ea însăşi concluzia nelegalităţii hotărârii, deoarece nelegalitatea la care se referă cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. trebuie să fie legată de legea aplicabilă - conţinutul şi efectele normei - iar nu de chestiuni de fapt ori de apreciere a probelor administrate în cauză. Pe de altă parte, este necesar ca recurenta-pârâtă să demonstreze modul în care instanţa de apel a încălcat normele de drept material, să arate care ar fi interpretarea corectă a acestora în raport de circumstanţele cauzei şi să explice, totodată, modul în care, în aprecierea sa, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecăţii. Însă, în cererea de recurs nu se regăseşte nicio critică concretă prin care recurenta-pârâtă să contrazică argumentele instanţei de apel, ci doar aspecte de netemeinice a hotărârii recurate, aspecte ce nu pot face obiect de analiză în recurs.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, iar recurenta-pârâtă nu s-a conformat acestor imperative, astfel că motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, fiind formal indicate, şi nici nu se poate proceda la o încadrare a susţinerilor formulate de aceasta prin cererea de recurs într-un alt caz expres şi limitativ prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aspect de natură a determina incidenţa sancţiunii nulităţii recursului reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, faţă de cele anterior reţinute şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., precum şi a prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, va constata nul recursul principal declarat de recurenta-pârâtă D..

Totodată, având în vedere dispoziţiile art. 491 cu referire la art. 472 alin. (2) C. proc. civ. şi împrejurarea că pentru recursul principal a intervenit sancţiunea nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce nu implică cercetarea fondului, Înalta Curte va constata că recursul incident formulat de recurenţii-reclamanţi A. şi F. a rămas fără efect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul principal formulat de recurenta-pârâtă D. împotriva deciziei nr. 612A din 30 mai 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Constată rămas fără efect recursul incident declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi F. împotriva deciziei nr. 612A din 30 mai 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2025.