Consumer claims unlawful at non-domicile court; exclusive territorial jurisdiction upheld, case sent to Oradea Court.

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 februarie 2025, pe rolul Judecătoriei Timişoara sub nr. x/2025, reclamanta A. a solicitat, în procedura cu privire la cererile de valoare redusă, obligarea pârâtei B. la plata sumei de 508,82 RON debit principal, a sumei de 24,42 RON penalităţi de întârziere calculate de la data introducerii cererii sau, în subsidiar, dobânda legală penalizatoare calculată de la data introducerii cererii până la data plăţii şi a sumei de 59,35 RON daune/taxe reziliere şi echipamente.

I.2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 13180 din 9 mai 2025, Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale exclusive, invocată de instanţă, din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că raportul juridic dedus judecăţii se circumscrie unui raport contractual decurgând dintr-un contract încheiat între un profesionist şi un consumator, cererea reclamantei întemeindu-se pe contractul pentru furnizarea pachetului de servicii şi/sau a echipamentelor prin care C. S.A. s-a obligat să furnizeze pârâtei anumite servicii specifice obiectului său de activitate, în schimbul plăţii unor anumite tarife. Aşadar, instanţa a apreciat că în raportul dedus judecăţii, reclamanta are calitatea de profesionist, iar pârâta are calitatea de consumator în sensul art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992.

Astfel, instanţa a reţinut incidenţa art. 121 C. proc. civ., apreciind că este vorba de o competenţă teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga decât în condiţiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

A mai reţinut instanţa şi faptul că părţile nu au convenit alegerea instanţei competente după naşterea dreptului la despăgubiri, astfel că în lipsa alegerii de competenţă, competenţa teritorială este absolută şi aparţine judecătoriei în raza căreia domiciliază pârâta.

De asemenea, a reţinut că la data sesizării instanţei (06.02.2025), pârâta avea domiciliul în Oradea (potrivit verificărilor efectuate în DEPABD - f. x ds.), astfel că Judecătoria Timişoara a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Oradea, instanţa de la domiciliul pârâtei (consumatorului).

I.2.2. Prin sentinţa civilă nr. 2555 din 12 iunie 2025, Judecătoria Oradea a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de instanţă din oficiu, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Timişoara, a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Oradea a reţinut că, într-adevăr, competenţa prevăzută de art. 121 C. proc. civ. este una exclusivă, însă potrivit art. 126 alin. (2) C. proc. civ. părţile o pot înlătura.

Nu are relevanţă faptul că potrivit art. 126 alin. (2) C. proc. civ. părţile pot conveni alegerea instanţei competente numai după naşterea dreptului la despăgubiri, întrucât aceste dispoziţii constituie o excepţie, iar art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. este de strictă interpretare.

De asemenea, a apreciat că potrivit art. 129 alin. (3) C. proc. civ. necompetenţa este de ordine privată, având în vedere că părţile au posibilitatea să înlăture competenţa exclusivă instituită de art. 121 C. proc. civ., iar necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe. Or, neinvocarea excepţiei de către pârât, atrage competenţa instanţei iniţial investite de reclamant, respectiv Judecătoria Timişoara.

În consecinţă, Judecătoria Oradea a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Timişoara.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 136 din acelaşi act normativ Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în sensul că, deşi ambele instanţe aflate în conflict s-au raportat la dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., ce se referă la cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator, izvorul conflictului negativ de competenţă ivit îl reprezintă aprecierea diferită a naturii normei de competenţă instituite de art. 121 C. proc. civ.

Astfel, în timp ce Judecătoria Timişoara a reţinut că art. 121 C. proc. civ. instituie o competenţă teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga decât în condiţiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., iar în lipsa alegerii de competenţă, competenţa teritorială este absolută, Judecătoria Oradea a apreciat că într-adevăr, competenţa prevăzută de art. 121 C. proc. civ. este una exclusivă, însă întrucât părţile, în temeiul art. 126 alin. (2) C. proc. civ., au posibilitatea să o înlăture, necompetenţa este de ordine privată, iar neinvocarea excepţiei de către pârâtă, atrage competenţa instanţei iniţial investite de reclamant.

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Prin urmare, regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.

În speţă, Înalta Curte constată că Judecătoria Timişoara a fost învestită cu o cerere de valoare redusă, pe calea căreia s-a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 508,82 RON debit principal, a sumei de 24,42 RON penalităţi de întârziere calculate de la data introducerii cererii sau, în subsidiar, dobânda legală penalizatoare calculată de la data introducerii cererii până la data plăţii şi a sumei de 59,35 RON daune/taxe reziliere şi echipamente.

Aşadar, întrucât creanţa reclamantei provine din serviciile şi echipamentele oferite pârâtei şi neachitate de către aceasta, Înalta Curte reţine că raportul juridic dedus judecăţii este acela dintre un profesionist şi un consumator.

Noţiunea de profesionist este definită de art. 2 din Legea nr. 193/2000, ca fiind orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa legii, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop în numele sau pe seama acesteia.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 3 C. civ., sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere.

Dispoziţiile art. 2 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 definesc noţiunea de consumator, în sensul că "prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale".

În aceste coordonate, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 121 C. proc. civ. "Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului. Dispoziţiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile".

Acest text de lege are un caracter imperativ şi instituie o competenţă teritorială exclusivă, ce are caracter absolut, dar numai până la data naşterii dreptului la despăgubire, când ea devine de ordine privată, părţile putând să convină în sensul alegerii unei alte instanţe competente.

Astfel, potrivit art. 126 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora "În litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă".

Pentru ca alegerea de competenţă la care se referă această normă să producă efectul extinderii competenţei instanţei este necesar ca înţelegerea (convenţia) părţilor să fie expresă, adică din cuprinsul său să rezulte explicit opţiunea pentru o anumită instanţă, iar respectiva convenţie să intervină numai după ce dreptul la despăgubire s-a născut.

De aceea, greşit a reţinut Judecătoria Oradea că din neinvocarea de către pârâtă a necompetenţei ar rezulta incidenţa art. 126 alin. (2) C. proc. civ., deoarece atât doctrina, cât şi jurisprudenţa au subliniat natura expresă a convenţiei la care se referă legea, neputând fi valorificată o manifestare tacită de voinţă în acest sens.

Cum însă în speţa pendinte nu există o derogare de la dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., întrucât nu s-a făcut dovada încheierii unei convenţii de alegere a instanţei competente ulterior naşterii dreptului la despăgubire, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei este una exclusivă, de ordine publică şi aparţine instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul pârâta - consumator.

În plus, ea putea fi invocată din oficiu de instanţă conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea de valoare redusă formulată de un profesionist împotriva unui consumator este cea în circumscripţia căreia, la data intentării cererii, îşi avea domiciliul pârâta - consumator (Oradea, Calea x, jud. Bihor), respectiv Judecătoria Oradea, sens în care, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2025.